Feb 13, 2016

Posted by in Varia

Nicolae SAVA – Curier de ambe sexe

„Mă numesc Marian Hotca şi sunt masterand la Facultatea de Litere, specializările Limba română în context european ?i Etnoturism, anul I, la Centrul Centrul Universitar Nord din Baia Mare, jude?ul Maramure?. Am colaborat cu poezie în diverse reviste cu profil literar din ?ară ?i străinătate. Aş dori să vă trimit cele mai noi poezii ale mele cu speran?a că ve?i selecta câteva pentru publicarea în revista dumneavoastră. A? dori să-mi confirma?i dacă a?i primit grupajul meu de poezii. Vă mul?umesc frumos! Vă urez un an nou fericit ?i plin de realizări!” – Marian, confirm primirea grupajului tău, voi selecta, aşa cum m-ai rugat, cîteva dintre poeziile trimise şi le voi rezerva un spaţiu mai generos în una din viitoarele antologii ale Curierului. Eşti poet!

 

Diana Adriana Matei ne trimite un grupaj de texte care nu ne-au convins: „Mă doare când îmi aştern/ cuvintele omăt în versuri/ şi paginile tac de fiecare dată/ în aceeaşi limbă/ nu ştiu câte ierni/ ar trebui să mai dezgheţ/ pentru a-mi atinge/ geniul creator/ cu ce-ar mai fi de scris/ fără de grijă/ când din condei/ ţâşnesc ecouri/ iar foaia mea velină/ ar putea şi ea fi/ o poezie scrisă cu cerneală/ albită-n călimară”. În alt text ce pare a fi mai ludic accentele poetice stănesciene sînt stridente: „Începuse să curgă/ din mine cu mâini/ cu degete din mâini curgea/ cu tine, tot, în palma mea./ Ce mai vorbea-ntre noi/ continua să tacă/ privirea-ne, poveste oarbă./ Ce se-atingea, ni se-aduna/ înserarea se-nnopta/ se mult vedea din ce era/ şi-eram din ce nu mai era”. Îi sugerăm Dianei să revină după un timp în care lecturile poetice, şi nu numai, să nu lipsească din viaţa ei.

 

Jocuri gratuite de cuvinte am primit cu puţin timp în urmă şi de la Eleonora V. Bistrianu : « Ochi verzi, culoare murdară de ape răzvrătite,/ Impure./ Fire de iarbă crudă sau coaptă. Le smulgi? Va ploua!/ O devenire/ Ce sapă-n tine ca un camuflaj de reptile adormite./ Un copil a găsit un băţ îngheţat, l-a adus acasă. / Şi da,/ Căldura a dezmorţit o sursă de venin/ O muşcătură, doar una din plin/ De ajuns. Pentru ca tăcerea să cuprindă totul./ Un lup singur, negru, culoarea speranţei în farurile/ Nopţii lăuntrice. Urlet, urlet. Lună plină. Îi ştii jocul?/ E o chemare? O ripostă? O eliberare?/ Verde, să reînvii periodic, să ne găsim. Şi furiile/ Să ni le calmăm în încleştări de liane pline/ De sevă, fără excitabili nervi.

Poţi să observi?/ Smarald, jad, semnul verde de pe omoplatul meu stîng,/ Dăruit de-o generaţie acum îngemănată cu sfîrşitul./ Zgîrie-mi sufletul dincolo de piept. Nu fi blînd,/ Violenţa e balsamul ce-mi conţine finitul/ Spirit. Un lup mizantrop. Ochii verzi. Negru tot” – Eleonora, nu ne-ai convins. Acum.

 

Cum nici D. Bocu nu ne-a convins cu textele sale. Intuind un răspuns negativ, în scrisoarea sa, destul de tranşantă, aduce acuzaţii gratuite la adresa unor reviste  literare, care nu-i apreciază valoarea sa literară: „Domnule Redactor Şef, îndrăznesc să vă trimit în ataşament câteva poezii care vor face parte dintr-un volum aflat în lucru. Sincer vorbind, nu îmi fac prea mari speranţe că vor fi luate în seamă. Am observat, din încercările mele la alte reviste (Apostrof, România literară, etc.) că nu te bagă nimeni în seamă dacă nu faci parte din cercul bine definit al celor care trudesc şi susţin revista. Mai mult, nici măcar nu mi s-a răspuns în vreun fel. Nu m-am îmbolnăvit de supărare. Lupta mea cu cuvintele o pot duce şi în singurătate. Tot citind formatul digital al revistei pe care o conduceţi mi-am făcut curaj şi mi-am zis că nu am ce pierde dacă bat şi la poarta sufletului Dumneavoastră. Poate veţi socoti că încercările mele merită să fie publicate. Sau poate că nu, caz în care voi primi un răspuns explicit. Oricare ar fi răspunsul, important este să nu vorbesc singur. Vă asigur de toată preţuirea mea pentru tenacitatea cu care ţineţi în viaţă  revista Convorbiri literare! Toate cele bune din toata inima! D. Bocu” – Domnule Bocu, redacţiile revistelor literare nu mai au, ca pe vremuri, scriitori plătiţi pentru a răspunde poştal, sau prin revistă, celor care doresc o confirmare a talentului lor. Dacă versurile dvs. ar fi convins că  realizarea artistică merită lumina tiparului, nefiind vorba de nici un „cerc bine definit al celor care susţin revista”, cum insinuaţi, ar fi făcut-o. Versurile primite acum de la dvs. sînt onorabile pentru un începător (“Noaptea îmi puneam zăvozii/ să se-nverşune la stele./ Ziua îmi turnam pe frunte/ apa sfintelor cişmele./ Fremătam de nerăbdare/ şi muşcam din carnea zării./ Mama îşi ducea pe umeri/ toată cazna îndurării./ Îmi erau afini şi sfetnici/ vulturi, lilieci şi grauri./ Apele, neobosite/ îmi croiau în noapte maluri./ Adormeam în iarba moale/ obosit de gânduri grele./ În zadar aveam pe frunte/ apa sfintelor cişmele”), însă rimele sînt mult prea facile, iar cînd abandonaţi versul clasic rezultatul e de-a dreptul jalnic: „Iubită Doamnă,/ când mă gândesc la tine/ cu vrerea mea sumară/ a mulţumire bâjbâi/ şi nu-mi găsesc cuvinte./ Îngenunchez/ la poarta nemărginirii tale/ prin care trec / de veacuri/ făuritori de vise/ sau simple haimanale./ Şi încă,/ cer iertare,/ aş vrea să am/ puterea/ să spun în trei cuvinte/ cât înşirară alţii/ în marea lor lucrare./ Mă amăgesc zadarnic./ Privirea ta îmi spune că,/ poate,/ Eminescu/ a înţeles o parte/ din taina primenirii resorturilor tale/ eterne,/ uimitoare”. Cu tot respectul, versurile dvs. sînt valabile doar pentru albumul personal.

 

În final, un răspuns telegrafic pentru Mălina Avram: „Îndrăznesc să vă trimit cîteva din încercările mele literare în speranţa că voi reuşi să vă atingă inima….” – ne scrii tu. Ai reuşit. Ai o sensibilitate aparte. În poemele tale se simt tensiuni lirice ce cresc de la un vers la altul. Voi rezerva o viitoare antologie lirică a Curierului nostru numai pentru tine.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), nu mai mult de 5-7 pagini, scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!), scrise în programul Word şi salvate în RTF sau TXT, şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i cu texte la „Antologia curierului”. Textele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri nicu_sava@yahoo.com sau convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

ANTOLOGIA CURIERULUI:  Alexandru Cazacu

 

Remember

 

Iarba nu vrea să uite tălpile goale

şi vara aceea  lungă şi atât de răcoroasă

şi învingătorii ce­­-şi căutau de zor

câţiva învinşi rezonabili

iar noi ne îngropam faţa în palme

precum anticarii chipul într-un vechi manuscris.

Fiarele de la zoo ne priveau cu mare milă

apoi ne îmbărbătau.

Şi marea era atât de departe încât

oricine ne putea smulge iertarea şi

câteva mărturisiri dostoievskiene

pe care câteodată ai vrea să le uiţi

alteori să le sporeşti

când ne ţin împreună

cum o piele ţine laolaltă măruntaiele

şi nu ne garanta nimeni  nimic

doar noi mai ceream

cruciade şi sacrificiu

iar urbea părea oglinda lumii

şi aparatul ei de amplificare

şi se înnopta blând

şi repede se făcea dimineaţă.

 

Noi

 

Noi am citit lungi declaraţii de adeziune

lângă abajurul mat al veiozei

când toţi erau mai interesaţi de trădători

decât de cei ce trădaseră

şi încă mai credeam în promisiuni şi cuvinte

precum în graţia unei ballerine étoile.

 

Noi am văzut ninsoarea sprijinindu-se

de vechea zăpadă într-o curte interioară

ce devenise locul geometric

al unor mari absenţe

şi mâzga şi cazna şi rugina se întorceau

precum un şoim pe mănuşa gentilomului.

 

Noi am trecut prin ceaţa acelor ore

ce se devorau blând

şi a trebuit să inventăm o sărbătoare

să o aruncăm în lume

cu grijă şi teamă ca pe un mercenar

plătit să viseze apoi să povestească.

 

Despărţire

 

Sub pasta alburie a zilei

linii magnetice mi te extrag

lent şi dureros din simţuri.

 

Trecătorii îţi par

un grup de saltimbanci

ce dau un spectacol grotesc pentru tine.

 

Îngerului meu păzitor

privindu-mă

i se face puţin frică.

 

La fede in questta pioggia

 

Sărbători disperate pot deveni câteodată orele

unde  cei ca noi ajung mereu ultimii

când plouă şi orizontul se înmoaie

precum ceasurile din pictura lui Dali.

Vietăţi trec dintr-un regn în altul

şi totul pare indiferent de parcă

strămoşii au văzut şi auzit deja destul.

Străzile toate devin nişte riduri adânci

pe faţa serii ce stă spânzurată  cu capul în jos

alături de mieii jupuiţi din cârligul măcelarului

sclipind în lumină

prin burlanele casei

şi prin întreg sistemul de ţevi pluviale

ale aşezării cu câteva mii de locuitori

ce devine o imensă piramidă de pahare

peste care va cădea vinul spumos

al unei înfrângeri.

 

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO