Feb 13, 2016

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Marius CHELARU – Înăuntrul regatului

„11 septembrie 2001 a fost una dintre cele mai tragice date ale timpurilor noastre. În ziua aceea, au murit şi au fost răniţi mulţi oameni nevinovaţi, iar lumea occidentală şi-a pierdut sentimentul de libertate şi securitate”

„Mă tem că acest Occident nu a înţeles niciodată pînă în ziua de azi Arabia Saudită şi rigidul său sistem de valori.” Carmen Bin Laden

„Un alt frate, Yeslam, s-a îndepărtat şi el, dar fără zgomot: conduce activităţile internaţionale ale grupului între Geneva şi Paris. Este cel mai occidentalizat dintre fiii lui bin Laden, fără îndoială datorită mariajului său cu o prinţesă iraniană francofonă.”

Roland Jacquard[1]

Osama bin Laden s-a născut într-un fel de societate, este produsul unui anume tip de mentalitate/ mediu/ educaţie/ familie ş.a. În ideea apropierii întru mai buna înţelegere, prin intermediul unui om care a intrat în acest mediu/ această lume, am citit cartea scrisă de Carmen Bin Laden, elveţiancă (de lîngă Geneva), după mamă dintr-o familie sus-pusă din Iran, dar cu soţ creştin. Mama ei o dorea căsătorită cu cineva din Orientul Mijlociu. Astfel, l-a primit bine pe bogatul saudit Yeslam Bin Laden. Carmen a ajuns, o vreme, parte a familiei lui Osama Bin Laden, (l-a întîlnit rar, dar îl descrie de cîteva ori). A fost o perioadă care i-a adus şi bucurii, dar mai ales probleme, şi o reacţie puternică împotriva tipului de societate din Arabia Saudită, mai ales a modului în care a înţeles că sînt privite acolo femeile, dar şi fanatismul celor pe care le-a întîlnit. (La un moment dat, femeile Bin Laden vor o şcoală pentru copii mai rigidă, mai strictă.)

Pe scurt, Yeslam, al 10-lea fiu al lui Mohamed Bin Laden (venit dintr-un sat sărac din Yemen, a ridicat Compania Bin Laden, pînă la relaţii cu casa regală saudită – cu drept exclusiv de a renova Mecca şi Medina), avea 24 de fraţi şi 29 de surori[2]. Călătorind, „părea că oriunde am fi mers dădeam peste cîte unul din fraţii lui”. Înainte să ajungă în Arabia Saudită a priceput că Yeslam venea dintr-o lume pe care nu o cunoştea şi trebuia să o înţeleagă. A crezut că, date fiind legătura dintre ei, studiile în SUA, relaţiile cu occidentali, el se va schimba. A constatat că „oamenii reuşesc să se sustragă tradiţiilor pentru scurtă vreme, dar în cele din urmă acestea îi ajung din urmă”.

A aflat că „saudiţii se pot căsători cu străini numai cu acordul regelui”. Yeslam i-a spus că se puteau căsători şi în străinătate, dar era mai bine să aibă acest acord ca, la Jeddah (descris astfel: „deşertul, nisipos şi sălbatec, e prezent pretutindeni, invadînd în permanenţă vieţile oamenilor. E un oraş fără nici un rîu, fără nici un pic de verdeaţă primitoare şi fără culori delicate”), unde era reşedinţa familiei (şeicul Mohamed construise un complex de case – Carmen le descrie drept „simple, mobilate fără gust, în care se trăia foarte modest” – pentru toţi ai lui, soţiile, fiii), să fie respectată.

În Arabia Saudită „căsătoria” a fost aşa: „Yeslam şi Ibrahim m-au luat şi m-au dus în parcarea unei clădiri administrative, unde urmau să înregistreze căsătoria. Am rămas în maşină, acoperită cu abaya mea neagră[3], iar ei s-au dus înăuntru.” Apoi cei doi „s-au întors cu registrul căsătoriilor şi mi-au cerut să semnez. Eram foarte mîndră că învăţasem să mă semnez cu litere arabe. Apoi cineva a dus registrul înapoi şi gata, eram căsătoriţi”.

Pas cu pas, începe să înţeleagă cum funcţiona, atunci, societatea din care venea soţul ei: un bărbat n-avea voie să ajute o femeie străină. În arabă, scrie Carmen, femeie, „hormah”, derivă din „haram”, care înseamnă şi păcat („totul părea să fie haram sau imoral, iar dacă nu era haram era abe[4], adică ruşinos”); dacă dansezi cu alt bărbat, chiar fratele soţului, „nu mai eşti respectată”. Femeile erau numite după fiul cel mare: „Om Yeslam/ mama lui Yeslam”. Descrie modul straniu, eufemistic vorbind, în care se petreceau toate dacă o femeie ajungea la magazin, ceea ce de obicei nu se întîmpla, pentru că băieţii/ bărbaţii din casă făceau cumpărăturile. Autoritatea bărbaţilor familiei „provenea din cultura saudită”, în care „fiul cel mare controlează fiecare gest al clanului său”. Femeile saudite (nu aveau voie nici să se roage în public, excepţie – la Mecca şi Medina) nu aveau fotografii în paşaport, activitatea cenzurii[5] (nu intrau în ţară cărţi de religie, de dragoste, scrise de evrei – p. 103). Apoi: mod de organizare/ loialităţile mereu în schimbare în clan, ierarhii, femeile, bărbaţii, circumcizia la fete, cum nu se serbau zile de naştere la Bin Ladeni – erau „idolatrie, haram”, cum se purta Yeslam cu ea, discuţiile, luptele interne din clan, cum era o melka/ petrecere de logodnă în familia Bin Laden, lipsa cărţilor. Chiar dacă femeile studiau la universitate[6] „cursurile” erau „prezentări video făcute de profesori[7] cărora nu li se putea permite să predea direct unei grupe alcătuite doar din studente”[8]. Ca în familiile princiare/ din înalta societate, „femeile din familia Bin Laden erau un fel de animale de companie  întreţinute de soţii lor”.

Arabia Saudită („din punct de vedere geografic, cea mai neprimitoare ţară de pe planetă”), din punct de vedere social, în ochii autoarei, e „o ţară medievală, copleşită de sentimentul păcatului şi de nenumărate interdicţii.” Iar „versiunea saudită a islamului[9]” wahabismul „impune cu ferocitate un cod social tradiţional şi foarte închistat”. Cînd a ajuns ea acolo „regatul era – şi este încă – foarte influenţat de tradiţia tribală”. Deşi avută[10], „probabil că e şi cel mai puţin cultivată dintre toate ţările care fac parte din bogata şi diversificata lume arabă, avînd cea mai simplă şi mai brutală concepţie cu privire la relaţiile sociale”. Familiile sînt conduse de „patriarhi”, faţă de care „supunerea” e „absolută”. „Singurele valori care contează în Arabia Saudită sînt loialitatea şi supunerea – întîi de toate faţă de islam, apoi faţă de clan” (p. 85).

Reacţia ei faţă de Arabia Saudită/ felul de viaţă de acolo e foarte puternică. Totul îi pare, pentru femei, ca o închisoare: „La început, nu reuşeam să înţeleg ce e atît de ciudat la ţara aceea, dar în cele din urmă mi-am dat seama: jumătate din populaţia Arabiei Saudite e ţinută tot timpul în spatele zidurilor. Îmi era greu să concep un oraş în care nu puteai vedea aproape nici o femeie. Mă simţeam ca o stafie: în acea lume a bărbaţilor femeile nu existau”. Rar a întîlnit o femeie saudită „căreia să nu-i fi frică de soţul ei”, pentru că, acolo, „o femeie nu poate face nimic fără permisiunea soţului. Nu poate să iasă din casă, nu poate să studieze, iar de cele mai multe ori nici măcar nu poate mînca la aceeaşi masă cu el”.

Între atîtea constrîngeri era şi ipocrizia (alcoolul era interzis, dar bogaţii aveau), şi „comicul… local” – dintr-o eroare a cenzurii un market vinde bomboane cu lichior ş.a.

În timp, schimbări apar lent, dar apar. Femeile încep să iasă fără văl pe faţă, chiar Om Yeslam nu-l purta în faţa şoferului. Banii schimbaseră mult ţara. Dar aceste „schimbări rapide” erau „destul de superficiale”, nu de mentalitate. Şi toate, cît de mici, „s-au spulberat imediat” (şi, între altele, „ideile religioase mai radicale au fost adoptate cu rapiditate”) după cîteva evenimente externe cu ecouri ample în lumea arabă/ Islam, de la căderea şahului Iranului (chiar şi tinerii au devenit mult mai „rigizi”), ocuparea Meccăi de un grup de extremişti[11] (dispersaţi de forţe de elită franceze, GIGN[12], chemate în ajutor), revolta din toamnă de la Qatif, zonă a minorităţii şiite, unde au fost confruntări armate. La trei săptămîni după ocuparea Meccăi, sovieticii invadează Afganistanul. Saudiţii donează bani, trimit voluntari, între ei şi Osama Bin Laden, care, astfel, va deveni erou pentru musulmani. Pe scurt, „anul 1979 a fost un moment de cotitură pentru întreaga lume islamică”.

De interes sînt şi paginile despre cum făceau afaceri cei din familia Bin Laden, şi Yeslam – Carmen spune că l-a încurajat/ determinat să-şi schimbe felul de a vedea afacerile/ poziţia în Companie –, cum interacţionau cu Occidentul, ce făceau cu banii. De pildă, la un moment dat, interesat de tehnica de calcul, căreia îi prevede viitor, el are o întîlnire cu Steve Jobs, aflat la începuturi.

Destul de iute ce părea un vis oriental devine un coşmar, Yeslam se schimbă, are aventuri, se ajunge la divorţ, un proces lung, el bazîndu-se pe bani şi permisivitatea Occidentului, spune Carmen. Un mare atu al ei a fost faptul că şi-a păstrat paşaportul elveţian.

Călătorind, atentă şi la schimbările din viaţa sa, parte datorate/ cauzate de faptul că tatăl o părăsise pe mama sa, parte prin intrarea în familia/ societatea din care venea Yeslam, vede totul cu alţi ochi. De pildă, Iranul, considerat de ea „grădina secretă”, îi apare altfel cînd, la Teheran în bazar, vede copii muncind greu. Atunci înţelege că Iranul copilăriei era „de fapt o iluzie ce camufla realităţile dure ale acestei ţări, pe care eu nu le văzusem niciodată”. Pas cu pas descoperă că tot ce îi părea sigur „se baza pe secrete şi iluzii”. Sînt interesante şi descrierile unor locuri, întîmplări, oraşe – ca Beirutul înainte de război.

Cu Osama Bin Laden, frate cu Yeslam, n-a „avut de-a face decît în treacăt”, în Arabia Saudită. Îl descrie drept înalt, impunător, sever şi, deşi „toţi membrii familiei erau evlavioşi”, „cucernicia” lui „extremă” „intimida chiar şi pe cei mai credincioşi”. Dar descrie şi situaţia unui fiu al său care se deshidrata de sete, iar Osama interzisese să se folosească biberonul. „Sînt sigură că Osama nu voia să-i moară copilul”, dar suferinţele micuţului „erau mai puţin importante decît un principiu care, în mintea lui, probabil că era întemeiat pe un verset coranic din secolul al şaptelea”, rudele admirîndu-l pentru asta. Apoi scrie cele ştiute: Osama erou în luptele din Afganistan ş.a., „scandalizat de ideea că SUA ar putea folosi Arabia Saudită drept bază” după ce Irakul a invadat Kuweitul. Dar i-a propus regelui Fahd „să folosească soldaţii săi afgani pentru a lupta împotriva lui Saddam”. Chiar şi după plecarea din ţară, după ce a criticat Casa Regală, fiind, „sub protecţia unor membri conservatori ai familiei regale saudite[13]”, „puterea lui Osama creştea din ce în ce mai mult”.

Sînt varii detalii despre societatea saudită şi ce a înţeles autoarea că s-a petrecut după plecarea ei, de la principii de viaţă: saudiţii sînt cei mai stricţi musulmani, considerîndu-se păstrătorii „ortodoxiei islamice”, Mecca şi Medina fiind tot la ei. Sau despre finanţarea organizaţiilor care propagă wahabismul (cu rezultate evidente, dar neînţelese de occident), amplificată după ce URSS a invadat Afganistanul, finanţarea propagării islamului în general, construirii de moschei, instruirii de cărturari islamici, succesiunea la tron în Arabia Saudită, intrigile de tot felul şi din familia regală, viaţa unor prinţese, relaţii homosexuale/ aberaţii în acest sens: „În Arabia Saudită  homosexualitatea e interzisă şi se pedepseşte prin biciuire în public. Dar mulţi bărbaţi au relaţii homosexuale […] Dacă doi bărbaţi se ţin de mînă pe stradă – ceea ce se întîmplă foarte des –, gestul lor nu e considerat ca avînd o conotaţie sexuală, dar dacă un bărbat şi o femeie fac acelaşi lucru – chiar dacă sînt căsătoriţi –, contactul fizic dintre ei e perceput ca fiind obscen, oamenii sînt îngroziţi, iar poliţia religioasă intervine cu bastoane”.

După plecarea din Arabia Saudită a avut un proces lung cu Yeslam. Ea, studiind atent ce văzuse, a cerut să se verifice conturile clanului Bin Laden, dacă chiar se doresc răspunsuri. Consideră că influenţa decisivă la Osama a avut-o doctrina wahabită, avertizînd: „Mi-e teamă că dacă noi, cei din lumea occidentală, nu vom fi suficient de vigilenţi, terorismul nu va înceta, iar fundamentaliştii vor profita de toleranţa noastră pentru a strecura în ţările noastre intoleranţa lor”.

Este, desigur, părerea unui om, dar care a trăit acolo, a avut acces la informaţii, cîte a putut. În timp, poate au fost şi schimbări[14]. Dar autoarea, educată în spirit occidental, aptă să-l înţeleagă şi pe cel oriental, a luptat pentru binele familiei/ copiilor ei, a scris aceste pagini a căror lectură înseamnă, poate, şi alte întrebări, dar şi duce la unele răspunsuri, fie şi parţiale, despre lumea din care a venit Osama bin Laden. Una, spune ea, încă prea puţin cunoscută/ înţeleasă în Occident, cu bune ori mai puţin bune.

 

Carmen Bin Laden, Înăuntrul Regatului. Viaţa mea în Arabia Saudită, traducere Laurenţiu Dulman, Pandora Publishing, Bucureşti, 2011, 264 p.

[1] R. Jacquard, În numele lui Usama bin Laden, trad. din franceză: Simona Brînzaru, Angela Cismaş, Ana Antonescu, RAO, Bucureşti, 2001, p. 26.

[2] Tatăl lui avusese 22 de soţii, murise pe drum spre căsătoria cu a 23-a. Carmen spune că divorţa de cele bătrîne şi lua tinere.

[3] Carmen scrie că multe femei, deşi cu trupul şi chipul acoperit, vedeau greu lumina/ pe unde să calce, erau îmbrăcate pe sub abaya „ca nişte vedete de cinema”.

[4] „Era haram să cînţi, abe să umbli pe stradă, abe să stai de vorbă cu un slujitor, haram să fii văzută de un bărbat care nu îţi era rudă”.

[5] Şi aşa, atunci „nimeni nu-şi închipuia că, odată cu trecerea  anilor, Arabia Saudită avea să devină tot mai fanatică din punct de vedere religios, mai conservatoare, mai opresivă”. p. 103.

[6] „Chiar şi în ziua de azi , în Arabia Saudită nu există obligaţia de a le oferi fetelor o educaţie în cadru instituţionalizat”. p. 175.

[7] „The literacy rate in Saudi Arabia in 1970 was 15% for men and 2% for women. By 1990 it was 73% for men and 48% for women , and, in 2002 it reached 90.9% and 70.2%, respectively. According to the CIA’s World Factbook 2002, the literacy rate in 2002 was estimated at 84.2% for males and 69.5% for females.” – „The West, Christians and Jews in Saudi Arabian schoolbooks”, compiled, translated and edited by dr. Arnon Groiss, January 2003.

[8] „În cultura saudită nici un bărbat care ţi-ar putea deveni soţ într-o zi nu poate să te vadă fără văl.” Singurii „care se pot uita la chipul unei femei sînt tatăl, fraţii, soţul şi tatăl vitreg”.

[9] În opinia ei, „intră în viaţa de zi cu zi a credincioşilor săi mai mult decît celelalte religii”, nefiind o „teologie, ci un mod de viaţă foarte detaliat”.

[10] După descoperirea zăcămintelor de petrol, în anii 1930, sărăcia se mai diminuase, dar nu se ajunsese la „prosperitatea fără precedent” de după embargoul petrolului din 1973.

[11] Ajutaţi de unul din fraţii Bin Laden, Mahrouz, scrie şi Carmen.

[12] Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale.

[13] Pe vremea cînd ea locuia în Arabia Saudită, în familia regală erau „mai bine de cinci mii de prinţi. Unii spun că, în prezent, familia al-Saud numără peste 25000 de membri”. Ei „trăiau aproape exclusiv din stipendiul primit de la trezorerie [..] în plus, toate utilităţile publice erau gratuite pentru prinţi” – p. 210-211.

[14] În decembrie 2015 a fost votată consilier municipal la Mecca prima femeie (în total, au fost alese 20), printr-un proces complicat, în ansamblu.

Revista indexata EBSCO