Feb 13, 2016

Posted by in MOZAIC

Marius VASILEANU – Pr. Arsenie Boca şi limitele antropologiei creştine

Nu este prima oară cînd scriu despre limitele antropologiei creştine. Fenomenul Părintelui Arsenie Boca este un excelent revelator pentru acest subiect delicat şi în acelaşi timp ofertant, plin de surprize.

Întrezăresc aici cel puţin două unghiuri de abordare. Primul se referă cu stricteţe la modul în care abordează acest subiect chiar Pr. Arsenie Boca. Fiind un om cult, realizînd că ceea ce se învaţă la Facultatea de Teologie poate fi completat cu cunoaşterea ştiinţifică, Pr. Arsenie Boca asistă şi la cursurile Facultăţii de Medicină. Multe din cele învăţate acolo se vor regăsi în volumul „Cărarea împărăţiei”. Chiar dacă un medic din zilele noastre, credincios fiind, ar avea reticenţe cu privire la limbajul şi la teoriile dezvoltate de Pr. Arsenie Boca în acest volum, eforturile celui numit astăzi „Sfîntul Ardealului” trebuie apreciate ca atare. Era o modă în interbelicul românesc aceea de a face studii în paralel, la cel puţin două facultăţi, chiar dacă licenţa nu era luată de cele mai multe ori la amîndouă. Cel mai bun exemplu este reprezentat de obştea Mănăstirii Antim din Bucureştii anilor ’40 – o serioasă parte dintre monahii şi fraţii acesteia urmau în paralel două facultăţi…

Să reţinem însă exemplul de mai sus în special pentru valoarea sa simbolică: un teolog cu trăiri lăuntrice excepţionale care are deschiderea intelectuală de a învăţa şi medicină, fie şi timp de un an-doi. Poate pentru a-i fi de folos în întîlnirile de suflet cu mulţimea de oameni care urma să-l caute. Poate fără să se fi gîndit la asemenea consecinţe ulterioare, ci pur şi simplu de dragul cunoaşterii. De altfel, după terminarea Teologiei la Sibiu, părintele avea să urmeze cursurile şi să obţină o a doua licenţă la Bucureşti în Arte plastice.

În acelaşi registru sînt lecturile Pr. Arsenie Boca despre mistica altor spaţii şi ne amintim aici că s-a declarat recunoscător scrierilor lui Mircea Eliade. Unii semidocţi îi impută şi astăzi Pr. Arsenie Boca că ar fi citit toate acestea şi, în plus, chiar şi scrierile lui Rudolf Steiner etc. Sînt cumva interzise astfel de lecturi pentru cei cu adînci cunoştinţe teologice şi cu puterea discernămîntului?? Nicidecum! Crede cineva că profesorii de la Teologie care se respectă nu le-au frunzărit măcar? Abia atunci cînd eşti în totală cunoştinţă de cauză poţi combate sau privi în perspectivă comparată orice scriere noncreştină! Abia cînd ştii cu adevărat despre ce este vorba, teolog fiind, vei putea să faci faţă unor dialoguri cu credincioşi ale căror cunoştinţe sînt în ceaţă. Dar aceasta este încă o lectură în cheie minoră a celor de mai sus…

Pur şi simplu, un intelectual creştin, cum era fără doar şi poate Pr. Arsenie Boca, făcea eforturi să-şi extindă limitele cunoaşterii nu numai prin trăire, ci şi la nivel teoretic. Cu alte cuvinte, să extindă, măcar pentru sine, şi limitele antropologiei creştine.

Mulţi dintre sfinţii creştini au operat astfel de modificări, adîncind cunoaşterea creştină, fără a ieşi cu nicio fărîmă din interiorul tradiţiei proprii. Spre exemplu, despre Sf. Siluan Athonitul s-a spus că prin intermediul său creştinismul a dobîndit un nou înţeles, probabil cel maxim, al noţiunii de smerenie…

Rareori este ceva nou sub soare, iar reîmprospătări ale memoriei creştine genuine vii sînt totdeauna binevenite. Ce altceva s-a petrecut oare prin însăşi prezenţa Pr. Arsenie Boca într-un secol XX atît de încercat?

Pr. Arsenie Boca a simţit, ca puţini alţii, „pulsul” lumii în care trăia şi a făcut constante eforturi spre exemplu pentru aducerea unor manuscrise de la Sf. Munte Athos, prin a-i sta alături Pr. Dumitru Stăniloae în lucrarea acestuia de traducere a „Filocaliei”, prin centralizarea cîtorva sute de comenzi anticipate, tocmai pentru obţinerea banilor de tipărire. Parcă ştia că această monumentală traducere avea să aducă un imens ajutor duhovnicesc creştinilor din România. Mai ales în această perioadă istorică generată de comunism în care ateismul marxist devenea treptat, cu o agresivitate de neimaginat, o a doua religie oficială. Iată de ce Pr. Stăniloae îi şi mulţumeşte apăsat Pr. Arsenie Boca în trei din prefeţele celor patru volume ale „Filocaliei” publicate în anii ’40.

Tot astfel, privit în perspectivă diacronică, s-au petrecut atîtea fapte miraculoase în preajma Pr. Arsenie Boca, pornite de la nenumăratele întîlniri cu credincioşii care-l cercetau zilnic. Şi care-l caută şi astăzi, în continuare, închinîndu-i-se la mormîntul de la Mănăstirea Prislop. Unele dintre aceste minuni vorbesc la rîndul lor despre necesitatea extinderii antropologiei creştine. Căci ce altceva poate fi un fenomen de ubicuitate (poate teleportare?), care s-ar fi petrecut, se spune, la moartea mamei sale? Ori fenomenele de natură parapsihologică relatate cu prilejul arestărilor? Sau unde poate fi încadrată imensitatea vindecărilor miraculoase petrecute în preajma părintelui ori a mormîntului său, în urma rugăciunilor acestuia?

Memoria credincioşilor este împrospătată periodic în istorie, prin prezenţa unor asemenea oameni ai lui Dumnezeu, tocmai pentru a ne fi întărită credinţa că n-am fost părăsiţi vreodată şi că puterea cu care au fost învestiţi apostolii a ajuns, iată, pînă în zilele noastre.

Dar mai este ceva: toate aceste fapte – în măsura în care sînt reale şi verificabile – devin tot atîtea provocări pentru ştiinţa de astăzi, pentru cercetătorii care sînt datori să dea explicaţii. Pe de altă parte, faptele respective sînt constante care vorbesc despre fenomene spirituale (prezente şi în alte tradiţii), care în cazul nostru conturează mai exact şi uneori extind limitele antropologiei creştine.

În aceeaşi perspectivă poate fi evaluată şi pictura de la biserica Drăgănescu. Este o evidenţă că nu prea sînt respectate erminiile, canoanele ortodoxe. Personal, am avut şansa să aflu despre o mărturie în care cineva, un apropiat, l-a însoţit pe Pr. Sofian Boghiu la biserica Drăgănescu tocmai pentru a fi vizionată pictura realizată de Pr. Arsenie Boca acolo. Şi care mi-a relatat că a fost o mică polemică, foarte elegantă, mai degrabă aluzivă, între cei doi, Pr. Sofian fiind pe-atunci angajat la Patriarhie în sectorul care se ocupa în mod explicit de validarea picturilor bisericeşti. Ştim bine că există suficiente astfel de biserici, zugrăvite inclusiv după 1989, care sînt cam departe de rigorile tradiţionale. Cum am mai spus aici, în fond, nici Nicolae Grigorescu nu a fost „pe linie” ortodoxă prin pictura sa realizată la Mănăstirea Agapia.

Altceva este important: care sînt simbolurile, învăţăturile transmise pe cale iconică de Pr. Arsenie Boca – el însuşi absolvent de Arte plastice, să nu uităm aceasta – tocmai fiindcă după îndepărtarea din monahism întîlnirile sale cu credincioşii continuau doar pe ascuns. Cu alte cuvinte, nu mai avea posibilitatea de a se exprima prin cuvîntul rostit şi a fost nevoit să ne vorbească prin imagine, prin simboluri şi, nu în ultimul rînd, prin diafane culori…

Toate acestea trebuie cercetate şi „exploatate” inteligent, fără de prejudecăţi, în Duh şi nu în literă. Vom fi, cu toţii, îmbogăţiţi.

Căci una din „resursele” acestei ţări despre care nu se prea vorbeşte, dar de care trebuie să fim conştienţi, sînt tocmai astfel de oameni excepţionali care ne-au sfinţit pămînturile. Şi nu este vorba numai de a-i frecventa cu jdemii de cereri, justificate, în sine, ci mai ales de a învaţa cu adevărat semnificaţiile vieţii atît de complexe pe care au dus-o.

În cazul Pr. Arsenie Boca, notorietatea imensă de care se bucură are astăzi şi dezavantaje: pune în umbră ori deformează, iată, multiple aspecte legate de viaţa sa, care, în perspectivă, ar putea fi chiar mai importante decît vindecările spectaculoase petrecute prin rugăciunile sale. O altfel de înţelegere a vieţii Pr. Arsenie Boca ne va vindeca – poate – de boala cea mai gravă, anume: de ignoranţă.

Revista indexata EBSCO