Feb 12, 2016

Posted by in Poezii

Mihaela GRĂDINARIU

Noaptea-n icoane crăpate tot moare un sfînt

Cu vina de-a şti peste viaţă călcînd.

Mama i-adună în zori pe prispa lipită.
Ziua se-nalţă, trufaşă ispită.

Şarpele, orb frăţior, mă-ncălzeşte-n tăcere.
Ramele cad, descleiate de vrere.

Tata înjugă doi melci şi se duce la moară.
Azi, Dumnezeu toarnă-n coş zi de vară.

Mama ne-adună golaşi dintr-un timp fără oase,
Vrea să ne nască din nou peste cerul din case.

Noi lustruim printre deşte lumina murdară.
Alţi sfinţi se-ndeasă în rama de ceară.

Şi-n ziua-ntîi sau de-apoie răsplata:
Sfîntul de azi poartă haina lui tata…

 

*

 

Jumătate-de-vorbă-călare-pe-jumătate-de-om.

Viaţa poveştilor şchioapătă-n rădăcina de pom.

 

Punem urechea pe mierla din oase.

Aici, cuvintele se scriu pe-acoperişuri de case.

 

Pasărea zboară pe dinlăuntrul luminii.

Arar, ciugulim de pe cruce doar spinii.

 

Cîntecul mierlei opreşte moartea din vorbă.

Spusul-nespus şi-a uitat săgeţile-n tolbă.

 

Noi, jumătăţile, ne purtăm noaptea-n spinare,

Cînd ne-ntîlnim, facem schimb de uitare.

 

Eu îmi uit numele şi pun în loc o lăută.

Cine oare o aripă-n piept mi-o-mprumută?

*

 

Pe banul de dajdie scrie numele tău,

Neştiutul, rostit în prima zi de un zeu.

 

Zeul adoarme hoţeşte, cu ochiu-ntr-o parte,

Visînd cum o lamie în braţe-o să-l poarte,

 

Ca pe un prunc fără glas şi putere…

Apocalipsa de vorbe în lumină se cere…

 

Banul răsare pe cer, alături de soare.

Pămîntu-mi striveşte-n poeme culoare.

 

Eu mut soarele mai încolo, în dropii.

Din cămara grindinei, plîngînd te apropii…

 

Iar pe bolta cioplită, rămasă orfană,

Negru pe negru, numele tău mi-este rană.

 

Banul de dajdie apune pe ochiu-mi, în lut.

Dintru-nălţime, ne cheamă-un cuvînt: ştiut – neştiut…

 

*

Trupul meu, închisoare şi rai,

Îngeri mîndri mă-mbracă mireasă,

Pentru nunta-ntr-al cărei alai

Doar poeme şi lamii se-ndeasă,

 

Trupul tău, o biserică-n cer,

Răsturnată pe-o parte şi oarbă,

Sfinţii trişti, cu toiege de fier,

Caută nume pierdute prin iarbă.

 

Între noi, numai umbre şi sfori,

Primeniri de balauri în ape,

Cu o umbră de vis mă dobori

Într-o umbră ce nu mă încape,

 

Strîmtoraţi alb de fumul de nard,

Printre ruguri cu vorbe şi săbii,

Două trupuri în candelă ard,

Între noi, scufundate corăbii…

*

îngerul albastru

îşi făcea rondul

de noapte toţi

răspundeam cu aceeaşi voce

acelaşi răspuns

înmormîntat

în oglinzi nesfîrşite castelul

se scutura

prin somn cîte o piatră

visa că i-au crescut aripi

în locul ei îngerul

ne înghesuia unul

cîte unul dimineaţa

Dumnezeu

prefăcea păsările călătoare

în cuvinte

noi

aşteptam

 

*

Noaptea, sub ţîţa ploii, fierbinte,

Coboară din icoana părăsită cuvinte,

Cîte unul-unul, rar cîte două,

Întotdeauna aceleaşi, întotdeauna cînd plouă.

Se-adună greu în jurul blidului de lut,

Cu apă ne-ncepută, cu gînd neştiut,

Trag după ele litere betege,

Jumătăţi de vorbe orfane sau fără-de-lege,

Şi iarăşi curg din icoana cu balaur ucis:

Vorbe care nu s-au spus, nu s-au întrupat nici în vis,

Fac schimb de poveşti în mijloc de casă,

În ceara trupului, timpul copita îşi lasă.

Mute şi oarbe aşteaptă dimineaţa din nou

Să se tîrască-napoi în coaja de ou,

În scoarţa ramei, între sfinţii fără putere,

Nenăscute cuvinte, fără trup, fără-nviere…

 

Fără-de-vreme, lumina scrie-ntre noi

Ziua din urmă, cămară ne-mpărţită la doi…

*

 

Poem rescris în întuneric de fîn,

Niciodată copil, versul se naşte bătrîn.

 

Poem violat, literă de literă, cu privirea,

Ziua-şi întoarce pe dos ochii şi firea.

 

Poem păcătos, neiertat nici în posturi,

Ziua şi noaptea fac schimb de inele şi rosturi…

 

Poem lepădat între fierbinte şi noapte,

Literele mă hrănesc cu otravă şi lapte.

 

Poem mîngîiat plictisit, ca pe-un cîine,

Versurile muşcă din mînă şi pîine.

 

Poem tatuat pe-o coapsă, peste piele şi haine,

Scris în somnul de moarte, din cămara cu taine…

 

*

Mă porţi înlăuntru, ca pe blestemul de mamă,

Pe dinafară singurătatea, zdrenţuită maramă.

 

Cîteodată mă scoţi pe furiş, mă iei în spinare,

Doar noaptea, doar în somnul dintre

răspuns şi-ntrebare…

 

Îţi scriu din nou, pînă la condamnare, şi după,

Ne-am cuminecat cu toate vorbele

dintr-o singură cupă,

 

În pînza aceea să mă-nfeşi fără grabă…

Din gura pecetluită cu jar, un cuvînt

de mine întreabă…

 

 

*

Ziua răstignirii este joia,

Îngerii,-adormind, s-au înşelat…

În ispită mă îmbrac cu voia

Cerului cu litere-nstelat.

 

Crucea judecăţii, strîmbă apă

Dintr-un lemn înrămurat cu jind,

Tremură în aripa ce scapă-n

Sfîntă însetare de argint.

 

Ca balanţă între noi, culoarea

Visului zidit în muşuroi.

Braţele-au căzut, pierzînd cărarea

Unui dans neîncercat în doi…

 

Săptămîna-şi blestemă odrasle,

Vitreg ceas, un pandativ la gît…

Joile ce-au fost, miresme caste,

Azi mai ţin doar morţii de urît.

 

Şi-ntr-un timp hotărnicit cu pietre

Răstignire cerem într-o joi,

Umăr lîngă umăr, două vetre

Focului nestins într-amîndoi…

 

Revista indexata EBSCO