Feb 12, 2016

Posted by in Poezii

Corina MATEI GHERMAN

FLUTURII ROŞII

Celulele sorţii se scaldă

corpul… trunchi de călău

pierdut prin vreme

sîngele-mi curge mereu

spre apus

glasu-mi devine slab şi supus

pe vîrf…

fluturii roşii mai zboară încă.

 

DESPRE…

Să-ţi spun despre mine… povestea aceea

cu Moş Crăciun şi gaura de ozon

apreciez albul muntelui cenuşiu

ce scrie pe creierul meu mesaje

lumea de apoi face plajă în marea

imaginii mele siderale

atunci îţi voi zîmbi… apusului…

 

VIZIUNE

În clepsidra firului de nisip

o minusculă gînganie

preistorică

proiectată pe transparenţa sticlei

respiră la atingerea corpului fluvial

privindu-o te simt Goliat

reîncarnat din stînca muntelui

ce-mi dăruieşti aripi gigantice

tulbur universul răscolit

cu infima mea viaţă

sau tu erai şeful piraţilor

evadat din închisoarea mării

un vechi ocnaş necunoscut ceţii

mă chemi… alergi… ajungîndu-mă

mă strîngi în braţele copacului înflorit.

 

SINGURĂ

Refuzîndu-mi gîndurile puţin limpezi

mi-ai spus să tac atunci cînd vorbesc

mă exprim prin tăcerea  trecerii liniştită

în această mare cu piraţii de litere în bărci cu lumină

da… odată hotărîtă mă voi lega tăcerii universului

da… ne vom numi numai tăcere… mă desprind timpului

şi devin un firesc neabsolut… singură…

 

AMINTIRE

Era în sufletul statuii Hanibal

tînărul împărat al lumii… negrii războinici

numără cu pasul lungul ecuatorului

tăindu-l în hărţi haşurate

imperiul prea departe… fierbe în gemete

şi Hanibal seamănă mongoloizi în univers

am fost la masa aceea…

de piatră… sculptată…

unde sufletul se înalţă…

auzind ruinele imperiului suspinînd

şi oasele soldaţilor ce se curbau în morminte străine.

 

GOLUL

Ce goală-i camera noastră

pereţii s-au dăruit spaţiului deschis

ferestrele… da ferestrele prin care priveai

au căzut în fîntîna luminii

tavanul… albul tavan a zburat pe verticala

nordului… oscilînd în ochii mei

şi lumina s-a retras în casa de dincolo

m-am simţit abandonată de tristeţea începutului

priveam… doar priveam cum golul mă copleşea

era să uit uşa… ea uşa care desparte pînă la ea

şi lumea de după… de dincolo… cine o fi inventat-o

uşa… uşa casei… uşa cerului… uşa raiului… uşa…

ce singură sînt în închisoarea golului… uşii…

simt cum în răsăritul ce vine voi pleca şi eu…

 

ERAM

Eram doi

într-o uniune

perfectă

eram doi

pe drumul

ce duce

în spirală

eram doi

în grădina cu flori

din casa pămînt

eram doi

cînd hoinăream

pe cărarea Căii Lactee

eram doi

în casa dragostei

construită de Dumnezeu

eram doi

şi înflorea iubirea

dimineaţa

şi seara în amurg

eram doi

pe cărarea vieţii

eram doi….

 

TĂCERE MUTĂ

Pe drumul meu

am semănat

trecutul tainic

şi curat

pavat cu sori

cu valuri

şi cu stele

şi cruci de piatră

ascunse printre ele

ah clepsidră

de ce-mi măsori

tu paşii

mă tragi

spre pămînt

în tăcerea mută

şi veşnică a vieţii

nu vezi

ce copilă sînt…..

 

CĂLDURA PIETREI

Ştiu… va trebui să pleci…

va trebui să plec….

aşa cum pleacă ziua

cu o floare în mînă

tu… eu… nu ştim….

să auzim noaptea

din căldura unei pietre.

 

LACRIMA   PĂDURII

Ne cheamă

împărăţia liniştii

poteca izvorului

lacrima pădurii

ne vorbeşte

cu ramuri

ce contemplă cerul

cîntul din frunze

izvorăşte

şi atinge pielea soarelui

scormonim

în fîntîni subterane

vene de oţel….

 

LA VAMA   VEŞNICIEI

O să-mi vînd corpul

unui ascensor stricat

iar visul va fi oprit

la vama veşniciei

vopsit în negru.

 

OSTATECA   GRAVITAŢIEI

Care-i poteca mea

pe unde să mă duc

cerul deschis reazemă

pe craniul de lut

în timp ce tălpile pansează

rănile pămîntului

lumina deschisă

îmi spală vederea

unde-i calea mea…

unde-i calea ta…

unde-i calea noastră…

totul se închide

vadul universului

duce spre alt vad

dar calea-i deschisă…

doar poarta-i închisă…

oglinda gravitaţiei

mă ţine ostatecă

pe orbita rotaţiei.

 

 

Revista indexata EBSCO