Dec 18, 2015

Posted by in Panoramic editorial

Emilian MARCU – Vitrina cãrţilor

Există o vreme a fiecărei cărţi spre a fi citită, devenind astfel personaj principal, fie şi pentru cîteva ore, din viaţa unui om. Aşa s-a întîmplat şi cu cartea poetului Gheorghe Vidican, Maltratatul de linişte, carte pe care, deşi o am de foarte multă vreme alături, fără voia mea am tot ocolit-o. Trebuie să recunosc faptul că şi datorită titlului, destul de căutat, uşor ludic, nu m-am apropiat mai demult de ea spre a o lectura. Dar, în fine, sosit-a chiar ora şi clipa să mă preocup de poemele din această carte. Voi începe cu un poem de sezon, un poem prin care, aşa cum spune poetul, „ochiul tău redesenează ochii închişi ai iubirii” poem intitulat autumnal în care se spune: „tragic Frunze de cristal prin gura apei/ e plină de miresme dimineaţa/ muşcată buza de sărutul altei/ şi-n oboseli femeia-şi spală faţa// în ochii ierbii plin de începuturi/ mă naşte toamna-n merele tîrzii/ mirosul lor un menuet de ciuturi/ din sfîrc îţi curge must în mustării”. Se poate vedea inventivitate de metafore care aproape că invadează peisajul, în stil fundoian, în stilul bucolic al unui peisaj liric în care se presimte un „menuet de ciuturi” atunci cînd, naturalist aproape, „din sfîrc îţi curge must în mustării”. E o atmosferă de toamnă perfectă, o atmosferă văzută prin „ochii închişi ai iubirii”. Gheorghe Vidican nu se hazardează în a scrie poeme lungi. Poemele sale au cel mult două strofe, mergînd, cît se poate, spre esenţele tari, pe care aşa cum se spune, le păstrează în flacoane foarte mici. Scene din viaţa cotidiană abundă această carte, fie că vorbeşte despre femeia de serviciu care şterge apa sau despre cum „curge răsăritul la tine pe braţ” de „la etajul zece unde este uşa-nchisorii”. Atent la toate mutaţiile care se produc în jurul său Gheorghe Vidican scrie poeme de o mare sensibilitate precum acest poem remarcabil, genunchii tăi: genunchii tăi mutaţi în altă casă/ au strivit un cuib de păsări migratoare/ exilul lor în înserarea deasă/ învie-adolescenta întîmplare// ai început să dibuieşti cu mîna/ decapitaţii îngeri ai mirării/ îngrămădită-n scoică eşti stăpîna/ mereu a mea mereu a disperări”. Gheorghe Vidican, este un foarte bun peisagist, conturînd în tonuri calde, cu linii precise şi severe trupul iubitei, paşii ei în poemul cu lacrimi de orbi, pe străzile oraşului cînd înserarea îl arată lumii mai frumos ca ieri ştiind că într-un oraş „duminica fiecare gară are ochii închişi/ tu călătoreşti clandestin prin lentile/ printre bătrîni de iubiri cuprinşi/ te furişezi cu un mers de reptile// duminica soarele nechează în mine…”. Poemele lui Gheorghe Vidican sînt numai bune de citit pe timp de toamnă adîncă şi de maximă tristeţe şi pentru că se pot citi cu ochii inimii spre bucuria sufletului. Ai sentimentul, după terminarea lecturii acestei cărţi, Maltratatul de linişte, că: te urici la cer pe scara de incendiu/ în mînă porţi o floare de carbit/ oraşul pleacă mîine în concediu/ purtînd în mînă băţul de chibrit// bucăţi de fontă împovărează strada/ nebunii de-o viaţă se trag de bretele/ rochiţa fetiţei sperie garda/ cu ultima ploaie de stele”. Chiar această ultimă ploaie de stele te inundă după lectură.

 

 

 

3p Ion Mititelu, La bîrfă cu cîntăreaţa cheală, Radio Shantz, editura P. I.M., Iaşi, 244p. Prefaţă de Emilian Marcu.

De la viaţa de toate zilele, poporul a învăţat, dar a şi inventat, fel de fel de lucruri, de cele mai multe ori extreme de folositoare. Dar toate lucrurile, întîmplările, fericite sau nefericite, erau dezbătute, întoarse pe toate feţele aşa cum se întorceau paltoanele celor săraci spre a fi purtate drept noi de cei care veneau după şi piatra filosofală prindea strălucire, iute făcînd ocolul aşezării, de la un capăt la altul, astfel că în scurt timp, toţi ştiau, pînă şi toaca în cer. Toate acestea se dezbăteau pe piatra din colţul gardului, unde femeile mai în vîrstă, dar şi bărbaţii se adunau şi erau comentatorii moderni de astăzi.

Fire incisivă, temperamentală, întreprinzătoare, curajoasă, dar mai ales ludică, poetul şi prozatorul vasluian Ion Mititelu, un moldovean hîtru, parcă rudă cu Ivan Turbincă, căruia îi place să stea cu mînecile suflecare şi cu coatele pe gardul internetului să comenteze, ce şi cum, şi mai ales cu cine îşi duc viaţa unul şi altul. Stînd aşa, în expectativă a descoperit deodată că străvechiul şi atît de utilul şanţ de altădată, loc unde se  trasau cele mai năzdrăvane proiecte, dar şi cele mai abitir scărmăneli, unde problemele locale stăteau, cu mult succes, lîngă problemele planetare, unde oamenii  locului se aşezau pe acelaşi plan cu cei de aiurea, unde vorba bună se aciua în cuib de viperă şi clocea ouă de vrajbă, a fost iute înlocuit cu internetul şi mai ales cu facebook-ul, care după spusele lui, pe drept cuvînt, „a devenit şanţul contemporan”. „ Acum în era internetului nu mai este nevoie de şanţ, poate acesta să joace rolul şanţului”, ce-i drept că nu ne fereşte de inundaţiile care din cînd în cînd ne fac atîtea probleme.” Aşa că eu propun, spune Ion Mititelu, să ne aşezăm pe marginea internetului”, aşa cum ţăranul din poezia lui Marin Sorescu se aşeza cu fundul pe cămaşă, „şi să facem acelaşi lucru pe care îl făceau înaintaşii noştri, adică să ne informăm reciproc de la Radio şanţ (americanizat, Radio Şhantz)”. Acest radio, iniţiat şi propus de Ion Mititelu este „vocea boborului”, vocea mereu gata să ne ţină conştiinţa trează. Cu sarcasm, dar şi cu mult umor, autorul, ne propune să participăm, cu atenţie, şi să pactizăm cu el La bîrfă cu cîntăreaţa cheală. Prin articolele publicate în această carte, Ion Mititelu ne informează de tot ce se petrece prin satul acesta planetar, cu toate tarele, cu toate relele cu care ne atacă, mai ales conducătorii. Billiboy (pre numele său românesc Belibou) este un fel de Bulă autohton pe care autorul şi l-a ales drept portavoce, dar şi prototip, şi cu ajutorul căruia articolele sale difuzate la Radio Shantz pătrund în mintea noastră, cu ajutorul, nemijlocit al internetului, cel de toate zilele, şi astfel persoanele, devenite personaje, pe care el le „incriminează” sînt comentate prin buna inspiraţie a ziaristului, ziarist provenit dintr-un autentic prozator. Crochiurile lui Ion Mititelu ne provoacă o lectură extrem de agreabilă, o lectură pigmentată cu de toate, cu mult piper, cu puţină sare, şi din cînd în cînd cu cîte o linguriţă de miere de albine, miere din floare nufăr.. acolo în unda de Radio Shantz, la foc lent se coace piatra filosofală cu abilitatea de floretist veneţian, care ştie să descopere mereu punctual nevralgic, acel călcîi al lui Ahile, floretist mereu revoltat în nopţile balurilor mascate. În fond, spectacolul lumii pe care îl joacă dar îl şi regizează Ion Mititelu pare un fel de rîsu-plînsu, un spectacol pe care avem şansa, sau poate că mai ales neşansa, de a-l juca şi noi în fiecare clipă. Cu abilitatea chirurgului, Ion Mititelu decupează secvenţele de viaţă şi întocmeşte această carte La bîrfă cu cîntăreaţa cheală, carte compunîndu-i arii ale calomniei într-un registru al umorului de bună calitate şi al ironiei fine. Pe marginea şanţului (internetului) lui Ion Mititelu, bîrfitoarea cîntăreaţă cheală scarmănă personaje célèbre cu ajutorul lui Belibou (Billboy), personaje care stau, cu lejeritate, la dialoguri peripatetice cu oamenii de rînd (comentatorii), pe care îi contaminează în rele. Ion Mititelu trebuie citit şi ascultat, pentru că, în fond ne arată cum cîntăreaţa cheală se piaptănă cu vorbe de duh, provocîndu-ne un rîs amarnic de dureros. „La bîrfă cu cîntăreaţa cheală” este o carte pe cît de agreabilă pe atît de provocatoare şi de interesantă, dovedind farmecul cu care este înzestrat autorul.

 

 

 

2 p Corneliu Carp, În jurul meu, versuri, editura P.I.M., Iaşi, 158 p. Prefaţă (scrisoare de suflet) Cristina Alexandra Carp.

 

„Nu mi-am propus să fiu un mare poet, eu fiind absolvent al Facultăţii de Construcţii, dar prin ceea ce fac, împreună cu sufletul meu, vreau să aduc la cunoştinţa celor care vor răsfoi filele acestui volum modest de poezie, scurte evocări şi amintiri din anii copilăriei şi adolescenţei, dar totodată şi sentimental patriotic pe care îl am sădit în mine din generaţii”. Sînt cuvintele simple, adevărate destăinuiri ale unui om care a trăit şi trăieşte pentru poezie, şi care s-a născut şi a deschis ochii în casa unui important scriitor interbelic, Sandu Teleajen, ca nepot al lui.

Cu sfiiciune şi eleganţă, Corneliu Carp îşi aşterne gîndurile lirice în cele patru capitole ale cărţii: În jurul meu, Părinteşti, Ţara mea cu oameni mari şi Sentimente de iubire, în care îşi etalează trăirile, preţuirea de părinţi dar şi de neam şi ţară, încercînd să aducă un meritat omagiu înaintaşilor. În poemul Omagiu marelui poet, poem dedicate lui Mihai Eminescu, Corneliu Carp spune: „Timpul se preface-n clipă,/  Cînd privesc a ta statuie./ Versul tău se înfiripă,/Peste zid de cetăţuie//…/ Doina murmur prin noapte,/ Către codru vînt-o poartă,/ Mă mîngîie nişte şoapte/ Şi se/nveşnicesc în soartă”.  Sau în poemul „Grigore Vieru” spune: „Iar cu pana ta divină/ Chemi cu dragoste poporul,/ Şi în urbea cea latină,/ Alini sufletul şi dorul.//…/ Şi să ştie lumea toată,/ Că  nici limba, nici cuvîntul,/ Nu le pot lua vreodată,/ Nici duşmanul şi nici vîntul!…”. Toate poemele sale sînt pătrunse de un sentiment de mare sinceritate, dar au şi un acut caracter moralizator, autorul devenind un adevărat pedagog liric. O adevărată cronică votivă se naşte prin aceste poeme ale lui Cornelui Carp, În jurul meu, în care versul intimist este în prim plan.

 

 

 

3 p. George Drăghescu, Acasă la greieri, editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012, 246 p. Cu aparat critic. Prefaţă de Gheorghe  Grigurcu.

„Poet rar, crescut dintr-un suflet rar, aşa cum rar mi-a fost dat a întîlni, George Drăghescu se străduieşte şi adesea izbuteşte a capta în vers şi aforism trudnicele sclipiri ale acestui adevăr, spectacular prin natura lui de dincolo de orice artifice” spune criticul şi istoricul literar Gheorghe Grigurcu cînd se referă la poezia lui Deroge Drăghescu în prefaţa Vîrsta edenică.

Acasă la greieri este o antologie, semnată de George Drăghescu, în care sînt incluse poeme din cărţile: Urme de înger (2005), Jurnalul unui cabotin (2005), Tăcerea din cupă (2008), Poarta ( 2008), O furnică pe Golgota (2011), un set de 33 de Oarecum psalmi, şi un grupaj de Inedite, cu poeme scurtissime prin care poetul se exprimă laconic despre stări incerte, de cele mai multe ori, adesea, în haiku sau tanka, în poeme într-un vers, poeme încărcare de substanţă lirică, mergînd pe principiul că esenţele tari se păstrează în flacoane mici. Fiecare din cărţile pe care le-a antologat George Drăghescu, au o notă personală, demonstrîndu-ne şi nouă, dar mai ales cititorului, că programul său liric este unul destul de solid şi de evident şi că nimic din ceea ce face autorul nu este lăsat la voia întîmplării. Poeziile sale au un acut caracter esopic: „Singurătatea lui Dumnezeu este pe pămînt, nu în cer” sau „Nu aruncaţi cu piatra pe care am lăsat-o semn”, „Butoiul în care stătea Diogene a fost oare, cîndva, în proprietatea lui Bachus?”, „O frunză care nu cade – ah! ce tristeţe” şi haiku-uri ca acestea: „La fereastră/ un porumbel alb;/ nu tac singur”, „Azi noapte/ din cuibul rîndunicii/ am furat un vis”, „Sparg gheaţa -/sub ea surprind/ din nou primăvara.”. Revolta din psalmii arghezieni, la George Drăghescu capătă o anume blajinătate, supunere şi rostuire între limitele diafanului: „Strigă-mă Doamne,/ din cînd în cînd,/ pe numele mic,/ să mă simt/ ca-n prima zi/ după botez!” sau „Cum ai ochii,/ Doamne,/ aş vrea să ştiu!?!/ să mi te-arăţi/ mai tîrziu/ după o viaţă/ la primul colţ,/ să-mpărţim neantul.” Cît de simplu, de cald şi de uman se poate dialoga pînă şi cu Dumnezeu, cel care ne cunoaşte toate trăirile, toate visele şi mai ales toate speranţele. „Poetica lui George Drăghescu are simplitatea şi transparenţa misterioasă a unui izvor ce ţîşneşte în miez de codru. Dacă litera versului se compune dintr-un mozaic percepţional, frecvent de inspiraţie silvatică, spiritual care îl animă e o  transcendenţă.” spune, în prefaţa cărţii Gheorghe Grigurcu , iar Paul Aretzu scrie că: „ George Drăghescu a ajuns, aşa cum se întîmplă autorilor de sonete, să gîndească într-o formă structurată, să vadă realitatea în trei versuri, redusă la o imagine arhivată, la supralumina unui fulger, să fie halucinat de propria arată a conciziei atotcuprinzătoare. „George Drăghescu, actor, şi asta se vede din poemele sale cu o anumită retorică spre arta declamării ştie să-ţi construiască temeinic universal liric, să se dedea la metafizică, luîndu-şi drept părtaş, pe nimeni altul de cît pe bunul cititor. Poezia din această antologie merită citită, iar poetul e demn de urmărit pe viitor.

 

2 p Vasile Ponea, Stări de vină, Mal de tort, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2008, 132 p, traducere în limba franceză de Paula Romanescu, şi Fără tăgadă, Editura Constatin Brâncuşi, Tg. Jiu, 140 p. Prefaţă de Aurel Antonie.

Moldovean din naştere Vasile Ponea a reuşit să se stabilească, cu arme şi bagaje, ca inginer electrotehnist (parcă) la Tg. Jiu şi ducînd în desaga sa de amintiri, melancolia de pe plaiurile natale s-a lăsat altoit de morbul arghezian şi a început să scrie poezie, confesîndu-se: „Respir printr-o boare de scrieri, /Mi-astîmpăr durerea prin haz,/ M-alătur vouă  năieri,/ S-alunec uşor prin necaz.” El scrie o poezie a sentimentului imediat, a trăirilor curate, netrucate, de o sinceritate dezarmantă, aşa cum este chiar el în viaţa de fiecare zi. „În nopţile de taină m-arunc în abis,/ Prin ceţuri înot ca într-un vis,/ Singurătatea e plină, valsează pe poante,/ Sub straja destinului cît se mai poate,/ Stropi de neant se-aşează pe pleoape,/ Gînduri rebele se transferă în şoapte/ Şi murmur zvonuri despre lehamite” sau „Surdul nu-l fericeşte pe meloman./ Melomanul nu-l compătimeşte pe orb./ Orbul nu-l fericeşte pe nelegiuit,/ Nelegiuitul este cel mai nefericit/ şi el nici nu ştie.” Acest mecanism ludic de a introspecta lumea dar şi comportamentul uman pare să-l prindă cel mai bine pe Vasile Ponea, să-i ofere acea şansă de a se exprima în versuri fără a deranja, fără de a obstrucţiona cititorul. În nota sa de editor Aurel Antonie face o anumită confesiune care defineşte, în mare, poezia pe care o scrie Vasile Ponea: „De aceea am să mă rezum la a vă semnala acele balsamice picături de poezie adevărată care punctează fericit discursul poetic al autorului şi care  mie mi-a încălzit sufletul.  Şi citează poemul: „În garduri uitate de timp, uluci au prins rădăcini”, „Să ai doar răni pe care le lasă sabia în apă”, „miros de singurătate prelungă”,  „Pe casa plouată de ani au înfrunzit ţiglele”, „ferestrele prăfuite nu se mai uită nicăieri”, „din zi în zi devin tot mai albastru”, „lebăda ce taie-nserarea din iaz” (splendid vers), alături de: „strigarea către bolta cernită de cocori”, „vulturii mătură cîmpia de iepuri”, „noaptea se trezeşte ne-adormită”, „cu somnu-ngenuncheat să ascult/ poveşti…”. În poezia din cărţile lui Vasile Ponea, cu adevărat, lebăda taie înserarea din iaz, atunci cînd în garduri de timp uluci au prins rădăcini, iar noaptea te trezeşte cu somnul îngenuncheat să poţi asculta poveşti. Poveşti lirice, desprinse din aburul cald al copilăriei scrie Vasile Ponea, cel care se adresează unui cititor imaginar, un cititor care poate fi doar sufletul lui.

 

 

 

 

 

5p Predoslovie !

 

Iată, iubite cetitoriule, încă un an şi-a pus traista cu zile goale în cui şi de undeva, de sub pleoapa cerului, ne face semene de bun rămas. Încă un an se lasă pradă amintirilor şi duce cu el trăirile noastre, bune şi rele, inspirate şi mai puţin inspirate, trăirile pe care le-am  tot plămădit un an întreg, în speranţa că fiecare zi care va veni, va fi mai bună, şi mereu mai bună. S-au întîmplat multe în anul acesta care îl dăm la spate şi îl aşezăm în cutiuţa memoriei noastre. Cărţile autorilor şi-au făcut prezenţa pe rafturi dar şi în Vitrina … din revistă. Pe unele le-am apreciat cu mai multe peniţe, pe altele cu mai puţine, după cum m-am priceput, după cum am simţit, după cum ele şi-au dorit, pe altele doar le-am citit şi le-am aşezat în raft, în aşteptarea unui moment cînd vor putea trece din acel raft în… vitrina revistei. A fost un an rodnic, un an cu multe împliniri. Multe cărţi au fugit din sertar şi au luat drumul tipografiilor şi apoi calea spre cititor. Cu fiecare carte, cred eu, sîntem mai bogaţi, spiritual, desigur. Este adevărat că din literatură, cu mici excepţii, nu se poate trăi, ci aşa cum spunea cineva, din literatură se poate muri. Scriem doar din credinţa că gîndurile noastre fi-vor un suport existenţial şi pentru un cititor care va avea răbdarea să ne parcurgă versurile sau proza sau, de ce nu, micile noastre comentarii din acest capăt de revistă. Vitrina cărţilor,  apărută  de aproape 13 ani fără întrerupere, în revista Convorbiri literare, şi-a propus, şi în mare a şi realizat, să-şi informeze cititorii despre cărţile colegilor noştri din diverse locuri ale ţării, să arate că se scrie literatură peste tot, că, oamenii nu sînt toţi ahtiaţi numai după îmbogăţire materială.

Această Predoslovie pe care, ca în fiecare an, o scriu aici, are darul de a face un bilanţ şi o urare, pentru cei care vor avea răbdarea necesară, să citească pînă la capăt despre cărţile pe care le-am luat în… vîrful peniţei. Sînt şi unii care se întreabă, poate pe bună dreptate, ce merite am eu să folosesc aceste peniţe pentru cărţile lor. Le voi răspunde, fără patimă şi ranchiună, ca un împeniţat ce mă aflu, că am dreptul cititorului care chiar parcurge fiecare carte pe care o împeniţează! Dar nu e acesta un prilej de gîlceavă, mai ales acum la sfîrşit de an, cînd, trebuie să uităm de cele rele şi să ne amintim de ceea ce am făcut bine, din cele ce ne-am propus, cu o duioasă sinceritate.

La acest sfîrşit de an, cînd omul ştie să facă în aşa fel să aibă masa bogată şi să-ţi aştepte musafirii cu inima deschisă, să închinăm un pahar întru sănătate şi prosperitate şi că credem, cu naivitatea specific scriitorilor, că anul viitor va fi mult mai rodnic, dar şi mai spornic şi că tot ce ne dorim se va împlini. Sănătate să le urăm prietenilor dar şi duşmanilor toate cele bune. De ce şi duşmanilor? Pentru că numai cei care au duşmani puternici şi perseverenţi reprezintă cu adevărat ceva. Aşa că tuturor să le dorim sănătate şi  „La mulţi ani!”.

 

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO