Dec 18, 2015

Posted by in ARTE

Pavel FLORESCO – Brâncuşi, codul lui Dumnezeu şi cheia creaţiei

Mai multe schiţe şi desene ale lui Constantin Brâncuşi au cam rămas nedescifrate pînă în zilele noastre, fiind catalogate drept mistere pentru care nu ar exista nici o cale de elucidare, însă, la o privire mai atentă, ele au şanse de rezolvare, iar posibila soluţie a acestora este cu atît mai credibilă, cu cît ea funcţionează, întîmplător sau nu, pe renumite opere ale sculptorului.

 

MEDALIOANELE SACRE

 

Ermetismul brâncuşian îşi are un exemplu edificator în desenul cu ideograma sărutului, mărginită vertical de literele „FENI”, respectiv „PIJ”, despre care există cîteva relatări în volumul intitulat „Brâncuşi, Marea operă, antologie şi ediţie”, avîndu-i ca autori pe Vincenzo Bianchi, Adrian Gorun, Ion Deaconescu, Costin Creţu, Constantin Barbu: „Ce dessin miniature associe, au-dessus d’un pendentif en losange, les faces d’un médaillon qui réunit les motifs favoris de Brancusi: la stèle du Baiser, bordée de lettres à la verticale (F/E/N/I/P/I/J?) et un couple d’Oiseaux affrontés – Mãiastra –, séparés par une croix”1.

Cel puţin una dintre posibilele soluţii ale respectivului desen ar avea valenţe numerologice, deoarece şapte este suma finală a cifrelor constituente din rezultatul obţinut prin înlocuirea literelor „FENI” cu numerele corespunzătoare potrivit ordinii alfabetului românesc (desigur, versiunea cu diacriticele specifice) şi prin adunarea acestora.

Astfel, majusculele FENI devin 8/7/17/11, care adunate fac 43, iar 4 + 3 = 7; finalul este similar dacă se adună, pur şi simplu, cifrele constituente ale numerelor corespunzătoare alfabetic aceloraşi litere: 8 + 7 + 1 + 7 +1 + 1 = 25, iar 2 + 5 = 7.

Schiţele ataşate au rol de simulare a codului şi nu reprezintă fidel desenele originale (fig. 1).

Ca o confirmare, metoda poate fi aplicată cu succes şi pentru caracterele PIJ, a căror ordine corespunde în alfabetul românesc numerelor 19, 11, respectiv 13, ce adunate fac 43, iar 4 + 3 = 7; iarăşi, finalul este similar dacă doar se adună cifrele constituente ale numerelor corespunzătoare alfabetic aceloraşi litere, adică 1 + 9 + 1 + 1 + 1 + 3 = 16 şi mai departe 1 + 6 = 7.

Cheia comună a lui şapte pentru toate acestea vine să confirme că ideograma sărutului din centrul desenului este o expresie criptată a numărului de aur – 1,618, ale cărui cifre constituente conduc însumate la final spre des întîlnitul şapte (1 + 6 + 1 + 8 = 16; 1 + 6 = 7 sau 16 + 18 = 34; 3 + 4 = 7).

 

***

 

Ideograma sărutului mai apare şi într-un alt desen aproape identic, la fel de misterios, tot în format medalion, păstrat în arhivele lui Edith Taylor, descris de Basarab Nicolescu în „Brâncuşi şi Gurdjieff (I)”, respectiv  Brâncuşi şi Gurdjieff (II)” din revista „Convorbiri Literare” (ediţiile martie, aprilie 2011), unde a şi fost reprodus fidel.

“Codul utilizat aminteşte de alte trei coduri rămase indescifrabile: cel al proiectului de medalion din 1923 şi acela al celor două variante din 1929 ale «Simbolului lui Joyce». Dar este vorba despre trei coduri diferite sau de unul şi acelaşi cod? Înclinăm spre ultima posibilitate. Brâncuşi nu făcea nimic din întîmplare […]”2.

Literele verticale sînt acum nu „FENI”/”PIJ”, ci „LAEUND” şi „EQLFEP”, numai că în tentativa decriptării acestora putem bănui că trebuie utilizat alfabetul francez pentru primul şir, respectiv alfabetul englezesc pentru cel de-al doilea, deoarece rezultatul pe ansamblu este astfel tot şapte (fig. 2,3).

Conform ordinii alfabetului francez (desigur că versiunea cu diacriticele specifice), „LAEUND” poate fi considerată o criptogramă a lui şapte, deoarece literele enumerate corespund numerelor 22, 1, 9, 33, 24, 8, care adunate fac 97; însumarea acestor ultime două constituente (9 + 7) duce la 16, iar în continuare 1 + 6 = 7; pe altă cale de calcul, suma tuturor cifrelor constituente din aceleaşi numere este 34, iar 3 + 4 = 7.

Prin intermediul alfabetului englezesc, de această dată, „EQLFEP” este o altă criptogramă pentru aceeaşi cifră, şapte: literele enumerate devin 5, 17, 12, 6, 5, 16, care adunate fac 61, iar 6 + 1 = 7; totodată, suma cifrelor constituente ale aceloraşi numere este  34, iar 3 + 4 = 7.

Prezenţa contextuală în acest desen a ideogramei sărutului probează din nou teoria că ea exprimă  – potrivit crezului artistic brâncuşian – numărul de aur, ale cărui cifre constituente conduc, însumate, tot spre sacrul şapte, stabilind astfel un echivalent numerologic al probei creaţiei, al dovezii divinităţii: phi = 1,618 = 7 = Dumnezeu.

 

***

 

Codul funcţionează identic şi pe alte desene brâncuşiene din diverse colecţii, unde friza sărutului, de fapt ideograma phi, este înşiruită de… şapte, alteori de 16 sau de 18 ori, ceea ce induce aceeaşi teorie sau ecuaţie Brâncuşi: phi = 1,618 = 1 + 6 + 1 + 8 = 16 = 1+ 6 = 7. Sau phi = 1,618 = 16 + 18 = 34 = 3 + 4 = 7 (fig. 4).

 

 

CONFIRMĂRI

ÎN PLAN ARTISTIC

 

Şapte este suma finală a cifrelor constituente din numărul elementelor „Coloanei fără Sfîrşit”; opinia unanimă a cercetătorilor este că opera aceasta are 15 romboizi întregi şi încă unul amplasat jumătate jos, jumătate sus, adică un total de 16, număr format din cifre a căror sumă face şapte (1+6 = 7).

Privită frontal, „Poarta Sărutului” are pe arhitravă ideograme tot în număr de 16, iar rezultatul final este şi în acest caz acelaşi: 1 + 6 = 7.

După cum bine se ştie, „Aleea Scaunelor” e formată din două rînduri a cîte 15 piese şi o bancă, adică 16; din nou, 1 + 6 = 7.

Numărul total al scaunelor de pe ambele şiruri ale „Aleii…” este 30, care, adunat cu numărul total al pieselor „Mesei Tăcerii” (o masă şi 12 scaune, adică 13), face 43; 4 + 3 = 7.

Acelaşi este rezultatul la care se ajunge şi prin suma cifrelor constituente din numerele 30 – scaunele de pe alee, 1 – masa, respectiv 12 – scaunele din jurul mesei: 3 + 0 + 1 + 1 + 2 = 7 (fig. 5).

Sensul codurilor descifrate anterior este că respectivul şapte reprezintă cel puţin unul dintre elementele cu valenţă de numitor comun al întregului ansamblu „Calea Eroilor” Tîrgu-Jiu.

 

JAMES JOYCE

ŞI VOCEA LUI DUMNEZEU

 

Cifra 7 (şapte) este cel puţin una dintre soluţiile celebrului portret simbolic, realizat de Brâncuşi scriitorului irlandez James Joyce (o spirală şi cîteva linii), desen care are mai multe versiuni, iar una dintre acestea poartă adnotările „AGO”, „OE.PO.OEP”, „MOFORTCOE”.

Referiri la aceste criptograme, dacă pot fi denumite astfel, sînt extrem de puţine; spre exemplu, ele abia dacă există în volumul deja amintit, intitulat „Brâncuşi, Marea operă, antologie şi ediţie”, avîndu-i ca autori pe Vincenzo Bianchi, Adrian Gorun, Ion Deaconescu, Costin Creţu, Constantin Barbu.

Printre multe altele, în lucrarea precizată mai înainte se poate citi despre aceste majuscule aparent neinteligibile, cu interpuncţiuni pe alocuri: „Ce dessin au tracé encore discontinu et légèrement tremblé, comporte des annotations qui diffèrent de celle de l’étude conservée dans les legs. En effet, les sigles OE.PO.OEP et MOFORTCOE ont respectivement remplacé O.E.P.O.O.SP et O.R.F.O.O.E.P.; de plus l’inscription AGO, dans le coin supérieur gauche, a disparu. La signification de l’ensemble des ces mystérieuses initiales n’a toujours pas été éclarcie”3.

Şapte este suma finală a cifrelor constituente din rezultatul obţinut prin înlocuirea literelor numelui James Joyce cu cifrele corespunzătoare potrivit ordinii alfabetului englezesc şi prin adunarea acestora: James Joyce devine 10/1/13/5/19/10/15/25/3/5, care adunate fac 106, iar 1 + 0 + 6 = 7.

Tot şapte este soluţia criptogramei „OE.PO.OEP”: prin înlocuirea acestor litere cu cifrele corespunzătoare potrivit ordinii alfabetului românesc, de această dată, (OEPOOEP devin 18/7/19/18/18/7/19) şi prin adunarea acestora se obţine din nou 106, iar 1+ 0 + 6 = 7.

Acelaşi şapte este rezultatul final obţinut prin aceeaşi procedură, tot cu ajutorul alfabetului românesc, dar acum aplicată după reunirea criptogramelor „OE.PO.OEP” (18/7/19/18/18/7/19) şi „MOFORTCOE” (16/18/8/18/21/24/5/18/7): 106 + 135 = 241; 2 + 4 + 1 = 7 (fig.6).

Toate acestea confirmă teoria conform căreia literele „AGO” sînt şi ele o criptogramă a numărului de aur, suma finală a cifrelor constituente ale lui 1,618 fiind tot şapte (1 + 6 + 1 + 8 = 16, iar 1 + 6 = 7; de amintit că, potrivit ordinii alfabetului românesc, A corespunde lui 1, G lui 6 prin evidenta asemănare grafică, iar O lui 18, rezultatele obţinute fiind constituentele numărului 1,618.

Versiunea fără adnotări a portretului simbolic James Joyce conţine o spirală cu patru linii curbe, (numărate de la stînga la dreapta privitorului), care, adunate cu celelalte trei rectilinii de pe desen, conduc spre acelaşi rezultat  – şapte.

Numărul total al elementelor grafice de pe versiunile cu adnotări ale portretului James Joyce este tot de şapte (trei criptograme, trei linii şi o spirală).

Numărul total al caracterelor criptogramelor (litere şi interpuncţiuni) este 21, adică de trei ori şapte.

Cifra şapte în sinea ei poate fi regăsită pe versiunile desenului tot de şapte ori (enumerate anterior).

 

ZARURI PE MASA HAZARDULUI

 

Se impune a reaminti că abordarea operei brâncuşiene prin derogare de la metoda estetică reprezintă o procedură chiar confirmată, de pildă, de către Petre Pandrea: „Socotim că explicaţia omului şi a operei lui Constantin Brâncuşi pune, din punct de vedere metodologic, o serie de probleme criticului literar şi plastic, pe care acesta nu le poate stăpîni cu metoda estetică”4.

Cît despre semnificaţiile cifrei şapte, acestea sînt extrem de cunoscute (apare foarte des în Biblie, cel mai cunoscut caz fiind cel al „zilelor” în care Dumnezeu a făcut lumea), iar, în legătură cu toate aceste coincidenţe sau forme preconcepute prin care cifra respectivă este prezentă în opera celebrului sculptor, nu pot fi emise judecăţi de valoare, orice concluzie (matematica naturii ar reprezenta proba existenţei divinităţii, sacrul ascunde ecuaţiile genezei etc.) fiind mai mult decît riscantă.

Problematica hazardului la Brâncuşi aproape că este subiect închis, intens dezbătut, fără loc de completări.

Există opinii pro şi contra teoriei întîmplării, afirmîndu-se ba că arta nu poate fi explicată, ba că marele sculptor este un miraj, o minune, o manifestare a providenţei sau că, dimpotrivă, nimic nu este lăsat în voia sorţii la un geniu de asemenea calibru, ceea ce este la fel de plauzibil.

O fascinantă poveste pe tema aceasta poate fi regăsită în cartea „C. Brâncuşi” a lui V. G. Paleolog, care face trimiteri la Goethe (“[…] pietre, plante şi animale s-au format prin nişte fericite aruncări de zaruri ale unui jucător suprem, Dumnezeu”.5), Nietzsche (“[…] Divină este Masa de Joc a Pămîntului ce se cutremură la noi cuvinte creatoare şi la aruncările de zaruri ale zeilor”.6) sau Mallarmé (“O aruncare de zaruri nu desfiinţează niciodată hazardul”7).

Dar, dacă totul a fost gîndit (“Arta nu este o întîmplare”8), atunci este posibil să avem, în sfîrşit, misterioasa cheie de care vorbea sculptorul sau măcar o parte din aceasta: „Aceluia care nu găseşte cheia, eu nu am cum să i-o ofer”9.

 

Pavel FLORESCO

 

 

——————————

 

1 Vincenzo BIANCHI, Adrian GORUN, Ion DEACONESCU, Costin CREŢU, Constantin BARBU, Brâncuşi, Marea operă, antologie şi ediţie, Ed. Spectre, Paris, 2011, p. 214

2 Basarab NICOLESCU, „Brâncuşi şi Gurdjieff (II)”, în Convorbiri Literare, nr. 3/aprilie 2011, p. 24

3 Vincenzo BIANCHI, Adrian GORUN, Ion DEACONESCU, Costin CREŢU, Constantin BARBU, op. cit., p. 238

4 Petre PANDREA, Brâncuşi: Pravila de la Craiova; etica lui Brâncuşi, Ed. Vremea, Bucureşti, 2010, p. 132

5 V.G. PALEOLOG, C. Brâncuşi (Atingînd un nou plan al realităţii), Fundaţia – Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2008, p. 89

6 V.G. PALEOLOG, op. cit., p. 89

7 V.G. PALEOLOG, op. cit., p. 89

8 Sorana GEORGESCU-GORJAN, Aşa grăit-a = Ainsi parlait = Thus spoke Brâncuşi, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2011, p. 49

9 Doina LEMNY, Cristian-Robert VELESCU, Brâncuşi inedit: însemnări şi corespondenţă românească, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 39

 

 

 

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO