Dec 18, 2015

Posted by in ARTE

Maria Sorin RÃDULESCU – Eliberarea de cursivitate şi detaliere epicã – Duminicã la ora 6

Duminică la ora 6 a apărut într-un moment de relativă (şi amăgitoare) deschidere cultural-politică în România. Filmat în 1965 şi difuzat începînd cu ianuarie 1966, debutul în regia de film a lui Lucian Pintilie avea să se bucure de o anume recunoaştere (internă şi internaţională) pentru dimensiunea sa experimentală. În anul premierei, Duminică la ora 6 a primit Premiul special al juriului, Premiul mişcării de experiment şi de cinecluburi, precum şi Premiul special al criticii la Festivalul de la Mar del Plata, Argentina. Alte opere experimentale, realizate în România cu doar cîţiva ani în urmă – Viaţa nu iartă, Casa de pe strada noastră, ?ărmul nu are sfîrşit, Anotimpuri,Meandre[1]aveau să fie cenzurate, interzise ori primite cu parcimonie de critica din ţară.

Aflat la debut, Lucian Pintilie declara – încă din timpul filmărilor – că povestea de dragoste din Duminică la ora 6 – „simplă, generoasă, închegată în vremuri neobişnuite, vrăjmaşe” (acţiunea se desfăşoară la începutul anilor 40) – se sfîrşeşte tragic. Cu o „puritate solitară” şi dăruiţi „unei vocaţii înalte, marilor idei şi marilor pasiuni” (Valerian Sava), cei doi tineri ilegalişti aleg „calea demnităţii, a luptei, respingînd indiferenţa, laşitatea, inerţia” (Lucian Pintilie). Regizorul surprinde „pe viu”, fără poleială şi artificializare, fără să „trişeze”, nu doar iubirea descoperită de „romanticii revoluţionari” interpretaţi de Dan Nuţu şi Irina Petrescu, ci şi conformismul pe care ei îl resping. Existenţele personajelor se consumă „firesc, cotidian”, naraţiunea – simplă, convingătoare – prelucrează insolit experienţele neorealiste şi cele din Noul Val francez. (Pe drumul deschis de el au mai mers cu succes, în anii 70-80, Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Iosif Demian, Dinu Tănase, Dan Piţa, Mircea Veroiu. Fizionomii şi ecuaţii realiste din primele două filme regizate de Lucian Pintilie se regăsesc în Mere roşii, Cursa, Filip cel bun, Proba de microfon, Vînătoare de vulpi, Croaziera, Concurs, Secvenţe, Fructe de pădure, Sfîrşitul nopţii, Faleze de nisip, La capătul liniei, O lacrimă de fată, Baloane de curcubeu, Pas în doi.) Pe măsură ce filmul prindea viaţă, scenariul iniţial a devenit însă „pretextul unei alte povestiri” – o povestire eliberată de rigidităţi, de „cursivitate” şi „detailare epică”. Astfel, Pintilie avea să descopere „frumuseţea reacţiilor surprinse pe viu”, „senzaţia extraordinară a decalajelor sonore, a neconcordanţei imaginii cu sunetul”, „frumuseţea pur cinematografică a ideii de retrospecţie” şi – în sinele său – o „incapacitate organică de a povesti cursiv”.

Confruntările cu critica şi publicul din România, cu „exaltaţii noştri” şi „retrograzii noştri”, apoi cu juriul, publicul şi mişcarea de avangardă în Argentina, l-au convins pe Lucian Pintilie să dezvolte „cu o încăpăţînare pe care nu o puteţi bănui” ce este bun şi valoros în Duminică la ora 6. Lucrările sale viitoare realizate în România pînă în 1990 (neorealistul Reconstiruirea şi grotescul De ce trag clopotele, Mitică) aveau să suprime ce este „prost, formal, caduc, epigonic” în filmul de debut, însă difuzarea lor a fost problematică. După cîteva săptămîni de proiecţii în care a făcut săli arhipline, Reconstituirea a fost arbitrar interzis, iar ecranizarea după opera lui I.L. Caragiale (în principal drama D’ale carnavalului) a fost prezentată publicului abia în 1990, cînd avea să se încheie „exilul roial” impus regizorului. De atunci Pintilie avea să-şi ia revanşa pentru anii cînd – în România – numele său a fost tabu, desăvîrşindu-şi opera cu noi titluri de referinţă în cinematografia românească: Balanţa; O vară de neuitat; Prea tîrziu; Terminus paradis; După-amiaza unui torţionar; Niki Ardelean, colonel în rezervă; Tertium non datur.

 

[1]Meandre, al treilea lung-metraj de Mircea Săucan, filmat tot în 1965, a ajuns pe ecrane abia la sfârşitul lui 1967, iar opoziţia critică faţă de el a fost cu mult mai puternică decât acceptarea sa, dar şi decât parcimonia cu care a fost întâmpinată intrarea lui Pintilie în regia de lung-metraj.

 

Revista indexata EBSCO