Dec 17, 2015

Posted by in Lecturi complementare

Maria CARPOV – Un fenomen sociocultural (II)

Boema pariziană, modelul urmat, cu respectarea unor inerente specificări de ordin contextual, şi de către boema bucureşteană, interbelică sau cea din perioada 1964-1976 care au totuşi în comun cîteva aspecte particularizante, menţionate în articolul meu precedent, de unde decurge necesitatea unor delimitări mai ferme tocmai pentru a cunoaşte şi înţelege mai bine obligaţia de a nu generaliza precipitat. Este ceea ce face doctorul Mihai Neagu Basarab. Pentru clarificarea/precizarea mărcilor de identitate se recurge, după caz, la surse livreşti sau la datele şi consideraţiile unor familiarizaţi cu mediul boem, pe care-l frecventează fără să-i fi aparţinut vreodată. Este situaţia boemei interbelice de la noi, şi mai ales a boemei din perioada 1964-1976. În asta constă, în mare măsură, interesul cărţii, scrisă la persoana întîi singular, aşadar vocea auctorială omniprezentă; asumarea celor scrise cu spirit critic, deşi cu moderată, înţeleaptă severitate, fără a înfrumuseţa realitatea, calităţi ce conferă textului un plus de neîndoielnică autenticitate, luînd în calcul şi inevitabila subiectivitate, detectabilă în schimbările registrale pînă la folosirea, din cînd în cînd, a unor tente epistolare, confidenţiale ce par să restrîngă numărul celor cărora se adresează: comentariile de natură politică, starea societăţii româneşti înainte de decembrie 1989, dar şi în sfertul de veac ce i-a urmat, constatări pe un fond de amărăciune de care realitatea nu te ajută să scapi.

Boemele române şi, bucureştene, frecvente în literatură, ar putea furniza un bogat material pentru cercetări speciale, riguros fixate tematic. Asocierea cu avangarda, cu onirismul, sînt sugestii de natură să fecundeze inspiraţia, nu doar în zona literară, sociologul, de pildă, aflînd aici destule motive de deschidere a unei linii de explorare, cu precădere din perspectiva posibilităţii formării unei noi boeme bucureştene, idee care-l preocupă pe autor. Pînă atunci, pentru a delimita mai bine ceea ce caracterizează boema bucureşteană, Mihai Neagu Basarab procedează la „o analiză mai serioasă a boemei pariziene”. Demersul său porneşte şi este cauţionat de cartea lui Pierre Labracherie, La vie quotidienne de la bohème au XIX siècle, Hachette, 1967. O istorie a fenomenului care se manifestă încă din veacul clasic, al XVII-lea, perioadă puristă cînd boema, numită tot atunci, nu se bucura desigur de condiţii prea confortabile. Sînt citate numele cele mai prestigioase, cu posteritate îndelungată, lista este şi ea lungă, unele apartenenţe sînt controversate – Dumas fiul, Henry Murger – dar totul contribuie la alcătuirea/conturarea unei „fizionomii” a modelului, termenul la care se raportează orice boemă, de oriunde, pentru a-şi stabili propria identitate.

Din această comparaţie rezultă că boema bucureşteană prezintă cazuri tipice, dar şi atipice, exemplele date, bine argumentate, tocmai din comparaţie, au darul de a ne convinge că boema bucureşteană se distinge de cea pariziană prin trăsături ce nu o dezavantajează, „boema bucureşteană este superioară celei pariziene”, are o „parte valoroasă”, exclude politica, nu impune sărăcia extremă dusă pînă la lipsa unui minim de mijloace pentru a nu muri de foame. Aceste trăsături sînt susţinute de foarte numeroase „portrete” care o ilustrează şi care fac posibilă o „digresiune”, o listă comentată de aserţiuni care definesc boema bucureşteană din surprinzătoarea perioadă 1964-1976. Sinteză a unei cercetări laborioase făcută cu pasiune, „o tranşă din istoria bucureşteană recentă”, un bilanţ în care citim că poţi fi boem fără a fi alcoolic, „inteligenţa este importantă, dar nu inevitabilă”, „intensitatea credinţei – în ceea ce faci – desparte boema de societatea civilă”, disperarea sumbră, optimismul inexplicabil, boemul nu poate fi bogat, valoarea discutabilă a artei boemului, acesta nu-şi plăteşte datoriile, onorabilitate neglijabilă, „oricum, boemul este subevaluat din punct de vedere social şi chiar cultural. El este la antipodul orgolioşilor”… Lungă, dar nu încheiată, această listă poate fi şi este efectiv nuanţată la tot pasul. Un text care seduce. Trebuie recitit.

Revista indexata EBSCO