Nov 24, 2015

Posted by in MOZAIC

Marius VASILEANU – Pr. Arsenie Boca şi creştinismul genuin (II)

În dialogurile private pe care le am adesea cu clerici ori cu simpli credincioşi am observat un fel de polarizare atunci cînd este vorba despre Părintele Arsenie Boca. Unii cred orice, fiind fanatici ai acestuia, alţii, la extrema cealaltă, se postează într-un scepticism încăpăţînat şi aduc drept argumente varii prostii, unele, în mod evident, dezinformări ale Securităţii comuniste – precum cea că ar fi fost legionar, aşa cum arătam în numărul precedent al revistei…

Din fericire, cercetători de calibru, precum George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, după ce au citit numeroase dosare ale poliţiei politice din vremea comunismului au arătat că totul nu a fost decît un joc de oglinzi: acuza de „legionar” era o practică uzuală, de altfel, în panoplia Securităţii. Cei doi istorici sînt dealtfel şi autorii celei mai importante cărţi scrise pînă astăzi despre Pr. Arsenie Boca, intitulată „Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România” (Editura Partener, Galaţi, 2009) – aşa cum am arătat acum doi ani la această rubrică (vezi articolul „Pr. Arsenie Boca şi dezinformările Securităţii” („Convorbiri literare”, august, 2013).

Apropo de legătura Pr. Arsenie Boca, despre care vorbeam acum o lună, arătam în articolul dedicat cărţii menţionate mai sus următoarele:

…Fraza-cheie a cărţii discutate aici şi a întregii propagande desfăşurate în jurul Pr. Arsenie Boca se găseşte într-un ucaz din 1949: „Ordin să [se] strîngă material compromiţător împotriva lui. Mutarea lui în altă parte nu rezolvă problema” (p. 39).

Din acel moment începe calvarul! Dincolo de diverse fapte obiective, care însă nu conveneau nicidecum regimului – precum predicile acestuia, ale căror fraze, răstălmăcite, puteau însemna un pericol real –, maşinăria Securităţii porneşte o amplă acţiune de propagandă şi dezinformare: „Se vor strînge probe pentru ca Boca să fie trimis în justiţie”, este precizat ceva mai încolo. Prin „strîngerea” de probe putîndu-se înţelege orice, inclusiv fabricarea lor. Dovadă stau insinuările cu privire la o presupusă legătură intimă între Pr. Arsenie Boca şi maica stareţă de la Mănăstirea Prislop – chestiune pornită de la „o delaţiune fără nici un fundament” (p. 50). De altfel, în privinţa Maicii Zamfira Constantinescu, căci despre ea este vorba (fostă Julieta Constantinescu, în viaţa de mirean), a existat şi o tentativă de racolare din partea Securităţii.

…Cert este că, peste ani, atunci cînd Părintelui Arsenie Boca i-a fost retras dreptul de slujire, acesta devenind un modest pictor de biserici (dar căutat în continuare de imense mulţimi de oameni, pentru harul său neîndoielnic), insinuările unei legături cu Julieta Constantinescu, dezbrăcată la rîndul ei de haina monahală cu prilejul decretului din 1959, au continuat. Întrebarea care se pune este banală: este mai puţin sfînt acest om, chiar dacă ar fi reală o astfel de legătură?? Nicidecum! Puterea sa de rugăciune şi harul său au fost dovedite cu prisosinţă în orice împrejurare a vieţii: şi în postura de călugăr, şi, ulterior, fiind mirean. Aşadar este o chestiune secundară şi minoră.

Cu toate acestea, după cum rezultă din excelentul studiu semnat de istoricii George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, maşinăria infernală a Securităţii comuniste şi-a dovedit, parţial, eficienţa. Din păcate, aceste insinuări sînt rostogolite de atoateştiutori pînă astăzi…

Şi nu a venit nimeni din partea ierarhiei BOR care să tranşeze problema, cu simplitate. Precum în lunga istorie creştină, Pr. Arsenie Boca ar fi rămas sfînt, chiar dacă după ce a fost oprit de la slujire s-ar fi însurat, ar fi avut copii etc. Dar toate informaţiile duc la o concluzie banală: Securitatea a inventat o poveste de amor tocmai pentru a-l compromite…

În fine, controversele legate de personalitatea Pr. Arsenie Boca sînt multe. Aceea despre relaţia cu Pr. Stăniloae este alimentată inclusiv de scrierile, nu tocmai binevoitoare, ale fiicei acestuia. După ce a avut un rol important în aducerea unor manuscrise de la Sf. Munte Athos pentru a fi traduse în calupul de volume intitulate „Filocalia”, după ce a participat efectiv la traducere, ajutîndu-l pe Pr. Stăniloae, ba chiar făcînd o comandă anticipată pentru un număr important de cărţi – tocmai pentru a facilita munca marelui teolog – era o evidenţă că acesta din urmă să-i mulţumească, cum a şi făcut-o, laudativ, într-una din prefeţe.

Rămîne un mister de ce această prefaţă a dispărut cu ocazia reeditării şi de ce relaţiile dintre cei doi s-au răcit. Ori, poate că pentru cei care ştiu mai multe despre relaţiile contorsionate cu puterea politică din acele vremi, după ieşirea din închisoare a Pr. Dumitru Stăniloae, ar putea veni şi explicaţiile, dar, din eleganţă faţă de marele teolog, sînt trecute sub tăcere. Din păcate nu a fost păstrată măcar o minimă inteligenţă (duhovnicească), nu spun eleganţă, în privinţa Pr. Arsenie Boca şi a vieţii sale pline de încercări…

O altă problemă infinit disputată este aceea legată de pictura realizată de Pr. Arsenie Boca, după ieşirea (forţată) din monahism – în special cea de la biserica din localitatea Drăgănescu, făcută integral de acesta. Rigoriştii reclamă necanonicitatea – evidentă – a acestei picturi. Sigur că i se poate reproşa acest lucru. Dar Pr. Arsenie Boca era o personalitatea mult prea importantă ca să încapă în limitele unor canoane atît de stricte precum sînt cele ale frescelor ortodoxe, el îşi asumase libertatea creatorului. În fond, păstrînd proporţiile, de ce nu i se fac şi lui N. Grigorescu aceleaşi reproşuri în privinţa picturilor sale de la Mănăstirea Agapia?

Mai este un „amănunt”: fiind întrebat cîndva de ce l-a zugrăvit pe Iisus într-un anume fel, inconfundabil, de altfel, Pr. Arsenie Boca, beneficiar al mai multor teofanii, a răspuns că l-a pictat aşa cum l-a văzut…

O personalitatea de excepţie – şi toată lumea recunoaşte că istoria Bisericii Ortodoxe Române nu are memoria unui fenomen asemănător precum cel al Părintelui Arsenie Boca! – trebuie evaluată, în măsura posibilului, cu o anume înţelegere (de care, cum spuneam, se bucură deja Pr. Dumitru Stăniloae). În ceea ce priveşte pictura părintelui este ignorat faptul că acesta era unul marii înainte-văzători care au trăit în veacul XX pe pămîntul românesc. Este o evidenţă că dacă ar fi pictat cuminte, precum cer canoanele, ar fi fost o pierdere. De ce? Fiindcă bună parte din discursul iconic realizat de Pr. Arsenie Boca continuă în mod firesc discursul din predicile şi convorbirile de suflet pe care le avea atunci cînd încă era monah. Cu alte cuvinte, pictura respectivă este şi un act de continuitate, ba chiar subversiv, dacă este să ne limităm la perioada de dictatură în care a trăit…

Este un subiect mult prea amplu şi nu mi-am propus aici să epuizez problematica imensă legată de un personaj de o anvergură pe care abia peste mulţi ani va pute fi – poate – înţeles. Sau poate nu în această lume… Şi în nici un caz cu instrumentele acesteia, pline de limite şi prejudecăţi.

Ceea ce se poate constata, cu ochiul liber aproape este însă faptul că Pr. Arsenie Boca ne apropie şi ne vorbeşte în tot ceea ce se-ntîmplă în jurul personalităţii sale, inclusiv astăzi la mormîntul său de la Prislop, despre un singur lucru: de creştinismul genuin.

Revista indexata EBSCO