Nov 23, 2015

Posted by in Teatru

Ştefan AMARIŢEI – Sisif în infern

„Mutato nomine, de te fabula narratur”[1]

 

Personajele

 

Sisif – fost rege al Corintului

Belzebut – un drac obişnuit

Tartorul – şeful său

 

În infern sau oriunde în altă parte.

 

Scena I

 

Sisif, Belzebut.

 

În faţa unei coline.

 

Belzebut (furios): Gata, te-ai odihnit destul. Drepţi! Fuga marş spre bolovan. Executarea!

(Sisif, numai piele şi os, se ridică de jos şi porneşte istovit spre un bolovan rotund şi mare.)

Belzebut: Mai repede! Mai repede! În curînd apar zorile. N-ai urcat bolovanul în noaptea asta decît de 1000 de ori.

Sisif (revoltat): De 1021de ori! Nu mă fura.

Belzebut: De 1000 sau de 1021 de ori, tot aia e. De fapt, ar trebui să nu mai ţinem nici o socoteală. Pedeapsa ta e pe vecie.

Sisif: Nu se ştie.

Belzebut: Cum nu se ştie? E clar, soarta ta e pecetluită pentru totdeauna. De aici, nu scapi. N-a scăpat nimeni.

Sisif (rugător): Mai lasă-mă cîteva clipe! Bolovanul ăsta mi-a rupt spinarea.

Belzebut (arogant): Te-ai odihnit destul. Nu vreau să ne prindă lumina zilei stînd degeaba.

Sisif: Dar nu mai pot! Nu mai pot!

Belzebut: Trebuie. Asta e înţelegerea. Dacă vrei să trăieşti.

Sisif: Vreau, dar nu mai suport greutatea, nu mai suport!

Belzebut: Vezi dacă am fost înţelegător cu tine? Mi-am spus: să-l menajez, a fost rege şi nu e obişnuit cu munca, să-l iau cu încetul. Poate o să ajungă să-i placă ce face.

Sisif: Eşti sadic. Cum să-mi placă ce fac? Cum?

Belzebut: Imaginează-ţi că faci altceva. De ce nu te străduieşti să vezi partea frumoasă a lucrurilor?

Sisif (mirat): Partea frumoasă?! Cine e în stare să vadă o parte frumoasă în munca pe care o fac, dacă se poate numi muncă?

Belzebut (înţelept): Uite! Cînd urci bolovanul pe colină, gîndeşte-te cît de frumos şi cît de repede se rostogoleşte el la vale. Cum îşi croieşte drumul şi cum prinde viteză pe măsură ce se apropie de baza colinei.

Sisif (supărat): Mai bine spune-mi ce greu este bolovanul aproape de vîrf.

Belzebut: Să nu gîndeşti aşa! De asta eşti trist. Trebuie să vezi numai partea frumoasă a vieţii…

Sisif (nemulţumit): Eu sînt obişnuit ca orice lucru pe care-l fac să aibă un scop, oarecare, dar să aibă.

Belzebut: Vezi, ăsta e defectul tău. Crezi că orice acţiune trebuie să aibă un final concret. Te înşeli. Eu vorbeam de frumuseţe şi nu de utilitate. Caut-o şi vei fi mulţumit.

Sisif (hotărît): Spune-i şefului tău că vreau altă pedeapsă! Mai grea chiar, dar alta.

Belzebut: Ştii doar că nu se poate. Soarta ta este un singură: asta!

Sisif: Atunci nu mai fac nimic! Refuz să lucrez.

Belzebut: Se vede că sîntem de mult timp împreună. Mă faci să uit uneori să folosesc biciul să te pun la treabă!

(Belzebut îl plesneşte pe Sisif cu biciul pe spinare. Acesta începe să urce bolovanul pe colină. La jumătatea distanţei de vîrf, îi dă drumul la vale.)

Belzebut (furios): Dacă nu-ţi faci treaba corect, o încasezi şi mai tare! Nu uita că eşti în mîinile mele pentru totdeauna. O să scot untul din tine!

Sisif (rugător): Vreau altă muncă! Vreau altă pedeapsă!

(Belzebut se apropie şi-l şfichiuieşte neîncetat pe spinare. Sisif ia repede bolovanul şi-l urcă în vîrful colinei.)

 

Scena II

 

Aceiaşi.

 

Belzebut (încîntat): …Vezi că se poate? Vezi că nu e plictisitor cînd talentul îţi spune cum să faci în alt fel aceeaşi muncă?

Sisif: Ai dreptate, şefule. Este de-ajuns să ştii cum să recreezi o scenă, un moment, şi nici o repetiţie nu te plictiseşte. Mai mult, descoperi ceva nou în ea, care-ţi aduce o satisfacţie nemaiîntîlnită pînă atunci.

Belzebut: Iată, te-ai obişnuit! Nu mai găseşti că munca ta n-are nici un scop.

Sisif (prefăcut): Îmi dau seama că e o muncă ca oricare alta, o muncă plăcută.

Belzebut (amintindu-şi parcă cine este): Dar nu uita, eu te supraveghez tot timpul. Şi să nu uiţi unde te afli!

Sisif: Îmi place atît de mult munca asta, încît nici nu mă mai interesează unde mă aflu. Am uitat şi de unde am venit.

Belzebut: De oameni ca tine avem nevoie, aici, în infern. Devotaţi, supuşi…

Sisif: Chiar aveţi nevoie? Pentru ce?

Belzebut (puţin furios): „Pentru ce?” Aşa ne place nouă! Vrei să o iau de la început cu explicaţiile? Ţi-am spus doar: aici e altă lume. Obişnuieşte-te cu ea.

Sisif: Dar tu te-ai obişnuit? Pari cam plictisit.

Belzebut: Par, dar… Cum îţi permiţi?! Cine eşti tu să-mi ceri mie socoteală?!

Sisif: Hai, fii sincer. Uneori, te-ai săturat de munca ta.

Belzebut (năucit): Care muncă?! Ce muncă?!

Sisif: Munca de pază. Ai grijă de mine să fac ce trebuie şi cît mai bine.

Belzebut: Asta nu-i muncă. O fac din plăcere şi devotament.

Sisif: Devotament?! Nu cred.

Belzebut: Ba da. Din devotament. Ai auzit bine.

Sisif: Dar ai şi tu nevoie de una de alta… Cu ce te răsplătesc ăştia?

Belzebut: Care „ăştia”?

Sisif: Şefii tăi.

Belzebut (luînd poziţia de drepţi): Treci la bolovan! Urcă-l pe colină! Repede!

Sisif: Stai, nu te enerva. Am zis şi eu, într-o doară…

Belzebut (furios): Cum într-o doară! N-ai voie să vorbeşti aici! Cine te crezi?

Sisif: Nu mă cred, nu-mi pot permite să mă cred.

Belzebut (poruncitor): Atunci treci la muncă! Mai ai de lucrat o veşnicie.

Sisif: Cu cît te plătesc ăştia să fii atît de rău? Poţi să le spui că am lucrat cît trebuie.

Belzebut (lovindu-l cu biciul pe spinare): Na, să te înveţi minte să mai fii obraznic! Na!

Sisif: Hai, spune sincer! Te plătesc prost. N-ai nici zile libere. Ce viaţă e asta?

Belzebut (încetînd să-l mai lovească): Şi ce muncă să fac, dacă nu mă pricep la nimic?

Sisif: Crezi doar că nu te pricepi. Nu ţi-ai descoperit talentul. Nu te-ai autoanalizat. Nu ai încercat să le ceri şefilor tăi să faci ceva care ţi se potriveşte, ceva în acord cu aspiraţiile tale.

Belzebut (năucit): Aspiraţiile mele?! Crezi că eu am aspiraţii?

Sisif (cu voce tare): De pildă, să iei locul şefului tău.

Belzebut (cu degetul la gură): Sssst! Că-ţi rup spinarea… Vrei să mă pui rău cu şefii?!

Sisif: Vreau să te ajut să înţelegi situaţia în care te afli. Eşti prost văzut şi prost plătit pentru că te mulţumeşti cu puţin.

Belzebut (mirat): Şi crezi că se poate face ceva?

Sisif: Depinde de tine, numai de tine…

 

Scena III

 

Aceiaşi

 

Belzebut urcă bolovanul pe colină. La poalele ei, Sisif, cu biciul în mînă, dă comenzi.

 

Sisif: Ridică-l pînă în vîrf, altfel nu ţi-ai îndeplinit munca cum trebuie. Nu-ţi socotesc acest tur. Te pun să-l mai execuţi o dată.

Belzebut (sforţîndu-se să urce bolovanul cît mai sus): De aici e bine?

Sisif: Să-l urci mai repede. Te mişti prea încet.

Belzebut: După cîteva urcări şi coborîri ai să vezi că mă descurc mult mai bine.

Sisif: Numai să nu uiţi. Bolovanul trebuie urcat repede şi tocmai în vîrf. Întotdeauna. Altfel nu se socoteşte.

Belzebut (încîntat): Aşa voi face… Începe să-mi placă munca asta.

Sisif (mîndru de el): Şi mie îmi place munca de paznic şi şef al tău.

Belzebut: Totuşi, n-aş vrea să vină superiorul meu prea repede. Înainte de a-i arăta ce sînt în stare să fac.

Sisif: Mîine vei construi o colină mai mare, dacă vrei ca şeful tău să fie mulţumit de tine.

Belzebut (bucurîndu-se): Bună idee! O colină mai mare o să-l impresioneze.

Sisif: Numai să-mi respecţi întocmai instrucţiunile. Să faci rost şi de un bolovan mai mare. La o colină mare se cuvine şi un bolovan mai mare, nu?

Belzebut: Bună şi asta. De unde îţi vin atîtea idei?

Sisif: Nu uita că pe pămînt am fost rege şi ca să mă menţin la putere aveam tot timpul idei, dintre cele mai trăsnite.

Belzebut (destăinuindu-se): Eu, păzindu-te pe tine, aveam tot mai puţine idei. Nici nu mai ştiam ce să-ţi cer să faci?

Sisif: Vezi ce înseamnă să schimbi o vorbă cu cineva? Îţi deschide ochii asupra unor lucruri la care nu te-ai gîndit pînă atunci.

Belzebut (cu sinceritate): Într-adevăr, mă plafonasem rău de tot.

Sisif: Noroc de mine. Eu sînt salvatorul tău.

Belzebut (preocupat): …De ne-ar reuşi stratagema…

Sisif: Împreună, reuşim. Şeful tău o să fie impresionat.

Belzebut: Sînt convins. N-a mai văzut el aşa ceva. Unul ca mine care să arată celui damnat cum să-şi îndeplinească cît mai bine pedeapsa sa.

Sisif (bucurîndu-se): E ceva nou, nemaiîntîlnit în infern.

Belzebut (mîndru de el): Şi astfel voi fi avansat!

Sisif: Sigur.

Belzebut (bucurîndu-se ca un copil): Abia aştept să văd ce ochi mari o să facă şefu’!

Sisif (convingător): Dar să-ţi faci munca cu devotament şi talent!

Belzebut: Pînă acum eu zic că a fost bine. Mă mişc repede şi cu îndemînare.

Sisif: Mîine o să vedem cum te descurci în faţa colinei celei mari. Iar poimîine o să construieşti o colină şi mai mare. Nu putem sta pe loc, trebuie să progresăm. Progresul e totul, fără el ne plafonăm şi ne plictisim îngrozitor.

Belzebut (urcînd repede bolovanul pe colină): Bine zici. Aici în infern am rămas la metode vechi şi mijloace demodate.

Sisif (entuziasmat): Să vezi tu cum o să arate peste cîteva zile această parte a iadului. Ca o gură de rai.

Belzebut (înfricoşat): Sssst! Nu vorbi aşa. Dacă aude şeful, s-a zis cu noi.

Sisif: Lasă că-l îmblînzim noi, noi amîndoi.

Belzebut (mirat): Ai spus „îmblînzim”? Nu ţi se pare prea mult?

Sisif: Depinde ce îţi propui. Ce metode aplici ca să-i modelezi pe cei din jur.

Belzebut (sceptic): Cu „el” nu merge cu nici o metodă!

Sisif: Vom vedea… Iată-l că vine!

 

Scena IV

 

Aceiaşi

Tartorul

Sisif (simulînd răutatea): Mai repede! Mai repede! Mai sus! Mai sus!

Tartorul (neimpresionat): Ce e dezordinea asta! Unde credeţi că vă aflaţi? De ce vă mişcaţi atît de încet? Aici totul trebuie să meargă strună şi cu maximă viteză!

Sisif (ploconindu-se): Prea Întunecate, e un începător. Dar nu vă faceţi griji, îl aduc eu pe calea cea rea.

Tartorul (furios): Nu-mi place cum se mişcă. Parcă e adormit.

Sisif (ridică biciul cu care îl loveşte zdravăn pe Belzebut pe spinare): Acum o să te mişti cum vreau eu! Ai o secundă şi jumătate să urci bolovanul pînă în vîrf!

(Belzebut urcă repede bolovanul pe colină.)

Tartorul: Aşa da, mai merge…

Sisif (umil): Întunecate, ăsta e abia începutul, vă asigur. Mîine o să construiască o colină de două ori mai mare şi un bolovan de trei ori…

Tartorul (nerăbdător): Aşa da, îmi place.

Sisif (pe un ton de reluare): …Iar poimîine îl pun să înalţe o colină şi mai înaltă şi un bolovan de zece ori mai mare.

Tartorul (năucit de cap): Bine, bine. Şi cît de înaltă o să ajungă colina asta?

Sisif: Pînă la cer!

Tartorul (dezmeticindu-se): Pînă la…?

Sisif (avîntat): Sus, sus, pînă la cer!

Tartorul (furios): Pînă acolo nu se poate! Pentru noi cerul nu există… Eşti căzut din drepturile tale!

(Tartorul părăseşte în grabă scena.)

 

Scena V

 

Sisif, Belzebut.

 

Sisif urcă un bolovan mic pe o colină mică.

 

Belzebut (automat): Mişcă-te! Mişcă-te! Mai repede! Mai repede!

Sisif: Mă mişc, dacă mă laşi să construiesc o colină şi mai mică şi un bolovan mai mic.

Belzebut: Ceva mai mic? E posibil oare?

Sisif: Cînd vrem noi, se poate.

Belzebut: Şeful, şeful ce-o să spună?

Sisif: Nu ne interesează părerea lui. Important e să ne simţim noi bine, să ne jucăm cum doreşte sufletul nostru.

Belzebut: Iar ai folosit un cuvînt nepotrivit aici în infern.

Sisif (corectîndu-se): Vreau să spun sufletul nostru negru ca tăciunele.

Belzebut: Aşa da, mai merge. Poate ajungi pe calea cea rea.

Sisif (cu viclenie): Şeful tău o să fie mulţumit. Aspiraţiile tale vor apărea în ochii lui tot mai mici.

Belzebut: De data asta nu mă mai păcăleşti!

Sisif: Cum vrei, dar să nu-ţi pară rău.

Belzebut: Bine, hai să ne jucăm, altfel ne plictisim. Lumea de aici e plictisitoare.

Sisif: O să construim o colină mică, mică şi un bolovan mic, mic de tot.

Belzebut (uimit): Şi cum o să urci bolovanul pe colină?

Sisif: O să-l trag cu o aţă subţire.

Belzebut: Atunci tu nu mai eşti Sisif, iar eu nu mai sînt Belzebut. Rolurile noastre s-au încheiat.

Sisif: Nu uita că şeful tău trebuie să apară din clipă în clipă.

Belzebut (hotărît): Să apară.

Sisif: Nu ţi-e frică?

Belzebut: Dacă nu-i convine, mă pune în locul tău. Cu un bolovan şi cu o colină atît de mici, îmi convine. Renunţ la rolul de paznic în infern.

 

Scena VI

 

Tartorul, Belzebut.

 

Tartorul (intrînd intempestiv în scenă): Ce e dezordinea asta! Unde credeţi că vă aflaţi?

Belzebut (luat prin surprindere): Prea Întunecate, e un începător. Dar nu vă faceţi griji, îl aduc eu pe calea cea rea.

Tartorul (pe acelaşi ton): Unde sînt colina şi bolovanul? Nu le văd.

Belzebut: Întunecimea Voastră, m-am gîndit să-l pun pe damnat să construiască o colină mică, mică şi un bolovan mic de tot, ca aspiraţiile mele în ochii Voştri să apară cît mai neînsemnate.

Tartorul (furios): Ce aspiraţii, drace! De asta ne arde nouă aici în infern?

Belzebut: Întunecate, ştiţi…

Tartorul: Nici un „ştiţi”! De ce ai schimbat regulile jocului?

Belzebut: Nu ştiu cum… ce mai… am fost ispitit de o faptă rea.

Tartorul (mai înţelegător): Se pare că ai lipsit de la cursurile de perfecţionare pentru calea noastră întunecată.

Belzebut (mieros): Am fost neatent, Întunecimea Voastră.

Tartorul: Ai noroc că aici în infern faptele rele sînt la mare căutare, altfel ajungeai în locul damnatului. (Furios) Şi îl puneam să scoată untul cel mai negru din tine!

Belzebut: Întunecate, nu se mai întîmplă, doar dacă o să fiu iarăşi ispitit…

Tartorul: Aşa te vreau: supus şi şovăitor. De draci ca tine avem noi nevoie aici în infern. Loiali, dar pînă la un punct…

Belzebut (completîndu-l): …după care ispita de a face rău trebuie să devină mai mare…

Tartorul: Gata să faci rău şi semenului tău cel mai apropiat.

(Tartorul părăseşte în grabă scena, în timp ce Belzebut huiduie cu putere.)

 

Scena VII

 

Belzebut, Sisif.

 

Sisif ridică pe colină un bolovan, toate de aceeaşi mărime ca la început.

 

Belzebut (plictisit): Mişcă-te! Mişcă-te! Mai repede! Mai repede!

Sisif: Mă dor oasele, nu mai pot.

Belzebut: Nu te cred. Eşti un mincinos.

Sisif (rugîndu-se): Lasă-mă să mă odihnesc puţin!

Belzebut: Nu se poate. Ai urcat bolovanul pe colină doar de 1021 de ori în noaptea asta. Imediat se ivesc zorile.

Sisif: Nu mai pot, nu mai pot! Dacă mor, cine o să urce bolovanul în vîrful colinei?

Belzebut (sigur de el): Sînt atîţia amatori!

Sisif: Eu am învăţat să fac bine, foarte bine munca asta.

Belzebut (furios): Eu te-am învăţat! Pot să învăţ pe oricine.

Sisif: Şeful tău e de acord?

Belzebut: Şeful meu e întotdeauna de acord cu mine. Cu o condiţie, pe care eu o respect diabolic: să nu schimbăm niciodată colina şi bolovanul!

Sisif (izbucnind necontrolat): Dar o să înnebunim cu toţii! O să înnebunim cu toţii!

Belzebut (calm): Tocmai ăsta e scopul nostru! Ăsta e scopul nostru!…

 

(Sisif urcă bolovanul pe colină, în vîrf, de unde îi dă drumul la vale. Belzebut pocneşte din bici privind cu satisfacţie scena.)

 

(Cortina)

[1] Schimbînd numele, despre tine este vorba în povestire (lat.)

Revista indexata EBSCO