Nov 23, 2015

Posted by in Poezii

Florentin DUMITRACHE

AMURGUL SE PRĂVALE…

 

Amurgul se prăvale din resturi de lumină

Rămase dinspre ochiul strălucitoarei zi,

Prin aer e doar vântul ce-şi cântă în surdină

Prezen?a înspre noaptea ce pare-a o zidi.

 

Natura îşi îmbracă cămaşa nop?ii neagră,

Mul?imi de vietă?i culcuş îşi pregătesc,

Să se scufunde-n vise, căci după-o zi întreagă

De căutări febrile, spre altele gândesc.

 

Boarea de vânt clăteşte sleitele puteri

A zecilor de păsări şi vietă?i mărunte,

Ce-şi lasă trupu-ofrandă trecutelor plăceri,

Sim?ite peste zi prin întâmplări avute.

 

Amurgul se prăvale din resturi de lumină,

Peste natură noaptea se vrea a fi stăpână.

 

 

CĂLĂTOR TĂCUT…

 

Mă plimb acum printre spa?ii de timp

Călător tăcut în aer de seară,

Sorb liniştea nop?ii şi cea?a din câmp,

Mă-nfăşor în toamnă, dar şi-n taina de vară.

 

Trec printre sta?ii de ani fără oprire,

Iar gările din mine sunt trecătoare,

Departe, departe în lung de privire

Zăresc o lumină pe cer născătoare.

 

Pe mine curg râuri de azi şi de ieri,

Tremurare de iarbă-n tăcere,

Unde sunte?i voi dorite primăveri

Visate în gândul dulce de miere?

 

 

Mă plimb printre spa?ii de timp fără gară

Călător tăcut în aer de seară.

 

CÂND LUMÂNĂRILE SE-APRIND…

 

Când lumânările se-aprind

La Învierea lui Hristos,

Lumina-n inimă şi-n gând

Să vă pătrundă-adânc, pios.

 

 

În clipa Învierii Lui

Să fim mai buni, evlavioşi,

Căci este semnul Domnului

Pe trupul nost’ de credincioşi.

 

E seara magică acum

De blândă rază peste noi,

Lumina Lui ne este drum

Pentru acum şi pentru-apoi.

 

Când lumânările se-aprind

Primim lumină-n trup şi-n gând.

 

CASTANUL

 

Se scutură castanul în adieri de vânt

Emo?ionând pământul din care s-a născut,

Cu el de ani păstrează un tainic legământ

?i îi sărută iarba şi haina sa de lut.

 

Îşi scutură castanul podoaba de pe ram,

Durere şi triste?e în sufletu-i străbate,

Privesc dinspre-năuntru prin ochi ca printr-un geam

Cum îşi petrece rodul şi frunzele uscate.

 

Dezbracă-ncet castanul haina de toamnă-acum,

Sim?ind cum vremea rece pe trup i se aşează

Nu-l sperie trăirea, mai are încă drum

Privind în depărtare spre-o stea ce luminează.

 

Se scutură castanul în adieri divine,

Îl simt vibrând în suflet, căci el trăieşte-n mine.

 

AM ÎNFLORIT CAIŞII…

 

Am înflorit caişii văzând că-i primăvară,

Le-am pus cercei de nalbă crengilor verzi,

Pe trunchiul lor un brâu de lămâiţă rară,

Iar în coroană, tot albul din livezi.

 

Priveau cu încântare spre pomii din livadă,

Cămaşa lor de alb şi-o fluturau în vânt

Şi aşteptau din nori pe trupul lor să cadă

Stropi de răcoare blândă şi lin al ploii cânt.

 

În caldul primăverii simţeau o mângâiere,

Parfumul lor plăcut era îmbietor,

O muzică discretă şi plină de mistere

Orchestra de albine în sala florilor.

 

Am înflorit caişii în alb şi stropi de ceară,

Iar toamna mea era cu dânşii-n primăvară.

 

 

CLIPE  FRUMOASE…

 

Clipe s-au scurs în albii de vremi,

Frumoase meandre prin anii din noi,

Privim spre trecut, iar tu mă îndemni

Să nu uităm ce-a fost cu mult înapoi.

 

Din depărtări ecouri de timp, tulburătoare

Se-ntind peste-amintiri ca valul pe plajă,

Trăirile din noi sunt o întinsă mare

De linişte adâncă, de vise prinse-n vrajă.

 

Tăcerea ne-a cuprins,doar gândurile noastre

Scrutează în adâncuri trecutul dintre noi

Şi scot spre lumină acele clipe caste,

Ce ne-au unit prin arşiţe, prin geruri şi ploi.

 

Clipe frumoase s-au scurs printre vremi,

În toamna noastră de-acum, să le-amintim mă-ndemni.

 

Revista indexata EBSCO