Nov 23, 2015

Posted by in Poezii

Mihai MERTICARU

REVELAŢIE

 

Am urcat pe munte, Doamne, c-un gînd pios,

Să fiu mai aproape de Tine în cer,

Să fiu, de se poate, al Tău scutier,

Să Te-ndulcesc, cînd eşti trist, c-un cînt duios.

 

La o răscruce am întîlnit un înger

Care mi-a spus că eşti cu Iisus Hristos,

Să vă plimbaţi prin lume, pe-aici, pe jos,

Ajutîndu-i pe cei ce tremură în ger.

 

Într-o clipită, coborît-am într-un sat,

Unde adesea suflă crivăţul mai tare.

Cu greu l-am găsit sub nămeţi îngropat,

 

De unde răzbătea dulce cîntare:

„Fie-n veci numele Domnului lăudat!”

O barbă albă flutura în zare.

 

BADE IOANE

 

De unde-ai răsărit, bade Ioane,

Din ce humă sfinţită te-au plămădit,

În a cui coroană fost-ai mărgărit,

De ce stai acuma între icoane

 

Şi ai un chip atîta de smerit?

Nu cumva tu te ţineai de hîrjoane

Sau  Nică cel prizărit şi cu toane?

Nu cu aste năzdrăvănii ne-ai vrăjit?

 

Ne-ai aurit copilăria cu poveşti,

Ne-ai învăţat cum să rîdem de necaz,

Ne-ai procopsit cu multe vorbe de haz

 

Şi-ai aruncat pe focul veseliei gaz.

Ai trăit doar ca să ne-nveseleşti

Şi-ai făcut, din Romînia, un mare Humuleşti.

 

  

AH, SĂRMANE YORICK!

 

De ce zîmbesc ruinele în soare?

Ce minuni enigmatice deţin?

Cunosc oare adevărul  genuin

Şi secretul dreptăţii arzătoare?

 

Dar de ce uneori mai plîng din senin?

Au trăit cumva clipe de oroare?

Au văzut urgii potopitoare

Sau nu vor să-şi piardă harul sibilin?

 

Unde li-s măreţii ani de glorie?

Ce fac stăpînii fastelor palate

Şi bravii conducători de armate?

 

Dar regii aclamaţi de istorie?

În ce pustiuri s-au spulberat toate?

Dacă mai poţi, răspunde, memorie!

 

 

O MAGICĂ POVESTE

 

Ţi-am scris vreo patru sute de sonete

Şi, din cuvinte, ţi-am cioplit statuie

Cum alta, pe pămîntul acesta, nu e.

Ţi-am mai încredinţat multe secrete

 

Şi-acum chipul tău spre stele suie

Cumpănit, modest, fără să se-mbete

De atîtea complimente discrete,

Ce orice inimă pot s-o descuie.

 

Povestea ta, iubito, s-a făcut roman

Şi se rotunjeşte-n fiecare an,

Se răspîndeşte peste tot în Univers

 

Şi răsunetu-i creşte tot mai avan.

Puţin am înregistrat, mai mult am şters,

Din tot ce-am spus, reţine măcar un vers!

 

 

PASTEL TRAGIC

 

Pe bolta azurie a unui gînd

Răsare un curcubeu de ezitări,

Îmbrăţişează patern arzînde zări,

Galaxia de simboluri colorînd.

 

Mii de constelaţii ard în irizări,

Eterul se îmbată de lumină cînd,

Una după alta, stele ies din rînd

În spaţiul ce nu cunoaşte limitări.

 

Auzi inefabilul ecou din cer,

Mesaj al eternităţii de smarald,

Ce ne învaţă cum toate-n lume pier

 

Şi se scufundă în oceanul de mister?

Poţi fi slugă, rege, sau herald,

Tot rămîi pe veci în al uitării fald.

 

 

(Din vol. FLACĂRA DIN PIATRA, în curs de apari?e la

Editura Inspirescu)

Revista indexata EBSCO