Nov 23, 2015

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU – Un magician al invizibilului: Horia Damian (1922-2012)

La cenaclul de la Neuilly, fundat şi condus de Leonid Mămăligă (L. M. Arcade) am avut privilegiul să îl cunosc, în 1978, pe Horia Damian. Deja, în 1953, cînd s-a constituit, pe rue Ribera, un cenaclu în jurul lui Mircea Eliade, Horia Damian era prezent. La lucrările cenaclului participă 15-16 români, printre care se află şi Leonid Mămăligă. Tot ceea ce rămîne de la acest cenaclu este revista „Anotimpuri”, beneficiind de contribuţiile lui Mircea Eliade, Horia Stamatu şi Horia Damian.

Graţie prietenului meu, pictorul Victor Cupşa, am făcut la 11 aprilie 1979, prima mea vizită la atelierul lui Horia Damian, situat pe atunci în cartierul parizian Montparnasse. Lucrul care m-a marcat, de la bun început, era privirea lui. În ochii lui sclipea o incandescentă lumină. Discuţia noastră s-a dirijat spre spiritualul în artă. Omul Horia Damian era simplu şi modest, dar, în judecăţile sale estetice, avea inflexibilitatea unui Cavaler al Absolutului.

I-am urmărit, după aceea, evoluţia picturii şi sculpturii sale cu ocazia expoziţiilor la muzeele şi galeriile pariziene.

Horia Damian participa şi la acţiunile noastre în cadrul exilului românesc. El a fost membru fondator al asociaţiei Hyperion pentru distribuirea cărţii româneşti în exil, asistînd la reuniunea din iunie 1981, cînd s-a decis constituirea asociaţiei. Printre ceilalţi membri fondatori: Mircea Eliade, Matei Cazacu, Victor Cupşa, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Ştefan Lupaşcu, L.M. Arcade, Cicerone Poghirc, Sanda Stolojan şi Virgil Tănase. Eu am fost ales preşedintele asociaţiei.

Opera lui Horia Damian este singulară, inclasabilă. „Este cel mai genial dintre sculptori şi, de asemenea, cel mai subtil: este ceea ce explică lentoarea succesului său” – spunea despre el Salvador Dali.

A urmat cursurile Şcolii de Arhitectură din Bucureşti în 1940, pe care a părăsit-o pentru a se înscrie la Facultatea de Drept.

Prima sa expoziţie individuală are loc la Ateneul Român în 1942 şi cunoaşte un mare succes. În acelaşi an expune la Bienala de la Veneţia.

În 1946 obţine o bursă la Paris, unde se stabileşte în mod definitiv. Lucrează cîteva luni cu André Lhote. În perioada 1948-1950 lucrează cu Fernand Léger. Întîlnirile cu Brîncuşi şi cu Auguste Herbin l-au marcat în mod profund. Félix del Marle îl introduce în opera lui Mondrian.

În 1951, pictează prima sa pînză importantă – „Cer înstelat”. Horia Damian începe să inventeze un nou limbaj pictural. În 1952, Horia Damian realizează pentru Fernand Léger 17 vitralii pentru biserica din Audincourt.

Expoziţiile se succed în diferite galerii din Paris (ca, de exemplu, Galeria Arnaud) şi în străinătate (International Grafil, Viena şi Grup Wuppertal, Germania). În 1953, el expune la Wuppertal „Septagon albastru”. Cu exigenţa extremă care îi ghida întotdeauna paşii, Horia Damian distruge majoritatea operelor produse în a doua jumătate a anilor 1950, considerată de el ca fiind o perioadă experimentală.

În 1956 are loc o expoziţie la Galeria Stadler din Paris şi i se atribuie, la Milano, Premiul Lissone. În 1957 îl cunoaşte pe Yves Klein, care devine prietenul său intim. Expoziţii sau ou participare la expoziţii la Paris, New York, Milano, Tokyo, Osaka, Düsseldorf, Pittsburg, Bruxelles, Munich, Oslo, Torino, Amsterdam, Buffalo.

Lucrările sale de la începutul anilor 1960 sînt executate pe baza reliefurilor în poliester pe pînză. Ele exprimă o mare libertate de scriitură – structura în „bile” apare atunci, ca, de exemplu, în „Constelaţie” (1961).

Construieşte prima sa piramidă, „Piramidă în aur” în 1963. În 1965, expune la Galeria Stadler 18 piramide şi la Bruxelles – 13 piramide.

Opera sa devine din ce în ce mai geometrică şi sculpturală, ca în seria de „Uşi” şi „Tronuri”, iniţiată în 1966. O altă realitate, vizionară, emerge în opera sa. În 1967 face o călătorie în India, prima dintr-o lungă suită de călătorii. India a jucat cu certitudine un rol capital în aprofundarea viziunii sale.

 

Dedicaţie lui Basarab Nicolescu pe catalogul expoziţiei „The Hill”: „pentru misterioasa noastră prietenie”, Damian, 2 martie 2004

 

 

În 1969, Horia Damian întîlneşte pe tînăra pictoriţă Hortense Damiron (cu 25 de ani mai tînără decît Horia Damian), care devine soţia sa „oficială” doar în 2004.

El face, la începutul anilor 70, o serie de opere monumentale, de mari compoziţii şi de proiecte vizionare.

În 1972, la propunerea lui Jacques Lassaigne, Horia Damian expune construcţiile sale la Musée d’Art Moderne de la Ville de Paris. Muzeul achiziţionează „Marea Piramidă Albă”.

În 1973 participă la Bienala de la Săo Paulo, cu proiectul „Galaxie” şi obţine premiul Comunicaçăo.

În 1974, îl întîlneşte pe Salvador Dali, care îi propune să realizeze intrarea monumentală la Teatrul-Muzeu Salvador Dali din Figuéras.

În acelaşi an, Horia Damian expune „Calea Lactee”, imensă instalaţie de culoare albastru închis de o lungime de 125.5 m, acoperită de 120000 sfere de aceeaşi culoare, la Neue Galerie Sammlung Ludwig de la Aix-la-Chapelle.

În 1976, el realizează instalaţia „Colina” (2×4.7×12.6 m) la Muzeul Guggenheim din New York. După expoziţie, „Colina” este plasată în faţa Seagram Building-ului, pe Park Avenue la Manhattan. În 1977, Horia Damian expune la Galeria Denise René din Paris primele sale guaşe ale monumentului din San Francisco. În 1979, participă la expoziţia „Espaces d’artistes” (text de Pierre Restany) la Forum des Halles din Paris.

În 1980 are loc la Centre Pompidou din Paris expoziţia „Proiectul din San Francisco”, unde expune 21 de guaşe reprezentînd monumentul la toate orele zilei, de la zori de zi la amurg. Două mari pînze reprezentînd monumentul la amiază şi la miezul nopţii completează ansamblul. Acelaşi proiect a fost prezentat la Bank of America din San Francisco. Tot în 1980, Horia Damian expune guaşe din perioada 1978-1979 la Galeria Stadler din Paris.

În 1983, Horia Damian realizează sculptura „Mastaba” (2.15x6x8 m), prezentată la expoziţia de la Grand Palais. Opera a fost cumpărată de statul francez. Cu ocazia acestei expoziţii, organizate de Cahiers de l’Herne şi de Délégation aux Arts Plastiques au Ministère de la Culture, a fost publicat un număr din Cahiers de l’Herne intitulat Les symboles du lieu – L’habitation de l’homme, dedicat operei lui Horia Damian şi Jean-Pierre Raynaud. De asemenea, a fost realizat un film documentar de Françoise Merville (colecţia CNAP/DAP).

Expoziţiile se succed în perioada 1984-1991 (Galeria Raphael, Frankfurt ; Musée d’Art Moderne, Villeneuve d’Ascq ; Galeria Gilbert Brownstone, Paris ; Elisabeth Frank Gallery, FIAC ; Galeria Jacqueline Moussion, Carnac şi Paris).

În 1985-1988 apar în opera sa primele „Coloane”, sculpturi colorate. O coloană în bronz, de 8 metri, a fost concepută ca fîntînă la Saint Denis. Descoperirea unui document asupra transportului obeliscului din Luxor l-a captivat. O navă, special trimisă în acest scop, părăseşte Toulon în 1831 şi urcă Nilul în august. Vaporul îmbarcă monolitul în decembrie şi coboară Nilul în august 1832. El ajunge la Paris în august 1834 după ce a parcurs Sena. Louis-Philippe decide să îl ridice în centrul Pieţii de la Concorde. El este instalat la 25 octombrie 1836 cu ajutorul unor gigantice mecanisme. Acest moment istoric inspiră lui Horia Damian o serie de realizări care îl clasifică drept „instalator”, situaţie rară pentru un artist din generaţia sa.

În 1992, Horia Damian participă cu „Sfîrşitul haosului” şi două coloane la marea expoziţie internaţională „Documenta IX” de la Kassel.

În 1993, Horia Damian expune opt desene şi două coloane la Bienala de la Veneţia, la Pavilionul României, Horia Damian fiind invitat de onoare. Comisarul expoziţiei a fost Radu Varia. Cele două coloane (una roşie şi cealaltă cenuşie) erau făcute în lemn.

În 1994-2000, Horia Damian inventează noi forme – de exemplu, gisanţi şi paturi surprinzătoare, acoperite de cearceafuri albe.

În 2002 are loc la Galeria Karsten Greve din Paris o uimitoare expoziţie a lui Horia Damian. În timpul acestei expoziţii, artistul a suferit de o ruptură de anevrism, în urma căreia mîna sa stîngă şi piciorul stîng rămîn parţial paralizate. Suferinţa îi deschide vanele unei imense creativităţi. El are revelaţia inexistenţei morţii. Operele sale devin celebrări ale misterelor unei civilizaţii care nu a existat încă.

În 2005 şi 2007, Horia Damian expune operele sale la Galeria Raphael 12 la Frankfurt. Catalogul din 2007 conţine un text important scris de Wolfgang Becker.

În 2009 apare cartea lui Horia Damian Conversaţii cu Bern Wery (Editura Tandem, Belgia).

În acelaşi an, pentru prima dată de la plecarea sa din România în 1946, Horia Damian, a avut bucuria a două mari expoziţii la Bucureşti: prima, cea mai importantă, organizată la iniţiativa lui Mihai Oroveanu şi a doua – la iniţiativa lui Radu Varia. Expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), a regrupat 60 dintre operele cele mai recente ale artistului (de exemplu, „Eva adormită”, „Naşterea lui Venus”, „Filosoful”, „Miracolul” şi „Avion albastru”). A doua expoziţie, în salele Palatului Mogoşoaia, a prezentat operele inedite realizate cînd Horia Damian avea între 8 şi 24 de ani.

Horia Damian este membru de onoare al Academiei Române.

La 2 martie 2004 l-am văzut pentru ultima oară la casa şi atelierul său din Chatillon, în apropierea Parisului. Vizită de neuitat. Horia Damian era de o ospitalitate extraordinară. Mi-a preparat el însuşi minunate bucate. Mi-a arătat fotografii din tinereţe şi fotografii ale femeilor pe care le-a iubit. Am discutat mult despre ceea ce ne pasiona pe amîndoi. Dorinţa mea era să public o monografie „Horia Damian” în colecţia mea „Les Roumains de Paris” de la Editura Oxus. Mi-a dat, spre publicare, un preţios şi extrem de interesant tapuscript de 75 de pagini, corijat de el, conţinînd conversaţiile sale cu Valérie Flagny despre artă şi spiritualitate. Din nefericire, Editura Oxus a fost vîndută şi colecţia mea a rămas cu titlurile publicate la noua casă de editură Piktos, dar fără posibilitatea de a face noi contracte. Cartea nu a fost publicată nici pînă astăzi.

Horia Damian este un profet al sacrului, magician al invizibilului. El a fost întotdeauna un căutător al adevărului.

În anii 1950, Horia Damian frecventează, în compania prietenului său intim, pictorul Paul Reynard (1927 – 2005), grupurile Gurdjieff. „Oricare artist ar trebui să scrie pe peretele atelierului său „Gîndirea este interzisă”, vorbesc de gîndirea obişnuită – spune Horia Damian lui Bern Wery, într-o evocare evidentă a învăţăturii lui Gurdjieff. Există o gîndire emoţională. Această gîndire, cînd ea acţionează în străfundurile fiinţei noastre, este în intimitatea sufletului nostru. Această alianţă ne conduce în centrul secret al creaţiei.”

Apoi, în 1967, Horia Damian descoperă spiritualitatea hindusă. El mergea des să-l întîlnească pe maestrul său Sri Adwayananda (1912-2001), în sudul Indiei. Horia Damian este „profetul unei arte sacre la scara unui nou umanism”, spunea Pierre Restany. Horia Damian este un magician al invizibilului, un Cavaler al Absolutului, un precursor al unei arte ce va veni. Prietenul său Yves Klein îi spunea: „Dacă aş avea un sfert din talentul tău aş fi stăpînul lumii”. Scopul lui Horia Damian era să descopere lumea invizibilă, cu alte legi decît cele ale propriei noastre lumi. Pentru Horia Damian, arta este, conform propriilor sale cuvinte, „imersiunea incandescentă” în lumea spirituală.

Bibliografie:

Horia Damian, catalog bilingv al expoziţiei organizată la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) cu concursul Galeriei Artiliad din Paris, septembrie-octombrie 2009, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, comisar al expoziţiei Mihai Oroveanu, texte de Horia Damian, Pierre Restany, Michel Tapié, Jacques Lassaigne, Salvador Dali, Thomas S. Messer, Pontus Hultén, Philippe Sollers, Wolfgang Becker, Bern Werry et al

Revista indexata EBSCO