Oct 17, 2015

Posted by in Panoramic editorial

Eleonora CĂRCĂLEANU – Omagiu cărturarului Ştefan Cuciureanu

După ce în ianuarie 2012, întreaga operă a lui Ştefan Cuciureanu, adunată cu sîrg şi abnegaţie din numeroasele reviste academice în care, risipită, zăcea de mai bine de o jumătate de veac, a văzut lumina tiparului pentru prima oară, prin grija şi osîrdia lui Vasile Diacon – făptuire despre care mulţi oameni de cultură ieşeni au scris la superlativ –, anul acesta a apărut, ca încununare, o monografie închinată neuitatului profesor semnată de acelaşi neobosit şi devotat discipol.

Graţie acestei cărţi (1) in memoriam, cei interesaţi şi, mai cu seamă, tinerii studioşi ai timpului prezent au şansa să cunoască rolul covîrşitor/ rodnic pe care l-a avut profesorul Cuciureanu în viaţa universitară şi culturală a Iaşului între anii 1945-1985.

Prin scrierea/realizarea acestui preţios volum, autorul, conform propriei mărturisiri, a împlinit premoniţia formulată în cîteva cuvinte aşternute pe o fotografie ce i-a fost dăruită de magistru: „Lui Vasile Diacon, viitor reprezentant ilustru al culturii bucovinene şi prin ea, româneşti, – după cum strălucit a demonstrat deja (…) ; mă gîndesc că îşi va aminti de mine cînd nu voi mai fi în viaţă şi îmi va sădi cîte o floricică pe mormînt” (2.04.1982). Prin această dedicaţie, profesorul şi-a ales/adoptat un fiu spiritual.

Prefaţată măiestrit de universitarul Traian Diaconescu, lucrarea în discuţie este divizată în două părţi: monografia propriu-zisă şi o anexă (cuprinzînd corespondenţa profesorului cu literaţi italieni şi români, referate asupra unor doctorate, caracterizări şi recomandări etc.). Conţinutul celor nouă capitole ale studiului monografic – Originile. Anii de şcoală, Membru al Academiei române din Roma, În redacţiaConvorbirilor literare”, Cariera profesională, Consideraţii privind opera, Magistrul, Om al boemei ieşene, Ştefan Cuciureanu văzut de contemporani, Omul din umbră – prezintă, in integrum, pe baza unor criterii adecvate şi riguros susţinute, iter-ul parcurs de cărturarul Ştefan Cuciureanu întru devenire.

Cititorul demersului lui Vasile Diacon nu poate să nu se contamineze de farmecul unei personalităţi bonome, pline de spirit, însoţit de un tonus viguros şi, mai ales, cu o zicere ieşită din experienţa milenară a acestui popor. După opinia noastră, două sînt capitolele care, în mai mare măsură, pun în valoare harul primit şi apoi dăruit de profesor: Consideraţii privind opera (p. 127) şi Magistrul (p 179), sau, cu alte cuvinte: cercetătorul, omul de ştiinţă şi pedagogul, educatorul.

Din nenumăratele studii, eseuri şi articole publicate de Ştefan Cuciureanu, rezultă a fi avut două mari şi constante „iubiri”: Eminescu şi Dante. Cu referire la cel din urmă, ne-a atras atenţia în mod aparte o notă din tinereţe a profesorului în care îşi exprima dorinţa de a traduce în limba noastră Divina Commedia. Dacă intenţia ar fi devenit realitate, cunoscîndu-i harul, faptul că era neasemuit în „lumea metaforei poetice” , am fi avut cu siguranţă o versiune românească de excepţie a capodoperei danteşti, care, alăturată celor cinci echivalări integrale existente, realizate de G. Coşbuc, Al. Marcu, G. Cifarelli, I.A. Ţundrea şi Eta Boeriu, şi parţiale ale lui G. Buznea, G. Pruteanu, M. Papahagi şi R. Codrescu, ar fi contribuit masiv la sporirea prestigiului culturii noastre în lume.

Dacă pentru meritele deosebite ale studiilor sale umaniste a fost apreciat cum se cuvenea, pentru calităţile lui de profesor şi dascăl a fost de-a dreptul venerat. A format multe generaţii de studenţi şi un număr însemnat de discipoli. Ei toţi, din care mulţi amintiţi în filele cărţii, au notat umanitatea/nobleţea maestrului, gustul şi curiozitatea lui spre cercetarea erudită, entuziasmul său mereu înnoit pentru orice problemă de literatură pe care o trata. Ei singuri au păstrat amintirea a ceea ce Ştefan Cuciureanu a avut mai de preţ: generozitatea, căldura lui sufletească şi respectul faţă de om.

Prin punerea în circulaţie, în cultura română, a operei integrale a lui Ştefan Cuciureanu precum şi a acestei monografii scrisă cu sfîntă devoţiune, Vasile Diacon – fost student, discipol şi fiu spiritual al magistrului – a făcut un gest rar întîlnit în zilele noastre. În lumina titlului ales de N. Steinhardt pentru o carte a sa, Dăruind vei dobîndi, primim monografia, în dezbatere, ca pe un dar menit să ne înnobileze. Autorul, la rîndul lui, dobîndeşte stima, admiraţia şi gratitudinea noastră.

 

(1) Vasile Diacon, Unhidalgoîntîrziat: Profesorul Ştefan Cuciureanu, Iaşi, Editura Timpul, 2014, 500 pp.

Revista indexata EBSCO