Oct 17, 2015

Posted by in Actualitatea literara

Simona MODREANU – Povestea unui om ambiţios

Ce se poate naşte dintr-o mamă pariziană, evreică, cu origini înalt burgheze, republicane şi iluministe, medic pediatru şi psihanalist, şi un medic român, evreu, laic şi republican? Desigur, un alt psihanalist evreu, feminist, angajat şi bătăios, care a refuzat mereu o viziune neutră a psihanalizei, comunisto-socialist etc. E vorba despre Elisabeth Roudinesco, fiica lui Alexandru Rudinescu şi a lui Jenny Aubry (Weiss), născută la Paris acum 71 de ani, una din cele mai proeminente, ascultate, controversate şi influente figuri ale psihanalizei şi istoriei psihanalizei mondiale. A fost studenta lui Tzvetan Todorov, Gilles Deleuze, Michel de Certeau, Michel Foucault, Jacques Lacan, binecunoscută ca biograf a acestuia din urmă, dar mai cu seamă a celui care i-a focalizat atenţia şi interesul de-a lungul vieţii, Sigmund Freud. Elisabeth Roudinesco a primit la sfîrşitul anului  trecut un premiu prestigios şi unul din cele mai „dotate” financiar (30.000 euro), deşi mult mai recent şi ceva mai puţin vînat decît cele istorice, Prix Décembre. ?i povestea lui e specială, căci premiul s-a născut în 1989, ca Prix Novembre, creat de Michel Dennery, patronul societăţii de gravură şi hîrtie de lux Cassegrain, şi s-a dorit a fi un fel de anti-Goncourt. Aventura de noiembrie a luat sfîrşit însă zece ani mai tîrziu, în momentul în care juriul premiului a decis să-i acorde distincţia lui Michel Houellebecq, a cărui operă nu era nicidecum pe placul fondatorului, care şi-a retras susţinerea şi finanţarea. Dar locul nu a rămas gol, pentru că premiul îşi cîştigase deja o notorietate de invidiat, astfel încît a fost imediat preluat de celebrul om de afaceri şi partener de viaţă al marelui Yves Saint-Laurent, Pierre Bergé, iar numele i-a fost schimbat în Prix Décembre, deşi continuă să fie decernat la început de noiembrie, odată cu celelalte mari premii literare.

Revenind la Elisabeth Roudinesco, juriul a apreciat la superlativ cea mai recentă lucrare a ei, Sigmund Freud, en son temps et dans le nôtre (Sigmund Freud, în vremea lui şi a noastră), apărută la editura pariziană Seuil în 2014. Mulţi analişti şi universitari consideră că volumul este şi un ultim răspuns şfichiuitor adresat filosofului Michel Onfray care, în stilul său iconoclast şi ironic, a publicat în 2010 un eseu devastator, Le Crépuscule d’une idole, l’affabulation freudienne/ Crepusculul unui idol, fabulaţia freudiană (Grasset), stîrnind mînia aprigei psihanaliste şi născînd o polemică homerică în jurul lui Freud. Autoarea nu-şi propune să-l întindă pe divan pe celebrul tată al psihanalizei, ci să-i culce viaţa pe hîrtie şi să ofere o solidă – de fapt, prima mare – biografie istorică franceză despre acesta. Pentru a reuşi ce şi-a propus, Roudinesco a fost prima franţuzoaică care a consultat arhivele Freud de la Washington. Multe premiere deci, care meritau pe deplin o recunoaştere.

Cine este? şi de unde vine?, acestea sunt întrebările majore la care Elisabeth Roudinesco îşi propune să răspundă în acest volum care, departe de a fi o nouă lectură abstractă a operei freudiene, introduce contextul istoric şi personal al teoriilor şi scrierilor sale, deconstruind o sumă de mituri şi legende ţesute în jurul personajului şi prezentînd istorii inedite despre pacienţii maestrului. Autoarea însăşi afirmă că în cartea ei, cititorii vor găsi „povestea existenţei unui om ambiţios, provenit dintr-o lungă descendenţă de negustori evrei din Galiţia orientală, care şi-a oferit luxul, de-a lungul unei epoci tulburi (…) de a fi totodată un conservator luminat căutând eliberarea sexului pentru a-l putea controla mai bine, un tălmăcitor de enigme, un observator atent al speciei animale, un prieten al femeilor, un stoic adept al antichităţilor, un „spărgător de iluzii” ale imaginarului, un descendent al romantismului german, un distrugător de certitudini ale conştiinţei

Avem astfel prilejul să-l descoperim pe revoluţionarul gînditor în sînul familiei, înconjurat de colecţiile sale, de femeile, copiii şi cîinii săi, deprimat în faţa ascensiunii nazismului, ezitînd să plece în exil la Londra, unde îşi va sfîrşi viaţa. Paradoxurile personalităţii sale sunt puse atent în evidenţă de biografa sa: Faust, dar şi Mefisto, evreu ateu şi profund antireligios, descendent al Luminilor, dar şi pasionat de iraţional şi de ştiinţele oculte, de mitologie greco-latină şi de literatură clasică, conservator în politică, dar spărgător de norme, maestru înconjurat de discipoli, cu care întreţine relaţii strînse, dar adesea conflictuale, pe scurt, o personalitate complexă şi complicată ale cărei resorturi intime ne sunt dezvăluite de cercetările Elizabethei Roudinesco.

Tonul uneori didactic al cărţii este compensat de fluiditatea scriiturii, de substanţa materialului parcurs, de ingeniozitatea interpretărilor şi nu în ultimul rînd, de savoarea săgeţilor răutăcioase destinate iniţiaţilor… De fapt, deşi geniul vizionar se află incontestabil în centrul eseului, nu biografia sa propriu-zisă, deja cunoscută, ocupă prim planul (deşi nu suntem scutiţi de detalii intime surprinzătoare, cum ar fi acela că activitatea virilă a marelui teoretician al sexualităţii nu a durat decât nouă ani…) ci un soi de cartografie a precursorilor direcţi, a colegilor şi discipolilor ce gravitau în jurul său. Altfel, e destul de convingătoare demonstraţia autoarei, care urmăreşte, spre exemplu, în ce mod structura familială endogamică a societăţii evreieşti din Galiţia în care a crescut micul Sigmund a putut constitui un adevărat laborator ar celebrelor teorii ce au urmat. Nu sunt trecute cu vederea nici pasiunile, din fericire trecătoare, dar mai mult decît dubioase care l-au bîntuit pe junele Freud, fascinat, de pildă, de teoriile aiuritoare ale unui anume Wilhelm Fliess, medic berlinez, care susţinea că poate vindeca toate problemele sexuale ale pacienţilor săi prin operaţii nazale. Imprudent, maestrul însuşi s-a lăsat operat, iar rezultatul s-a văzut…

Un punct de interes al lucrării îl reprezintă dublul nivel de adresare şi lectură, căci dincolo de textul în sine, uneori uşor pedant, deşi curgător şi pasionant, mai e şi un subtext al notelor numeroase, precise şi adesea purtătoare ale unor opinii mai tranşante ale autoarei. Fără discuţie, Elisabeth Roudinesco e o mare admiratoare a lui Freud şi o remarcabilă interpretă a operei sale. Dar e în acelaşi timp perfect conştientă de faptul că universul poate continua să existe şi să evolueze şi fără el, permiţîndu-şi chiar luxul de a cita savuroasa definiţie a lui Karl Kraus: „Psihanaliza, această boală care se crede propriul remediu”…

 

Simona Modreanu

Revista indexata EBSCO