Oct 17, 2015

Posted by in Poezii

Dan MOISII

Sub brumă

Sub brumă iarba înalţă făcliile de ceară

Şi-n nerăbdarea toamnei ne ducem rînd pe rînd

Însîngerată cărarea pustie o să piară

Şi mîngiierea pămîntului rîzînd.

 

E doar o pregătire părelnică tăcere

Pentru un cîntăc sfios ademenit

Albinele la nimeni nu le cere

Zumzetul rămas în asfinţit.

 

Apusul în puterile de ape

Drămuieşte lanuri închinate-n vînt

Hăituită toamna de sub pleoape

Ne îmbracă-n frunze şi lacrimi de pămînt.

 

Alegem vatra

O să avem iarăşi spectatori.

Noi ne luptăm pe aerul dintre trofee

Printre statui şi cruci, în zori

Abia o stea de mai scînteie

 

În jurul gropiţi – lume bună –

Bulgări amestecaţi cu multe lemne

Doar un schelet cu pînze-n lună

Aruncă lacrimi şi regretele eterne

 

Lipsind ca simpli spectatori

Schimbîndu-ne aceeaşi vulnerabilă armură

Şi păsările-n ferestre dorm

Cuvintele ne-mbobocesc pe gură

 

Întorcîmdu-ne acoperiţi de flori

Călcînd pe bălăriile din cimitire

Îmi vin acuma valuri de fiori

Steaua ce trece-n nemurire.

 

Cu sufletul curat

Pentru că mi-i zborul

îmbrăcat în rouă

luna-i vînătorul

ce îmi fură dorul.

 

Pentru că mi-i zboru

însetat de vînt

dezveleşte dorul

clopote la rînd.

 

Pentru că mi-i gîndul

treaz, desculţ şi el

iau în braţe rîul

ce mă urcă-n cer.

 

Pentru că mi-i timpul

trist şi-ngîndurat

mi-a luat durerea

susurul curat

să mă aibă-n gheare

să le dau lumină,

gîndul meu sălbatic

zburdă prin grădină.

Revista indexata EBSCO