Oct 15, 2015

Posted by in MOZAIC

PRINCIPIUL NESEPARABILITĂŢII – Traian D. Lazăr

Pe fluxul corespondenţei Solomon Marcus-Basarab Nicolescu, înregistrăm, la un moment dat – sfîrşitul anului 1989 începutul anului 1990 – o schimbare notabilă de conţinut. Încărcătura ştiinţifico-literară a corespondenţei de pînă atunci lasă locul celei social-politice (şi personale).

Folosind imaginile şi limbajul fizicii cuantice, am putea spune că, cele două particule, Solomon Marcus şi Basarab Nicolescu, distanţate după 1968 de avatarurile istoriei în cîmpuri social-politice diferite, în România şi Franţa, vibrau sub impactul aceleiaşi linii energetice, căderea regimului Ceauşescu. Erau martorii şi actorii principiului neseparabilităţii, care susţine că particulele, care s-au aflat cîndva împreună, în acelaşi cîmp cuantic, reacţionează similar, sub impulsul anumitor stimuli, şi după despărţire, cînd fac parte din cîmpuri diferite.

Pentru cititori (istorici), este deosebit de instructiv să cunoască, dacă nu le ştiu din alte surse, schimbările aduse de evenimentele din decembrie 1989 în diferite domenii, dar şi  cum au fost ele percepute  de un spirit raţional şi echilibrat precum Solomon Marcus, ce ecou emoţional (afectiv) şi raţional au avut  asupra unei particule aflate în cîmpul faptelor (la faţa locului). Documentul pe care îl reproducem este revelator în această privinţă.

Basarab Nicolescu trăise în acelaşi cîmp social-politic pînă în 1968, dar la 1989 se afla în Franţa, în alt cîmp social-politic. El a cunoscut evenimentele lui decembrie 1989 din presa audio-vizuală ori scrisă şi din corespondenţa primită de la persoanele aflate în mijlocul lor (în România). Reacţia sa la schimbările din cîmpul social-politic românesc conţinea elemente similare celei a lui Solomon Marcus: suferinţele din abisul în care fusese aruncat de regimul totalitar („omului nou”) şi speranţa „să desluşim o posibilă cale de supravieţuire a acestei lumi nebune”. (Vezi Convorbiri literare, august 2013)

 

DOCUMENT

Scrisoare a lui Solomon Marcus către Basarab Nicolescu.1

 

„Bucureşti, 13 ianuarie 1990

Dragă Basarab

Mulţumesc pentru rîndurile tale (am decis împreună să ne tutuim) de început de an nou şi de eră nouă. În decurs de cîteva zile, viaţa de aici s-a întors pe dos. Partidul comunist este scos în afara legii, pentru plecări în străinătate nu mai e nevoie de nici o viză românească, ci doar de paşaport, care se obţine în cel mult 20 de zile şi este valabil cinci ani. Programul românesc de televiziune, ziarele şi revistele româneşti sînt captivante, nu ne mai uităm la televiziunea bulgară. Deocamdată, toată această nouă mişcare se află încă în faza emoţională a exclamaţiilor şi interjecţiilor.

Tinerii revendică nenumărate drepturi la care înainte nici nu se puteau gîndi. Cu mîncarea o ducem încă greu, dar parcă şi lipsurile le îndurăm mai uşor în condiţii de libertate. În ceea ce mă priveşte, am trăit sub dictatură timp de 52 de ani (pentru că a început în februarie 1938); ieşirea din copilărie a însemna pentru mine intrarea în dictatură, samavolnică şi oprimare. Acum, cînd mă apropii de vîrsta de 65 de ani, mă văd din nou liber. Nu-mi rămîne decît să aplic reflecţia lui Noica: Viaţa e o pregătire pentru bătrîneţe. Dar atîta otravă a rămas în noi, încît vom avea nevoie de un lung tratament de dezintoxicare. Oamenii continuă să discute în şoaptă, reflexele formate nu pot fi uşor abandonate. Atîta vreme ţinuţi sub obroc, încep să ţipe şi să se răstească atunci cînd ar trebui numai să ceară în mod ferm.

Să nu mă întrebi cum a fost posibil ca numai în cîteva zile să fie înfrînt un aparat de securitate ultraperfecţionat; nu ştiu să răspund, a fost un miracol. De unde au luat aceşti adolescenţi (mulţi dintre ei chiar copii) curajul de a ieşi cu pieptul gol şi cu mîinile goale în faţa puştilor mitraliere şi a tancurilor? Cum au reuşit să ajungă pe balconul comitetului central, unde Ceauşescu tocmai îşi ţinuse discursul, fugind apoi pe acoperiş, pentru a dispărea într-un elicopter? Cum au reuşit să pătrundă concomitent în localurile radioului şi ale televiziunii? Să-i convingă pe cei mai mulţi soldaţi trimişi contra lor să fraternizeze cu ei? Aceşti copii au reuşit să spele ruşinea pe care un întreg popor o suportase cu o imensă jenă, timp de atîţia ani.

Acum, dragă Basarab, merită să vii în România; iar editarea operei lui Lupasco,2 (pentru care, după cum aflasem de la Vasile Tonoiu, editura obiectase asupra prefeţei pe care o semnai) nu mai întîmpină desigur nici o dificultate. Acum voi scrie o recenzie amplă despre cartea ta3 şi despre activitatea ta.

La început de Aprilie 1989 am participat la Congresul Internaţional de semiotică (Barcelona-Perpignan) şi, în trecere prin Paris, te-am sunat de cîteva ori, dar n-a răspuns nimeni. Sper totuşi să ne vede cît de curînd.

Te îmbrăţişez cu mult drag, îţi doresc un An Nou cît mai bun cu întreaga ta familie. Mă vor bucura veştile noi

Solomon Marcus”

 

 

NOTE BIBLIOGRAFICE

  1. 1. Serviciul Judeţean Prahova al Arhivelor Naţionale, fond personal Basarab Nicolescu, dosar Solomon Marcus
  2. 2. Se referă la apariţia operei lui Ştefan Lupaşcu în România. În colecţia „Idei contemporane” apăruse volumul: Stéphane Lupasco, Logica dinamică a contradictoriului, Editura Politică, Bucureşti, 1982, dar comentariile şi notele conţineau o interpretare forţat materialistă. Basarab Nicolescu blamase, în momentul respectiv, asemenea procedee. (Vezi Cronica veche, mai 2015). Era timpul apariţiei operei lui Lupaşcu fără deformări interpretative.
  3. 3. E vorba de volumul lui Basarab Nicolescu La science, le sens et l’évolution – Essai sur Jakob Boehme, Le Félin, Paris,1988.
Revista indexata EBSCO