Oct 15, 2015

Posted by in EDITORIAL

 Virgil NEMOIANU – ANNA KATERINA EMMERICH

nemoianuPotrivit Evangheliilor, Isus răstignit era marcat de cinci răni. Două în mîini, produse de pătrunderea piroanelor, una dublă în labele picioarelor, produsă în acelaşi barbar şi nemilos chip, şi una în coasta, unde a fost pătruns de lancea legionarului militar. Acum faptul, oarecum surprinzător, probabil miraculos este că există persoane, credincioşi (mai des femei decît bărbaţi) în care replica acestor răni apare şi se menţine ani întregi, decenii chiar. Unii au interpretat în acest fel o mărturisire a Apostolului Pavel (Galatieni 6:17)

Mai încolo s-au întîlnit aceste stigmate la Sf Francisc de Assisi , la Sf Catarina de Siena, Santa Rita de Cascia, mai recent croatul Zlatko Sudac şi destui alţii. Tot aproape de noi a fost cazul lui Padre Pio (1887-1968; Francesco Forgione născut în Pietralcina, călugărit în 1903; stigmate 1918-1968) călugăr capucin, în 2002 canonizat. Hoinărind prin Calabria acum un număr de anii, am zărit statuia în grădinile multor oameni, poate mai des decît cea a sfinţilor şi a Fecioarei. Ulterior am constat că şi în America s-a constituit un institut ce-i poartă numele şi e menit venerării memoriei sale.

Curios lucru este că fenomenul stigmatismului se întîlneşte aproape exclusiv în lumea catolică. N-am auzit de astfel de cazuri la protestanţi, iar la ortodoxie extrem, extrem de rar. Potrivit unora, Sf Grigore Palamas ar fi fost stigmatist, dar nu exista un consens al cercetătorilor. Din punct de vedere medical s-au dat diverse explicaţii psihologice, dar nici aici n-am găsit urma de unanimitate.

Una din cele mai celebre stigmatiste a fost Anna Katerina Emmerich (1774-1824). O călugăriţă augustină, simplă, aproape analfabetă. Ea şi-a petrecut o bună parte din viaţă zăcînd la pat (pare-se aproape fără să se alimenteze), casectică şi bolnavă, pe lîngă stigmatismul ei care a fost vizibil între 1813 şi 1819. Fusese fiică de ţărani săraci şi s-a călugărit la Agnetenberg în Dulmen, în vestul Germaniei.

Am auzit, cred, întîi despre ea mai amănunţit de la eminentul profesor Wolfgang Fruhwald, preocupat de studiul romantismului şi al catolicismului în literatura, la Universitatea din München, unde cîţiva ani a fost şi prorector. Mai tîrziu am auzit că actorul şi regizorul Mel Gibson a fost inspirat de Sora Emmerich în compunerea admirabilului sau film “Patimile lui Christos”. Dar faima stigmatistei începuse încă din timpul vieţii. A fost cercetată de medici, dar admirată şi venerată de figuri publice dintre cele mai proeminente: teologul şi episcopul Sailer, omul politic şi scriitorul Stolberg, dar mai cu seamă poetul şi nuvelistul Clemens Brentano (1778-1842), prieten apropiat cu Goethe, Arnim, Herder, de fapt înscris clar în elita romantismului german.

Ca şi alţi romantici germani şi englezi, Brentano a devenit la maturitate religios şi în ideile sale conservator. Mulţi dintre aceşti romantici (cei germani) au fost influenţaţi de preotul redemptorist Clemens Maria Hofbauer(1751-1826) (al cărui tată, din Moravia, se numea de fapt Dvorak), azi declarat nu numai sfînt, dar şi sacru patron al Vienei. Nu era un om prea cultivat, dar era foarte iscusit în a strînge în jurul său intelectuali şi artişti pe care să-i atragă spre catolicism. Oricum ar sta lucrurile, Brentano a fost evident fascinat de Anna Katerina Emmerich, a vizitat-o continuu în ultimii cinci ani ai vieţii ei şi şi-a notat neîncetat viziunile acesteia, aşa cum le povestea bolnava. Apoi le-a dat publicităţii.

Naraţiunile călugăriţei se constituie în două cicluri, unul despre viaţa Sfintei Fecioare, alta despre viaţa şi patimile Mîntuitorului. Specialiştii nu au ajuns la un acord privind textul celor două cicluri. Unii spun că de fapt adaptările şi corectările lui Brentano sunt atît de masive încît se cuvine să fie considerate opera sa proprie. Alţii îl socotesc doar drept un fidel scrib, care s-a consacrat viziunilor unei sfinte. În plus publicaţiile, fie germane, fie în traduceri în diverse limbi, şi-au permis modificări şi corectări considerabile. Nici eu însumi n-aş îndrăzni să spun “ce am citit şi ce n-am citit”, cîte din cele citite sunt autentice şi cîte nu.

Potrivit lui Emmerich, viziunile ei extatice au început încă din anii copilăriei. Textele transmise sunt categoric stilizate. Ele urmează în genere firul narativ evanghelic, dar adaugă detalii: îmbrăcăminte, gesticulaţie, mimică, pînă şi observaţii despre “stările de spirit” ale personajelor. Detaliile nu sunt anacronice, ele dispun de o anume autenticitate istorică, cum şi casele, străzile, natura înconjurătoare. Uneori aceste viziuni trec de textul evanghelic: astfel, Sora Anna Katerina descrie în oarecare amănunt viaţa petrecută de Sfinta Familie în refugiul ei egiptean, precizează la cine s-au dus, cine i-a ajutat şi protejat, cu ce s-au ocupat. Putem oare numi această operă literară, imaginaţie estetică? Greu de spus, mai ales la o persoană simplă, fără de educaţie şi pregătire şcolară. Zugrăvirea Cinei de Taină diferă şi în unele detalii de tradiţia general-acceptată.

Clemens Brentano nu a negat rolul său de stilizator şi de organizator al materialului, dar a insistat că acesta este pe deplin autentic, că aparţine vizionarei. De fapt, ar fi cam greu de explicat ce interes ar fi avut un scriitor afirmat, de statură naţională, să se auto-nege, să atribuie altcuiva creaţia aceasta literar-religioasă. Umilinţă exagerată? Tactică publicitară? Chiar şi aşa, nu ar fi ieşit în avantaj propriu, iar toată cariera anterioară a lui Brentano nu ne dă indicaţii de acest fel, după cum textul viziunilor diferă radical de nuvelele mai curînd jucăuşe ale autorului.

Un fapt decisiv a ieşit la iveală abia la vreo 50 de ani după decesul Surorii Emmerich. Se ştie că în studiile de specialitate unii istorici spun că Sf. Maria a continuat să trăiască pînă la moarte la Ierusalim, unde de altfel există şi o biserică în locul în care se afirmă că ar fi fost înmormîntată. Alţi specialişti se încred în alte surse, spun că Maica Precista s-ar fi refugiat la Efes, în Asia Mică, însoţită de Ioan Evanghelistul şi acolo şi-ar fi petrecut amurgul vieţii pămînteşti.

Or, în viziunile ei călugăriţa descrie detailat căsuţa în care Sf. Fecioara şi-ar fi petrecut, la marginea oraşului Efes. anii care au precedat Adormirea şi Înălţarea la Cer. Evident. nici ea, dar nici Clemens Brentano nu puteau cunoaşte acele locuri, de fapt ele erau necunoscute în forma aceasta detailată chiar specialiştilor. Abia la 1881 (peste o jumătate de veac după moartea ei) Julien Guyet descoperă casa. Explorări arheologice ulterioare confirmă nu numai descoperirea, dar şi descrierea detailată oferită în viziunea extatica a stigmatistei. (Procesul de explorare e prezentat amănunţit în cărţi de Robert Powell din 1996 şi de Stephen Shoemaker din 2006, ca să pomenesc numai două din duzina de lucrări publicate între timp pe această temă. )

Este o confirmare spectaculoasă şi menită să ne pună pe gînduri. Eu însumi sunt un simplu cititor, nu vreau să exprim o părere categorică. În schimb sunt convins, odată în plus, că lumea misticismului e complexă, largă şi adîncă. Ea este distinctă de cea a cunoaşterii raţionale şi uneori ajunge să o depăşească. Cazul Anna Katerina Emmerich este o bună confirmare.

Virgil Nemoianu, iulie 2015, Bethesda, MD

Revista indexata EBSCO