Sep 11, 2015

Posted by in Panoramic editorial

Geta MOROŞAN – Poeţi romantici – o retrospectivă care întrerupe somnul conştiinţei

Agitaţi de un prezent care înghite şi viitorul, ahtiaţi după noul pe care ni-l asumăm de foarte multe ori fără discernămînt, fără a-i prevedea consecinţele, dispreţuim trecutul prin uitare, prin privire superficială sau chiar desconsiderare. Conştiinţa noastră, conştiinţa de sine, individuală şi colectivă, adoarme pe nesimţite, ori sub vraja ignoranţei, ori sub aceea a complexului de superioritate născut de sentimentul apartenenţei la acest prezent. Astfel, uităm cît datorăm „prezenturilor” alunecate în trecut pentru cum şi unde suntem azi.

În mod salvator însă, repetabile retrospective asupra unor momente cruciale din istoria culturii noastre naţionale vin să ne trezească conştiinţa din somnul indolenţei, al autosuficienţei… O astfel de provocare este şi cartea Sabinei Fînaru, Poeţi romantici, publicată la Universitatea naţională din Cernăuţi, 2015. Titlul, insinuînd sugestia de discreţie, de oarecare indeterminare, este contrazis de rigurozitatea, minuţiozitatea, concizia, densitatea şi complexitatea conţinutului cărţii. Într-un demers discursiv profesoral, autoarea instruieşte, seduce, călăuzeşte cititorul, oferindu-i repere esenţiale pentru formarea unei viziuni complexe, re-întregite a ceea ce reprezintă romantismul, european şi cel românesc, ca mentalitate, ca „anumită configuraţie a spiritului uman” şi ca grupare literară „determinată istoric”, cu o doctrină estetică, un conţinut tematic şi forme de expresie specifice.

Vădind implicite obiective didactice, studiul cuprinde, în prima parte, o privire de sinteză (densă şi complexă), susţinută de apelul la autori de prestigiu, asupra perspectivelor din care a fost abordat fenomenul romantismului, confruntînd opinii antagonice sau complementare, clarificînd şi îndrumînd cititorul, inclusiv prin bogatele note de subsol care vin să iniţieze, să completeze şi să incite la cercetarea unei bibliografii cît mai cuprinzătoare. Punînd în oglindă perspectiva „unificatoare” a lui R. Wellek cu cea nuanţată a lui Paul Cornea, care relevă dimensiunea „proteiformă” a accepţiunii curentului, în diversele lui variante istorice şi naţionale, autoarea se raliază perspectivei „istorice” şi „contextualiste”, adoptată de Virgil Nemoianu şi Nicolae Manolescu, justificată de argumentul că „abordarea istorică a dinamicii perioadei” reprezintă cea mai eficientă metodă pentru a evidenţia „vastele reţele de legături, tiparele şi corespondenţele de pe întreg continentul”, „care să privească literatura ca parte a unei entităţi existenţiale şi culturale mai vaste (…)” (p.14).

Ca urmare, autoarea face referiri stăruitoare la contextul istoric – european şi naţional – relevînd complexitatea momentului istoric, în care înlănţuirea unor evenimente internaţionale şi naţionale a declanşat procesul de europenizare a Ţărilor române şi a pregătit germenii afirmării romantismului, convingînd astfel că romantismul nu este doar o mişcare literară, ci una din formele acestui proces de europenizare. Menţinînd o raportare permanentă la contextul istoric, politic, cultural european, sprijinită de o documentare riguroasă, autoarea prezintă, cu un remarcabil simţ al detaliului, condiţiile specifice ale apariţiei în spaţiul românesc a elementelor preromantice şi romantice, şi, alăturîndu-se opiniei lui Nemoianu (şi Manolescu), concluzionează că romantismul românesc, asemenea aceluia din celelalte ţări europene, „se sincronizează cu al doilea val romantic”, care s-a propagat dine cele trei ţări importante (Anglia, Germania, Franţa) ca Biedermeier Romanticism, „în care nu a existat radicalism ideologic, iar estetica neo-clasică iluministă şi cea romantică au coexistat” (p.17).

Cu aceeaşi migală cu care şi-a obişnuit cititorul, autoarea prezintă succint, dar cuprinzător, evenimentele politice, sociale şi culturale premergătoare, începuturile, notele specifice afirmării romantismului românesc pentru fiecare etapă, scriitorii reprezentativi, contribuţia celor două generaţii, una – luministă, munteană, cealaltă – revoluţionară, moldoveană, care „stau la baza paşoptismului românesc”, caracteristicile principale ale activităţii acestei perioade, cu eclectismul ei estetic, coexistenţa formelor literare preromantice, realiste şi neoclasice etc.; de asemeni, sunt precizate aici cauzele prelungirii romantismului românesc. Un spaţiu deosebit este acordat paşoptismului („generaţia propriu-zis romantică”, „răspîntie decisivă în dezvoltarea culturii româneşti”, citîndu-l pe P. Cornea), începînd cu definirea conceptului, natura mişcării, afirmarea „conştiinţei de sine” la „Dacia literară” (apoi la „Propăşirea”), rolul lui Kogălniceanu, importanţa programului „Introducţiei”, cu toate punctele sale, prezentarea minuţioasă a conţinutului revistei „Dacia literară”, adăugarea unor informaţii noi în legătură cu încercări anterioare apariţiei cunoscutei reviste, şi încheind cu precizări privind sensurile conceptelor de „romantic” şi „romantism” şi cu menţionarea contribuţiei romantismului privind statutul şi importanţa poetului în lume, impunerea noului concept de poezie, revelarea puterii creatoare a imaginaţiei, intensificarea expresivităţii limbajului.

Cele doar treizeci de pagini ale capitolului introductiv vădesc un conţinut informaţional atît de dens, de complex, cu tendinţă atotcuprinzătoare, dar de apreciabilă concizie, încît i se poate recunoaşte valoarea de compendiu.

Partea a doua a studiului, cea mai întinsă, oferă o prezentare, care dezvăluie aceeaşi propensiune spre atotcuprindere, a patru personalităţi literare ale perioadei romantice de pînă la Eminescu, personalităţi ce aparţin „epocii eroice”, aceea a spiritelor enciclopedice, a reformatorilor, deschizătorilor de drumuri, îndrumători ai tinerelor talente: Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri. Pentru fiecare caz în parte, autoarea fixează în memoria cititorului poziţionarea în gruparea paşoptistă, aportul şi gradul de implicare ale fiecăruia în susţinerea programului paşoptist, meritele culturale, specificitatea temperamentală şi concepţia artistică, elementele de continuitate cu înaintaşii, diferenţierile şi similaritatea cu ceilalţi trei poeţi contemporani români. Prezentarea tematicii, a strategiilor lirice identificate la poeţii în discuţie dobîndeşte valenţe argumentative privind obiectivul sincronizării cu popoarele europene emancipate prin trimiterile la poeţii romantici străini, europeni, într-o ţesătură organică, complexă, care dovedeşte o temeinică cunoaştere a evoluţiei poeziei universale şi a celei româneşti. Stăruind neabătut în intenţia de a instrui, convinge şi îndruma, autoarea alege, pentru conturarea profilului personalităţii artistice a fiecăruia din cei patru poeţi, să prezinte succint opiniile critice ale celor mai consacraţi exegeţi români, pe care le completează cu ale sale, relevînd aspecte esenţiale, urmărind realizarea unei imagini cît mai veridice şi complete.

Această „completitudine” este săvîrşită de Sabina Fînaru prin analiza aplicată pe cele mai importante şi reprezentative poezii din opera fiecărui poet. Fineţea analizei, profunzimea aperceptivă, acuitatea intuiţiei faptului de artă, frumuseţea elevată a discursului hermeneutic îmbie cititorul la o re-lectură avizată, re-descoperire a importanţei reperelor identităţii noastre culturale. Cu o viziune modernă a perspectivei şi a limbajului critic utilizat în demersul hermeneutic, autoarea scrie şi „pe dedesubt” (cum ar spune Arghezi), aşezînd o lumină nouă asupra poeţilor şi a operei lor, re-înviindu-le culorile, reabilitîndu-i prin valoarea care biruie Timpul, seducţia împlinită de analiza minuţioasă lăsînd în umbră nedesăvîrşirea (justificată) a expresiei textelor selectate şi atrăgînd atenţia asupra conţinutului lor ideatic, cu relevanţa lui, estetică sau pragmatică pentru momentul istoric respectiv, dar şi cu dimensiunea lui perenă.

 

Revista indexata EBSCO