Sep 11, 2015

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Către toţi cei care au supravieţuit caniculei şi cei care speră că vor ceti această Compresă. În condiţii aproximativ normale, urări de bine şi respect pentru vizionarismul lor fără cusur şi ambiţia pe măsură. Noi, mai precauţi şi cu ochii pe nemilosul barometru – că pe cei de la meteorologie  i-au făcut de mult de băcănie oficialii – apropos, vă amintiţi că, mai de demult Academia daneză a acordat premiul pentru umor Institutului de Meteorologie?  Ne grăbim să mîntuim lectura noilor reviste care nu contenesc să curgă spre redacţie. (Dar ce ne-am face noi fără ele…) Şi astfel ajungem la Pro saeculum de unde spicuim din emoţionantul faire part al Magdei Ursache, trimis ca o misivă fără timp şi date lumeşti lui Luca Piţu: „Dragă Luca, la început de octombrie 2014, aprobai într-un e-mail formularea lui Sorin Antohi despre tine ca „universitarul marginal”, el fiind  „un istoric al ideilor de importanţă globală”, cum suna în viziunea altcuiva. Dacă în vremi cenuşii nu s-au promovat cei cu adevărat capabili, grupul de prestigiu constituit postdecembrist a ridicat şi a coborât cum a dorit: cu măsuri diferite, opuse chiar. Spui că nu trebuia să-l las pe Petru să se hărţuiască până-n moarte cu nimicarniţele activo-securiste. Te asigur că Bătrânu n-a deschis niciun conflict, dar, ca şi tine, nu le-a rămas dator. „Succint, în câteva paragrafe, în care mustesc şi revolta şi durerea în surdină faţă de cei nedreptăţiţi, Magda Ursache ne face atenţi să ne întoarcem la două figuri emblematice ale culturii ieşene şi nu numai. Petru Ursache, cel care a luat primul luntrea lui Charon, urmat la câţiva ani de Luca Piţu. Şi acum sunt total nedumerit: Luca Piţu s-a retras cu calitatea de conferenţiar universitar, n-a fost niciodată – poate nici nu şi-a dorit – în  ipostaza de a conduce o catedră sau mai mult,el cel cu o bibliotecă activă în memorie şi le meilleur connaisseur de la littérature française! Deh, ironiile destinului, care de cele mai multe ori frizează cinismul. Dar să revenim la bogatul sumar al revistei, groasă în talie şi abundentă în oferte de lectură. Eterna dihotomie Centru – Provincie, care de multă vreme începe să încline balanţa spre cei din urmă, care, cum scrie în Biblie vor fi cei dintîi, sub semnătura Rodicăi Lăzărescu. Cornel Ungureanu ne aminteşte cât de nedrept şi anapoda curge timpul peste noi, dacă doi mari prozatori,care marchează istoria noastră literară  „îndrăznesc” să împlinească 80 de ani. Ne referim la George Bălăiţă şi D.R. Popescu.  Urmează studii, exegeze despre opera  celor doi, semnate de Theodor Codreanu, Constantin Cubleşan,Petre Isachi, Loredana Tuchilă, Bogdan Ulmu. La mulţi ani, domniilor voastre şi pană sprintenă! Eternul globe trotter cultural,Vasile Andru, ne propune un moment de meditaţie: „Cum se vede homo religiosus de pe stînca lui Vivekavandia”. Evident, memorii de călătorie din India. Nu zăbovim mult la Focşani,pentru că ne aşteaptă Caietele Silvane de la Zalău. Aflăm că acolo a fost mare zaiafet şi risipă de horincă cu prilejul zilelor oraşului, ceea ce îl îndeamnă pe Dan Culic să purceadă la „Preludiul la istoria medievală a Zalăului”. Care este amplă, bogată în evenimente, în ciuda informaţiilor sărace transmise prin actele de cancelarie medievală. Va propune aşadar autorul să purcedeţi la studierea datelor furnizate de arheologie. Şi de aici începe aventura, la care vă invităm. Dar asta nu înseamnă că ne depărtăm de alte repere istorice cum ar fi, bunăoară, „Relaţiile lui Mihai Viteazul cu oraşul Zalău”, adnotate de Graţian Mărcuş sau „Consideraţiile asupra stemei oraşului Zalău”, la care au trudit Mirel Matyas şi Daniel Mureşan. Acelaşi Mirel Matyas ne avertizează că la Zalău este şi o „comoară”. Dar nu în minele de aur, ci în… bibliotecă. Daţi năvală, căutători dumneavoastră! Personaje ilustre, de la Iuliu Marin  la contemporanii Alexandru V. Matei ori Doru E. Goran, dau altă dimensiune spaţiului cultural şi istoric al Zalăului.

Nu am mai poposit de mult la Vatra. Şi nimerim numai bine, pentru că Magda Cârneci face o reverenţă lirică lui Andrei Bodiu şi Alexandru Vlad: „Nu ştiu cum, nici de ce începe să se însereze uşor,/ lumina a devenit oblică şi mai răcoroasă/ un abur vioriu se ridică încet din oameni, frunzişuri şi lucruri// Haosul şi zgomotul lumii par să se îndepărteze puţin/ durere în inimă, o/ panică/ ne încetineşte mişcările, ne suspendă avalanşa de gînduri” (La aniversară). Iulian Boldea se aşează la taclale cu Dinu Flămând, continuînd un mai vechi dialog din România literară, despre începuturile scrisului. Publicist recunoscut, Dinu Flămând nu are nevoie decît de un impuls minor pentru a dezlănţui fluviul amintirilor: „Eu am prins o societate sătească tradiţională care îşi transmitea zestre culturală ca pe vremea aezilor. Am auzit mari povestitori ţărani vrăjind lumea cu poveşti, declanşînd marea Naraţiune, cea care va fi stat, pe vremuri, la transmiterea poemelor epice din Balcani sau chiar la propagarea eposului homeric”.

Invitata rubricii de poezie este Ioana Nicolae, care ne ademeneşte cu „Firimituri”: „Mama a fost cea mai bună şi cu mult/ cea mai frumoasă femeie din lume…// de la unu şaizeci şi ceva centimetri începea/ cu ochii căprui şi genele boltind păstrăvii/ în apele din reziduri aurifere/  vopsite la minele de la Rodna// era o fată naivă,/ o fată mai mereu singură sub pielea umflînd/ rochiile ei de material ieftin,/ din doi în doi ani umflîndu-se foarte tare/ mult după al patrulea copil/ care am fost eu ”.

Proza este asigurată, cu asupra de măsură, de Gheorghe Schwartz, care ne pregăteşte încă o surpriză editorială. Sună trist, dar adevărat: „10 ani fără Marino”, confirmă Ştefan Borbély. Se adaugă evocării textele lui Geo Şerban, Aura Christi, Adrian Dinu Rachieru, Iulian Boldea, Mircea Popa, Mihaela Ursa, Gherghe Glodeanu et alii. Ne îndreptăm către altă redacţie, către altă revistă, care şi-a deschis vad către românii de pretutindeni: Revista română. O fotografie din 1902 ni-l înfăţişează pe Constantin Stere alături de Garabet Ibrăileanu şi Ion Botez la redacţia revistei Viaţa românească. O imagine care ne reaminteşte că au trecut 150 de ani de la naşterea cărturarului, scriitorului şi ideologului C. Stere. Dar pînă la lectura materialului, să ne oprim şi la o sărbătoare a revistei. Scrie Mircea-Cristian Ghenghea: „80 de numere, cinci vieţi, un nume: „Revista română”. Cu exces de modestie, redactorul revistei trece într-un zbor biografic peste etapele postdecembriste ale revistei, marcînd, prin numele colaboratorilor şi atitudine, parcursul longeviv al publicaţiei legată de ASTRA. Victor Durnea, unul dintre specialiştii recunoscuţi în biografia şi opera lui Constantin Stere, face un popas într-o etapă biografică a scriitorului, cea în care s-a decis să  rămînă în teritoriul ocupat al ţării. În ciuda faptului că era profesor universitar şi deputat de Iaşi, a hotărât să nu plece în exil în capitala moldavă. Iată relatarea succintă a evenimentelor: „Atunci i-am comunicat că sunt hotărît să rămîn la Bucureşti, orice s-ar întîmpla. Nu va fi o dezerţiune? –  mă întrebă. Am strîns mai mult din umeri. – Pentru treaba pe care am avut-o aici… Te rog numai să transmiţi regelui hotărîrea mea de a rămînea la Bucureşti. Bine…”. Este un fragment din „Documentări politice”, ediţie îngrijită de Iurie Colesnic şi publicată în 2002 la Chişinău.

Un amplu şi documentat articol despre „Soarta intelectualităţii române din Basarabia după anexarea la URSS”, scrie Svetlana Aconea. „Pentru români, anul 1940 a fost cel mai dramatic din istoria contemporană. Între 28 iunie-3 iulie, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost răpite de la ţară prin forţa armelor şi anexate Uniunii Sovietice. Armata română, silită să evacueze într-un termen inadmisibil de scurt aceste pămînturi strămoşeşti, cunoaşte umilinţe fără precedent”. Aşa începe epopeea dezrădăcinării românilor din Basarabia în varianta Svetlanei Aconea. Revista română şi-a făcut un obicei din a promova, număr de număr, scriitori tineri. De data aceasta, cel care iese la arlechin este Ştefan Cătălin Topliceanu: „ ca o vioară mi te-ai acordat de suflet,/ în timp ce unora alte genuri le băteau în difuzoare,/ la început aşa eram şi eu,/ pînă am înţeles/ că muzica produsă de privirea ta/ nu poate să mă surzească”. (Notă muzicală). O surpriză plăcută vine din Israel, de la Tel Aviv: revista Izvoare editată de Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. O revistă care este realmente o punte pentru scriitorii din cele două ţări, cu un sumar generos şi o iconografie bogată, în care-i regăsim pe Horia Gârbea, Adi Cristi, Ion Cristofor, Andrei Marga sau C. Păunescu, consilier al BNR. Sună cumva nostalgic, dar mulţi dintre cei care semnează în acest număr au trecut prin Iaşi, prin redacţia „Convorbirilor literare” sau a Studioului de  Radio Iaşi, pentru un dialog sau o lansare de carte: Shaul Carmel, G. Mosari, Francisca Stoleru, Liviu Moscovici, Bianca Marcovici. Revista este o cronică a întâlnirilor dintre scriitorii din Israel şi România, cu participări ilustre, dar şi o cronică literară a vieţii de zi cu zi din Ţara Sfîntă. Multă proză, multă poezie, mult umor. Excelente ilustraţiile după picturile unui celebru artist plastic, Baruch Elron. Dar iată, pe scurt, „povestea” noii serii a revistei: Izvoare 2015 şi-a făcut apariţia spre bucuria Asociaţiei scriitorilor israelieni de limbă română, care a reuşit în ultimii ani să editeze cu regularitate această revistă. Ne sunt încă vii în memorie eforturile făcute cu 5-6 ani în urmă ca să putem tipări Izvoare, ni se cereau mii de şekeli în Israel sau România (…).Actualul număr Izvoare – 2015 merită locul întîi pentru… uşurinţa cu care a căpătat bani de la editori”. Aşa începe editorialul lui G. Mosari. Ne îndreptăm, presaţi de timp şi spaţiu, spre Mozaicul, revistă craioveană directorată de Nicolae Marinescu şi condusă de Constantin M. Popa. Mihaela Albu îl aduce în actualitate pe un clasicist de anvergură, N.I. Herescu, un severinean care s-a stins la Zurich în 1961. Cel pe care, prietenul Virgil Ierunca îl numea „profesorul de boierie”. Pe scurt, iată cîteva dintre argumentele cu care N.I. Herescu înfruntă timpul: a condus şi a fondat Institutul Român de Studii Latine la Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I, a coordonat volumul omagial „Ovidiana”, editat la Paris etc. Şirul evocărilor continuă cu studiile lui Liviu Franga, Mădălinei Strechie, Cristinei Gelep, Dan Anghelescu, la care se adaugă fragmente de jurnal, corespondenţă, proză din cărţile editate de N.I. Herescu. Ce lecturi ne propune revista? O carte tradusă în portugheză de cunoscutul Marco Luccheri, „Caligrafia silenciosa” de George Popescu, „doar împrumutînd zborul” de Liliana Hinoveanu, „Etice” de Mircea Măceş, ca să ne oprim doar la cîteva sugestii de lectură. Din paginile de poezie şi numeroasele nume care le semnează, ne oprim la o mostră din poezia Ancăi Şerban: „am spus că trebuie să-mi las pielea/ să respire prin despicăturile adânci/ în care aerul îşi varsă miresmele şi/ bancurile/ de peşti coloraţi// să nu mă risipesc în imagini ondulatorii/ în întrebări şi atingeri străine/ în limitări şi stări de lumină/ e posibil ca într-o zi/ derapajul să aibă un sens” (trebuie).

În fine, un ultim popas la Cronica veche şi la bucuria reîntîlnirii cu încă o bijuterie lirică a lui Şerban Foarţă: „Dac-am scri cu miez de pâine/ fără vină sau prihană/ literele, până mâine,/ păsărilor le-ar fi hrană.// Păsărilor le-ar fi hrană/ litera din miez de pâine/ fără vină sau prihană, – dac-am scri de azi pe mâine” (O cale-n dar). Interesantă provocarea rubricii „Copilărie. La obiect” în care scriitorii sunt provocaţi la întoarcerea în timp. Răspund astăzi Josef Damian, Aurora Dabija, David Croitor, Carmen Păsat, Sunia Acmambet, Florentina Niţă. Cu Mircea Ciubotaru păşim în „Misterele onomastice” ale Iaşilor, iar  cu Nicolae Turtureanu umblăm „Din Creangă-n Creangă…”. Dinamic şi plăcut lecturii, ca de obicei, excursul în memoria recentă al lui Mircea Radu Iacoban, „Scadenţa”. Ne bucurăm să ne reîntîlnim cu versurile Lilianei Armaşu, ale lui Ioan Vieru şi ale cenaclistului ieşean de altădată, refugiat la Bucureşti, Rodian Drăgoi. Un număr dens, viu, interesant, care merită citit din doască-n doască.

Revista indexata EBSCO