Sep 11, 2015

Posted by in MOZAIC

Ioana COSTA – Studentul romosan

Georgius de Hungaria, Tractatus de moribus, condicionibus et nequicia Turcorum, Reinhard Klockow (ed.), Köln-Weimar-Wien: Böhlau, 1993.

 

Despre autorul Tratatului privind obiceiurile, starea şi infamia turcilor, publicat în 1481 la Roma, se ştie aproape numai ceea ce a vrut să ne spună el însuşi. Pletora numelor este semnul neştiinţei noastre: Anonimul de la Sebeş, Studentul Romosan (din Romos, Romosz, Rumesdorf, Grossrumes), Georgius de Septemcastris, Georg Captivus Septemcastrensis, Georg Mühlenbacher, Georgius de Hungaria. A avut însă un editor celebru: traducerea germană, apărută prin 1482-1483, a fost republicată de Martin Luther la Nürnberg, în 1530, îndată după Asediul Vienei.

Pe vremea cînd era un tinerel de 15-16 ani, spune el în Prolog, plecase din satul transilvănean unde se născuse şi venise la studii la Sebeş (Szasz, Mühlenbach). În 1438 cetatea este asediată şi, avînd fortificaţii slabe, fruntaşii ei încheie o înţelegere de capitulare care avea să pună la adăpost vieţile şi bunurile locuitorilor. Nu şi sufletele lor însă. Un nobil curajos se baricadează într-unul dintre turnurile cetăţii, spunînd că „preferă să moară de o sută de ori decît să se dea pe sine, soţia şi fiii săi, pe mîinile turcilor”. I se alătură fratele său şi alţii, între care şi studentul din Romos. Condiţiile capitulării au fost respectate întocmai, lăsînd oştenii turci fără niciun folos şi nicio pradă: ei şi-au îndreptat tot zelul războinic asupra turnului. „Cît de mare şi în ce fel a fost această furtună, niciun cuvînt nu e destul pentru a o spune. Atît de cumplit era strigătul celor ce luptau şi zornăitul armelor şi vuietul atacurilor, încît cerul şi pămîntul păreau gata să se izbească, într-o clipită. Iar pentru că turnul era foarte abrupt, au lovit pe dată acoperişul cu săgeţi şi cu pietre: datorită trăiniciei zidurilor, nu au putut totuşi nicidecum să izbîndească. Cum era o oră tîrzie şi soarele cobora către seară, iar ei nu reuşiseră nimic, au făcut un plan: în vreme ce unii luptau, alţii s-au repezit să aducă lemne şi le-au clădit într-o grămadă care era aproape la fel de mare ca turnul însuşi. Punîndu-i foc, ne-au copt de parcă ar fi copt pîine în cuptor. Iar cînd li s-a părut că, morţi fiind toţi, nimeni nu mai mişca în turn, au stins focul şi au năvălit pe porţi: dacă îi găseau pe unii pe jumătate vii, îi scoteau afară, oblojindu-i. Scoţîndu-mă şi pe mine în chipul acesta, m-au dat negustorilor, să mă vîndă.” Rămîne în robie douăzeci de ani. Moare la Roma, în iulie 1502.

Cartea lui este o specie literară sui generis. Pasajele memorialistice sînt neaşteptat de rare şi, cu excepţia celui citat aici, abia schiţate. Informaţiile despre lumea turcească sînt girate, explicit, de autoritatea cunoaşterii nemijlocite. Cercetarea teologică pare să fie însă esenţa tratatului. Lumea musulmană văzută prin ochii unui creştin este plină de surprize. Iar impresia că fostul student transilvănean, ajuns în cele din urmă călugăr dominican la Roma, ar fi fost familiarizat cu lumea dervişilor mai mult decît o spune rămîne cumva în urzeala textului şi îngăduie recitirea printre rînduri.

Revista indexata EBSCO