Aug 28, 2015

Posted by in Ex libris

Gh. MOCUŢA – Un demers comparatist de excepţie. Imaginile feminitãţii

Privită ca disciplină universitară, literatura comparată aparţine domeniului literaturii moderne; ea a apărut la începutul secolului al XIX-lea şi metoda ei se bazează pe Lecţiile de anatomie comparată ale naturalistului Cuvier. Într-o lume ce pînă mai ieri era a bărbaţilor, – dacă lăsăm la o parte mitul amazoanelor, reabilitat recent de Adriana Babeţi, – era nevoie de o campanie în genul demersului critic comparatist, realizat de Florica Bodiştean în volumul Eroica şi Erotica. Eseu despre imaginile feminităţii în eposul eroic.

Un studiu amplu şi exigent, menit să pună în relaţie cele două puteri care azi-mîine, sînt sau vor fi, în cumpănă: relaţia dintre El şi Ea, dintre Cavaler şi iubită, dintre bărbat şi femeie. Într-o vreme în care asistăm la o exacerbare a ficţiunii, menită să vindece rănile marilor tragedii ale secolului XX, care ne-au obligat să ne întoarcem la document, demersul riguros despre reprezentarea feminităţii în eposul eroic e, cumva, o ilustrare în trend, dacă n-ar fi vorba de o temă eternă. Din nou, literatura propune o subiectivitate fabulatorie în locul subiectivităţii istorice care a eludat de o vreme conceptul de  obiectivitate. Raportul dintre manifestarea eroismului şi atracţia erotică poate influenţa istoria, războaiele şi, pînă la urmă progresul, la fel de bine cum anumite personalităţi accentuate au putut să o determine. E rolul femeilor care fac istoria. Totul începe cu epopeea greacă (Iliada şi Odiseea), dacă nu cumva cu cea extrem-orientală, Epopeea lui Ghilgameş, continuînd cu cea latină (Eneida lui Vergiliu care urmăreşte „Femininul între mit şi ideologia oficială”). Femeia sub felurite ipostaze (Elena din Troia, modelele din Odiseea şi eroinele lui Vergiliu) face posibilă trecerea de la eroismul în sine la cel al salvării. În acest moment, femeia devine în accepţiunea autoarei „agent mitic al devenirii, întrupînd Timpul şi Moartea, femeia e şi motor al evoluţiei de vreme ce ea capacitează ieşirea masculinului din solitudine spre comuniune”.

Observăm că autoarea acestui studiu captivant e preocupată de complexele autorilor care s-au ocupat de temă, de psihanaliză, de critica arhetipală şi, în general, de literatura de dincolo de story (cum îşi numeşte, inspirată, un studiu dedicat literaturii pentru copii şi tineret). Fără a teoretiza excesiv, ea trece proba labirintului textelor cu ajutorul cheii hermeneutice şi a psihocriticii. Demersul ei e feminist, avant la lettre; ea reliefează opoziţia sau opoziţiile dintre sexe, ca modele, pentru a îmbrăţişa în cele din urmă filosofia unei viziuni a masculinităţii soft:

„Am privit femeile ca pe un teritoriu adjudecat, în ficţiune, de către bărbaţi, cel al scrisului, şi, în interiorul naraţiunii erotice, de către eroi, bărbaţii „cei mai bărbaţi”, recunoscuţi ca exemplari în accepţiunea „tare” a masculinităţii şi, tocmai din acest motiv, deţinînd, cel puţin virtual, o mai discretă sau mai pronunţată componentă misogină”.

Capitolul al treilea se ocupă de eroicul şi eroticul medieval, aşa cum e reflectat în Tristan şi Isolda. Demersul inspirat de naratologia şi critica arhetipală se împleteşte cu explorările mitocriticii. Cercetătoarea a consultat o bibliografie modernă, de invidiat pe care o asimilează în scurte reprize eseistice. Focalizînd cîteva momente din lungul drum al căutării şi respingerii, al luptei şi jocului amoros, al cuceririi şi supunerii, al intrigii şi împăcării contrariilor.

 

Mărirea şi decăderea eroismului cavaleresc

Romanul lui Cervantes, Don Quijote oferă o altă platformă a viziunii critice, triada: cavaler-femeia livrescă-femeia reală. Din secolul romantic autoarea a ales modelul Ivanhoe, modelul saxon şi normad, seria muşchetarilor lui Dumas-tatăl, apoi „lumea ideală” a Logodnicilor lui Manzoni. Cavalerii sînt înlocuiţi, în romantism, cu fiinţe simple sau umile şi asistăm la o democratizare a realţiilor dintre sexe. Un capitol separat e dedicat variantei reliste a eroismului în romanul lui Tolstoi, Război şi pace. Cecetătoarea se opreşte din păcate în pragul modernităţii prin romanele inspirate deprimul război mondial. Romanul Pădurea spînzuraţilor oferă o bogată paletă de sugestii pentru tema dezbătută prin viziunea unui român din Ardeal asupra războiului, de fapt, războiul „indecisului” cu sine însuşi. Iluminările lui Rebreanu sînt puse în contrast cu „întunecările” lui Cezar Petrescu. În sfîrşit, romanul lui Camil Petrescu oferă viziunea „unei conştiinţe unitare” despre război şi dragoste. Incursiunea în literatura universală reţine două secvenţe memorabile: Hemingway şi Erich Maria Remarque.

În cronica pe care o consacră volumului, Lavina Ionoaia remarcă amploarea demersului şi analiza profundă a temei abordate: „Linia analitică de profunzime a textului critic este dată nu de conturarea unei epoci sau a unui tip de feminitate specific acesteia, ci de modul în care autoarea reuşeşte să pună în dialog polemic mentalităţi, reprezentări despre eroism şi eros şi să demonstreze că femina eroica rămîne egală cu sine ca substanţă indiferent de concreteţea agon-ului”.

Demersul comparatist al universitarului arădean e captivant de la un capăt la altul, atît prin modul de a aborda aventura feminităţii în economia eposului eroic cît şi prin felul în care îşi structurează ideile, povestindu-le şi renunţînd la o cercetare strict analitică. Metoda de lucru adoptată, depistarea imaginilor feminităţii, presupune o cunoaştere prealabilă amplă şi precisă a temei urmărite, fără de care planul general nu poate fi schiţat şi nu va prezenta interes pentru o cercetare viabilă.

Concluziile oferă o panoramă a „evoluţiei” eroismului şi manifestărilor erotice pînă la transformarea discursului în metadiscurs, aşa cum se întîmplă în Levantul lui Mircea Cărtărescu. Cartea e un spectacol al măririi şi decăderii eroismului cavaleresc al bărbatului în raport cu capacitatea de dăruire şi de iubire a femeii. Războaiele dintre sexe, cu lungile intervale de pace, duc, dincolo de schimbarea raportului de forţe, la descoperirea corpului şi a intimităţii pînă în zorii unei noi ere, a dezordinii amoroase. E o confruntare între două coduri care prin variantele lor mereu reluate, formează un alt tip de viziune. Un bun cîştigat al studiului este monitorizarea transformării discursului, de la epopeea clasică la scriitura fragmentului şi a colajului. Am zice că forma urmează conţinutul în drumul spre marele impas al exacerbării individualismului de azi. Metamorfoza epopeii clasice în romanul modern urmează aceeaşi cale pe care tragedia antică a parcurs-o în clasicism, în drama romantică, pentru a se ajunge în secolul XX la farsa tragică şi teatrul absurdului. Ideile sînt ilustrate cu extrase din opere care au capacitatea de a dialoga. Imaginile feminităţii rămîn adînc imprimate în ţesătura unor opere şi în memoria cititorului cultivat. Bine informat, sistematic şi atractiv studiul Floricăi Bodiştean operează cu siguranţă cu conceptele literaturii comparate şi face ordine

într-un lung şir de opere.

 

*) Florica Bodiştean, Eroica şi Erotica. Eseu despre imaginile feminităţii în eposul eroic, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2013

Revista indexata EBSCO