Aug 27, 2015

Posted by in Varia

Nicolae SAVA – Curier de ambe sexe

„Numele meu este Cristina Grigorov. Am 28 de ani şi am studiat la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, secţia română-engleză, promoţia 2008. În prezent locuiesc în Hamburg şi îmi dedic timpul aproape în totalitate scrisului şi cititului. Aş dori să ştiu care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un tânăr aspirant la statutul de scriitor pentru a-i fi publicate textele în paginile revistei Convorbiri Literare. Am ataşat acestui mesaj câteva dintre poeziile pe care le-am scris în ultima perioadă cu rugămintea, dacă se poate, să le citiţi şi să-mi spuneţi dacă pot fi acceptate ca texte valide pentru publicare. Vă mulţumesc frumos pentru timpul acordat şi sper să primesc un răspuns din partea d-voastră, indiferent de natura lui, pozitivă sau negativă” – Cristina, nu scrii rău, dar încă nu m-ai convins pe deplin, pentru a-ţi putea oferi o pagină de poezie la Curier…, cum procedez de regulă cu debutanţii. Scrii cam dezlânat, poeziile ar trebui periate puţin înainte de a le încredinţa tiparului, altfel laşi cititorului impresia că te strădui să-ţi transmiţi ideile prin vorbe prea multe. Te aştept cu un grupaj de doar 4-5 texte, mai concentrate, pentru un eventual debut la rubrica noastră. Talent există.

 

„Am nouă ani şi sunt elev în clasa a III-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi. M-am născut în Franţa, unde am locuit ani buni şi dorul de ţară mi-a întristat sufletul, aşa cum notam în poezia „Dor de ţară”: Mi-e dor de România/ Mi-e dor de ţara mea,/ În Franţa este ploaie,/ Urât şi vreme rea”. În Franţa am început să notez ceea ce simt, versuri sau proză cuprinse de aceeaşi nostalgie a locurilor natale: „În Franţa nu am pe nimeni/ Străinu-i tot străin”. Am luat parte la alcătuirea antologiilor „Cărticica mea de iarnă”, Cărticica mea de primăvară„, „Cărticica mea de Crăciun”, „Cărticică pentru mama”. Am contribuit la realizarea antologiei „Surâsul primăverii” şi a antologiei pentru copii „Universul Poveştilor”, luând Premiul de I la Concursul naţional de poveşti „Universul poveştilor”, 2011, din partea Ligii Scriitorilor din România Filiala Iaşi-Moldova. În acest an am participat la realizarea antologiei „Reverenţa cuvintelor”. Am primit Diploma de merit pentru textele frumoase din volumele colecţiei Cărtica mea…” din partea coordonatoarei de proiect, doamna Patricia Lidia, căreia îi mulţumesc din inimă. În anul 2013 am luat parte la alcătuirea antologiei „Reverenţa cuvintelor”, am primit diploma de merit la Concursul Naţional limba şi literatura română şi locul I la Concursul Naţional „Euro junior” pentru merite deosebite în domeniul creaţiei”. Vlad David Lepădatu, clasa a III-a Liceul M. Eminescu, Iaşi.

– Vlad, ai talent. Cele două povestioare ne-au convins că avem de a face cu un viitor prozator. Te mai aşteptăm şi cu alte texte. Important e cum vei evolua de aici încolo. Când ne vom convinge că trebuie să ieşi în public îţi vom oferi paginile rezervate unei antologii. Mai aşteptăm şi alte texte de la tine. Un reproş: după ce termini de dactilografiat o scrisoare, e bine să o reciteşti pentru a îndrepta literele aruncate, din grabă, aiurea.
„as dori sa propun din materialul atasat cateva texte intr-unul din numerele viitoare ale publicatiei ,, Convorbiri Literare ” dat fiind faptul ca revista sus amintita are deja un nume sonor pe scena culturala romaneasca; va multumesc … sunteti minunati prin ceea ce faceti… cu pretuire, ştefan radu muşat” – Ştefan, nu ai respectat sfatul nostru de a scrie cu diacritice. Dacă pe facebook îţi poti permite să scrii oricum, cînd te adresezi unei reviste literare se impune un minim respect. Trecând însă peste asta, la mail nu ai ataşat nici un text, încă o dovadă că eşti mult prea grăbit. Revino, dacă vei considera că ai nevoie de sfatul nostru.

 

Mihai Horga ne trimite un singur text, un pastel cu titlul „Roua”, care nu e perfect, dar care trădează experienţă în scris şi pe care îl reproducem: „Distilată-n stropi de rouă/ A pământului dogoare/ Răcorind ziua cea nouă/ Dimineţii dă splendoare// Diamante scânteiază/ Curcubeu de irizări/ Vii culori încondeiază/ Poleind aprinse zări// Deşteptându-se la viaţă/ Proaspătă, natura cântă/ Drept cafea având în faţă/ Însăşi roua ce se zvântă …”

 

„Am citit cele scrise de dumneavoastră la rubrica „Curier de ambe sexe” din ultimul număr al revistei „Convorbiri literare”. Vă mulţumesc pentru rândurile dătătoare de speranţă. Prozele mele scurte au de regulă 3-4-5 pagini. V-am trimis două mai scurte, asa cum mi-aţi sugerat, o sumară prezentare a mea ca autor şi o poză. Cu preţuire, Dorina Stoica” – Dorina, am primit şi al doilea mail. Ţi-am rămas dator cu publicarea. Nu te-am uitat, o viitoare antologie a rubricii va fi a ta.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), nu mai mult de 5-7 pagini, scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diactritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!), scrise în programul Word şi salvate în RTF sau TXT, şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i cu texte la „Antologia curierului”. Textele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri nicu_sava@yahoo.com sau convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

Antologia Curierului: MIHAELA AIONESEI

 

despre oameni, vremuri

 

trăiam într-o vreme în care oamenii erau atât de mari

că nu se vedeau casele nici copacii

câinii nu aveau niciun motiv să latre

vulturii se îngrămădeau să-şi facă cuib pe umărul lor

munţii se înălţau pe vârful picioarelor

să le-ajungă sub privire măcar

neîngenuncheaţi priveau spre răsăritul

unde se întreceau în triluri ciocârliile

vulpile stăteau de pază în codrii plini de rouă

în sărbătoarea luminii nicio jivină nu avea loc

pe sub pământ sau sub soare

lacuri albastre şi fremătânde izvoare horeau

dealurile-şi unduiau de prea plin sânzienele

câmpiile vuiau de armonie

livezile coceau primăveri tihnite

verile plesneau de veselie

toamnele îmbătau cu-al lor mister

iernile se luau la întrecere cu moş ger

şi noi după ele troieniţi eram copiii cei mai fericiţi

găseam întotdeauna seara un zâmbet blând

un suflet cald în năframă

laptele fiert

lângă plita încinsă de râsetele noastre

depănam năzbâtiile de peste zi

cu gura plină de mirări şi în torsul pisicii.

 

pe vremea aceea nu existau scene/ cortine

măştile nu erau în continuă degradare

abia mijite iubirile nu trăgeau să moară pe unde apucau

plozii nu colonizau prea devreme raiul/ nimicul nu se vindea pe

străzi

pentru un codru de aer

sufletul nu se dădea desfrâului

pe prea înghesuita cale spre mâine –

vise efemere/maidaneze sau burgheze

oameni aiurind sub zile ca plumbul

de nu se mai ştia unde/ când/cum şi cu cine

şi în umbra lor…o, Doamne, văd adesea fumegând

crucile care atârnă în hăurile care sunt/ acum.

 

locul unde dispar cometele duminica

 

învăţasem drumul cu ochii închişi până la groapă

doi metri mai la stânga de sârma zimţată

unde bunicul îngropase primul dintre copii

mort în al doilea război din cauza tifosului

acolo se aruncau

fără slujbă

fără cruce

ca o durere a nimănui

odată cu jalea

adunată în ochii bunicii

 

de atunci a rămas cu o spaimă între coaste

care mai târziu a aruncat-o din căruţa plină cu fân

omorându-i şi gemenii născuţi înainte de vreme

bunicul n-a suportat vestea

şi după ce a lăsat-o în casa plină cu urmaşi

s-a rugat Domnului să-l ierte pentru

nemulţumirea de-a avea doar şapte copii

într-o zi pe neaşteptate sfântul Petru

a venit într-un car cu flori de cireş plin

şi l-a luat la o plimbare prin Ursa Mare

mare i-a fost bucuria când pe scara cerului

l-au întâmpinat îngerii mirosind a brânduşe târzii

atât de mare încât s-a mai uitat o dată

în urma de pământ şi-a spus

„Lenuţo eu mă duc”

şi dus a fost ca o cometă

pe care mama a regretat că nu a văzut-o

şi a ţinut morţiş să cunoască

locul unde dispar cometele duminica

cât a trecut de-atunci

nici nu mai ştiu

nici nu mai simt crucea de ceară de la subţioară

doar drumul spre care inima

mă trage cu ochii închişi până la groapă

doi metri mai la stânga de sârma zimţată

 

o lacrimă uriaşă se sparge de tâmplă

 

mă doare nepăsarea asta care umblă dezbrăcată prin lume

plină de cicatrici hoituri şi bube

 

la sânii ei copii înfometaţi tuşesc

bătrânii se înghesuie sub privirea roasă de viermi

mamele frâng genunchii de cer

taţii îşi biciuiesc mâinile de pământ

nebunii aleargă după un os şi jupoaie de ciudă câinii

duhurile scheaună pe la colţuri

şi nimeni nu aude

 

în zadar se frâng rugăciuni

peste tot miroase a neputinţă

 

Dumnezeu îngenuncheat nu se mai miră

suspină

îngerii negri au câştigat

 

o sută de ani lumină îmbătrânesc aşteptând

să vină Cineva la Cina cea de Taină

Revista indexata EBSCO