Jul 15, 2015

Posted by in Varia

Curier de ambe sexe

Marcel Iacob din Târgu Frumos ne trimite un text uşor suprarealist, cu titlul „Final ucis”, din care nu se înţelege mai nimic: „Privesc cum lumea trece/ A străzii piatră-i tocită încet/ Finalul cert răsare prea concret/ Cînd sufletu-şi consumă corpul sterp./ Un vînt dulceag cu iz de mort/ Adie hoţ si praful straniu îl zbîrleşte/ Un nor de păcătoşi coboară strîmb / Spre chinul de final orbeşte./ Timpu-i ucis şi stă pe loc/ A universului cortină crapă / Lumina-i neagră , nu mai scapă/ De dincolo privesc îngeri , ceată!” – Marcel, ne-ai cam lăsat în ceaţă (nu în ceată).

De la Robert Vintilă primim un grupaj de versuri ce amintesc de Bacovia, dar de un Bacovia începător: „Miroase-a verde ars/ În sunet  de clavir,/ Frunzele agonizează/ Ca-ntr-un cimitir./ Miroase-a verde ars/ În parcul incolor,/ Doar eu il mai străbat/ Ca un rătăcitor”. Pe acelaşi ton sunt şi versurile din „Galben parc”: „E-atât de galben parcul…/ Doar eu, un solitar/ Îmi plâng sihăstria/ Pe o bancă în zadar…/ E-atât de galben parcul…/ Udaţii plopi scârţie-n ploaie,/ Iar eu agonizam în sihăstrie,/ Iubito, tăcerea mă-nmoaie!” Şi alte versuri sunt palide ecouri din Bacovia: „E noapte târzie/ Nu-i nimeni pe stradă,/ Doar un cerşetor,/ Dar cine să-l vadă./ E noapte târzie/ Doar icnete-n bar,/ Nu-i nimeni in stradă/ Sub luciul de far” – Robert, ai talent, dar din ceea ce ne-ai trimis în această primă corespondenţă nu prea am avut ce alege. Ţi-am recomanda: să fii mai atent la cuvintele pe care le înşiri pe pagină, nu toate îţi sunt de ajutor, unele îţi încurcă logica versurilor; nu construi rime, dacă nu e cazul. Revino, după un timp, cu un alt grupaj.

„Am avut bucuria nemăsurată de a găsi pentru a doua oară, într-un chioşc din gara Braşov, revista Convorbiri Literare. Pentru mine care stau în Târgu Secuiesc este ca o gură de apă rece de izvor după o secetă îndelungată şi spun asta pentru că în zonă, avem un singur cotidian care ajunge în oraş, într-un singur exemplar, şi o singură revistă literară care apare o dată pe an… Noroc mare cu internetul, dar nu este totuna. Am citit ultimul număr al revistei d-voastră şi nici nu am cuvinte spre a descrie cât de mult m-am încărcat! După ani rătăciţi pe aceste melaguri, doar poezia este cea care mă face să ţin cu dinţii de cuvintele care m-au legănat încă din pântecele mamei…Dar, să revin la subiect. Iertată să-mi fie nostalgia… Am găsit pe ultima pagină a revistei invitaţia de a trimite texte în vederea unei analize şi nu aş vrea să pierd această oportunitate. Nu spun că ceea ce scriu s-ar ridica la nivelul calitativ al revistei, dar îmi încerc şansa, de aceea îndrăznesc să trimit un grupaj de poeme spre analiză. Nepublicarea lor va fi suficient pentru a înţelege că mai am de străbătut cale lungă. Cu stimă, Mihaela Aionesei (Târgu Secuiesc)” – Mihaela, ne bucură interesul pe care îl acorzi revistei noastre, iar eforturile tale de a ajunge la un exemplar din „Convorbiri…” sunt mai mult decât salutare. Cât despre versuri, da! Ai talent, o sensibilitate care transpare prin versuri, dar scrii cam „lung”. Pe viitor, încearcă să concentrezi ideile în mai puţine cuvinte. Cu toate aceste reproşuri, ne-ai convins prin ceea ce ai pus în acest mail că eşti poetă. Într-o viitoare antologie a „Curierului…” vom publica un grupaj de poezii semnat de tine.

„Bună ziua! Încep, cum e şi normal, cu o scurtă radiografie. Numele meu e Stâlpeanu Cristian şi m-am născut în Buzău la data de 14 iulie 1981. Am urmat şcoala generală în localitatea în care trăiesc şi în prezent şi anume localitatea Verneşti, judeţul Buzău. Apoi m-am mutat la Şcoala nr.1 din Buzău pentru clasele gimnaziale. Cursurile liceale le-am urmat la Colegiul Naţional „B.P. Haşdeu” secţia filologie tot din Buzău. Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti mi-a îndrumat paşii mai departe dar din anumite motive de sănătate am fost nevoit să părăsesc această instituţie la începutul anului IV de studiu. Nu am avut până în prezent nici un fel de activitate literară decât unele participări la diverse concursuri literare culese online şi încheiate fără vreo recunoaştere. Mă înclin în faţa dumneavoastră acum şi vă implor să judecaţi cele câteva rânduri pe care vi le trimit. Nu vreau nici un fel de menajare şi voi suporta cu stoicism orice critică fie ea şi tăioasă. Aş vrea doar să ştiu dacă aceste încercări sunt ireale sau dacă pot fi şlefuite pentru a deveni reale. Cum bine ştiţi e greu să ai în cercul uzual de prieteni oameni ca dumneavoastră, oameni pregătiţi şi desăvârşiţi din punct de vedere intelectual care să-şi dea cu părerea despre aceste încercări de creaţie. Îmi cer scuze dacă v-am înecat între aceste valuri de cuvinte care vă par probabil inutile dar aşa am simţit de cuviinţă că trebuie să arate această scrisoare. Vă doresc o activitate cât mai îndelungată şi voi rămâne alături de dumneavoastră oricum ca şi un cititor fidel. Nu pot să închei până nu îmi exprim imensa admiraţie că aţi reuşit să supravieţuiţi acestui haos dezolant care ne înconjoară în viaţa de zi cu zi cu revista dumneavoastră. Cu respect, Cristian” – Cristian, ne pare rău, dar răspunsul nostru e negativ. Din ceea ce scrii se vede că nu ai lecturi din autorii români care au scris poezii până la tine. Nu te poţi apuca de scris fără să ştii, cât de cât, ce şi cum s-a scris până acum. Iată un text de-al tău: „Prin fereastra mare, largă/ Văd un soare luminos,/ Şi spre poarta depărtată/ Arunc un ochi curios./ Vreau să simt din nou puterea/ De a fi neliniştit./ De-aş putea avea averea,/ Din sufletul tău nepreţuit?/ Umbra ta nu se aşează încă lină pe trotuar/ Doar privirea mea se-ntinde tristă în golul peisaj,/ Şi aştept să intri tu la mine-n sanctuar,/ Cât aştept o să-ţi dedic acest scurt pasaj./ Şi aştept o oră, două poate chiar mai mult,/ Ceasul bate ora nouă şi eu tot prin geam mă uit,/ Te aştept pe tine dragă, cristalinul meu tumult,/ Iată că umbra ta trece, în sfârşit am biruit. Din păcate, şi celelalte texte sunt la fel. Îţi recomandăm lecturi cât mai multe din poeţii români şi străini, de la antici la  contemporani.

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), nu mai mult de 5-7 pagini, scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diactritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!), scrise în programul Word şi salvate în RTF sau TXT, şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i cu texte la „Antologia curierului”. Textele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

ANTOLOGIA CURIERULUI: Georgian GHIŢĂ

Noaptea

Noaptea, prin visele mele
fiecare om trăieşte în acelaşi trup cu câinele său,
de aceea eu umblu cu picioroange.

Simt cum în vârful lor aerul este mai dulce,
şi praful mai subţire şi mai rar,
şi vocile unora mai scăzute,
şi privirile lor mai mici.

Aici timpul nu are culoare
cu mâini de chiciură îmbrac destine nescrise
şi-ncerc să sparg în două părţi egale
oglinda care îmi reflectă raze târzii
de ce-a fost şi ce este.

Paşii din spate

Începuse să bea din ţigare cu coada ochiului.
Prizonier între vene şi lună, căuta alt colţ de chin
mai aproape de himerele pe care cei fără şansă
le numesc moft.

Ideea despre viaţă i se părea doar o cuşcă de ceară
a cărei soartă ruginită aleargă spre intersecţiile
în care oamenii dansează cu farurile nopţilor de august
pe ultima adiere altruistă ce strecoară printre gratii
un zâmbet la această oră inexactă, când greierii devin tenori.

Dincolo de înţeles stau cuvintele nerostite
ca un pas alungat din blocul neputinţei
unde zece ochi plini de ciudă lăcrimează pe cămaşa
ce tocmai şi-a aruncat logo-ul.

În urma paşilor trecuţi nu a mai rămas decât
suveniruri de sare,
note de ieri, azi şi mâine.

Minte-mă cu un like

Minte-mă cu un like
şopteşte-mi nuanţe de aburi care să se lase încet
pe umărul meu stâng.

Azi nu cred că voi vărsa nici o lacrimă,
chiar dacă zaţul acesta matinal s-a transformat
în ursa mică de ieri noapte pe care o modelam
cu ochii.

Nici un număr nu îmi mai poartă noroc.
Nici măcar 13-le ce altădată mă făcea să tresar
ca un deţinut când i se deschide uşa la carceră.
Minte-mă, dar minte-mă cu un like,
măcar aşa voi simţi într-adevăr că exist.

Revista indexata EBSCO