Jul 15, 2015

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Lumina Luceafărului curge peste iunie şi ne aduce la Botoşani, Ipoteşti, Vorona sau Iaşi în preajma veşniciei lui. Noi păşim în lucirea paşilor săi şi, după cum ne pricepem, mai rostim un vers. Cu siguranţă nu mi-a ieşit cea mai reuşită cogitaţie, dar importante sunt sentimentul şi sinceritatea. Aşa că, după deplina reverenţă, ne întoarcem la revistele noastre cele de toate săptămînile şi lunile lucrătoare şi nelucrătoare. Şi începem cu Secolul 21, care ne orientează către Cărturari. Medicină şi societate. Dar, înainte de toate, trecem cu pioşenie printre textele lui Dan Hăulică adunate preţ de mulţi ani în paginile revistei pe care a condus-o şi, din care, reluăm: „Revista pe care o conduc este, într-un fel, o constructoare de punţi, între Răsărit şi Apus, între poezie şi inteligenţă, între critică şi creaţia artistică. Tocmai spiritul unei asemenea deschideri a fost distins prin această cordială manifestare.” Este un fragment din alocuţiunea rostită la decernarea Premiului UNESCO pentru cea mai bună revistă de cultură şi artă în anul 1987. Nu rataţi nici amintirile lui Alexandru Baciu, secretarul de redacţie al revistei, amintiri spumoase şi cu tîlc. Trecem la Contemporanul, pur şi simplu pentru O altă gravitate a prezentului , editorialul lui Nicolae Breban şi propunerea lui Bogdan Creţu de a-l admira pe Sadoveanu interpretîndu-l pe Sadoveanu. Un articol care ne duce cu gîndul la  regretatul Petru Ursache şi cartea sa despre Sadovenizînd… Şi iată o remarcă ce poate fi considerată un semnal de alarmă : „ Deşi a rămas un autor obligatoriu în programele şcolare, autorul Fraţilor Jderi pare a nu se mai număra printre priorităţile criticii: nici o monografie – eveniment nu i s-a mai dedicat în ultimii 35 de ani, într-o perioadă de graţie a noii critici, care a citit şi a recuperat sistematic foarte mulţi clasici.” Alte articole dedicate lui Virgil Ierunca ori lui Cioran şi vocaţia solitudinii, aşteaptă atenţia domniilor voastre. De un patetism sincer şi deloc deranjant, notele lui Alex Ştefănescu despre Grigore Vieru. Semnalăm şi substanţialul grupaj de versuri al lui Daniel Corbu şi, repede, repede ne îndreptăm către Acolada de la Satu Mare, ispitiţi de articolul lui Gheorghe Grigurcu, Jertfa lui Mircea Vulcănescu. Este, de fapt, o consemnare critică la cartea Dorei Mezdrea despre destinul dramatic al unuia dintre marii noştri cărturari, supuşi prigoanei anilor 1945-1952. Cartea, Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii, surprinde arestarea lui Mircea Vulcănescu în cel de al doilea lot al foştilor demnitari din guvernul lui Antonescu. Tulburătoare şi plastice evocări dar, mai ales,  imaginea demnităţii şi statura morală a celui care a marcat cultura română. Facem şi o pauză lirică alături de Nicolae Coande: „Am rîs pe-aici dar carnea se zvînta în ceruri./De cîte ori văd în afara minţii mele văd c-un fel de putere/pe care mi-o iau de la curajul cu care privesc şi aud alt teatru/de unde inima fuge înfricoşată/ca un copil în faţa oglinzii cu toată fericirea înainte,”(Ce spune bufniţa) Mai semnalăm, din fuga pixelilor, fragmentul de proză al lui Constantin Mateescu, asocierea lui Tudor Arghezi cu Andrei Pleşu din articolul lui Constantin Trandafir şi pagina de poezie a Ioanei Dinulescu. Şi ne oprim pe malurile Dunării, la Galaţi, acolo unde a fost fixat un Axis libri. Un număr impecabil din punct de vedere grafic, cu ţinută de gală, din care vă propunem, printre altele, mulţumirile Bibliotecii „V.A.Urechia” pentru generoasa donaţie Schwartz, prezentată în detaliu, absolut ispititoare pentru orice cititor avizat. Tot din colecţiile bibliotecii ne sunt oferite, cu parcimonie, imagini unice ale unui maestru al gravurii franceze. Dar Axis libri înseamnă şi debutul stagiunii Salonului literar cu acelaşi nume, care adună pentru cîteva zile, la Galaţi, crema scriitorilor din ţară. Şi, pentru a mai adăuga un strop de culoare ComPresei, mergem în zona umorului gălăţean (şi brăilean) împreună cu Vasile Manole, care îl firitiseşte de pildă, pe Ionel Necula pentru cartea sa Ştefan Petică –Evadare în iluzie: „Bucuros că e prezent/Nu doresc să fac aluzii,/Ştiu că este un talent/În a răspîndi iluzii.” Eugen Drăgoi ne avertizează că putem găsi rudenii gălăţene ale Sfântului Mitropolit Dosoftei, cu argumente şi date istorice. Noi ţinem cont de ele dar, cum călătorului îi stă bine cu drumul, o luăm cătinel către Bistriţa pentru o întîlnire cu Mişcarea literară. Pe coperta căreia tronează portretul lui Ion Mureşan, de care ne-am despărţit recent, la Botoşani. „Metaforele sunt fie poezie strictă fie proză. Atributele descifrării sunt variabile şi…intrinseci. Orice poem – sau grup de poeme – se poate constitui oricînd într-un roman, orice roman poate fi inundat deodată de poezie.” Am citat din Olimpiu Nuşfelean. Dar numărul pare dedicat in integrum lui Ion Mureşan. Iată cîteva din perspectivele judecării/adnotării imprevizibilului poet: „Ion Mureşan şi hipertrofiile imaginarului” (Mircea Popa), Ion Mureşan. Tragicul joc al lucidităţii şi neoexpresionismul nu prea bine temperat. (Daniel Corbu), O perspectivă asupra operei lui Ion Mureşan (Cristian Vieru). Dintre autorii propuşi spre lectură, îi ofertăm la rîndul nostru pe Monica Ioana Gugura, Ioan Matei, Daniel Drăgan et alii. Şi, din lista poeţilor publicaţi, vastă şi generoasă, fac loc poemelor, în variantă prescurtată ale prietenului Emilian Marcu: „În mormântul ciudat, ca un trup de copil/Plutind printre astre, plutind,/Floarea de zarzăr se-nveşniceşte,/Floarea de zarzăr îmbracă tăcerea.//Lăcaşul se surpă şi iar se întrupă/În cercuri adânci precum apa-n izvoară,/Precum gândul lunecând printre manuscrise/În lumea iniţierii primare.” (În mormântul ciudat) Oglinda literară ne propune, prin Cosmin Zamfirache, o incursiune în istoria Junimii, cu un titlu absolut comercial, care ar trebui amendat – dacă ar fi spaţiu: Chiolhanurile de pomină ale geniilor din Junimea: beţii zdravene cu Eminescu, Creangă, pudicul Maiorescu, dezmăţ cu Caragiale, poveşti porno, dans cu ţigănci. Cu toată sinceritatea, am senzaţia unei emisiuni semnate de vajnicii noştri  teleaşti. Nu ştiu cîte genii a numărat autorul, dar în realitate erau mult mai puţine. Nu cunosc nici sursele de informare ale domniei sale, dar o afirmaţie de genul : „Contemporanii, autobiografiile, dar şi specialiştii arată că după ce terminau cu pasiunile literare, în zilele de sărbătoare sau la faimoasele banchete anuale, junimiştii petreceau ca nimeni alţii. Băutura curgea gîrlă, la fel şi glumele porcoase, iar lăutarii şi ţigăncile dansatoare nu lipseau de la mesele lipite ale petrecăreţilor din mijlocul cărora nu lipseau Pogor, Negruzzi, Eminescu, Creangă, Slavici sau Caragiale.” Rar mi-a fost dat să citesc o babilonie de informaţii mai tendenţioase! Că nu erau nişte anahoreţi se ştie, dar să duci în derizoriu întîlnirile lor , care în opinia autorului erau nişte orgii deşănţate, de grobieni, e cam mult…Ne oprim şi la Discobolul, pentru o întîlnire cu Al Cistelecan şi răspunsul lui la ancheta revistei : „La ce bun critica literară, acum”, un răspuns sincer şi surprinzător: „Criticii scriu doar pentru ei”. Iată şi motivaţia: Criticii scriu doar pentru critici. Nici măcar pentru scriitori (dacă un sfert din scriitorii români ar citi critica literară ar reieşi un dezastru: revistele ar trebui să urce tirajele pînă la falimentul imediat – întrucît, totuşi, n-ar putea atinge cifra de tiraj care să reprezinte şi o cifră de afacere). Cei care, în numele poporului cititor, reclamă „specializarea” criticii, fac doar teatru de impresie;în realitatea, dacă statisticile nu mint cu neruşinare, nu există aşa ceva.” Fără comentarii. Dar, ca să îndulcim tonul, iată şi un poem de Eugen Evu: „Gura ta e un rug înflorit/Mirul petalelor îl bea lumina/Care din priviri s-a ivit/Să-mi răscumpere vina./Numai adierea ştie să-ţi fure/Parfumul, în amurg, dinspre pădure.” (Rug înflorit)

 

Revista indexata EBSCO