Jun 15, 2015

Posted by in Varia

Nicolae SAVA – Curier de ambe sexe

În loc de a expedia câteva texte într-un ataş de mail, Ionuţ Luis Popa din Gorj se mulţumeşte a ne face o trimitere spre blogul său, unde am găsit de toate pentru toţi. Îl rugăm, dacă are interesul să afle un răspuns de la noi, să procedeze aşa cum scriem, de fiecare dată, în recomandările de la finalul Curierului… Trimiterea spre un blog o poate face doar pentru prietenii lui apropiaţi. Iar pentru a pune texte pe un blog nu e nevoie de recomandarea sau sfatul nostru…

„Vă transmit în ataşament câteva date despre mine şi poemele din volumul care va fi publicat în februarie 2015. Aş fi onorată dacă aţi selecta texte pentru publicare în revista Convorbiri literare, în cazul în care consideraţi că acestea corespund calitativ. Vă mulţumesc! Flavia Adam” – Flavia, ne propusesem (aşa cum te-am anunţat în „Curierul…” precedent) să îţi alegem un grupaj din textele trimise, dar ne-am amintit că ţi-am oferit o pagină în „Curierul…” nostru din octombrie 2014. Şi textele trimise acum „corespund calitativ”, dar noi nu facem serviciul de intermediare dintre autori şi redacţie. Curierul e doar al începătorilor, al debutanţilor. Cu noi ai cam încheiat socotelile…

„Bună ziua, mă numesc Andrei Lăcrămioara, sunt din Suceava şi vă trimit câteva poezii. Vă rog să-mi spuneţi ce părere aveţi despre ele. Scriu şi proză. Trăiesc cu speranţa că voi primi răspuns de la dumneavoastră. Mulţumesc! Andrei M. Lăcrămioara – Lăcrămioara, textele tale sunt puţin schematice, dar dovedesc faptul că ai talent. Totuşi, pentru încurajare, voi alege două texte pentru o viitoare antologie.                                   

„Mi-am adunat tot curajul şi am decis să vă trimit şi eu câteva din poemele mele, în speranţa că poate se vor bucura de aprecierea dumneavoastră. Vă mulţumesc. Cu respect, Ioana Burghel – economist, com. Glogova – jud. Gorj” – Ioana, răspunsul anterior e valabil şi pentru tine. Aşadar, într-o viitoare antologie lirică două din textele trimise de tine vor vedea lumina tiparului. 

 

De la Ionuţ Mădălin Dumitrache primim doar câteva texte, la care nu a anexat nici un CV, texte care dovedesc un real talent. Cel mai reuşit, pe care îl cităm în întregime, este textul Pe sub lămâi: „Ce-ai pus, Doamne,-n floarea de lămâi,/ De ne umple aerul cu raiuri?/ Parc-ar fi cuptoarele-n alaiuri/ împărţind plăcinta cea dintâi.// Se-ameţesc păianjenii pe frunze/ şi în loc de plasă ţes hambare –/ gândul lor înghite-ntreaga floare,/ ca să doarmă-n miezul ei ca-n pânze.// Îngerii se-mbibă cu aromă/ c-aş putea să-i pipăi, ca-n ninsori,/ iar când trec cu umbra lor de zori,/ puntea-n cer rămâne monocromă.// Nasurile toate, ca poeţii,/ se-nfrăţesc cu păsările-n fum,/ bând la masa penelor parfum,/ ca la ultima trezire-a dimineţii”. Aşteptăm de la Ionuţ şi alte texte, la fel de cizelate, pentru o viitoare antologie a Curierului… 

Bună ziua! V-am ataşat 5 poezii în speranţa că vor fi publicate în revista dvs. plus o fotografie şi cv-ul meu literar. Vă rog să vă uitaţi peste ele şi dacă merită, aştept un răspuns. Cu stimă, Georgian Ghiţă!” –  Din CV-ul anexat am aflat că Georgian a publicat în mai multe reviste literare, unele prestigioase, a obţinut premii pe la concursuri de gen din ţară şi a „colaborat cu poetul şi publicistul George Stanca la poezia „Zăpadă”. Aici nu prea am înţeles: cum a colaborat cu poetul amintit la scrierea unei poezii?  Dar am să-l întreb pe prietenul meu vechi şi drag, poetul George Stanca, cum de nu a fost în stare să scrie singur o poezie, apelând la colaboratori mai tineri. Lăsând gluma, trebuie să recunosc faptul că Georgian are talent, drept pentru care într-o viitoare antologie voi publica două sau trei dintre textele trimise.

 

„Bună ziua, sunt o tânără scriitoare, am publicat poezii şi articole în diverse reviste culturale, am câştigat câteva premii, printre care o menţiune la un concurs internaţional de poezie, voi publica într-o antologie româno-spaniolă, iar acum lucrez la un roman. Mi-ar plăcea să public şi în această revistă. Cum se poate realiza acest lucru? Mulţumesc anticipat, Madalina Muşat” – Mădălina, voi alege un fragment din ceea ce mi-ai trimis pentru „Antologia” acestei luni.

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), nu mai mult de 5-7 pagini, scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!), scrise în programul Word şi salvate în RTF sau TXT, şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i cu texte la „Antologia curierului”. Textele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

ANTOLOGIA CURIERULUI: Mădălina Muşat

Urme în nisip…

Alarma setată la ora 6 dimineaţa, din cursul săptămânii, sună ca de fiecare dată şi în weekend. Rebeca îşi întinse braţul amorţit, căutând cu ochii încă închişi ceasul digital de pe noptieră pentru a opri alarma, dar un zgomot puternic îi alungă ultima fărâmă de somn. Doborâse căutând ceasul, cartea pe care o pusese cu o seară în urmă pe marginea noptierei. Coperţile groase ale volumului  „Cardiopatia ischemică”, izbindu-se de podeaua camerei, o îndepărtaseră în totalitate de ceea ce sperase a fi un liniştit somn de sâmbătă dimineaţa. Încercă să se cuibărească din nou sub pătura ce încă era caldă şi să-şi găsească o poziţie confortabilă încât să-şi continue somnul, dar era inutil. Îi era imposibil să mai adoarmă, aşa că se ridică din pat şi se îndreptă spre baie. Făcu un duş rapid, îşi puse o rochie lejeră şi începu să ordoneze lucrurile în apartamentul ce căpătase un aspect neglijent, acelaşi pe care îl avea în fiecare sâmbătă după ce petrecea majoritatea săptămânii la serviciu şi trecea pe acasă doar pentru a face un duş şi a se schimba.

Rebeca Sorescu era medic rezident la secţia de urgenţă a unui spital din capitală şi la cei 28 de ani ai săi îşi petrecea majoritatea timpului citind despre cele mai noi tratamente şi boli recent descoperite sau interogând pacienţi cu privire la istoricul medical şi căutând cel mai bun remediu pentru afecţiunile lor. Toate acestea îi ocupau tot timpul cu excepţia weekend-urilor pe care le avea libere în cazul în care nu apărea un caz cu adevărat grav şi era nevoită să se întoarcă la spital. În fiecare weekend, sâmbăta era rezervată curăţeniei, iar duminica se relaxa în faţa televizorului, schimbând de pe un canal pe altul, cu o cutie mare de îngheţată şi câteva ţigări mentolate. Viaţa ei urma un curs destul de linear, iar zilele erau în mare parte la fel, singurul lucru care mai alunga monotonia era cate un caz interesant sau un pacient care o lăsa câteva zile pe gânduri.

După ce termină cu dormitorul şi sufrageria, Rebeca merse în bucătărie, unde îşi aminti că sărise din nou peste micul-dejun. Îşi puse în grabă o ceaşcă de cafea şi se aşeză pe un scaun, gândindu-se la pacienţii din ultimele zile. Îşi aprinse instinctiv o ţigară şi se relaxă în scaun.

– Când oare o să renunţi la ţigări? auzi din spatele ei şi sări ca şi cum ar fi fost o adolescentă prinsă pentru prima oară fumând.

– Când oare o să renunţi să mai intri aşa în apartamentul meu? replică ea, după ce îşi mai reveni puţin.

– Tu mi-ai dat cheile, aşa că nu înţeleg ce te surprinde?!

– Cu siguranţă nu ţi le-am dat ca să mă sperii de fiecare dată când vii. Ce-ar fi ca data viitoare să suni la uşă sau măcar să faci zgomot de la intrare, nu când ajungi în spatele meu.

– O să încerc să ţin minte. Dar vorbeam serios, surioară, când oare o să renunţi la fumat?

– Îţi promit că o să afli prima, când o să mă hotărăsc.

– Rebeca, nu glumesc. Ştii mai bine decât mine efectele fumatului. Eşti medic, ce Dumnezeu!

– Ema, fumez de numai trei ani şi jumătate. Nu e cazul să te agiţi atât. Îţi promit că în momentul în care o să simt ceva în neregulă cu mine o să renunţ.

Ema era sora geamănă a Rebecăi şi deşi când erau mici, fuseseră de nedespărţit, lucrurile începuseră să se schimbe după terminarea liceului, iar ele să se îndepărteze. Fizic semănau incredibil. Singura diferenţă vizibilă imediat era că Ema avea părul drept şi mătăsos, iar Rebeca plin de bucle, ce îi coborau în valuri pe umeri. Ambele îl aveau însă castaniu-roşiatic. Iar dacă le priveai cu atenţie ochii, ai Rebecăi erau mai închişi decât ai Emei. În rest, deveniseră extrem de diferite.

Rebeca începuse medicina, iar Ema facultatea de geografie. Călătorise foarte mult, apoi îşi deschisese o agenţie de turism şi lucrurile păreau să meargă grozav. Cu doi ani în urmă îl cunoscuse pe Grig şi după numai o săptămână începuseră deja să îşi imagineze o nuntă ca-n poveşti. Nu se căsătoriseră încă, dar amândoi ştiau că o vor face curând. Grig chiar o ceruse în căsătorie pe Ema într-una din călătoriile lor.

Rebeca în schimb se dedicase în totalitate muncii ei. Se apucase de fumat în ultimul an de facultate din cauza stresului examenelor şi nu mai renunţase, deşi la fiecare ţigară, atât părinţii, cât şi sora ei, o rugau să se oprească, de parcă ar fi fost dependentă de droguri sau alcool.

Nu mai avusese o întâlnire adevărată din timpul facultăţii, care fusese un adevărat eşec, dar afirma că nu simţea nevoia unei prezenţe masculine în viaţa ei.

Ema îşi dădea seama că Rebeca nu era întocmai fericită, ci doar încerca să se împace cu ideea că a fi un medic de succes este tot ceea ce are nevoie, aşa că o vizita de fiecare dată când avea ocazia şi încerca să se reapropie de ea, de dragul copilăriei lor.

– Ce ai de gând în seara asta? continuă Ema discuţia după conflictul cu ţigările.

– Hmm… Mă gândeam la un film bun, canapeaua mea şi o tonă de îngheţată.

– Cum? E sâmbătă seara! E de neacceptat să stai din nou în casă! Eu şi Grig ne gândeam că am putea să ieşim toţi trei să cinăm în oraş, apoi să mergem undeva să dansăm. Ca în vremurile bune.

– Ema, încetează să-ţi mai faci griji pentru mine. Sunt mulţumită cu ritmul vieţii mele şi nu vreau să fiu scoasă din casă cu forţa în fiecare sâmbătă seara. Mulţumesc, dar canapeaua mea mi-a simţit lipsa toată săptămâna.

– Atunci, hai sa mergem să luam noi doua prânzul undeva! Pun pariu că ai sărit peste micul-dejun.

Apoi putem merge la cumpărături ca între fete! Sună grozav, nu?

– De fapt…sâmbăta e ziua în care fac curat… Nu e chiar o idee foarte bună…

Ema o privi din nou ca şi când sora ei ar fi suferit de o boală incurabilă şi ea era singurul om care îi putea aduce câteva ultime clipe de bucurie.

– Beca, te rog…

Ema o strigă cu acelaşi nume pe care îi plăcea să îl folosească atunci când cele două erau mici.

– Ştii bine că nu vei ajunge nicăieri cu atitudinea asta! Ce se întâmplă cu tine? Nu mai ieşi, îţi petreci majoritatea timpului la spital sau cu nasul în cărţi, abia dacă mai suni, iar mama se îngrijorează de fiecare dată când nu vii la cinele pe care le organizează.

– Mama organizează cine în fiecare săptămână, Ema. Dacă am mânca tot ce găteşte am ajunge nişte jucători profesionişti de sumo. Nu are nici o legătură cu ceea ce mi se întâmplă mie. Şi asta pentru că nu se întâmplă nimic. Am doar o perioadă aglomerată la spital. Vreau să învăţ cât mai multe în timpul rezidenţiatului şi în restul timpului sunt obosită, aşa că trebuie să mă odihnesc. De starea mea depinde viaţa pacienţilor mei şi nu pot să mă joc cu asta.

– Beca, fii serioasă! Nu eşti singurul medic din lume! Sunt o mulţime de medici care reuşesc să aibă familie, chiar copii şi să se şi distreze. Tu te foloseşti de profesia ta pentru a te menţine ocupată. Asta pentru că vrei să fii ocupată! Până şi ţigările le foloseşti tot pentru acest lucru.

– Ema, nu din nou… te rog… Te porţi ca şi cum aş fi un copil. 90% din colegii mei de facultate s-au apucat de fumat în aceeaşi perioadă ca şi mine. Ţi-am spus că a fost o perioadă stresantă…

– Dar 85% din ei s-au lăsat după ce a trecut acea perioadă stresantă. Tu încă fumezi şi nici nu intenţionezi să te laşi. Sau să faci vreo altă schimbare în viaţa ta. Lucrurile nu funcţionează cum ar trebui, Beca. Unde e surioara mea care era mereu sufletul petrecerii? Ce s-a întâmplat cu planurile tale de a avea o căsuţă pe plajă cu ferestre mari prin care să vezi răsăritul? Unde a dispărut pasiunea ta pentru scris? Umpleai jurnale întregi în liceu. Visai să publici o carte într-o zi. Scriai poezii până târziu în noapte. Unde au dispărut toate astea, Beca?

 

Revista indexata EBSCO