Jun 15, 2015

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Privighetoarea şi liliacul au bătut palma! Concordie totală, beatizată de efluviile de arome punitive – cum ar scrie un redundand autor contemporan, proslăvind clişee şi împungînd cu furca prozodia – dar noi nu suntem din aceia (cu „u” din î) aşa că „veniţi”, privighetoarea face ce ştie ea mai bine, liliacul nu a trecut în opoziţie, cu toată codoşeala meteorologică, aşa că, vorba celor din Burundi, „davai!” I pak, dau ştire domniilor voastre za năvala revistelor fără milă şi, cu gîndul că ne-om mai lumina, dăm fuga la Vîrşeţ, spre desluşirea slovelor din Lumina. Cu reverenţă spre Ion Miloş şi borna celor 85 de ani plini de lumina poemelor şi traducerilor din şi în mai multe limbi. Spaţiul revistei este generos cu omagiile colegilor dar mai ales cu dialogul purtat cu Ioan Baba. Facem şi noi o scurtă trecere prin paginile interviului, spicuind atît cît ne permite spaţiul şi răbdarea domniilor voastre: „Eu totdeauna am venit spre casă. Naşterea a însemnat venirea spre casă. Trăirea mea în lume a însemnat totuşi venirea spre casă cum am spus, deşi drumul a hoinărit aiurea. Este foarte important ca omul să-şi menţină locul unde s-a născut, fiindcă omul care-şi pierde locul îşi pierde pînă la urmă şi limba şi adevărul şi devine omul nimănui la bătălia vînturilor”. Şi, făcînd o legătură cît se poate de naturală, vă invităm să încălziţi puţin în palme prologul lui Emil Bratu, care sună „Ştienchesmo şi noi un naţion”, precedînd un „univers istroromân”, un etno-album realizat de reputatul ziarist. Ne desprindem din spaţiul cultural al Vîrşeţului pentru Atitudini. O revistă care pledează convingător pentru istoria şi tradiţia Ploieştiului. Nume mai mult sau mai puţin cunoscute, dar un spirit viu, alert, cu „substanţă” de import, mai precis din Suceava, de unde vine Lavinia Loredana Nechifor, elevă la Colegiul Naţional „Petru Rareş” cu următoarea carte de vizită: „nu ştiu cum se face. de la o vreme ziua/ de naştere creşte/ în memoria mea se face deodată/ lumină în jurul ei/ e sigur că ziua asta// mi-a purtat noroc/ am cunoscut/ bucuria cu literă mare/ i-am băut/ apa în acelaşi timp cu cerşetorul fetiş/ din faţa universităţii/ ” (începe să crească ziua de naştere) De la Paşcani vine o aromă din Spiritul Critic diriguit de Leonard Gavriliu, care ne aruncă o provocare      pornind de la un articol semnat de filosoful Ştefan Afloroaei, articol care dezbate o ruptură care s-ar naşte între cuvinte şi imagini. Ce şi cum veţi afla din articolul cu pricina, timp în care noi asistăm la acelaşi pugilat stilistic rafinat între cunoscuţii Alfa Popescu şi Omega Popescu. Şi Jurnalul lui Mircea Radu Iacoban are parte de o primire pe măsură şi ca întindere şi ca simpatie. Facem loc în rubrica noastră şi unei reviste venită de la Răducăneni o localitate din judeţul Iaşi: Vestea bună, revistă care bifează 14 ani de existenţă graţie unui grup redacţional devotat, onest, fără veleităţi de primă scenă, dar cu un real serviciu adus comunităţii din localitatea amintită. O caldă felicitarea Elenei Olariu, care duce greul publicaţiei, inclusiv pentru volumul de versuri La vremea amiezii din care vă oferim o mostră: „Cine înţelege limbajul tăcerii/ este ca piatra căzută din vârful/ unghiului/ pe pântecele rotund al pământului…” (Unei tainice alăute) Nu am mai fost în vizită de multă vreme la România literară, aşa că ne grăbim să reparăm impoliteţea. Ne oprim la interviul pe care Ioana Pârvulescu i-l acordă lui Florian Saiu. Totul pleacă de la două Alfabete! Care, din păcate se găsesc mai rar sau ba în librării: Alfabetul doamnelor şi Alfabetul domnilor. În fond, rodul a 18 ani de trudă la o rubrică a revistei, care punea faţă în faţă comentariile criticilor bărbaţi la adresa scrierilor doamnelor. Cărţile, cum scriam au fost epuizate, dar ecourile se prelungesc, candid şi reflexiv în interviul cu pricina: „Aşadar: proaspăt căsătoriţi, mama şi tata au plecat într-o excursie, în Bucegi. Erau amândoi obişnuiţi cu munţii şi cu regulile lor limpezi şi severe pe care ni le-au transmis şi nouă: să-i iei întotdeauna în serios, să-i respecţi, (…)” Şi de aici continuă povestea şi tîlcul pe care sigur îl veţi savura. Noi facem o reverenţă în faţa unui poet emblematic, proaspăt aniversat, Horia Zilieru, şi ne grăbim să vă deschidem uşa poemului său : „Cum va fi pe când nu vei mai fi?/ ninge-vor străvechi tipografii/ şpalţii cu silvanii anii mei/ grămătic la ablativii zei/ numeri câte stele cad în tine/ codul: un mormânt alunecând/ epigon al altuia fecund”. (Lângă mormântul tatălui uitat) Şi, dacă suntem puşi pe lecturi lirice, îl chemăm la rampă şi pe Lucian Alecsa: „Când vei ajunge acolo unde vorbele se vor topi în gură/ precum zahărul tos/ şi când prin urechile acului vor trece cămile, elefanţi şi alte animale măreţe/ să ştii c–ai pierit demult şi că visul ţi s-a împlinit, că de fapt/ eşti personajul visului tău abulic” (Precum zahărul tos). Şi gata cu popasul bucureştean, pentru că ne urcăm la Tribuna clujeană. Festivalul Lucian Blaga s-a terminat, aşa că puteţi trece doar cu nostalgie prin lista invitaţilor şi evenimentelor. Ne oprim la un titlu care ne previne că trebuie să ne pregătim cel puţin spiritual: Mihai Eminescu: erosul cosmic în interiorul dimensiunii liturgice semnat de Remus Foltoş. Plonjonul în poezia lui Eminescu are tonuri baladeşti, cu bunicul cenzurînd lecturile lirice ale copilului la Sara pe deal şi revelaţia variantei cîntate îl duc într-un spaţiu sensibil şi acum, după care urmează, inevitabil, varianta livrescă a descoperirii poetului şi poeziei prin lecturi aplicate şi variate. Paginile de poezie sunt asigurate de Raul Coldea şi Dumitru Ichim la care se adaugă obişnuita notă de umor a lui Lucian Perţa. Un interesant fragment de roman semnat de Ioan Mircea Casimcea, promiţător şi incitant completează un număr din care nu omiteţi nici dialogul cu pictorul Gabriel Kelemen sau articolul despre genocidul armenilor, semnat de Victor Gaetan şi tradus de Cristina Tătaru. Încheiem cu Litere, revista Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. Ca de obicei, tentant şi, în consecinţă de neocolit, serialul lui Barbu Cioculescu despre Zaharia Stancu. Neîndoielnic, cel mai eficient preşedinte al breslei scriitorilor, contestat uneori tendenţios, alteori din lipsă de informaţie, autorul Jocului cu moartea are şansa unor exegeţi de maximă autoritate ca Barbu Cioculescu, care îi restabilesc corect şi argumentat locul şi meritele. Dar nu doar pentru o pledoarie pro Zaharia Stancu ne aplecăm asupra revistei ci şi pentru efortul lui Mihai Cimpoi, de pildă, de ao readuce în prim plan pe Elena Văcărescu. De data aceasta prin dactilograma discursului de recepţie la Academia Română. Pro bono, cităm din textul oferit de Mihai Cimpoi: „Ei bine, Domnilor, aşa cum sunt, am fost ursită dezrădăcinării. Dezrădăcinare! Cuvânt greu, cuvânt trist, cuvânt tragic!” Îi mai salutăm pe prietenii noştri din Basarabia Iulian Filip şi Aurelian Silvestru şi facem o binemeritată pauză!

Revista indexata EBSCO