Jun 15, 2015

Posted by in Panoramic editorial

Peregrinus – Edituri moldave/ autori moldavi

Rumänische Dichtungen, Deutsch von Carmen Sylva, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2015, 405 p.

 

            Sub semnul împlinirii a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, între editurile care au ţinut să aducă un omagiu prin diverse cărţi a fost şi Tipo Moldova din Iaşi. Una dintre aceste volume este Rumänische Dichtungen, o antologie de poezie românească a cărei versiune în limba germană este semnată de Carmen Sylva.

Reamintim că Melancolie, a fost primul poem al lui Mihai Eminescu, tradus în germană şi  publicat în Germania, în revista „Die Gegenwart”, în 1878. Versiunea în limba germană este semnată de Elisabeta a României (viitoarea regină a Regatului României, soţia Regelui Carol I, cunoscută ca scriitoare cu pseudonimul Carmen Sylva), ca de altfel şi alte traduceri din poezia română, la începuturi, cu anagrama E. Wedi (de la numele Elisabeta de Wied).

Dar Camen Sylva a făcut şi alţi paşi în promovarea literaturii, poeziei române în Germania. În 1877 publicase deja antologia Rumänische Skizzen, apoi, în 1881, Neue Rumänische Skizzen ş.a.(într-o notă introductivă a volumului pe care-l semnalăm, Liviu Papuc face cîteva precizări pe această temă)

(Despre activitatea reginei pe tărîm literar, în serviciul României, scrie şi Silvia Irina Zimmermann, în Regina poetă Carmen Sylva. Literatura în slujba Coroanei, cu o prefaţă de A.S.R. Principele Radu al României, traducere din germană de Monica Livia Grigore, cu numeroase ilustraţii din Arhiva Princiară de Wied, din Neuwied, Editura All, Bucureşti, 2013)

În 1881 (reamintim, este anul proclamării Regatului României; putem deduce cum a gîndit regina această carte) a publicat, la Leipzig, împreună cu Mite Kremnitz (născută în Germania, căsătorită în România, cu medicul Regelui Carol I, W. Kremnitz) un volum de traduceri de poezie semnată de autori români cunoscuţi în epocă  care cuprinde, în ordinea în care apar în carte (după un poem semnat de Carmen Sylva), poezii de Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Al. Candiano-Popescu, G. Creţzanu, Mihai Eminescu, Costache Conachi, Iacob Negruzzi, Th. Şerbănescu, R. Torceanu. Traducătoarea celor 21 de poeme ale lui Eminescu incluse în acest volum, notează Liviu Papuc, este Mite Kremnitz.

Aşadar, un frumos gest de restitutio reeditarea, în ediţie anastatică, în colecţia „Bibliofil” a editurii ieşene TipoMoldova, a antologiei Rumänische Dichtungen, poezii româneşti traduse în germană de Carmen Sylva, ediţie îngrijită şi adăugită de Mite Kremnitz, Leipzig: W. Friedrich, Verlag des „Magazin für die Literatur des In-und Auslandes, Leipzig: Kröner, 1881.

 

Biblioteca revistei „Convorbiri literare”, Antologia 2014, Editura Convorbiri literare, Iaşi, 2015, 100 p

 

De ceva ani la zilele revistei „Convorbiri literare” se lansează şi o antologie lirică interesantă, spunem noi, şi prin faptul că este un demers – adunînd textele din pliantul lunar al „bibliotecii” de poezie, în care un poet cunoscut este prezentat printr-o o selecţie de poeme şi un scurt CV, într-o carte – din cîte ştiu are caracter de unicat în ţară, dar şi prin faptul că, în timp, s-a conturat an după an o imagine a poeziei române contemporane.

Anul acesta poeţii prezenţi în antologie sînt, în ordinea apariţiei, lună de lună, în revistă: Valeriu Valegvi (Mantaua înstelată), Friedrich Michael (Exerciţiu de adoraţie), Viorica Răduţă (Cînd se duc în uitare), Ilie Vodăian (Stare de necesitate), Traian Vasilcău (Harfe-n răsărit), Carmen Maria Mecu (Îndrumar pentru vindecători), Vasile Iftime (Te lepezi de singurătate?), Monica Pillat (Vezi, sufletul e un cristal), Lia Faur (De-amor şi de dor), Olimpiu Nuşfelean (Închipuire de lume), Marin Ifrim (Cu mîinile învîrtind roţi) şi Ion Cozmei (Între durere şi iluminare).

Aşadar, un proiect deschis, care dă seamă în fiecare an cu o nouă carte, o nouă selecţie, prilejuind şi invitaţia la o lectură interesantă.

 

 

Vasile Tudor, Sălbatica stafie/ Savage ghost, versiunea engleză de Olimpia Iacob şi Jim Kacian, cuvînt înainte: Sabina Fînaru,  Editura Timpul, Iaşi, 2014, 66 p.

 

Într-o colaborare care a adus la lumina tiparului mai multe volume de versuri ale unor autori români în limba engleză, datorită Olimpiei Iacob şi lui Jim Kacian, apare şi această carte a lui Vasile Tudor. Acesta a debutat ca poet în reviste literare pe la sfîrşitul anilor 70, pînă spre anii 80. Abia peste ani, în 2011, a publicat primul volum de versuri, Pietre curgătoare (la o recentă lansare a cărţilor sale, spunea că a „revenit la poezie după 30 de ani, la îndemnul unor prieteni”). Apoi au urmat şi alte cărţi, între care şi aceasta (o selecţie de poeme de dragoste, parte dintre ele alese din volumul de debut), apărut la editura ieşeană „Timpul”.

S-a spus despre autor, existînd, dincolo de criteriul temporal şi alte argumente, că este „optzecist cu debut întîrziat”, publicînd, de altfel, şi în antologii cu alţi colegi de generaţie. Pe de altă parte, Vasile Tudor, dincolo de o serie de „ecouri” (între care poate că între „nuanţele” cele mai vizibile sînt stănesciene, dar nu numai – nu insistăm, pentru că nu sînt, totuşi, definitorii), are un fel al său de a scrie poezie.

Iar poezia sa înseamnă un spaţiu în care se îngemănează tăcerea, singurătatea, tristeţea şi dragostea. Mai ales dragostea. Dragostea între iluzie („sub cerul clătinat de pleoapele ei/ mie, celui căruia lumea-ai stă în strunele harfei,/ mi-e de-ajuns o iluzie”) şi singurătate („niciodată nu voi mai avea/ liniştea dinaintea luminii,/ singurătatea din întunecime”)/ răsuflarea trecutului („cîtă sfinţenie în acalmia din trecut”)/ apropierea de moarte/ depărtare ori chipul desprins din lumea amintirilor, undeva „între suflet şi lucruri”. Ori, poate, „între umbrele luminii”, în timpul-spaţiul nimănui – „în spaţiul nimănui/ umbra ei pîlpîie livid/ în ochii închişi/ veşnicia-i albastră”. „Calea” lui Vasile Tudor este una a interiorităţii, pe care-o alcătuieşte în vers fără expresii apăsătoare, stridente, dar cu metafore  uneori aparte, în tuşe personale – exemple: „în noaptea asta/ geamul iubitei a-nnebunit de singurătate”; „o lună sălbatică deschide mormîntul”; „umerii s-au subţiat în lumină”; „cînd cămăşile vor trece-n ziuă”; „arborii au păduri de picioare” ş.a.

Sub faldurile noptatice care învăluie singurătatea sa, autorul vorbeşte despre dragostea – tristeţea – rana/ mormîntul din pieptul său, toate legate de ea, de cea ale cărei urme umblă prin petalele amintirilor lui, prin sufletul care o păstrează acolo, ca pe o „frumuseţe îngropată” în inima sa, dar mereu vie, pentru totdeauna şi-o eternitate.

Înainte de a încheia cu un poem din acest volum al unui autor a cărui „reîntoarcere” la poezie a fost bine primită de colegii de breaslă, de critică, subliniem din nou colaborarea dintre Olimpia Iacob şi Jim Kacian (cu care, de altfel, am lucrat la mai multe proiecte), de care au beneficiat mai mulţi autori de limbă română, dar şi engleză.

„Iubito, pînă la uitare/ acest pămînt ne strînge viaţa/ iar noi de prelungim în alţii/ iar alţii-n alţii ne tot schimbă/ privirile şi faţa” – Îmbrăţişare.

 

 

Andrei Patraş, Iubiri pustii, Editura Princeps Multumedia, Iaşi, 2014, 59 p.

 

Semnalăm, în scurte cuvinte, o nouă carte a lui Andrei Patraş.

Poate şi datorită faptului că am lecturat acest volum la vreme de iarnă, pe drumuri depărtate, la ceas în care pe crengile copacilor străluceau prin gheaţa mîngîiată de lumină amintiri mai de demult, cu gîndul la locuri şi întîmplări din copilărie. Astfel, l-am perceput şi în siajul gîndurilor mele, ca un puzzle care compune un tablou despre cum înţelege autorul diverse momente de viaţă.

Alcătuit într-o manieră compozită, alternînd poemele rimate, unele în formă fixă (sonet), cu altele în vers alb, volumul este structurat pe două secţiuni, Iubiri pustii, şi, în final, o alta, Traduceri, care cuprinde poemul Albatrosul, al lui Charles Baudelaire, în lui Andrei Patraş.

Nu sînt cine ştie ce mulţi acei autori care, în zilele noastre, au în scriitura lor profilul lui Andrei Patraş, aplecat şi spre visare, îmbrăcat într-o haină de cuvinte uneori de nuanţe romantice, călătorind între azi şi tradiţional, între mit şi prezent, poposind şi spre tărîmurile folclorului, uneori frazînd într-o linie între clasic şi modern. Unele poeme sînt scurte, de la un vers la patru (ex: Pom de iarnă – „Brad răstignit în seara de Crăciun”; Iubiri (fragment) – „Iubiri pustii, fără de rod,/ iubiri ce doar în suflet rod.”), majoritatea sînt însă mai lungi. Şi fiecare în parte are acel ceva care conturează paşii autorului, pe calea sa întru vers, una care pare că vine din netimp spre azi.

Încheiem cu un scurt poem, Doină: Izgoniţi din Rai şi goi/ne-nvelim numai cu noi./ (Mîinile nu-mi mai ajung/ca în braţe să te strîng.)/ Tu, ursită prin blestem,/ te alung şi te tot chem/ pînă cînd ajunge-voi/ Judecata de Apoi…”.

 

Florentina Loredana Dalian, Înainte de magnolii, roman, prefaţă Adrian Dinu Rachieru, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014, 304 p.

 

Aşteptam să văd cum va merge mai departe în proză Florentina Loredana Dalian, după ce, la un concurs, i-am oferit din partea unei reviste ieşene un premiu. (Apreciasem mai ales cum descria stările prin care trec personajele sale – mai ales cele feminine, dar şi faptul că nu se „încîlcea” în naraţiune.)

Pînă la această carte nu am mai avut prilejul să citesc alte scrieri ale sale. Ieşind din „domeniul” prozei scurte, propune un roman, de data aceasta. Un roman care este însă construit, cumva, de parcă nu ar fi dorit să se detaşeze cu totul de proza de mai scurtă amplitudine. Astfel, Înainte de magnolii, deşi propune o naraţiune în care urmăreşte firul „povestea” a trei personaje (avocata Ina/ Zorina Dumitrescu, pictorul Claudiu şi David, care apoi devine călugărul Serafim) este alcătuit din douăzeci de texte. Acestea curg spre a întregi firul acestei poveşti din trei „fire”.

Dragostea (privită şi ca o căutare a împlinirii/ fericirii/ frumuseţii clipei) este una dintre temele cele mai bine conturate ale cărţii. Iar asta „se plăteşte”: „Am căutat mereu frumuseţea, sub toate formele ei. […] Şi cel mai adeseori am plătit preţul. Preţul de a fi dorit mult, acela care se plăteşte fără tocmeală, fără socoteli contabile. Căci, din păcate, în viaţă nu te prea poţi tîrgui ca la tarabă: Auzi, cam cît ar face fericirea asta?”.

Apoi, felul în care se construieşte relaţia masculin-feminin (privită mai curînd în trăsături de penel mai îngroşat feminine) şi, uneori, poate de la pasiunea autoarei pentru haiku, unele cuvinte cărora le sînt dăruite haine dacă nu de simbol, oricum „tuşe” de „cuvinte cheie”.

Sînt cîteva dintre „planurile” pe care le întrezărim la o lectură a prozei autoarei.

Cu gîndul la o posibilă viitoare călătorie romanescă a Florentinei Loredana Dalian, aştept un pas mai decis, pentru că lectura acestui roman îmi confirmă că este un autor care scrie cursiv, are o cale a sa de a construi naraţiunea, o scriere uneori frizînd oralitatea, surprinzînd frame-uri de viaţă veridice.

Încheiem, şi spre exemplificare, cu cîteva fraze din roman: „Aveam douăzeci de ani. Eram de-o vîrstă toţi trei. Şi aproape nedespărţiţi. Claudiu mă iubea pe mine, eu îl iubeam pe David, iar David Îl iubea pe Dumnezeu. Dar despre asta ne-am dat seama abia mai tîrziu. Atunci n-aveam timp de introspecţii; atunci alergam în plutonul cu fluturi. Chiar dacă aripile ne mai fuseseră, pe alocuri, frînte. Puterea de regenerare a tinereţii e incredibilă.” „Claudiu Teodorini şi cu mine treceam oficial, drept un cuplu, deşi nu eram, în adevăratul sens al cuvîntului. Însă Claudiu împînzise lumea cu declaraţiile lui de iubire către mine şi cu faptul c-o să mă ia de nevastă. Eu nu agream această poveste, însă nici nu reacţionam. Eram cumva amuzată, cumva măgulită…”.

 

Floarea Cărbune, Legenda lui Dragobete/ The Legend of Dragobete, ilustraţii de Mirela Rusu Pete, versiunea engleză: Alexandra Flora Munteanu, Editura Armonii culturale, Adjud, 2014, 56 p.

 

Într-o lume în care, parcă, cei mici, dar şi cei mari, nu doar că sînt cumva „direcţionaţi”, ci par a se lăsa şi mult prea lesne convinşi să se plece numai spre o lume a lui Sf. Valentin” în detrimentul lui Dragobete (deşi iubirea are loc pentru oricîte feluri de a o celebra), ori a mîncărurilor fast-food, în locul celor „de la mama de acasă”, astfel de cărţi (care reflectă, prin miturile şi legendele despre care scrie autoarea, prin valorile/ simbolurile la care face apel în construcţia textelor sale, ceea ce are poporul nostru mai frumos, identitatea sa) sînt binevenite.

Cu ceva timp în urmă semnalam şi în „Poezia” şi în „Convorbiri literare” o interesantă carte de călătorie („jurnal de călătorie”, cum o subintitulează autoarea) – Japonia, mister şi fascinaţie, jurnal de călătorie. Acum vorbim despre un alt fel de călătorie în acest volum al Floarei Cărbune, în care şi cei mici, dar aş spune şi mulţi dintre cei mari, pot citi despre inorog, Dragobete (fiul Dochiei, frumoasă fată a lui Decebal, dorită, zice-se, de Traian de soaţă), legenda ghiocelului, anotimpuri, legenda mărţişorului… atîtea şi atîtea lucruri frumoase, care, venind dinspre trecut, dinspre ai noştri care au fost, ne-au făcut, mai mult decît am crede, să fim aşa cum sîntem astăzi, au fost dale din calea pe care am bătut-o cu toţii în a ne construi identitatea de români. La acestea se adaugă şi un text despre naşterea lui Iisus şi sărbătoarea Crăciunului.

O carte potrivit ilustrată (a cărei versiune în limba engleză este semnată de Alexandra Flora Munteanu, cunoscută autoare de poeme de sorginte niponă, dar şi traducătoarea a creaţiilor confraţilor săi) care poate să placă cititorilor, mai ales celor mici, pentru a-i ajuta să înţeleagă mai bine frumuseţea lumii şi neamului din care fac parte.

Revista indexata EBSCO