Jun 15, 2015

Posted by in ARTE

Bogdan ULMU – Teatrul muzical în Norvegia

Pînă la Oslo, drumul e cumplit: de la Iaşi – plecat la 21,30 cu autocarul; ajuns la 3,30 în aeroport, în Otopeni; plecarea spre Amsterdam era abia la 8,55 – unde am mai stat 3 ore, apoi am plecat, în fine, spre Oslo. Pe Henri Coandă am fost la un băruleţ de patru ori, că nu mai trecea timpul. Iar la Amsterdam am băut trei beri şi am mîncat nişte cipsuri excelente, să meargă berea…

Am ajuns la destinaţie seara. La hotel ne-au aşteptat două doamne drăguţe (din partea Colegiului) şi ne-am dat întîlnire pentru a doua zi, la facultate.

Oslo mi s-a părut un oraş plăcut, fără să fie uluitor (data trecută am stat într-o localitate mai mică din Norvegia, Stavanger: din motive de sponsor local, acolo ne-am simţit mai bine!). Dar acum venisem pentru teatrul muzical, nu ca să mă simt bine…

Hotelul acceptabil, mai ales că obţinusem şi mic dejun inclus (lucru important, într-o capitală cu preţuri atît de mari). Prima masă, într-un restaurant libanez, cu un miel ars de nu-l puteai tăia. Nu găseam deloc vin; nici brînză. Aveam un whisky în cameră, adus în mod inspirat, din ţară.

Repetiţii şi cursuri cu studenţii. Dimineaţa, la facultate, am văzut o uşă spartă: nu mă miră – Centrul Capitalei era plin de ţigani. Am asistat, prima oară, la cursul de balet al anului doi. Studentele, vai!, n-au conformaţii pentru dans: au pulpe groase şi fundul mare. Dar, după ce am urmărit toţi trei anii, am depistat vreo trei  drăguţe. Din… şasezeci!

Oamenii-s primitori, calzi, amabili (în ciuda prejudecăţilor). Sunt veseli şi pare că n-au griji (te cred, la salariile lor – cel minim este 3.500 euro)! Profesorii mănîncă-n cancelarie, stau în ciorapi, ca să nu murdărească mochete. Beau multe ceaiuri şi cafele. Alcool – deloc. Umbra prohibiţiei le stă aplecată peste umăr… Unii n-or să afle niciodată ce-i bun!

La facultate venim dimineaţa, (cam prea) devreme. Discuţie cu Richard, un negru din Trinidad. Prof bun, dar mai mult arată, nu corectează (anecdotică: venit pe Coandă, ca s-ajungă la Galaţi, nu a primit viza de intrare-n România; îi lipsea nu ştiu ce, la paşaport!). Simpatic. Şi simpatizat de colegi.

La actorie, exerciţii pe teme din Will. O profesoară bună, lucrează frumos. Dar mi s-a părut că este punctul slab al învăţăceilor. E drept, lipsea şeful catedrei, Vladimir, pe care-l cunoscusem la Galaţi. Ca şi la noi, băieţi puţini, fete multe. Am avut altă discuţie cu Henric, prodecan şi profesor de actorie. Cornel încearcă un nou consorţiu, internaţional. Să dea Dumnezeu să iasă (deocamdată, colaborarea cu Beijingul a ieşit)!

Altă audiţie, la canto: arii din musical-uri. Sunt foarte bune cîntăreţe, încă din anul I. Au şi un profesor interesant, care le punea obstacole în timp ce cîntau. Ele depăşeau obstacolele.

Seara m-am plimbat, căutînd zadarnic să găsesc un wine-shop. Am băut o bere cu Lili şi Oti, pe terasa localului care se zice că era… al lui Churchil.

Mîncam în cameră cu ce cumpărat de la marketul de lîngă hotel. Fructe ieftine, sucuri – idem! Am cumpărat un borcan de peşte marinat şi l-am lăsat, la plecare (uitasem ce gust oribil au!). Dulciuri excelente şi rentabile (pentru ne-diabetici). Am dat de gustul berii lor – una din mărci, excelentă! Dar o excursie externă atît de pauperă n-am mai avut!

Am văzut un curs de cor (cum zic ei) cu vechituri – Oklahoma şi Copacabana, dar fetele foarte bune. Seara, am urmărit, la Norske Teatret, Sweeney Todd, musical cu subiect cunoscut din filmul cu Johny Deep: i-am compătimit pe protagonişti şi pe muzicanţi, care două ore jumate au cîntat, cu mici pauze, prea mici. Muzica greoaie, dar teatrul frumos. Scena şi sala – mari, bine utilate tehnic. Bufetul minunat (în foyer şi la ieşirea din teatru). O experienţă utilă, un important teatru al Norvegiei (pe afiş mai erau Hamlet, Brand, Mutter Courage ş.a.). Ca o curiozitate: biletul a costat 175 de coroane – cam 21 de euro; nu-i mult, dacă te gîndeşti că la Muzeul Ibsen am dat 100 de coroane, iar la cel al corăbiilor vikingilor 80!

Alt curs de canto: toţi cîntă, unii – impecabil. După note! La noi, din păcate, încă nu-i aşa. Acelaşi prof cu metodă ciudată, care-i forţează să se concentreze.

Cornel (martir! Avea o durere de coloană insuportabilă! Lua calmante într-una şi mergea cocoşat, dar a refuzat să ne lase singuri! Bravo, lui!) a propus diverse forme de parteneriat, s-ar putea să iasă ceva. Dar am înţeles că norvegienii nu vor în UE, ci în Uniunea ţărilor scandinave. Şi nu par pasionaţi de doctorate, în România. Mai ales că ei n-au… grade universitare! Sunt plătiţi ca funcţionari! Hm! Ciudat!

Am descoperit aici o carte care este un fel de  Biblie a teatrului muzical şi alta despre regia în teatrul muzical. Am trimis răspunsuri în ţară la întrebările lui Călin (dificil, cînd nu eşti în acasă!). Otilia, căreia-i foloseam, seara, laptopul, mi-a recomandat shungit (un cărbune pe care-l pui în apă, s-o purifice). Mi-a comandat, în ţară. Să văd dacă nu-i propagandă, cum zice înţeleptul meu fiu…

Zi liberă, sîmbătă. Am văzut ce ne-am propus, ceea ce ni s-apărut important.

Magazin de antichităţi cu obiecte frumoase, la preţ rezonabil. Mi-am luat şi eu trei, din alpaca, foarte vechi. Pe stradă, lîngă Gară (centrală), Cornel o întreabă pe o gipsy „ştii româneşte?”„Nu!” – răspunde aceasta şi se grăbeşte să fugă.

Parcul Vigeland, cu multe statui şi grupuri statuare, copaci negri cu patină coclită, un obelisc cu mulţi oameni care se luptă să apuce vîrful. Spaţiu aerisit, cu vizitatori civilizaţi. Toţi fac poze, inclusiv noi.

Am fost la muzeul Ibsen, unde-mi doream mult să ajung. În casa dramaturgului. Muzeul este sobru, ca şi Ibsen, dar în faţa Casei e o statuie cu autorul Norei… pe post de gnom! Am vizionat un documentar cu viaţa şi opera lui. Un ghid (o fată drăguţă şi spirituală), după ce ne-a pus să încălţăm nişte cipici peste pantofi, ne-a vorbit despre scriitor făcînd şi glume (!). Am aflat că fiul lui a fost prim-ministru. Şi că a avut baie modernă cu unsprezece ani înaintea Regelui!

Muzeul corăbiilor vikingilor: m-a impresionat o corabie funerară, cu care se-ngropau personalităţile, după ce li se dădea foc cadavrelor. Am cumpărat magneţi, ca simbolică amintire.

Opera din Oslo: oamenii vin cu două ore înainte, beau ceva şi discută. Arhitectura este îndrăzneaţă. Fiind ultima seară, am intrat într-un restaurant elegant. Akevit (băutura lor naţională, foarte scumpă!) şi friptură de balenă – gust banal, de ficat de vită. Vin bun. Lili n-a mîncat. N-a vrut nimeni porţia ei. Eu, ca de-obicei, nu pot termina ce mi s-a pus în farfurie.

La hotel, facem bagajul. La Cornel în cameră se arde tabloul. Căutăm un depanator. După jumate de oră, defecţiunea se remediază. Uşurat, ies la o bere cu Lili. Are ce povesti: e o norocoasă – are multe amintiri din călătorii exotice.

Orele de avion, imposibile. Ne sculăm la 3, fiindcă la 6,30 aveam avionul, la 45 km de hotel. Taxi. Ajunşi cu bine-n Coandă, după ce am lichidat ultimele coroane în duty-free-ul norvegian.

Pe aeroport, Lili nu-şi găseşte bagajul. I-a rămas în Amsterdam. L-a primit a două zi, deteriorat.

O deplasare în care am văzut studenţi serioşi (plătesc 6.000 de euro pe an!) şi profesori mulţi, pricepuţi, fiecare cu sala lui spaţioasă şi cu pianină, plus corepetitori. Cu har pedagogic, nu doar artistic. Am avut ce învăţa.

Revista indexata EBSCO