Jun 15, 2015

Posted by in Varia

Ioana COSTA – Revers

  1. Oprişan, Mitul Brâncoveanu în creaţia populară românească. Studiu monografic şi corpus de texte, Bucureşti: Editura Saeculum I.O., 2014.

 

La sfîrşitul anului trecut, la palatul de la Mogoşoaia, într-o ambianţă aparte prin intensitatea sa culturală, au fost decernate primele premii „Constantin Brâncoveanu”. În anul care comemora trei veacuri de la martiriul Brâncovenilor şi într-un spaţiu arhitectonic simbolic, fondarea acestor premii, menite personalităţilor şi lucrărilor marcante din istorie, arte şi arhitectură, îşi găsise locul cel mai potrivit. Între cei opt laureaţi îl aflăm, după cum se cuvine, pe unul dintre cărturarii de o energie editorială care anulează piedicile, mari şi mici, puse în calea cărţilor: Ionel Oprişan.

Volumul apărut în 2014 este pus sub semnul contraponderii mitului modern al ştiinţei şi tehnicii. Conturarea unui mit „Brâncoveanu” cunoaşte multe straturi, pe măsura „Prinţului-de-Aur” (Altîn-bei); sfârşitul domnitorului, în patimi creştine şi părinteşti, a generat creaţii populare abundente şi diverse: balade, cronici versificate, colinde (cântece de stea), piese de teatru popular, legende. Peste sîmburele de adevăr istoric a crescut mitul omului care luptă pînă la moarte (şi, iată, dincolo de ea) cu nedreptatea, rămînînd statornic sieşi şi credinţei sale.

Cu totul altfel arată personajul lui Cantemir: în „Istoria othmană” (Incrementa atque decrementa Aulae Othmanicae) şi în „Viaţa lui Constantin Cantemir”, Brâncoveanu este un diplomat abil, adesea viclean, ce pune la cale uneltiri întinse peste timp, spaţiu şi oameni, folosindu-se de uriaşele sale bogăţii. „Neaşteptata trădare” a lui Brâncoveanu (vide episodul Tekeli din Decrementa 2.53) şi corespondenţa lui secretă cu ţarul Petru (Decrementa 5.28) sînt amintite în desfăşurarea istorică, în stilul analelor. Cu mult mai abundente sînt însă însemnările lui Cantemir din notele la „Istoria othmană”, ca pandant la pasajul 3.2.53 (Annotationes 3.2.cc). Şase pagini de manuscris sînt dedicate principelui valah, cu detalii asupra familiei lui, a numelor sub care era cunoscut în Europa, a faptelor din timpul domniei, a genealogiei descendenţilor. În scrierea închinată tatălui său, Cantemir îl aminteşte frecvent pe Brâncoveanu – ajuns la tron prin uneltiri cantacuzene (Vita 87), domnind prin uneltiri (Vita 88; 89; 91; 105; 109-111; 120-121), sfârşindu-şi viaţa sub sabia turcilor pe care îi trădase repetat.

Personaj al propriilor sale scrieri, Cantemir ne apare uneori în răspăr cu obiectivitatea istorică la care aspiră, programatic, în prefaţa la „Istoria othmană”. Parcurse în paralel, însemnările memorialistice ale lui Cantemir şi creaţiile populare care îl au ca erou mitic pe principele martir îl pun pe cititor într-o sfîşietoare dilemă – nu doar în privinţa lui Brâncoveanu, ci şi a lui Cantemir.

 

Bucureşti, mai 2015

Revista indexata EBSCO