Jun 15, 2015

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Marius CHELARU – Prizonierul absenţei

„Patria mea

răsturnată ca o ceaşcă pentru ghicit.

Resturile de cafea (după cum spune ghicitoarea);

mii de drumuri de întoarcere – pustii.

 

Aşa se întîmplă de regulă

atunci cînd crezi mai mult în ghicit

decît în tine însuţi”

Gjekë Marinaj, Albania

 

 

Născut în 1965 în Albania, în districtul Malësi e Madhe, satul Brutt (într-un poem scrie: „Din casa în care m-am născut/ la Brrut/ amintirile copilăriei mă împroaşcă-n obraz/ ca laptele poetic căruia doar eu îi ştiu gustul […]// Copilăria mea în casa aceea/ e piedestalul de pe care mi-am abandonat visele” – Casa părintească), Gjekë Marinaj a fost nevoit să plece din ţară (fapt pe care îl consideră un „infern pămîntean”) după ce un poem al său, publicat în „Drita”, o satiră cu nuanţe anticomuniste (azi poate mai greu de sesizat, ca şi în atîtea alte texte ale autorilor din ţările comuniste, mai ales de către cei născuţi după căderea comunismului), Kuajt/ Caii, i-a atras „critici” din partea autorităţilor de la acea vreme. Într-un interviu cu Lindsay Bever spunea: „Cînd am ajuns în vîrful dealului şi peste graniţă, am avut şansa să văd întregul cîmp unde era casa mea, spunîndu-mi: «Eşti pe cale să spui la revedere la asta pentru vecie», pentru că atunci comunismul era la putere…”.

Pe filiera Iugoslavia (a petrecut un an în Muntenegru, unul în Serbia) a ajuns, în cele din urmă, în SUA, unde a lucrat ca jurnalist freelance (între altele, are un interviu cu preşedintele G.H.W. Bush), a absolvit studii superioare, cîteva specializări, are un doctorat în filozofie, şi predă la Richard College din Dallas. În ce priveşte cariera literară, a luat mai multe premii literare importante, atît în SUA, cît şi, după anul 2000, în ţara natală. În Albania a fost premiat şi pentru elaborarea unei noi teorii literare şi filosofice, pe care a numit-o „protonism”.

Îşi explică teoria astfel: „Protonismul, ca percepţie şi terminologie, se bazează pe elementele ştiinţifice ale chimiei şi fizicii, mai exact pe cuvîntul proton care, ca parte a nucleului atomului, are o încărcătură electrică pozitivă. Ca teorie literară şi concept filosofic, Protonismul cercetează ipoteza cunoaşterii în sens metafizic şi al cunoaşterii incomplete în sens filosofic. Cele cinci principii ale Protonismului sugerează că fiecare critică literară trebuie să înceapă şi să continue grafic din dreapta lui zero”.

Despre România şi Albania spune că „afinităţile culturale dintre popoarele noastre sînt unice în Europa”. Convorbirea autorului cu Marius Dobrescu, de la finalul cărţii (cu titlul „În loc de postfaţă”), dezvăluie cititorului mai multe despre conceputul de artă, despre viaţa sa, modul în care înţelege creaţia, cum se raportează la Albania, dar şi la SUA. Astfel, Gjekë Marinaj spune că: „Dumnezeu şi Albania se regăsesc în detalii […], eu însumi sînt un detaliu al lui Dumnezeu şi al Albaniei.” Pe de altă parte, ulterior, adaugă: „poezia mea este influenţată de viaţa americană”. Şi: „structura mea interioară de poet este un compus social poliedric. Acolo se află înglobate aproape toate experienţele mele personale şi impersonale”, fapt care, consideră Gjekë Marinaj, îi „complică puţin posibilităţile” de a se „delimita exact ca poet şi ca om”. În primul poem din această selecţia, Autoportret detaliat, scrie: „Cu litere mai puţine şi mai mult alb/ Ochii îmi împing lumea dincolo de logică,/ spre echilibrul mortal dragoste-durere”.

Cît despre poezia americană (care, spune autorul, „nu mai poate fi considerată parte a unui popor indigen”), are o opinie conturată. Între altele, spune la un moment dat că în SUA sînt „cultivate peste 500 de forme poetice de un mare număr de poeţi” – asta, poate, după cum mi-au spus şi unii români/ est-europeni ajunşi acolo, mai ales datorită modului diferit în care acceptă/ înţeleg artiştii să discute despre nou/ despre „propuneri” în artă. Între altele, Gjekë Marinaj a abordat şi poemul haiku (fapt sesizat şi discutat – de pildă, Afrim Rexhepi publica în „Spektar”, nr. 60, din 2012, p. 23-29, care apare la Skopkje, în Macedonia[1], un text despre haiku şi protonism) – şi în această selecţie este un poem intitulat „haiku”, pe care îl redăm în traducerea lui Marius Dobrescu: „De dincolo de fereastră/ Te strigă dimineaţa/ Să albiţi împreună”.

Ce este poezia/ creaţia, în viziunea sa?: „Consider că sufletul se naşte şi se formează din visurile şi dorinţele omului; apoi renaşte în creaţie, ca martor al experienţei de pînă atunci”.

Acest volum, din ce citesc aici, este o selecţie din cele trei cărţi de versuri pe care le-a publicat în Albania (Nu te îndepărta de mine, Infinit, Rugă într-a opta zi a săptămînii), dar este clar că sînt şi poeme scrise cînd deja părăsise meleagurile natale (Ambulanţele din Dallas, Destin).

Se pot regăsi în creaţia sa şi temele „dintotdeauna” ale poeziei pe care le abordează (şi care, rezumativ spus, sînt sesizabile la o primă lectură) – dragostea, femeia (felul în care abordează erotismul este unul subtil, ca o succesiune de atingeri de penel pe tabloul întregului acestui volum), meleagurile natale, casa părintească (are, cum am citat, un poem cu acest nume), părinţii – poeme ca Mîinile mele, La aniversarea mamei, Dialog cu mama, Tata şi mama sînt doar cîteva exemple, dar acestea sînt „presărate” şi în alte texte, fie şi aluziv –, copilăria cu lumea ei aparte, cu amintirile ei de neşters, ce este şi care e menirea lumii şi unde e locul omului (în subsidiar, a creatorului/ poetului), mitologia pe care o duce cu sine din Albania, din copilărie, de la sufletul strămoşilor săi ş.a.. În plus, se întrevede în versul său şi felul în care în care se răsfrîng asupra-i, ca om/ poet faptul că şi-a părăsit ţara (cu amintirile, cu tot ce înseamnă „acasă” în inima şi în viaţa sa) dar şi cum a resimţit, cum a fost să devină parte a unei alte lumi, alte culturi, unui alt fel de a fi, pînă la urmă.

„Acasă”, spuneam, se regăseşte în întreg volumul, aidoma firmiturilor lăsate de Hansel şi Gretel pentru a regăsi drumul înapoi, fie şi cu gîndul/ sufletul, dar într-un mod propriu lui Gjekë Marinaj, pentru care depărtarea, transformarea exilului într-un nou loc capătă, într-un fel particular, fără a-l exclude pe cel primar, sensul de „casă”. Cîteva exemple: „Rugîndu-se pentru Albania/ o făcea într-o limbă străină” – Ghicitoare; „Eu, o bucată de metal pierdută/ În Apus,/ Tu, forţă magnetică/ Rămasă în Răsărit […]// Ca să nu mor/ Ne întîlnim zilnic/ Acolo un de depărtarea doare.” – Albania etc. Ţine, de altfel, socoteala zilelor de la plecarea din ţara natală, pe care a resimţit-o din primele clipe (cum se poate vedea într-un text scris la Belgrad, în 1991, Îndur, selectat în acest volum) – un poem este intitulat Bilanţ, şi este scris pentru a „nota” „împlinirea a 8 ani de la plecarea din Albania”, „opt ani/ înghiţiţi ca opt aspirine”. În poemele sale Albania se regăseşte şi altfel, prin legendele ei (Rozafat), prin nume care îi definesc fiinţa/ istoria şi prezentul (Maica Tereza/ Gonge Boiagiu, Migjeni – pseudonimul unui poet clasic albanez, Millosh Gjergj Nikolla).

Iubirea are, spuneam, un rol aparte în versulş lui Gjekë Marinaj, şi acest lucru se vede în probabil cele mai multe poeme din această selecţie. Unul dintre cele mai frumoase poeme din volum, şi prin mesaj, este Născuţi să iubim, din care redăm o strofă: „Dar omul, ce este omul pentru iubire?/ Eu cred că e/ universul într-o picătură./ Iar dragostea, pentru om –/ e scopul existenţei,/ satelitul de unde se aud voci sincere,/ rîsete copleşitoare şi lacrimi duioase,/ săruturile, îngeri purtînd pe aripi mesaje sublime.” Şi, în numele iubirii, şi pentru iubire/ iubita sa, autorul creează imagini aparte în mai multe poeme (Simplu şi complicat, Ea a plecat în Europa, PreParadis, care dintre noi doi sînt eu ş.a.).

Gjekë Marinaj are felul lui de a scrie, de a simţi, de a iubi, de a exista, pînă la urmă, între două lumi, ambele reale, Albania şi SUA, dar, pe de altă parte, şi între concepte/ simboluri, esenţe şi lumea palpabilă. Sînt texte dedicate poeziei, prozei, spiritului poetului, un „moment freudian”, locului poeziei şi poeţilor în lumea de azi (cum este poemul Controversă), felului în care este înţeleasă viaţa azi (cînd, de pildă, poate „rămîne o teoremă/ unde condiţia şi rezolvarea/ ne sînt date absolut paradoxal” – Infinit). Sînt şi două poeme, plasate unul faţă cu celălalt, intitulate Poezia („Suflet dezgolit pînă la suflet./ Orice cuvînt/ sună miraculos/ din contactul filosofiei/ cu sentimentul”) şi Proza („Lavă/ încă roşie-n obraji./ Se ridică/ se înalţă/ Pînă ce ajunge sus pe boltă:/ Logica n-are decît să-şi ţină-n frîu legile,/ nu mereu/ la persoana întîi –/ esenţa mai elastică decît substanţa”).

Gjekë Marinaj este un prizonier al absenţei, fie ea de acasă ori dintr-o lume a sa pe care mereu o vede, cumva, mereu pe cale a de veni un întreg întru suflet, dar… ştie că „adevărul/ este ca o asimptotă”. Însă mai ştie că există iubirea. Există poezia. Există…

Gjekë Marinaj, care, în viziunea lui Ismail Kadare „se distinge printre cei mai buni poeţi albanezi contemporani”, şi asta, în viziunea sa, „înseamnă că ocupă un loc printre cei mai buni poeţi europeni”, este, de acum, graţie lui Marius Dobrescu, şi în limba română.

 

Gjekë Marinaj, Prizonierul absenţei, poeme, versiunea română: Marius Dobrescu, cuvînt înainte de Radu Voinescu, Editura Privirea, Bucureşti, 2013, 118 p.

 

[1] Sub egida „Institut za Literatura pri Filoškiot Fakultet”.

Revista indexata EBSCO