Apr 15, 2015

Posted by in Lecturi complementare

Maria CARPOV – Lectura hedonistã?

Una din cele mai recente cărţi despre opera lui Eminescu este semnată de cunoscuta specialistă în eminescologie Rodica Marian, un volum, încă unul, despre poemul Luceafărul, text poetic integral. Studii (Cluj-Napoca, ed. EIKON, 2014, 371 pg.). Numele autoarei şi factura textului asigură, pe lîngă un imens folos, plăcerea lecturii. Citind o astfel de carte, produs erudit, cunoştinţele mele în materie fiind mai curînd precare, oricum cu totul insuficiente, am vrut, am încercat să-mi ofer plăcerea unei lecturi al cărei scop să fie tocmai acesta, plăcerea textului, cu o formulă şi ea celebră. Atîta doar că Rodica Marian are mereu ceva de spus, ceva asumat „cu temei” şi argumentat ca necesitate.

Plăcerea textului se instalează chiar de la primele pagini, plăcere de descoperitor, totuşi plăcere, recomandabilă, utilă fiind, se pare, o regîndire a surselor acesteia şi chiar, consecinţă firească, a hedonismului, distincţii de care nici măcar cititorul ce pretinde să abordeze un text savant cu „mijloacele”, cu mentalitatea de căutător de facil nu se poate lipsi, căci sînt semantisme care pot impune direcţiile de căutare, ceea ce nu simplifică deloc lucrurile.

În căutarea plăcerii, disociată de orice altă finalitate, am procedat aşadar la o lectură fără creion/ pix şi fără fişe, o lectură neprofesionistă ca să zic aşa, amintindu-mi situaţiile utilizatorilor de cărţi/texte în formularea unui mare profesor din zona francofonă a Iaşului universitar: lire, c’est drôle, faire des fiches, c’est déjà moins drôle, rédiger, ce n’est plus drôle du tout. Poate era un citat, dar, în mod vădit, între motivaţie explicită şi plăcere pură se sugerează că ar exista un raport invers proporţional! Cel puţin în ceea ce priveşte actul lecturii. Formula îmi aminteşte întrucîtva şi de o teorie lingvistică dezvoltată pe principiul pragmatic „beneficii cît mai mari şi costuri cît mai puţine”: teoria pertinenţei, pe baza căreia un doctorand al meu, cu un remarcabil dar al evaluării, a făcut o teză primită cu mult interes. Principiul, cu altă denumire, operează, evident, şi în alte domenii, productivitatea lui fiind un avantaj irezistibil.

 

Într-o ordine care nu este neapărat cea a lecturii sau exclusiv a acesteia, răsfoind cartea, deci la un prim contact determinat de curiozitatea-rapid-satisfăcută, şi văzînd diversitatea abordărilor, pentru un răspuns acceptabil la întrebarea „cum ajungi specialist în literatură?”, reţinem că munca de descoperitor – de sensuri – cere o asiduitate de explorator, chiar dacă unele demersuri par depreciate de utilizări abuzive, pretenţioase, prezumţioase.

Trebuie să mărturisesc din capul locului că, citind cartea, tot timpul am simţit nevoia – abatere de la principiul pertinenţei –, să consult şi alte lucrări ale Rodicăi Marian, să confrunt, să compar, să constat diferenţele, similarităţile, pe scurt, rezistînd tentaţiei celui mai mic efort, tentaţia proiectului hedonist… Atitudine ce s-a impus, însă, lucru lesne de înţeles, fără ca eu să fi devenit specialistă. Totuşi, considerabil mai informată, da, o susţin fără a mă simţi obligată la vreun fel de modestie. Vocaţia erudiţiei definitorie pentru autoarea cărţii a triumfat, a acţionat în sensul că mi-am însuşit unele concepţii extrapolabile, cea de„text poetic integral” în primul rînd, care, de prisos să stăruim, este cheia de lectură a volumului: textul este un ce spune şi totodată un cum spune, ceea ce nu poate eluda variantele din obiectul supus analizei urmărind captarea sensurilor, căci acestea, ne-o va spune neîncetat Rodica Marian, află în textul integral o sursă nesecată. Valorizarea, în manieră personală, a teoriilor semantice, indiferent de vîrsta lor, criteriul eficacităţii prevalînd, deschide în mod oportun volumul. Pe ele se sprijină goana neobosită ce poate caracteriza această căutare a sensurilor. A sensului integral? Iluzie, utopie? Un mod productiv, fructuos, optimist de a susţine perenitatea artei?

Trebuie subliniat faptul că aşa cum această carte este rodul cărţilor care o preced, scrise de eminescologul Rodica Marian, ea, cartea, este totodată propusă ca un text deschis interpretărilor, deschiderea nu contestă integralitatea materială a textului, ea preconizează găsirea unor alte căi de abordare, crearea de noi concepte, revitalizarea altora, mutaţii în paradigma epistemică…

În Preliminarii, este prezentat, în peste şaizeci de pagini, Textul poetic integral ca instrument de lucru şi bază a exegezei. Se descrie cu acest prilej laboratorul în care Luceafărul a fost scrutat, de autoare, un număr mare de ani, condiţie a formării specialistului în măsură să pregătească obiectul de investigat, în cazul de faţă „să contureze aşa-numitul text ideal, niciodată atins, care depăşeşte forma textuală considerată finită la un moment dat”. Citind aceste pagini despre truda cercetătorului aflat abia la începutul realizării unui nou proiect, deşi, repet, demult afirmat ca specialist în domeniu, cititorul cu greu îşi păstrează starea hedonistă, bogăţia informaţiei şi utilitatea ei aplecînd balanţa de partea instrucţiei, obţinută cu efort…

Însă plăcerea nu lipseşte. Exemplele sînt din belşug. De pildă, aflăm cu plăcere că avem de a face cu o noutate absolută, o premieră, interpretarea Luceafărul-ui ca text poetic integral fiind fără precedent, integralitate nu doar fizică, subliniez, referitoare la dimensiunile textului, ci şi ca profunzime semantică ce poate duce la perceperea intenţiei autorului. Astfel, ne simţim mai aproape de o capodoperă făurită în etape fixate de variante, vehicule ale unor sensuri care-şi caută expresia în stare să redea voinţa, credinţa poetului. Invitaţia, implicită, la relectură, presupune întotdeauna schimbarea şi a contextului extraverbal a acestui act, aspect care pledează în favoarea opţiunii pentru variante ca jaloane ale parcursului unei căutări. Descoperirea sensurilor este esenţială pentru lectura hedonistă, axată pe conţinutul textului despre care cititorul credea că deţine toate secretele semantice. Interpretări, reinterpretări, dezambiguzări, introducerea unor noi cîmpuri de semnificaţie, ecouri ale contextelor teoretice-indicatori-temporali …

Hermeneutica merge mai departe. Aş cita, mărturisind dificultatea de a alege dintr-o mulţime de exemple foarte atrăgătoare, analiza „micului eu”, definit de Rodica Marian şi în alte volume ale sale ca „individualitatea umană (egocentrică) a cărei conştiinţă este redusă la limita unei vieţi şi care nu înţelege legea universală a veşnicei renaşteri”. Capacităţile lui cognitive sînt fatalmente şi ele limitate, individul fiind notat, evaluat în funcţie de ele. Am admirat virtuozitatea analistei care-şi conduce cercetarea pe exploatarea contactelor interculturale, deşi în versiunea finală a poemului tema „micului eu” nu cunoaşte formă verbală, acest avantaj neaflîndu-se decît în variante.

Consideraţiile despre rolul alegoriei în construirea sensului global ne oferă produsele exegezei lingvistului redutabil care este Rodica Marian, adversară a tezei geniului neînţeles, teză persistentă încă. Analiza autoarei noastre aduce noutăţi la fiece pas, raportarea riguroasă la text asigură o lectură pasionantă despre procesul construirii sensului, un proces complex, laborios care mobilizează în egală măsură structura epică, basmul, acţiunile, metaforele, tot ce nu se poate separa de expresia lingvistică, într-un iureş analitic întreţinut de cele mai prestigioase nume ale eminescologiei şi nu doar a celei româneşti. Adeptă a celor ce demontează „platitudinea mitului romantic al geniului neînţeles”, care ar fi fost „sensul profund al poemului”, poziţie argumentată de cei ce o perpetuează cu o faimoasă „notiţă” – pe fila 56 a mss 2775 – scrisă de mîna lui Eminescu, adesea citată, pentru o mai întemeiată cunoaştere a personalităţii poetului printr-o „bună lectură”, Rodica Marian îşi susţine punctul/punctele de vedere cu adevărate revelaţii furnizate de variante.

Capitolul despre „inconştientul eminescian şi o viziune a morţii ca umbră a unei vieţi eterne” este elaborat pornind de la concepţia lui Lucian Blaga despre inconştient. Curiozitatea cititorului avid de cunoaştere sporeşte, nu şi confortul lecturii hedonistului, însă splendida analiză a „voluptăţii morţii” ca „generatoare de viaţă şi în acelaşi timp himerică” este o preţioasă, certă cale, unealtă de captare a sensurilor şi a cititorului.

Deşi de peste două decenii Rodica Marian caută, din perspectiva textului poetic integral, să identifice „sensurile majore” ale poemului Luceafărul, acesta nu şi-a dezvăluit în întregime „taina”. Un capitol special se ocupă de „criptisme, obscurităţi şi fractura logică în textul antum”, lăsîndu-ne, de fapt, convinşi că această căutare nu se poate sfîrşi, problema de înţelegere a timpului, cea a realităţii textuale a acestuia constituind „principalul obiect al exegezei în prezent”; vocile cele mai autorizate vin s-o probeze, într-o polifonie savantă, stăpînită cu fermitate de Rodica Marian, polifonie îmbogăţită cu propria contribuţie la descoperirea nesecătuitelor izvoare de semnificaţie ale poemului prin crearea unor noi instrumente de investigare, prin învestirea celor deja existente cu noi competenţe ce duc analiza foarte departe. Alte perspective analitice sînt de asemenea luate în consideraţie în ideea unirii forţelor exegeţilor care în poemul Luceafărul găsesc mereu ceva nou de dezvăluit. Un exemplu ne este imediat oferit cu exegeza modernă a dimensiunii sacre, al cărei obiect este pentru Rodica Marian crezul creştin Lumină din lumină în variantele Luceafărului, „un cumul de sensuri”, drept care ne bucurăm de o foarte amplă interpretare, exemplară, model de asumare nedisimulată avînd ca realitate „un ansamblu de dovezi şi mărci textuale”. O cercetare efectuată asupra unui poem de către un specialist reputat, de raftul întîi, pe deasupra, el însuşi poet. Pe această latură se poate specula mult. Să nu ne lăsăm ispitiţi! Un răspuns la interogaţia din titlul acestui articol? Lectura hedonistă este firească, în doze variabile potrivit calităţii cititorului, nu poate fi desprinsă de foloasele ei, de natura ei, cf. chassez le naturel, il revient au galop, iar cartea Doamnei Rodica Marian este o ofertă foarte generoasă sub ambele aspecte, instruire et plaire. Greu nu este decît să alegi. Opţiunea nu va fi unică, deci nici definitivă. Trebuie, însă, citită cartea. Aşa, de plăcere.

Revista indexata EBSCO