Mar 14, 2015

Posted by in Varia

ComPresa Revistelor

Iarna ne îngăduie încă, blocată pesemne la  vreun summit prin Laponia, dar colegii noştri, aprigi diriguitori de reviste nu şi nu. Dar degeaba mă văicăresc eu, mai în doru’ lelii, că nu mă bagă nimeni în seamă, aşa că, scurtez coada vulpii şi purced la lectură. Să începem cu Bucovina literară, de unde ne face cu ochiul un interviu „smuls” de Olimpiu Nuşfelean lui Radu Mareş şi un moto care te îndeamnă fie la zîmbet, fie la meditaţie: „Facerea romanului e o treabă grea”! Şi grea este, după cum confirmă Radu Mareş: „Fără talent sau geniu, foarte rar, hârtia şi creionul sunt însă degeaba, se înţelege. Submers, în adâncime, în invizibil trebuie să se simtă şi un impuls fără nume. Să existe adică motivul, scânteia de nebunie la care aş adăuga, pentru că facerea romanului e şi o treabă grea, în sens fizic, o probă de anduranţă de tipul celei a maratonistului.” Iată încă o posibilă eboşă de definiţie. Mai sunt şi alte pasaje interesante pe care le dezbat cei doi parteneri de dialog, legate de relaţia cu biografia, autoficţiunea, istoria, modelele literare ori culturale etc. Multe pagini de poezie de calitate semnate de Octavian Soviany, Emil Nicolae, Ştefan Bolea, Vasile Proca. Să nu uităm nici de autograful Ancăi Mizumschi: „Încerc să-mi imaginez cum ai arăta dacă/ în loc de inimă ţi-ar creşte un fluture/ şi fluturele acela ar fi viu. Toate femeile ar alerga/ înnebunite după tine prin grădina botanică/ având în mâini plase de prins părul/ în timp ce eu aş aştepta/ să te aşezi direct pe umărul meu stâng/ puţin deasupra şi puţin mai aproape/ făcându-mi respiraţie inimă la inimă/ lipit cu faţa/ de faţa mea” (Respiraţie inimă la inimă). Ne oprim aici, deşi sumarul este apetisant şi oferta generoasă: de la cronicile lui Ioan Holban şi Constantin Cubleşan la proza lui Matei Vişniec ori recursul la istorie al Magdei Ursache şi traducerile Iolandei Prodan. Viaţa Românească ne face o primire gravă cu trei eseuri: cel al lui George Banu despre Shakespeare, aproapele nostru, Răzvan Voncu: Scriitorul ascuns şi Florin Manolescu invitîndu-ne printre scriitorii români în exil. Pentru că se apropie primăvara calendaristică şi aniversarea lui Ion Creangă, ne oprim la eseul lui Răzvan Voncu, în care se pun cîteva întrebări juste, dintre care una repetată obsesiv – şi pe bună dreptate – „de unde ştia Ion Creangă atâtea?” Şi argumentează în continuare autorul: „Chiar admiţând teoria că Smaranda, familia lui Ştefan a Petrii şi Humuleştii, în întregul lor, vor fi fost, între 1837 – 1850, un tezaur viu al culturii tradiţionale româneşti (iar nu doar un sat destul de amărât şi de înapoiat, pierdut în acea derivă socială generală care a însoţit începuturile modernizării, la noi), şi tot nu putem explica prin această cultură orală totul. Chiar dacă opera sa nu este acel tezaur de simboluri ezoterice, pe marginea cărora îşi construia Vasile Lovinescu supra-interpretarea, e clar că o reţea de simboluri există, iar întrebarea nu este numai cum funcţionează aceasta?, ci şi, din nou, de unde le-a aflat?” Iată că, încetul cu încetul, graţie revenirilor critice asupra operei lui Ion Creangă se deschid noi şi certe piste de cercetare şi interpretare. Pentru că tot suntem pe picior de plecare spre altă revistă, ne jucăm şi noi cum putem semnalîndu-vă spre lectură proza lui Constantin Arcu, evident, Pe picior de plecare! Iar noi ne îndreptăm către Zalău, la curţile prietenului Daniel Săuca, pentru o frugală şi ispititoare lectură din Caiete Silvane. Suntem avertizaţi că revista a ajuns la numărul 120, pe care îl dorim să-l dubleze, cel puţin, iar noi să comentăm evenimentul în ComPresă. Ioan Moldovan nu doreşte să deschidă o librărie, dar anunţă că „Am caiete goale şi zece stiluri neîncepute”, conform cronicii semnate de Viorel Mureşan. Numeroase propuneri de lectură vin dinspre Sălaj, de la cartea lui Costel Tăut, Nelinişti mărturisite la Omul negru şi alte arătări de pe Hotar, semnată de Viorel Bucur. „Ultimele 4 luni din viaţa marelui român se suprapun peste lunile noiembrie 1918 – februarie 1919, perioadă marcată de sfârşitul Primului Război Mondial şi de destrămarea imperiilor multinaţionale” îşi începe evocarea Horaţiu Năprădean, referindu-se la Ultimele luni din viaţa lui Gheorghe Pop de Băseşti, „Bătrânul naţiei române” cum l-a numit Nicolae Iorga. Sensibilă şi documentată evocare, ce trebuie citită neapărat. De altfel, Caietele Silvane ne-au obişnuit, aproape număr de număr, cu doza benefică de istorie locală şi naţională, aşa că, în limita firescului, apare şi portretul lui Vasile Blidaru, o legendă din Ţara Codrului, cum ne convinge Traian Rus. Să spunem bun venit unei noi reviste literare, Scriptor, care îl are ca director fondator pe Lucian Vasiliu iar ca redactor şef pe Liviu Apetroaie.  Transcriem un fragment din argumentul acestui debut, semnat de Lucian Vasiliu: „A fost mai întîi şcoala ieşeană de presă: revista „Dialog”, coordonată de criticul literar, universitarul Alexandru Călinescu. Erau anii ’70, cu „Opinia studenţească”, „Echinox”, „Amfiteatru”, radio „Europa liberă” ş.a., rafinament, subtilitate, rezistenţă prin cultură… În 1990, am editat (sub auspiciile Uniunii Scriitorilor) noua serie a revistei de inspiraţie kogălniceană „Dacia literară” (Iaşi, 1840), ca oglindă, în principal, a arhivelor (mai puţin cunoscute) ale muzeelor literare ieşene. (…) Acum, sub auspiciile stimulativului proiect „Iaşi – capitală culturală europeană 2021” (în dialog cu ţinuturile vecine Chişinău, Cernăuţi etc.) lansăm o nouă publicaţie (de 15 ianuarie 2015 la Ipoteşti – Botoşani – monastirea Vorona) dedicată Cuvântului, cărţilor, dialogului cultural. Mai mult dialog, mai bune cărţi, mai fideli cititori. Gratitudinea noastră tuturor celor care vor sprijini acest demers… scriptoricesc.” Ne aruncăm, din lipsă de spaţiu, dar cu promisiunea că vom reveni cu o nouă lectură… compresivă, o privire asupra sumarului şi vă sugerăm un itinerar de lectură de la Ana Blandiana, Theodor Codreanu, Romulus Rusan, la Grigore Ilisei, Leo Butnaru, Alexandru Zub ori Nicolae Breban. La multe numere, colaboratori geniali şi sponsori generoşi! Luceafărul de dimineaţă începe cu un editorial al lui Dan Cristea, lămuritor pentru recenta Istorie a literaturii române pe înţelesul celor care citesc, istorie care prescurtează mai ampla lucrare apărută în 2008, de la 1500 de pagini la 350. „E mai degrabă o ironie din parte autorului, pentru că rândurile explicative exprimă, de fapt, un real sentiment de urgenţă, chiar de îngrijorare în ce priveşte soarta cărţii şi receptarea literaturii române la ora de faţă” scrie Dan Cristea. Îngrijorare legitimă, oricît optimism am turna noi în perspectiva ambiguă a revenirii la normalitatea actului de lectură! Este, subliniază autorul, o pledoarie pentru lectură şi carte, în care Nicolae Manolescu se implică autobiografic. La ce lecturi mai suntem îndemnaţi de echipa de critici a Luceafărului: Realismul magic. Încercare genealogică de Maria – Ana Tupan, Călugărul negru al lui Şerban Tomşa, Maidanezii de Dina Hrenciuc ori Negură şi caligrafie de George Vulturescu, pentru ca să ne oprim doar la cîteva sugestii, absolut subiective. Florea Burtan, Corneliu Antoniu, Marius Gîrniţă şi Eugen Barz completează două pagini dense de lirică, din care vă oferim o mostră – aleatoriu – din poemul Erai atât de frumoasă  al lui Florea Burtan: „Erai atât de frumoasă şi năprasnic ningea,/ Sânii tăi picoteau, rezemaţi de perdea,/ Trupul tău viscolit de mâinile mele/ Presăra crini răbdători pe podele.” Contemporanul, polemic ca de obicei, ne invită prin editorialul lui Nicolae Breban să recitim cîteva pagini din deja amintita Istorie a lui Nicolae Manolescu dedicate lui Virgil Ierunca şi Monicăi Lovinescu. Subiectul este că „reputaţia celor doi în Franţa a fost sub cea din ţară” şi că „nimic nu i-a împiedicat să  scrie şi să publice cărţi”, să-şi facă un nume cu alte cuvinte, scrie Nicolae Manolescu. Care sunt argumentele contra ale lui Nicolae Breban veţi afla din articolul cu pricina: Fractura din câmpul literelor şi al culturii române. Aura Christi scoate şi ea sabia opiniei critice în paginile învecinate, luînd la refec Legea pentru finanţarea revistelor de tradiţie din România, asezonată cu precizările de la rubrica Ochiul magic din România literară. Iar sunt multe de discutat şi analizat, dar noi suntem supuşi spaţiului tipografic, aşa că vă lăsăm domniilor voastre plăcerea unei lecturi interesante, care ridică şi cîteva fireşti semne de întrebare şi trecem mai departe. La eseul lui Marian Victor Buciu de pildă, despre Poetica lui Basarab Nicolescu. Un eseu scris cu nerv şi sensibilitate şi în deplină cunoştinţă de cauză. O premieră: un fragment din piesa Pariul valah despre martiriul Brâncovenilor, autor Ion Coja. În fine, o importantă carte despre Eminescu, Eminescu incorect politic, publicată de Theodor Codreanu mai an la Scara Print, este analizată de Andrei Marga. Iar concluziile sale sunt şi o invitaţie la lectură: „Theodor Codreanu este condus de intuiţia sănătoasă că în spaţiul cultural al ultimei decade s-a profilat „corectul politic”, îndeobşte steril, dar virulent, de care este cazul să ne delimităm.” În fine, ajungem şi la Dunărea de Jos, revistă foarte atentă cu evenimentele culturale din Galaţi şi împrejurimi, care ne conectează la festivalurile, concertele, expoziţiile din ultima vreme, dar şi la viaţa literară a urbei. Radu Moţoc ne face atenţi că la Stambul nu e doar sabia lui Ştefan, ci şi cele trei săbii ale lui Brâncoveanu. Pe pagina următoare, spre lămurirea  neştiutorilor, sunt reproduse cele patru fotografii ale lui Eminescu cu datele aferente şi întrebarea din titlu: Cine a realizat cel mai cunoscut portret al lui Mihai Eminescu? Cîştig de cauză pare să-l aibă cel din 1869, realizat la Praga, în atelierul lui Jan Tomas. Nu rămînem datori poeziei şi vă oferim o mostră din grupajul semnat de Valeriu Valegvi : „Mi-atingi obrazul cu degete de nisip/ doamnă Moarte. oricum nu e vremea/ să plec. Auzi cum vulturii/ dau un ultim ocol deasupra pradei?/ până la prima adiere de curcubeu/ mai este doamnă Moarte. trec treaz/ prin varul vâscos al serii. un nou/ născut ne face cu mâna.” (cei ce se vor naşte)

Revista indexata EBSCO