Mar 14, 2015

Posted by in Panoramic editorial

Peregrinus – Edituri moldave/ autori moldavi

Coord. Liviu Papuc, Românii din afara graniţelor ţării. Perspective culturale europene, Iaşi – Alba Iulia – Bor – Vidin, Editura StudIS, Iaşi, 2014, 270 p.

 

Nu ştiu cîţi dintre noi ştiu cît de cît unde şi cum trăiesc românii din afara graniţelor ţării (nu mă refer doar la Basarabia şi Bucovina, ori la emigraţia pentru un loc de muncă ş.a.), cum şi cînd s-a ajuns la această stare de fapt pentru fiecare grup/ teritoriu în parte, cum sînt acum şi ce drepturi au sau, de cele mai multe ori nu au. Sau le au formal. Nici ce/ cum/ cînd a făcut statul român şi ce face, de fapt, concret, azi, în condiţiile în care noul cadru european oferă posibilităţi mult sporite faţă de odinioară. Poate că titlul textului semnat de Areta Moşu este explicit – Românii din Serbia, Bulgaria şi Ucraina – o minoritate ignorată.

Românii din afara graniţelor ţării. Perspective culturale europene e numele unui simpozion organizat sub egida Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român, Despărţămîntul „Mihail Kogălniceanu”, Iaşi, care, reamintesc, editează şi „Revista română”.

Volumul reuneşte lucrări ale simpozionului care a avut loc în perioada 15-21 octombrie 2013 în România (la Iaşi lucrările s-au deschis în Aula filialei Academiei Române), Bulgaria şi Serbia.

Lucrările sînt grupate în secţiunile: I. Românii din Serbia, Bulgaria şi Ucraina – o minoritate ignorată, II. Religie – Spiritualitate, III. Coordonate istorice şi culturale româneşti, şi, în final, Simpozioanele Astei, şi o anexă foto – „Astra în imagini”.

Sînt şi texte care prezintă aspecte din viaţa românilor din Serbia, Ucraina, Bulgaria, dar şi unele care abordează eforturile pentru păstrarea identităţii naţionale în Covasna şi Harghita (Luminiţa Cornea), limba română în presa din ţările vecine (Tudor Nedelcea), cultura politică a românilor din Transilvania şi Ungaria (1848-1918) Vlad Popovici), jertfa Brîncovenilor şi relaţia stat biserică în România (Stelian Gomboş). Sau, pe un alt palier, Viorel Hodiş face o paralelă între Moldova şi Bulgaria (Timocul bulgăresc) şi Serbia (Timocul sîrbesc), în ce priveşte efectele propagandei şi a metodelor de tot felul prin care în loc de români oamenii sînt numiţi sînt „moldoveni”, „vlahi”. Sau putem citi despre unul dintre din păcate prea mulţii cărturari „pierduţi” în uitare, Cristea Sandu-Timoc, într-un text semnat de Doru Scărlătescu (care dă o listă ruşinos de lungă a „uitaţilor”) ori răsfoi „breviarul bucovinean” semnat de Liviu Papuc.

O carte care arată eforturile/ activităţile notabile făcute sub egida Astrei Române, despărţămîntul de la Iaşi, pentru limba, cultura şi identitatea noastră, iar anexa foto de la final şi ilustrează aspecte de la unele dintre aceste activităţi.

 

 

Viorica S. Constantinescu, Cîntarea inimii fericite. Poezie egipteană de dragoste din Regatul Nou, prelucrare după versiunea în limba germană a lui Siegfried Schott, ilustraţii: Violeta Lăcătuşu, Editura Universitas XXI, Iaşi, 2014,127 p.

 

Probabil, ca mulţi alţii, printre primele texte din/ despre cultura egipteană pe care le-am citit (în afară de unele pe filieră rusă) au fost cele din cărţile lui Constantin Daniel. Am fost atras nu doar de istoria unei lumi ca de poveste, dar şi de literatura acesteia. Peste ani, aveam să mă apropii şi altfel, şi prin alte cărţi, de Egipt şi poezia Egiptului antic (între altele, mai recent, The Literature of Ancient Egypt. An anthology of stories, instructions, stelae, autobiographies, and poetry, editată de William Kelly Simpson). În timp, mai ales după 1989, au apărut la noi şi altele, de la Textele Piramidelor la Cartea egipteană a morţilor ş.a.. Acum, Viorica S. Constantinescu publică Cîntarea inimii fericite, carte bazată pe versiunea germană a lui S. Schott, Altägyptiache liebeslieder mit Märchen und Liebesgeschichten, Artemis Verlag, Zurich.

„Cînd şi la ce popor au apărut poemele de dragoste? La egipteni, la evrei, la sirieni? La strămoşii lor comuni? Istoria va decide”, scrie Viorica S. Constantinescu în cuvintele de început (Omul egiptean şi poezia lui de dragoste), comparînd suita de poeme dialogate egiptene Cîntarea inimii fericite (care a fost datată poate înainte de, poate prin sec al XV-lea î.Chr.) şi Cîntarea cîntărilor, din Vechiul Testament, între care găseşte, evident, „asemănări uluitoare”. Poezia de dragoste datează la egipteni de prin timpurile dinastiei a XVIII-a din Regatul Nou (între 1567-1085 î. Chr.).

O astfel de carte, în maniera în care este alcătuită, e şi o călătorie în ce însemna lumea Egiptului antic, mentalitatea, relaţiile interumane, locul femeilor şi al bărbaţilor în societate, organizare socială, felul de a fi şi obiceiurile, munca, credinţele, traiul cotidian în acele locuri şi timpuri. Pentru mai buna înţelegere, iată structura cărţii (după introducere: Omul egiptean şi poezia lui de dragoste): Cîntarea inimii fericite, Trei dorinţe, Puterea dragostei, Sărbătoarea livezii, Cîntec către Zeiţa de aur, Cîntecul celor 7 Hathore închinat Auritei, Zeul şi regina, Petrecere la mormîntul lui Petosiris, Petrecere la mormîntul vizirului Rechimire şi a soţiei lui, Toastul unei femei în rochie de sărbătoare la mormîntul soţului, Toast pentru soţul care stă lîngă mama moartă, Toastul soţiei pentru preotul Hober, Soţia preotului Amon din Karnak la mormîntul soţului, Laudă preotului, Cîteva cosmetice, Tălmăcirea viselor, Adenda 1 – Descîntece din cartea egipteană am morţilor, Adenda 2 – Cîntarea cîntărilor, Adenda 3 – Siegfried Schott – Beginn der Sprüche der grossen Herzenfreude (Das Erste Lied), Adenda 4 – Hieroglife, Bibliografie şi Note.

Încheiem astă invitaţie la lectură cu un fragment din Cîntecul 1 din Cîntarea inimii fericite: „Numai una, iubita, fără asemănare/ mai frumoasă-i ca lumea întreagă,/ Priveşte-o! ca o stea strălucitoare/ La începutul unui an frumos, ea este.// […] Ea-i face capul să întoarcă/ pe toţi bărbaţii, s-o privească./ E o bucurie pentru cel ce crede că bineţe îi dă,/ Cel mai grozav dintre tineri atunci el este.”

 

 

Gabriel Chiriac, Ceaţă roşie în Crimeea, roman, prefaţă: Cătălin Turliuc, Editura Junimea, Iaşi, 2014, 248 p.

 

Din diverse motive am fost interesat de subiectul Crimeea, şi în contextul în care am făcut mai multe călătorii (cea mai recentă nu mult înainte de „anexarea” la Rusia) acolo, am mers prin localităţi de tot felul, am vorbit cu mulţi oameni despre istoria locurilor, şi de înainte şi de după al doilea război mondial, mai ales despre consecinţele acestei din urmă conflagraţii. Şi din aceste motive, dar şi pentru că re-aduce în atenţia contemporanilor campania vînătorilor de munte români, în condiţii deosebit de grele, am primit cu interes cartea lui Gabriel Chiriac. Despre autor am mai amintit, legat de alte romane istorice ale sale (Iarna cu fulgi de argint, 2009 – totul era pe fundalul României în vremea celui de-al doilea război mondial; şi Leul înaripat – pornind din Parisul vremurilor noastre, de pe Rue Ettiene Marcel, pogoară în trecutul ţării noastre; personajele lui sînt din zbuciumatele timpuri cînd în Kara Bogdania/ Bogdania Neagră, cum spuneau turcii Moldovei, domnea Vasile Lupu). Notam atunci documentarea autorului, modul în care „construia” drumul personajelor, şi că aveam de a face cu un prozator de talent, cu limbaj cursiv.

                Despre campania armatei române în fosta URSS nu s-au scris cine ştie ce romane recente, nici înainte de 1989 (din motive care ţineau mai ales de politica vremii, dar nu numai), nici după. Poate şi din motive care ţin şi de vremurile noastre şi de „comandamentele” lor… Aşa se face că ne întoarcem, şi în acest caz, la Eclesiast: „şi sînt alţii care nu au pomenire şi au pierit ca şi cum n-ar fi fost” (moto sub care stă această carte dedicată „tuturor Vînătorilor de Munte români căzuţi cu arma în mînă căzuţi […], în special celor 92 de ofiţeri, 103 subofiţeri şi 2551 de soldaţi din capul de pod Chersones”, care, în mai 1944 „s-au sacrificat pentru evacuarea pe mare a camarazilor lor”.

Cam după „reţeta” din Leul înaripat, şi acum „călătorim” prin timp (din al doilea război mondial în 2011) şi spaţiu – din Saigon, în 1954, la Arles, 2011, URSS – 1944, pentru a ne reîntoarce la Saigon şi Arles, la final, cînd Piotr Stavroghin, fost ofiţer GRU – unul dintre atîţia şi atîţia criminali „sovietici” care au ucis oameni fără de număr – despre care „istoria” nu doreşte să-şi mai amintească, îşi primeşte „plata” pentru asasinarea, între atîţia alţii, a locotenentului Alexandru Theodorini. Totul, spune-se în carte, povestit” de un fost vînător de munte, fost membru al Legiunii Străine, fost…, acum bătrîn, bolnav de cancer pulmonar, la Paris, unui tînăr român care voia să scrie o carte despre război. Astfel, sergentul Rancea Flavius, locotenentul Theodorini, Panait, Bădulescu… şi atîţia alţii, cu nume reale ori imaginare se întorc pentru ca, măcar odată, prin călătorind din nou, cu tot cu cele săvîrşite atunci, prin ochii şi sufletele cititorilor acestei cărţi, să nu fi „pierit ca şi cum n-ar fi fost”.

O carte scrisă atractiv pentru cititor, în care ficţiunea şi istoria se îmbină, „vorbind” despre ani pe care parcă nu vrem să îi înţelegem bine cum au fost şi de ce, şi despre oameni care au luptat cu vitejie în numele ţării, al credinţei, principiilor lor, familiilor, iubitelor, copiilor lor. Despre oameni de care avem, la urma urmei, datoria să ne amintim. Măcar din cînd în cînd. Ori cînd ne amintim de Pactul Molotov – Ribbentrop (ale cărui urmări se văd şi azi nu doar în ce priveşte România, abordate diferit funcţie de cum au ştiut ţările implicate să se situeze în planul discuţiilor/ împrejurărilor diplomatice, politice şi economice), tratat pînă azi cu neputinţă ori lipsă de insistenţă de conducătorii şi diplomaţii noştri. Ori de zile ca 26 iunie 1940, orele 22, cînd Molotov a înmînat lui Gh. Davidescu, ministrul plenipotenţiar pentru afacerile externe ale României, nota prin care cerea „restituirea Basarabiei”, care implica „în mod organic cedarea unei părţi din Bucovina” ori cînd…

 

 

Editor Veniamin Ciobanu, Europe and the Porte. New Documents on the Eastern Question, vol. VIII, Editura Junimea, Iaşi, 2010, 270 p.

 

Nu mi-am propus să studiez în amănunt istoria relaţiilor noastre cu Poarta ori documentele fie de la noi, fie de la otomani în acest sens, dar, urmare a unor colaborări cu diverşi turcologi de la noi sau autori turci din diverse ţări, am consultat şi cărţi privitoare la aceste aspecte, care pot ajuta cercetătorii dar şi cititorii de obişnuiţi să înţeleagă mai bine de ce şi cum s-a petrecut un eveniment sau altul astfel.

Între acestea, cu ceva ani în urmă semnalam volumele III, IV şi V din selecţia de documente Europe and the Porte. New Documents on the Eastern Question, despre relaţiile dintre Europa şi Poartă privitor la, cum a fost numită în documentele vremii, „Chestiunea/ Problema Orientală” (structurate astfel: vol. III – Swedish Diplomatic Reports, 1799-1808, 506 pagini, vol. IV – Swedish Diplomatic Reports: 1791-1796, 456 pagini, vol. V – Prussian and Diplomatic Reports, 1791-1803, 388 pagini). Primul volum a apărut în anul 2001. Al optulea cuprinde Swedish Diplomatic Reports, 1814-1820. Este o perioadă marcată, la început, de figura lui Napoleon (ne amintim, bătălia de la Waterloo a fost în 1815), de tratatele încheiate pentru a-i face faţă (cum ar fi cel de la Chaumont, datat la 1 martie 1814, dar semnat la 9 martie, Congresul de la Viena, din acelaşi an ori, spre finalul acestui volum, cel de la Tropau, din Silezia, din 1820; sau, desigur, aproape de interesele noastre, Tratatul ruso-turc de la Bucureşti, din 28 mai 1812 ş.a.) şi trocurile/ schimburile de teritorii făcute între puteri urmare a acestora

Veniamin Ciobanu a adunat în volum documente/ rapoarte ale diplomaţilor suedezi acreditaţi la Istanbul şi Petersburg între 1814-1820. De pildă, într-un document datat 10 decembrie 1816, la Constantinopol, Nils Gustaf Palin (1765-1842 – ucis în casa sa de un hoţ care a furat din colecţia de antichităţi; am răsfoit cărţi ale lui despre hieroglifele egiptene, despre care spunea că le-ar fi descifrat) scrie despre discuţiile turco-ruse privitoare la „conflictele nerezolvate de Tratatul de Pace de la Bucureşti, din 28 mai 1812”, „chestiunea statutului juridic al Principatelor Române”; revine cu aspecte legate de Bucureşti 1812 şi în 26 decembrie etc.

Volumele din această colecţie reprezintă  un efort apreciat, cred, de cei în domeniu, iar noi vom, semnala, în măsura în care vom reuşi să le consultăm, viitoarele demersuri în acest sens.

 

 

Lumina care cîntă/ The light singing, mozaic liric, antologie internaţională bilingvă realizată de Olimpia Iacob şi Jim Kacian, versiunea în limba română: Olimpia Iacob, versiunea în limba engleză: Olimpia Iacob şi Jim Kacian, Editura Emia, Deva, 2014, 100 p.

 

Cu Olimpia Iacob şi Jim Kacian, cunoscut autor de lirică de sorginte niponă din SUA, am mai colaborat la diverse proiecte. Acum, iată, cei doi au realizat un interesant mozaic, în care au pus în paginile aceluiaşi volum diverse tipuri de lirică de sorginte niponă (haiku, tanka) şi poezie „occidentală”, sub semnătura unor autori din străinătate, şi din România, dedicînd acest demers fiicei lui Dylan Thomas, Aeronwy Thomas (1943-2009) şi poetului galez Peter Thabit Jones.

În selecţia decisă de cei doi antologatori, sînt mai mulţi autori români (cîţiva ieşeni: Daniel Corbu, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu şi subsemnatul; alţii trăitori în alte locuri din ţară sau din străinătate: Aura Christi, Mircea M. Pop, Mircea Petean, George Vulturescu, Luminiţa Suse, Ioan Nistor, Eugen Popin, Paulina Popa, Corneliu Traian Atanasiu, Laurian Lodoabă, Carolina Ilica ş.a.). Din străinătate, în afară de Aeronwy Thomas, Peter Thabit Jones, Jim Kacian, sînt mai mulţi autori cunoscuţi şi pe plan internaţional, şi în domnul liricii „occidentale”, dar şi al celei de sorginte niponă – amintim cîteva nume: Dietmar Tauchner, Djurdja Vukelici Rozici, Dragan J. Ristici, Peter Thabit Jones, John McManus,  Stephen Gill ş.a.

Este interesantă, înainte de alte consideraţii/ analize, această alăturare din mai multe puncte de vedere, dincolo de criteriul geografic (sînt autori din România, India, SUA, Marea Britanie, Croaţia, Canada, Israel, Serbia, Germania, Filipine, Austria, Italia, Macedonia, Ţara Galilor, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Irlanda, Franţa, Ucraina, Africa de Sud, Grecia). Am putea, între altele, să amintim doar, de pildă, despre atitudinea multora dintre autorii consacraţi faţă de haiku/ formele fixe „clasice” de lirică niponă (argumentat – plecînd de la, totuşi, postura de gen oarecum „de nişă” a acestor poeme în diverse ţări din lume – sau mai puţin – plecînd chiar de la necunoaşterea cerinţelor/ regulilor de bază sau folosirea eronată a acestor denumiri).

Antologia poate constitui o lectură interesantă şi prin selecţia făcută de Olimpia Iacob şi Jim Kacian, dar, poate mai ales, prin felul de a scrie atît de variat al semnatarilor, indiferent de genul abordat.

Revista indexata EBSCO