Mar 14, 2015

Posted by in ARTE

Ștefan OPREA – Cezura

Lume nouă, mereu lume nouă! Cred că niciuna dintre ediţiile anterioare ale Premiilor Oscar nu a marcat o atît de netă cezură între generaţii cum o face ediţia din acest an. Mai ales în ceea ce îi priveşte pe regizori, principalii – totuşi – creatori în domeniu. Iată numele celor cinci nominalizaţi: Alejandro Gonzales Ińarritu („Birdman”), Richard Linklater („Boyhood”), Bennet Miller („Foxcatcher”), Wes Anderson („The Grand Budapest Hotel”), Morten Tyldum („The Imitation Game”). Niciunul nu a urcat vreodată pe podiumul laureaţilor. Iar dintre cei care se află acum cu filme nominalizate doar bătrînul şi distinsul Clint Eastwood figurează printre deţinătorii statuetei de aur, fiind chiar unul dintre performeri – cu două filme („Unforgiven”, 1992, şi „Million Dollar Baby”, 2004, la categoria „cel mai bun film” şi cu două premii de regie (pentru aceleaşi), plus un Oscar pentru carieră (1994). Cine va fi cum cîştigătorul, cui îi va reveni statueta pentru „cel mai bun film”? Nu ne-am mira ca tot filmul lui Eastwood, adică „American Sniper”/ „Lunetistul american”, să triumfe. El deţine deja cîteva premii şi cîteva nominalizări primite în cursul anului trecut (dintre care mai importantă rămîne o nominalizare BAFTA pentru scenariu-adaptare). La Oscar are şase nominalizări (cel mai bun film, actor protagonist – Bradley Cooper, scenariu-adaptare, montaj, montaj sunet, mixaj sunet). Mult mai bine situate se află însă alte două pelicule şi alţi doi regizori: Birdman de Alejandro Gonzalez Ińarritu, cu nouă nominalizări, majoritatea fiind dintre cele superioare valoric: cel mai bun film, cel mai bun regizor, actor protagonist – Michael Keaton, actor în rol secundar – Edward Norton, actriţă în rol secundar – Emma Stone, scenariu original, imagine, montaj sunet, mixaj sunet. La egalitate (numerică) se află „The Grand Budapest Hotel” de Wes Anderson (cel mai bun film, regizor, scenariu, imagine ş. a., dar niciun actor). Atît filmul lui Richard Linklater, cît şi cel al lui Wes Anderson vin în competiţie cu alte două atu-uri puternice: Ursul de Argint la Berlin 2014 (pentru regie cel dintîi, pentru film – Marele Premiu al juriului cel de al doilea) şi Globul de Aur la recenta ediţie din ianuarie curent (la categoria dramă, respectiv la categoria comedie / musical).

Cu se vede, va fi greu de stabilit care vor fi învingătorii la principalele două categorii. Nu este esclus însă ca iepurele să sară de unde te aştepţi mai puţin. S-a mai văzut. La o ediţie recentă am văzut cum un film nominalizat la 12 (douăsprezece) categorii n-a obţinut nici măcar un oblete! Juriul e întotdeauna imprevizibil; îi plac loviturile de… film! Aşa că să nu ne mirăm dacă ne vor trezi cu „Selma” (de Ava Du Vernay) pus în fruntea palmaresului. Dar chiar dacă nu va fi, el rămîne cu cea mai curioasă situaţie: să fie nominalizat pentru cel mai bun film şi în rest nimic! (doar un cîntec!). Cum va fi ajuns la această categorie fără alte aprecieri, cît de cît (un actor, o actriţă, un scenariu, o scenografie ceva acolo din care să înţelegem de ce e cel mai bun film). Cazul rămîne unicat în istoria premiilor. De aceea şi zic: ce-ar fi să ne trezim cu el în fruntea palmaresului?!

Dar să amintim şi celelalte filme-posibile cîştigătoare: „The Imitatioon Game” (opt nominalizări). „The Theory of Everything” de James Marsh (cinci nominalizări) şi „Whiplash” de Damian Chazelle (id.).

Admiţînd că în legătură cu „Selma” am făcut o glumă, mizez – ca şi la ediţiile anterioare – pe un anume film şi pe un anume regizor; aleşii mei sunt de data aceasta: filmul „Birdman” şi regizorul Linklater.

Dacă însă avem în vedere nişte criterii de apreciere la care americanii ţin foarte mult şi anume: succesul de casă în primul rînd şi subiectul/ povestea desprins/ă din realitatea imediată (cu cetăţeni americani de excepţie) în al doilea rînd, sar putea ca filmul lui Eastwood să le depăşească pe celelalte.

Mai dificil e de ales în cazul actorilor. Chiar dacă Michael Keaton („Birdman”) şi Eddie Redmayne („The Theory of Everything) vin în competiţie cu Globul de Aur în braţe, şansa lor nu-i deloc sigură, Bradley Cooper („American Sinper”) şi Benedict Cumberbatch („The Imitation Game”) anunţîndu-se drept nişte candidaţi de temut. Dintre „secundari” trei sunt mai cunoscuţi: Robert Duvall („The Judge”), Ethan Hawke („Boyhood”) şi Edward Norton („Birdman”). Veteranul Duvall (84 ani!) ar merita un Oscar pentru întreaga sa carieră; are deja o statuetă din 1983 pentru un rol protagonist în „Tender Mercies”, aşa încît un premiu secundar acum n-ar fi cine ştie ce. I-ar prinde mai bine, cred, lui J.K. Simmons („Whiplash”) care a primit şi Globul de Aur.

Dintre actriţele nominalizate pentru rol protagonist Felicity Jones e singura care vine dintr-un film („The Theory of Everything”) nominalizat la categoria cel mai bun. Toate celelalte joacă în filme care n-au primit această nominalizare: Marion Cotillard („Deux jours, une nuit”), Julianne Moore („Still Alice”), distinsă cu Glob de Aur, Rosamund Pike („Gone Girl”) şi Reese Witherspoon („Wild”). Marion şi Reese sunt deţinătoare de statuete (2007, „La Vie en Rose”, cea dintîi, 2005, „Walk the Line” cea de a doua), încît pare posibil să o lase favorită pe Julianne Moore. După cum la categoria actriţe în rol secundar, Meryl Streep (!), cu atîtea şi atîtea nominalizări şi premii (ultimul Oscar, la ediţia din 2011 pentru rolul protagonist din „The Iron Lady”) nu cred că s-ar mai bucura de un amărît de „secundar”, aşa că i-l va lăsa (probabil!) Emmei Stone („Birdman”) sau Keyrei Kinghtley („The Imitation Game”) dacă n-ar fi pe acolo şi Patricia Arquette („Boyhood”) şi Laura Dern („Wild”).

Noi facem presupuneri, juriul hotărăşte fără să ne întrebe…

 

Revista indexata EBSCO