Mar 14, 2015

Posted by in Consemnari

Ioana COSTA – Un volum, primul

Isidor de Sevilla, Etimologii XI-XII, ediţie bilingvă; ediţie îngrijită, traducere din limba latină, studiu introductiv, cronologie şi note de Anca Crivăţ, Iaşi: Polirom, 2014.

 

Şcoala românească de filologie clasică, reprezentată universitar de unul dintre cele mai vechi departamente, înfiinţat odată cu instituţia prin care s-au pus bazele învăţămîntului superior, a asigurat – în existenţa sa seculară – echivalarea prin traduceri a operelor de căpătîi ajunse la noi din Antichitate şi Evul Mediu. Au rămas însă titluri care mai aşteaptă întîlnirea cu publicul românesc, tot aşa cum începe să se facă simţită nevoia reluării unor traduceri, pentru cititorii contemporani.

Etimologiile lui Isidor de Sevilla aparţin acestui segment al aşteptărilor. În 2014 a apărut, în de-acum respectabila colecţie Biblioteca medievală, a Editurii Polirom, primul volum din ceea ce urmează să fie traducerea integrală a acestei lucrări monumentale. Operele întinse ale Antichităţii ajung la cititorii contemporani, cel mai adesea, fie într-o traducere completă, dar cu aparat critic minimal, fie în segmente elaborate complet, menite să răspundă întrebărilor puse sau nepuse de filologul sau amatorul care ţine în mîini volumul. Ne-am dori traducerile complete în varianta elaborată. Avem de aşteptat – dar nu suntem singuri, au încă de aşteptat chiar spaţii culturale cu bună tradiţie în editarea anticilor.

Volumul bilingv editat de Anca Crivăţ – medievist deplin, care a aşezat, în aceeaşi Bibliotecă medievală, Fiziologul latin. Richard de Fournival, Bestiarul iubirii (ediţie bilingvă; ediţie îngrijită, traducere din latină şi franceza veche, note şi studiu introductiv de Anca Crivăţ, Iaşi: Polirom, 2006) – reprezintă începutul, de pe la jumătate, al editării celor douăzeci de cărţi ale Etimologiilor isidoriene. Caracterul fondator pentru cultura europeană al acestui opus magnum poate fi perceput cantitativ din starea manuscriselor ajunse pînă la noi: aproximativ o mie de manuscrise, dintr-un răstimp de o mie de ani (din secolul al VII-lea pînă într-al XVI-lea). Transferînd cifrele într-un limbaj familiar, avem de-a face cu cîte o ediţie pe an, dacă ţinem cont de faptul că fiecare manuscris echivalează, în esenţă, cu ceea ce este pentru noi o ediţie (distinctă de cele ce o precedă, potenţial model pentru cele ce îi urmează).

Lector non nostra leget, sed ueterum releget („Cititorul nu va citi scrierile noastre, ci le va reciti pe ale autorilor din vechime”, ibidem p. 28) – smerenie de autor, ademenire pentru cititor. Şi, nu mai puţin, lecţie ce merită să fie însuşită, desprinsă dintr-un volum ce este el însuşi o lecţie de filologie, prin desfăşurarea discretă a acribiei şi răbdării.

 

Bucureşti, februarie 2015

Ioana Costa

Revista indexata EBSCO