Feb 12, 2015

Posted by in Autori

Ioana COSTA – Survival kit

Sandra Newman, Lit Kit, kitul de supravieţuire în literatura occidentală sau cum să citeşti clasicii fără reverenţă, traducere din limba engleză de Mihai Moroiu, Bucureşti: Baroque Books & Arts, 2013.

 

Nu ne deosebim prea mult de strămoşii noştri din Antichitate – dacă înţelegem asta, ni-i simţim mai aproape sau, dintr-o altă perspectivă, ne amărîm că nu am evoluat cît am crede. Citeau şi ei, ca şi noi, ce era la modă. Moda lor poate că avea alte jaloane, dar tot modă era, adică, etimologic, ceva ce îi atrăgea pe oamenii contemporani lor, recenţi (vide adverbul latinesc modo, „recent”). Nu se scufundau, cei mai mulţi, în lecturi extinse şi aprofundate, preferau selecţiile. Acestui apetit pentru literatura de maximă calitate, gata selecţionată, i se datorează atît supravieţuirea unor antologii, copiate abundent (Anthologia Palatina, codicele descoperit la Heidelberg – vechea provincie Palatinata –, la începutul secolului al XVII-lea, a transportat pînă către epoca tiparului mult elogiata lirică greacă), cît şi pierderea iremediabilă a corpusului din care se făcuse selecţia.

Dar poate că lumea noastră a dus ceva mai departe această rupere de textul originar prin reelaborări care facilitează accesul. Sandra Newman vorbeşte despre „hrănirea cu linguriţa”, exemplificată prin titluri grăitoare şi ademenitoare („Ulise pe gustul oricui – ediţie pentru supernătîngi”, „1001 de cărţi – Citeşte-le sau vei muri”, „Influenţa lui Proust asupra veniturilor lui Allain de Botton”), altfel spus, înlocuirea lecturii cărţilor prin lectura despre cărţi. Pornind de la realitatea contemporană şi nevoia de a o altoi cu plăcerea pe care literatura ar trebui să o producă, ea pune la îndemîna tuturor „kitul de supravieţuire în literatura occidentală”.

Fără să surprindă, volumul începe cu capitolul „Grecia: leagănul civilizaţiei greceşti”. Oamenii „mari” ai veacurilor trecute învăţau limbile moarte de pe la cinci ani. „Acum şi ei sînt morţi. O fi meritat? S-ar putea să nu aflăm niciodată” (p. 11). Oamenii de rînd ai veacului nostru mai citesc doar cîteva opere latineşti şi greceşti, rareori altfel decît în traducere; „… nu face greşeala să înveţi greaca – ne sfătuieşte autoarea –, pentru că te vei trezi plasat, din categoria «inteligent», în cea de «prezenţă asexuată care deranjează»”. Homer era un „cantautor” care, pentru amuzamentul pe care îl oferea seara, primea găzduire; văzute aşa, cînturile prea amănunţite sau care par excesive pot fi înţelese ca rod al unei ospeţii mulţumitoare, cu un bucătar bun, de lîngă care nu ar fi vrut să plece prea grabnic.

Un ultim citat ireverenţios din acest prim capitol al unei cărţi pe care o recomandă chiar faptul că ar trebui ocolită de cei ce respectă (cu inerenta distanţă) cultura clasică: subcapitolul „Homer cel cu multe adjective” se încheie cu observaţia că înserierea de epitete, mereu aceleaşi, indiferent de context, seamănă cu „felul în care politicienii de astăzi recurg la sintagme lipsite de sens, ca «fraţi amerindieni», «în măreaţa noastră ţară» şi «nu voi creşte impozitele»”.

În codificarea autoarei (profesoară la Temple University, Chapman University şi University of Colorado), care îşi încheie fiecare capitol cu o întreită recomandare de „importanţă”, „accesibilitate” şi „amuzament”, epopeile homerice sînt identificare aşa: Iliada are 8-3-6, Odiseea are 10-5-7. Nu e foarte rău. Troilus şi Cresida a lui Chauser are 4-3-4, iar Faust a lui Goethe, 10-4-3. Lit Kit merită cel puţin o notă mare din trei. Aşa cum binemerită şi Editura Baroque.

Bucureşti, ianuarie 2015

Revista indexata EBSCO