Dec 31, 2014

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Degeaba stau cu gura căscată după sania tunată a lui Moş Crăciun, că nu-mi pică o acadea, o blamajea, o alună, ceva. Numai şi numai reviste curg şi nu se mai termină din bocceaua lui Moş Crăciun Poştaşul! Şi, uite-aşa, mai boscorodind rîvna cea neînduplecată a colegilor izvoditori de gazete, mai rîzînd de ce văd în oglindă, mai tuflind a bucurie o cuşmă imaginară de duşumeaua biroului la vreo lectură brici, am rămas cu un schelet de calendar ştirb, care se hlizeşte la mine cu cleiul de pe cotor, gol ca o sticlă după zaiafet. Şi iar mă pornesc şi zic vorbă mare: mai scriu eu şi compresa asta, apoi încă vreo douăşpce la anul şi…mai vedem noi. Buun! Ba’ iată că nu-i bine de loc. Pentru că am în faţă cîteva rînduri care m-au cutremurat sincer, semnate de Catinca Agache în revista Lumina despre Ion Miloş. Undeva, în Suedia, uitat de prieteni şi rude, cel care a deschis cărţile a zeci de scriitori români pentru suedezi, traducîndu-le decenii în şir, prietenul lui Cioran, Vasko Popa, Şerban Cioculescu, Marin Sorescu, Fănuş Neagu, Romul Munteanu, curtat cu insistenţă odinioară de cei care voiau recunoaştere în spaţiul cultural scandinav, prezent dacă nu mă înşel şi în manualele şcolare, s-a resemnat să depene firul Parcelor în singurătate, într-un centru destinat persoanelor în vîrstă care nu se mai pot îngriji singure. Sînt inserate în textul Catincăi Agache cîteva rînduri semnate de Ion Miloş. Nu ştiu, dintr-o corespondenţă personală cu autoarea, o misivă urbi et amici, dar le preiau şi eu, îndemnînd la meditaţie pe final de an, cînd ne contabilizăm firitiselile şi remuşcările: „Eu sînt pe moarte. Dacă nimeni nu mă ajută, nu mă încurajează, mor. Numai cîţi scriitori am făcut… Am făcut din mici mari, traducîndu-i. Unde-s acum?! Mă sună vreunul? Acum văd cît am fost de păcălit în viaţa mea”. Sigur, nu este un text cu panglicuţă bleu pentru final de an, dar nici nu putem trece peste cumplita amărăciune din scrisoare. Poate aprecierile în timp ale unor prieteni care şi-au onorat prietenia, îmi vine acum în minte cartea lui Constantin Dram Omul miloşian, parcă singura despre scriitor şi opera sa, să-i mai pună o compresă pe suflet. Şi poate, dintre cei care au avut parte de susţinerea lui, se va găsi cineva să-i caute numărul de telefon de la Centrul Trygghetsboende Lekattens din inima oraşului Malmo. Iar noi dăm fuga la Oradea să reîntregim Familia în prag de sărbători. Şi unde sîntem întîmpinaţi cu editorialul lui Alexandru Seres: Din nou despre „sinceritatea” lui Cioran. Aşa-i trebuie autorului, dacă citeşte cu meticulozitate editorialele lui Nicolae Manolescu! Glumim, desigur, pentru că de la aceste lecturi şi încrederea în sentinţele şi aprecierile sale criticese deapănă firul acestui articol în care este pusă încă o dată la index sinceritatea lui Cioran. Alexandru Seres iese convenabil din dilema pro sau contra, apelînd la autoritatea surselor sale de lectură şi informaţie şi scoţînd din mînecă textul lui Constantin Noica despre Cioran. Trecem cu privirea şi peste crîmpeiele de înţelepciune ale lui Gheorghe Grigurcu risipite ca aforisme ori notiţe de lectură, ziceri celebre, pe care nu le ocolim niciodată. Numeroase propuneri de lectură ne face revista, de la cartea lui Mihail Gălăţanu, Despre cum iubesc în timp ce mor la Căutînd o insulă de Ion Maria, Cîteva lucruri despre tine a lui Florin Irimia ori Un Rebreanu hăituit semnată de Andrei Moldovan, ca să ne oprim doar la cîteva dintre ele. Nu putem rata nici premiera unei teze de doctorat, susţinută de Irina Păcurar avînd ca subiect „Familia” – Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni (1865-1906), proprietar;redactor şi editor Iosif Vulcan. Perspectivă monografică. Nu ocoliţi nici infuzia de literatură universală contemporană în varianta lirică a lui Sandro Sicelota tradusă de Al. Cistelecan. Şi cum o familie se aşează în jurul unui simbol, mai ales la ceas de sărbătoare, ne oprim şi la Vatra. „N-ai un frate Emil spînzurat, ca Rebreanu, degeaba te apuci să faci proză./ Decît firul de plumb e mai bun ştreangul fratelui, pentru un plus de precizie./ O pendulă se cere întoarsă şi mereu întîrzie din cînd în cînd, pe cîte un frate –/ lui Emil i-a sunat, la fix, ceasul cu cuc. Mai ales dacă scrii un roman/ n-ai cum să te lipseşti de un frate Emil ridicat în ştreang pentru înaltă trădare” scrie Emilian Galaicu – Păun în poemul de debut al revistei, Fratele Emil. Poezie de calitate găsim şi în vastul grupaj semnat de Liviu Georgescu, în timp ce proza este prezentă printr-un amplu grupaj de proză scurtă în tranziţie sau în acţiune, dar şi prin textul lui Paul Tumanian. Un grupaj inedit ni-l apropie pe Alexandru Muşina prin pagini de jurnal, în care găsim confesiuni preţioase: „Desigur, numai o spaimă, difuză, dar foarte puternică, explică incapacitatea mea actuală de a mai scrie, blocarea „progresului” meu literar, vizibil în perioada de pînă-n ’85-’86. A urmat o „sugere a rezervelor” şi, acum, impasul. Dar, literatura nu se face după ce ţi-ai consumat ¾ din resurse ca „să-ţi faci curaj”. Un sumar bogat, din care nu lipsesc cartea străină, cronica plastică, rubrica in memoriam, adică un număr care se vrea citit in integrum. La malul Dunării intrăm în Porto Franco cu ghidajul lui Sterian Vicol. Aici vom da de urmele festivalurilor care s-au săvîrşit în numele lui Grigore Hagiu la Tg. Bujor ori la curţile Hortensiei Papadat-Bengescu. Constantin Trandafir ne propune însă să schimbăm în cazul ei azimutul critic pe poezie. Primele texte lirice au fost scrise de scriitoare în limba franceză – ne aminteşte autorul. Cît şi cum se poate depăna firul care le are la celălalt capăt pe Anne de Noailles, Ana Văcărescu, Martha Bibescu veţi afla din articolul cu pricina. I. Necula ne reţine atenţia asupra unui „prototip al imaginarului narativ feminin” şi un scurt popas în temerara iniţiativă de a edita, văleat 1926, o revistă a scriitoarelor precum şi legătura Hortensiei Papadat-Bengescu cu „demersul suratelor ei”. Acelaşi critic şi istoric literar ne aminteşte că anul acesta comemorăm 110 ani de la plecarea lui Ştefan Petică. De la istorie la contemporaneitate, cu Mihaela Albu în ipostază lirică: „Liliacul din grădină/ -trecut de ani-/ şi-a uitat înflorirea./ Apa sărată a lacrimilor mele/ i-a oprit acum/ întrecerea/ cu/ Timpul// De după deal/ Moartea/ stă la pîndă/ şi/ aşteaptă-cu atîta încredere-/ renunţarea// Numai tu,cu un gînd de zîmbet,/ îi aduci înapoi culoarea!// …Întunericul/ se lasă acum înspre departe!.”.(Tu) De la Galaţi la Tîrgovişte, pentru o nouă întîlnire cu Litere. Un nou serial se profilează, graţie lui Barbu Cioculescu, cu Radu Tudoran în prim plan: „În anii comunismului, Radu Tudoran a fost singurul dintre romancierii reputaţi ai perioadei interbelice care şi-a continuat neabătut, cu un viu simţ al prezenţei, calea unei ascensiuni pe care şi publicul cititor şi critica i-au deschis-o chiar de la debut”. Sîntem purtaţi, în acest prim episod prin Un port la răsărit, Flăcările,Anotimpuri. Urmează, evident, celelalte romane importante, începînd cu Fiul risipitor. Ne întoarcem în secolul XIX şi la poezia Elenei Văcărescu, printr-un semnal din viitoarea carte pregătită de Mihai Cimpoi: Elena Văcărescu, poeta „neliniştii divine”. În reţeta lirică a poetei, criticul regăseşte „o adevărată po(i)etică a bucolicului virgilian, a serafismului franciscan, a întoarcerii roussoiste la natură”. Nu sînt neglijate nici apropierile de Sully Proudhomme şi de parnasieni în general. Facem o reverenţă în faţa unei noi bijuterii marca Radu Cîrneci: Bilitis (începutul sec. VI î.Hr. -?) în varianta: „Da, îţi voi săruta de la un vîrf la altul lungile-ţi/ aripi negre,o,dulce pasăre, porumbiţă captivă,/ cu inima zvîcnind sub mîna-mi alintătoare.// Gura ta cu buzele-mi o voi cuprinde, precum un/ copilaş ţîţa mamei sale. Ah, şi tremuri!../ Fiindcă sărutul meu pătrunde adînc/ şi îţi înfloreşte iubirea” (Sărut învingător) Terminăm cu poezie şi începem cu poezie, pentru că, în Caiete Silvane sîntem întîmpinaţi de trei solii lirice de la Adrian Suciu, George G. Astalos şi Valeriu Mircea Popa. Alegem, absolut subiectiv, o mostră din misiva lui Adrian Suciu: „ Eu n-am pămînt. Pămîntul pe care l-aş avea eu/ s-ar face gheţar şi s-ar ascunde la poli. Eu n-am femeie./ Femeia pe care aş avea-o eu l-ar naşte/ iar pe Hristos şi s-ar ascunde în Evanghelii./ Nici pisică n-am: pisica mea latră de-aseară”. (Nu sta singur la masă!) Radu Ţuculescu ne propune un exerciţiu de imaginaţie şi o întoarcere în vechea şi morbida atmosferă de internat pe un ritm aparte: Dansul marmidei, cum şi-a botezat fragmentul de proză dintr-un iminent roman, Mierla neagră. Ca de obicei, revista face o invitaţie în trecutul cultural de excepţie al Sălajului prin evenimente ori personalităţi, de data aceasta fiind rîndul lui Ştefan Goanţă, unul dintre regizorii şi oamenii de cultură activi ai spaţiului, care a marcat profund viaţa culturală a zonei, cum ne asigură Irina Goanţă, autoarea Rememorărilor. Fugim iute, iute către România literară pentru a afla ce s-a mai petrecut la Gala Poeziei Române Contemporane de la Alba Iulia. Aflăm că au urcat pe scenă douăzeci de poeţi aleşi dintre cei aleşi, pe sonuri de muzică şi după recitarea lui Constantin Chiriac, în prezentarea lui Nicolae Manolescu. Nume cunoscute în poezia română, de la Adrian Popescu, Ioan Moldovan, Vasile Dan, Ovidiu Genaru la Nichita Danilov, Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu ori Arcadie Suceveanu. Irina Petraş ne avertizează să nu trecem uşor peste o carte de publicistică semnată de Ion Brad: Cărţile prietenilor mei, unde îi vom întîlni, în varii ipostaze critice, pe Augustin Buzura, Horia Bădescu, Diana Câmpan, Mihai Cimpoi, Angela Martin, Eugen Simion, Mircea Tomuş et alii. De apreciat la superlativ vigoarea criticului la cei 85 de ani! Cosmin Ciotloş ne lămureşte ce şi cum este cu răspunsul lui Nicolae Manolescu la diverse acuze, răspuns adunat între coperte sub inspiratul titlu Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc. Scrie Cosmin Ciotloş: „Sper că nu mă înşel bănuind că, adresînd această Istorie…celor care citesc, Nicolae Manolescu nu i-a avut numaidecît în vedere pe copii (cum mărturiseşte în Explicaţia de la p.5) ci pe cei care, chiar adulţi fiind, păstrează bucuria lecturii. Oricum, îi exclude cu umor pe specialiştii încrîncenaţi”. Nu las în coadă de peşte Compresa, fără firitiselile cuvenite la înnoire de an şi gînduri, aşa că La mulţi ani şi fie-vă compresa la îndemînă şi de folos!

Revista indexata EBSCO