Dec 31, 2014

Posted by in MOZAIC

Ioana COSTA – Vergilius noster

Publius Vergilius Maro, Eneida. Introducere, traducere în hexametri, bibliografie şi indici de Dan Sluşanschi, ed. Antoaneta Sabău şi Otniel Vereş, Oradea: Ratio et Revelatio, 2014.

 

În ultimii ani ai secolului trecut (încă atît de apropiat, încît abia dacă îl putem socoti cu adevărat trecut), filologia clasică românească a găzduit un fenomen editorial surprinzător în sine şi, nu mai puţin, prin înseriere. Profesorul Dan Sluşanschi, indo-europenist, cantemirolog, medievist cunoscut savanţilor contemporani de pretutindeni, a devenit traducătorul epopeilor antice. A fost mai întîi Odysseia (în 1997), urmată – la doar un an distanţă – de Iliada şi, în 2000, de Eneida. Oricare dintre ele ar fi fost încununarea unei munci de o viaţă. Faptul că tustrele au apărut în decursul unui lustru neîntreg a înnobilat cultura românească; glasul unic care li se făcea atunci auzit însemna urcarea pe un singur piedestal a celor trei epopei, rîvnite în toate culturile, din totdeauna. Traduceri româneşti mai existaseră, memorabile şi elogiate, ca acte de cultură ori de-a dreptul ca reuşite literare. Murnu îşi legase numele de cele două epopei homerice, Coşbuc, de Odiseea şi de Eneida. Lovinescu tradusese, surprinzător, dar impecabil, Odiseea în proză; Cezar Papacostea dăduse cea dintîi Odisee în metru original, rămasă însă la jumătate (cînturile I-XII). Clujeanul (prin adopţie) Teodor Naum şi timişoreanul (prin adopţie) Gheorghe Tohăneanu au redat Eneida în endecasilabul preferat cîndva şi de Murnu pentru Odiseea (căruia îi opusese hexametrul dactilic în traducerea Iliadei). Triada epopeilor antice apărea însă, odată cu tălmăcirea lui Dan Sluşanschi, pe de-a-ntregul în metrul originar, hexametrul dactilic. Vers dificil, despre care specialiştii ajunseseră să spună că nu era propriu nici măcar limbii greceşti, hexametrul devenea acum o realitate vie a limbii române. Epopeile ce poartă pecetea iubirii profesorului Dan Sluşanschi pentru antichităţi şi, deopotrivă, pentru limba română şi-au găsit locul firesc, tocmai pentru că niciun cuvînt nu este înghesuit într-un ritm vechi, ci respiră liber.

Nu era vorba însă doar de un proiect de traducere, ci de un plan grandios: fiecare epopee urma să fie dublată de ediţia critică a textului grecesc, respectiv, latinesc. Şi, mai departe, de volume de comentarii. Nu a fost să fie… O viaţă nedrept de scurtă în ani (chiar dacă generoasă în titluri) a făcut ca proiectul să ne rămînă ghimpe în carne, datorie de împlinit de aici încolo. Triada epopeilor, cu un singur glas, ce deapănă firesc hexametrii româneşti, a trecut doar în cazul Eneidei dincolo de traducere: odată cu Eneida apăruse Aeneis, ediţia critică a textului latinesc.

Editura Ratio et Revelatio a deschis în toamna aceasta seria „Dan Sluşanschi”, o luare în posesie a moştenirii înalte, adînci şi întinse pe care ne-a lăsat-o iubitul nostru profesor. Cursurile universitare, lucrările ştiinţifice, traducerile din limbi moderne sînt precedate de epopeea vergiliană – o încîntare pentru cititorul împătimit, dar şi pentru novice; şi, deloc în ultimul rînd, pentru filologul care descoperă echivalarea, vers cu vers, într-o corespondenţă ce părea imposibil de atins:

Arma uirumque cano, Troiae qui primus ab oris

Italiam fato profugus Lauinaque uenit

Litora, multum ille et terris iactatus et alto

Vi superum, saeuae memorem Iunonis ob iram

„Armele cînt şi bărbatul ce primul din Troia venit-a

Soarta să-şi afle-n Italia şi pe Lavinice ţărmuri,

Multzbuciumat, pe uscat şi pe-a mării adîncuri, asemeni,

Sub a Cereştilor vrere şi-urgie, prin ura Iunonei…”

 

Bucureşti, decembrie 2014

Revista indexata EBSCO