Dec 31, 2014

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Marius CHELARU – Poezia e aripa unui înger

„Mereu şi mereu pentru a găsi

cărarea către poem

năpădită de cuvinte.”

Roman Kissiov, Ars poetica

 

În percepţia unora dintre occidentali, după o imagine devenită aproape clişeu, în general Balcani (lb. turcă: munţi) înseamnă un teritoriu între Dunăre şi Dardanele, Istria şi Bosfor, cuprinzînd statele din fosta Iugoslavie, Albania, România[1], Bulgaria, parte din Turcia, Grecia şi Ungaria – grecii şi ungurii nu agreează ideea. Dar, dincolo de aceasta, este percepută şi ca o zonă spirituală plină de viaţă, culoare, exotism, pasiune, cu o bucătărie tradiţională[2] aparte, un oarecare „ruralism”, istorie complicată, fluiditate/ fragilitate a frontierelor (generînd tragedii ca raptul Basarabiei, Bucovinei sau, recent, cea din Kosovo, şi însîngeratul an 1999 pentru Iugoslavia), un naţionalism considerat uneori „exacerbat”, plurilingvism, de o familiaritate/ intimitate azi cvasi-dispărute în Occident, cu oraşe care se supun unor „legi ale excepţiei” şi pe care e „o cutezanţă să le descrii… au feţe, capricii, mii de direcţii, secrete[3]”, ce să mai vorbim despre „regiuni”!

Pornind de la coordonatele etnologico-spirituale, dincolo de multele similarităţi/ paralelisme, fondul/ modele comune, de termeni consideraţi mai mult sau mai puţin „depăşiţi” (mentalitate balcanică[4], structuri mentale/ de atitudine balcanice[5], homo balcanicus, cu diversele „tipuri”[6] sau „balcanism literar[7]” ş.a.m.d.) tocmai aceste caracteristici dau (dincolo de încadrarea geografică şi percepţia existentă în fiecare stat „catalogat” drept „balcanic”), chiar dacă ar putea părea ciudat, şi un farmec aparte. Astăzi este evident pentru tot mai mulţi specialişti (şi) occidentali că factorii de destabilizare din „Balcani” ţin în primul rînd de crizele economice, sociale şi politice, nu de diversitatea etnică/ culturală.

În pofida acestor aspecte, deşi sîntem, spunea Ioan Flora[8], „foarte contemporani cu vecinii noştri de un mileniu şi cîteva secole”, fie ei sîrbi, albanezi, bulgari ş.a.m.d., încă sînt puţini paşii făcuţi întru cunoaşterea şi, poate, astfel şi apropierea spirituală dintre noi.

În ultimii poate mai bine de zece ani am avut ocazia să călătoresc în multe zone din această parte a sudului şi su-estului Europei. Astfel (parte şi datorită colaborării la diverse proiecte/ reviste ca „Poezia”, „Convorbiri literare”, „Carmina Balcanica”, Kadō ş.a.), am putut să cunosc mulţi autori din mai multe generaţii/ adepţi ai mai multor trenduri/ stiluri/ mentalităţi/ abordări/ curente ş.a., să mă apropii de poezia contemporană a acestor ţări, inclusiv din Bulgaria.

Ajungînd în Armenia, la Erevan, apoi călătorind mai departe, către alte zări, prin „Transcaucazia” (locuită de diverse popoare/ populaţii, cîte au mai rămas în urma conflictelor de tot felul, care vorbesc zeci de limbi), traversînd urmele vechiului „drum al mătăsii”, care venea dinspre Georgia pe calea spre Persia, pînă la Stepanakert şi Şuşi, am participat la o lansare a cărţii lui Roman Kissiov, la care facem aici referire

 

Roman Kissiov este cunoscut în Bulgaria, dar şi peste hotare, atît ca poet, cît şi ca pictor/ ilustrator, traducător.

Ne-am întîlnit în 2003, la Curtea de Argeş, într-o adunare poeticească cosmopolită. Am schimbat cîteva vorbe, apoi am avut parte de o seară deosebită la Vila Florica. (în volum este un poem despre acea noapte de poezie). Avea să fie prima dintr-o serie de zile şi seri frumoase, într-o atmosferă deosebită, la care am fost parte amîndoi, pentru că soarta, dar şi dorinţa noastră de a ne revedea, a făcut să ne întîlnim/ să călătorim împreună, apoi, în cele mai diverse locuri, de pe malurile lacului Ohrid, la Struga, la poalele Araratului, la Erevan, din Sofia la Ruse etc. În timp, am discutat despre poezie, despre lume. Apoi, anul acesta, am şi publicat o carte (discutată îndelung, pînă a-i da forma finală) cu poezia sa la Iaşi („Lumea cuvintelor”), la Editura „Timpul”, ilustrată tot de el. Multe dintre poemele „Lumea cuvintelor” se regăsesc în această carte apărută pe meleagurile (despre care scria în secolul al VII-lea Anania Shirakatsicare a notat cîteva rînduri şi despre teritoriul de azi al România şi oamenii de aici, în Ashkharatsuyts, titlu tradus în Occident Geografia[9]) unde se vorbeşte limba armeană.

Într-o carte care a stîrnit multe comentarii în epocă[10], René Huyghè scria: „Textul cedează imaginii! – Fotografie, tipar: imagine, carte! Dublă opoziţie ce rezumă traiectoria culturii noastre”, concluzionînd că, dacă pentru a-şi „împlini destinul” Occidentul a trecut prin etapa cărţilor, a căror „domnie” a fost legată de „faza intelectuală”, acum e o trecere spre „etapa vizuală”. Şi asta înseamnă şi alt fel de a vedea imaginea, de a o îmbina cu litera/ cartea.

Poate că de la astfel de consideraţii e o cale prin care poate fi ascultată şoapta „Lumii cuvintelor” care pleacă dinspre sufletul, inima şi gîndul lui Roman Kissiov. Răsfoind paginile cărţii acesteia, în care poezia este însoţită de ilustraţii – semnate tot de Roman Kissiov, ai o imagine de complementaritate. Sau, dacă vorbim în termenii lui René Huyghè, poartă ochiul şi gîndul spre „domeniul vizibilului”, pentru ca, apoi, răsfoindu-le, cititorul să poată să ajungă alături de locul unde domnia literelor se împleteşte cu cea a imaginilor, în interiorul, în miezul „lumii cuvintelor” autorului. O lume care este împletită din nuanţele introspecţiei, dar şi ale misticului, cu paşi dinspre înlăuntrul său, acolo unde poezia îi pare „aripa unui înger”, spre „exterior, într-o lume în care este atîta lumină şi frumuseţea, dar în care, uneori, scrie Roman Kissiov, „plîng soarele/ care plînge seminţele/ căzute pe pămînt uscat”. Interesant este modul în care scrie autorul, uneori părînd că „vede” imaginea şi în cuvinte. Altfel spus, poezia, în viziunea lui, pare a fi mai ales/ mai curînd imagine, căutarea căii cele mai simple, mai directe pentru cuvîntul definitoriu pentru o stare de spirit, un gînd, o idee. Îmbrăcat oarecum între bine şi gri ori chiar umbrele întunericului, între noapte şi zi, între timp şi sfîrşit, scrie de parcă ar căuta răspunsuri între faldurile de înţelesuri ale simbolului/ cuvîntului, dar năzuind metafore interesante şi din punct de vedere al proiectării imagistice.

Am întîlnit ideea a două aspecte ale „fragmentării” (cu „răsfrîngeri” în varii domenii, de la ştiinţele globalizării, la psihologia socială[11]/ a individului), anume fragmentarea cunoaşterii, faţă cu aceea a receptării. În siaj, poate că orice carte ar putea fi poate citită, oricît de simplă sau de complexă ar fi, în varii grile de lectură, după cum îl vede fiecare lector. Una dintre aceste „grile” pe care le-am avut în minte lecturînd poemele lui Roman Kissiov a fost că fiecare dintre ele poate fi privit şi ca un „dublu portret” al său, în care autorul se „vede/ descrie” şi ca o parte dintr-o lume de cuvinte din care nu lipsesc îngerii, Dumnezeu (de altfel, simbolistica creştină este prezentă în poezia sa), „glasul sîngelui”, aripa unei porumbiţe, Cerul şi Pămîntul şi…

Discutînd cu Gagik Davtyan, care semnează versiunea în armeană, am înţeles că a avut, în linii mari, cam aceeaşi percepţie asupra versurilor pe care le transpunea în limba lui Mesrop Mashtots, cel care, spune-se, a creat alfabetul armean.

Roman Kissiov cultivă, într-un volum nici parcimonios, nici în exces de figuri de stil, şi culorile şi metafora în construcţii imagistice, cu amprentă personală, pictînd din culoare şi cuvînt o lume de cuvinte a sufletului său ca partea sufletului lumii. În rest, spune poetul:

„După mine, cuvintele au lăsat

urme de paşi în neaua albă a hîrtiei,

arătînd limpede

încotro am mers…”

 

Roman Kissiov, Înălţare (Възнесение), versuri, ediţie trilingvă, armeană, bulgară, rusă, versiunea rusă: Kiril Kovalgi, Alexander Govorkov şi Vladimir Stockman, versiunea armeană: Gagik Davtyan, ilustraţii; Roman Kissiov, Stepanakert, 2014, 146 p.

[1] La noi subiect controversat; Victor Papacostea a pus bazele studiului ştiinţific al vieţii oamenilor/ popoarelor de aici; a fondat în 1937 Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice; în revista institutului, Balcania, s-au enunţat principiile balcanologiei, nuanţate apoi, în timp.

[2] S-a spus că bucătăria „tradiţională” balcanică e de fapt persană, ajunsă aici pe filiera arabă, apoi otomană (Aleksander Kiossev, The Dark Intimacy: Maps, Identities, Acts of Identification, în vol. ed. de Bjelić, Dušan I., Savić, Obrad, Balkan as Metaphor. Between Globalization and Fragmentation, Cambridge, Londra, 2002, p. 172 – apud Antoaneta Olteanu, Homo balcanicus, Ed. Paideia, 2004, p. 15. Asemănările gastronomice: frapante, deşi diferitele specialităţi pot avea denumiri specifice, dar aproape de fiecare dată, în fiecare ţară, chiar în cadrul aceleiaşi ţări, e un alt fel de mîncare.

[3] În vol. coord. de A. Babeţi, C. Ungureanu, Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă; fragmentul Lvov, de Joseph Roth, Ed. Polirom, Iaşi, 1988, p. 119.

[4] Folosit prima dată de geograful sîrb Jovan Cvijiè, în La Peninsule Balkanique, 1918.

[5] Paschalis M. Kitromilides, Mentalitate balcanică, în vol. Balcanismul, în Secolul XX, nr. 7-9/ 1997. Pe această temă: Maria Todorova, Balcanii şi balcanismul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000; Mircea Muthu, balcanologie, vol I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

[6] Igov Svetlozar, în Homo balcanicus: kărstopătniat èovek/ Homo balcanicus: omul la răscruce, din vol. ed. de Gh. Domov, Literaturno-estetièeski pocesi na Balkanite, Sofia, 1994 – apud. A. Olteanu, op. cit, p. 57.

[7] Lansat de G. Călinescu.

[8] Ioan Flora, în „Cuvînt înainte”, p. 8, Antologia poeziei sîrbe (sec. XIII – sec. XX), editura Solstiţiu, Satu Mare, 2004

[9] Robert H. Hewsen, On the date and authorship of the Axarha’oyc’, s.l., „„Revue des études armeniennes”, Paris, 1967, p. 409-432; idem, The geography of Ananias of Širak (Ašxarha’oyc’): the long and the short recensions, Wiessbaden, 1992.

[10] René Huyghè, Dialog cu vizibilul, traducere de Sanda Rîpeanu, prefaţă de

Valeriu Rîpeanu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981, p. 23.

[11] Ivana Markova, Reprezentările sociale în contextul procesului de comunicare,

în „Psihologia socială”, numărul 10, din 2002.

Revista indexata EBSCO