Dec 31, 2014

Posted by in ESEU

Mihaela ROTARU – „Blăstăm o fost pă ea, că n-o putut naște și-o perit”. Practici de ușurare a nașterii

Terenul oferă extrem de mult material privitor la riturile de trecere, aspect asupra căruia am zăbovit şi noi. Relativ la naştere, părerile sînt împărţite, dar, ceea ce au în comun, este certitudinea că miracolul vieţii, în accepţia plenară a cuvîntului, nu poate fi surprins în cuvinte. Aşa cum am putut recupera din memoria informatorilor mai în vîrstă, în jurul naşterii copilului s-au ţesut o seamă de rituri, unele, am remarcat, construite pe principiul analogiei, cu scopul de a-i facilita acestuia accederea în existenţa concretă, palpabilă. În primul rînd, subiecţii au ţinut să pună în lumină faptul că, în timpul sarcinii, femeia este vulnerabilă, ţintă uşoară vrăjilor, făcăturilor, pentru contracararea lor, se făcea o anume pregătire spirituală, prin post şi rugăciune: „În orice ceas, femeia trăbă să nu uite că-i gravidă, că poartă prunc, să nu lucre greu, numa uşor, să nască uşor, munci mai pă lîngă casă. Dacă zîce rugăciuni şi cete Visul Maicii Domnului, năştea uşor, să cumineca, să mărturisea, îi dădea popa ce să zîcă şi ce să facă înainte” (Drule Florica, Ban, Sălaj).

Mai trebuie adăugate credinţele că naşterea pe pămînt era mai uşoară, „clişeu cvasi-cunoscut în mărturile de Arhivă”, în expresia Cameliei Burghele, „în credinţa că un contact nemijlocit cu pămîntul – mamă ar putea favoriza naşterea, femeia care năştea acasă fundamenta o relaţie specială cu nou-născutul şi cu casa natală” (Burghele, 2006: 97). Informaţiile noastre de teren susţin această afirmaţie. „Femeile nu năşte-n pat, numa jos, că zîce că nu-i bine-n pat. Dăde cu călcîile în uşă şi să deschidă femeia, dăde de trei ori cu pticioru. Pune cărbuni jos, să-i facă aburi calzi. Cînd naşte greu o femeie, îi dă bărbatu să beie apă din pumni” (Tx. mg. nr. 010123, Inf. Crişan Anastasia, 67 ani, Gîrbou, Culeg. Ion Cuceu). „Cînd se aproptie ceasu, să teamă moaşe, care o punea să nască în pticioare, sau în jerunţi. O încălze cu apă caldă, cu cojoc, cînd durerile erau pe mari. Care era mai gre naştere, la noi aşe era, că încălzem un vas cu apă şi îi băgam pticioarele pînă aci la jerunte şi sta la căldură, ori mai punem nişte frunze de-aste dă ceapă cum sînt aşe surcele, punem cu un pic de jar şi făceam un pic dă aburituri, adică un pic de fum (…) codile era în jos, cînd ajunje la naştere, asta o desplete, să-şi lase în jos, păntu că zîce că să-i şie mai uşor (…). Mai zîce că, cînd să mărită fata, cînd mere la cununie şi pună un ou pă fîn şi cînd vine de la cununie şi margă şi să urce p-o scară să slobodă ou, ş-aşe dă iute să nască cît de iute uauă o găină un ou (…). La noi aşe o fost, încălzeşte o perină şi pui un cojoc cum avem noi, îl încălzeşte bine şi-l pui aci pă burtă, şi mintenaş să încălzeşte copilu. Da, da, naşte mai uşor” (Tx. mg. nr. 2200Ig, Inf. Jurcuţ Sînza, 59 ani, Drighiu, Culeg. V. Florea, 20.10.1972). „În caz de naştere gre, i să făce fum cu oarice buruiene, chimin, ori îi băgau picioarele în apă” (Tx. mg. nr. 08211, Inf. Cheţe Victoria, 70 ani, Turian Elisabeta, 38 ani, Gîrbou, Culeg. Ioan Andrău, 13.07.1970).

În zona cercetată – partea de nord, nord-vest a Transilvaniei – pînă aproape de timpurile noastre, printre riturile care se înfăptuiau pentru a uşura naşterea se numărau dezlegarea nodurilor de la haine, desfacerea tuturor nasturilor, deschiderea uşilor, a ferestrelor, şi, prin tradiţie, un rol important în săvîrşirea acestor rituri îl deţinea moaşa, actantul principal. Tot ea era cea care îşi oferea sprijinul atunci cînd naşterea se dovedea dificilă, cu pericolul morţii mamei sau a copilului, „măcar că nu ave nicio şcoală, numa cum intuie că ar trăbui făcut. Care femeie moare la naştere, acee s-o chinuit în durerile facerii, i să iartă păcatile, Maica Precesta o primeşte în rai” (Hanc Letiţia, Livada, Cluj). „Zîce că trăbă să lucre cît mai mult, că mai înainte de naştere să nu hodinească, să aştepte culcată, că mai greu naşte. Cu atît îi naşte mai repede, dacă faci un pic de efort. Vin de la cîmp şi nasc. O fo că o mărs la tăiet tulheni şi o venit ceasu naşterii, o făcut cuşcă şi o născut sîngură. Cînd îi în travaliu, să citească rugăciuni, să rostească din carte care le ştie, rozal, face rugăciuni pă lanţ, pă rozal, pîntu ajutoare. Să spovide, să împărtăşe, nu să trăje clopotu. Rudile apropiete stăteu în jerunţî, acasă, oarecînd să năşte acasă. Era moşe satului, ştia să ajute, băga mîna, îl întorce, îl suce, nu erau descîntece. Numa de rugăciuni ştiu că să ruga” (Ciubăncan Maria, Meseşenii de Sus, Sălaj). „O apasă pă burtă, le pune şi să urle, să strîje cît pot, să împingă” (Dan Viorica, Păniceni, Cluj).

Punem în lumină o altă accepţiune conform căreia „femeia ce moare aducînd un copil pe lume capătă, în toate culturile, un înţeles sacru, apropiat de cel al jertfei umane, menite a asigura dăinuirea nu numai a vieţii, ci şi a tribului, a naţiei, a neamului” (Chevalier, Gheerbrant, 1994: 316).Se înscrie aici credinţa, încă vie, că jertfa este încununată „cu răsplătire pă măsură”.

Tradiţia premergătoare naşterii impunea ca femeia să citească zilnic rugăciuni, mai cu seamă Visul Maicii Domnului şi să se împărtăşească des, pentru a naşte uşor şi pentru a avea copii sănătoşi. Aproape de neconceput în zilele noastre, apare vechiul obicei, relevat cu insistenţă în răspunsurile primite, ca femeile să nască direct pe pămînt, sau lîngă vatra focului, stînd în genunchi, toate acestea în contextul unei asistenţe medicale la sate, extrem de limitate.

În spaţiul investigat, la data anchetei, acest moment nu mai ocazionează oficierea vechilor rituri menite să uşureze naşterea. Cu toate acestea, dăinuie anumite prescripţii ce  variază, însă, de la o localitate la alta în satele din spaţiul zonei; din suita de practici uzitate cu scopul „naşterii uşoare de prunci sănătoşi” – laitmotiv în mărturiile participanţilor la dialog, multe sînt pătrunse pe filieră creştină, moştenite prin tradiţie, în spaţiul căreia preotul este cel care deţine rolul cel mai important. Femeile ţin posturi, se roagă, lasă pomelnice la biserici şi mănăstiri, se spovedesc şi se împărtăşesc des, fac sfeştanie, cu atît mai mult cu cît „pericolul” de a nu avea urmaşi (în acest mod este receptat, alternativa resemnării sau, nici atît, cea a înfierii fiind de neconceput) este generator de credinţe, spaime, temeri. Simptomele apărute în perioada celor nouă luni erau explicate în cheie magică, „făcături” din partea celor de rea-credinţă şi se încercau anumite gesturi pentru contracararea acestora, în principal „curăţîre prin post şi rugăciune”.

Orice blestem, farmec, descîntec, gănd rău al vrăjmaşuluiîşi pierd din forţa distrugătoare dacă cea în cauză se păzeşte, se preocupă profund‚ „de cele ale sufletului”, concluzionează toţi participanţii la dialog. Mai cu seamă în Bihor şi Satu-Mare, am fost întămpinaţi cu multe poveşti, istorioare pline de substanţă (…magică!) pe seama celor care nu au făcut pregătire spirituală aşa cum se cuvine şi care au căzut lesne pradă „răotăţîlor” duşmanilor, duşmancelor, mai ales (numeroase cazuri în care nevasta însărcinată a murit din pricina blestemelor, vrăjurilor pe care mai vechi ţiitoare, ibovnice de-ale soţului ei le-au îndreptat spre ea, ca răzbunare că ea a fost cea aleasă ca soţie…). În acest sens, s-au subliniat aspecte precum moartea mamei la naştere, moartea pruncululi, blestem aruncat pe neam pînă la a şaptea generaţie, luarea sporului din casă, secarea laptelui, a ţîţii, ca nou-născutul să nu poată fi hrănit şi alte cadre de gîndire magică, halucinante pentru cei mai puţin obişnuiţi cu astfel de ancestrale cadre de gîndire şi de mentalitate.

 

BIBLIOGRAFIE

ANGHELESCU, Şerban,

1999  Agon. Tensiunea fundamentală a riturilor de trecere, Ed. Ex Ponto, Constanţa

BURGHELE, Camelia

2003 Cămaşa ciumei. Note pentru o antropologie a sănătăţii, Ed. Paideia, Bucureşti

2006 Repere de cultură tradiţională sălăjeană, Bibliotheca Musei Porolissensis, Zalău

BUTURĂ, Valer

1992 Cultura spirituală românească, Ed. Minerva, Bucureşti

CHEVALIER,Jean, GHEERBRANT, Alain

1994 Dicţionar de simboluri, Ed. Artemis, Bucureşti

COATU, Nicoleta

1998 Structuri magice tradiţionale, Ed. Bic All, Bucureşti

Revista indexata EBSCO