Dec 31, 2014

Posted by in Istorie literara

Liviu PAPUC – De Sărbători… răvașe

Încercînd noi să îmbrăcăm haina sărbătorilor cuvenite lunii decembrie, purtatu-ne-a gîndul către unele misive ad-hoc de-ale antecesorilor noştri, mai mult sau mai puţin realizate artistic, dar mărturisind o stare de graţie a scriitorilor, care-şi permiteau să fie… oameni. Oameni „obişnuiţi”, puşi pe şotii atunci cînd se ivea ocazia, care-şi înseninau zilele (şi nopţile) sscriind de amuzament. O astfel de misivă în versuri, îndemn la manifestare publică, îi aparţine lui Alexandru Papadopol-Calimah (1833-1898), care va pătrunde în dicţionare ca istoric şi publicist. Bun prieten „cu mai toţi scriitorii şi oamenii de cultură ai epocii, în special cu V. Alecsandri”, după cum ne informează Dan Mănucă (Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900, p. 661), debutează în 1855 în „România literară” a Bardului de la Mirceşti, publicînd ulterior în „Convorbiri literare”, „Arhiva” ş.a., pentru a ajunge membru al Academiei Române (1876) şi vicepreşedinte al acesteia (1885-1886). „Andrisantul” epistolei mai sus pomenite, care datează din 8 septembrie 1862, deci înainte de a accede la calitatea de ministru de Externe (1865-1866) sau ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1868), era amicul său şi binecunoscutul nouă Ioan Ianov (1834-1903), recunoscut degustător al şarjelor amicale. Iată dar, extrasă din dosarele Arhivelor Statului din Iaşi (Documente, Pachet 565, nr. 40), în care termenii tehnici ai profesiei capătă statut poeticesc, această şugubeaţă manifestare junimistă avant-la-lettre:

 

Epistolă Amicului Ioan Ianov

 

Frunză verde bob cu linte,

Ce mai faci tu, Preşedinte?

Că, de când te-ai înălţat,

Pe prieteni ai uitat.

 

Frunză verde de bostan,

Trei parale şi un ban;

Şezi acasă orgisit

Şi pe noi ne-ai părăsit.

 

Frunză verde de măslină

Parcă eşti, zău, o găină.

Pintre dele tot cloceşti

Şi docladuri isprăveşti.

 

Frunză verde de cerneală,

Ian mai ieşi ici la iveală,

Nu tot rade-mpricinaţi

Nelăuţi şi nespălaţi.

 

Frunză verde de mezat,

Parcă eşti un referat;

Că tot de dele vorbeşti

Şi cu spravce ne-ameţeşti.

 

Dacă-i merge tot aşa,

Apoi, vai de pielea ta!

Hareci una, hareci două,

Hareci patru cinci şi nouă.

 

Ş-apoi te vom şnurui

Scripisi, pecetlui

Şi l-arhivă, la Durmuz

Te-om trimete ca hursuz.

 

În acelaşi context, şi mai potrivit sărbătorilor de iarnă, din cartea lui Rudolf Suţu Iaşii de odinioară (vol. I, Iaşi, 1923, p. 305-306) extragem poema-solicitare a lui Buduşcă, destinată aceluiaşi Ianov, autorul poeziei O sută lei pe lună, publicată în gazeta „Viitorul” (An. I, nr. 91, 23 iun. 1902, p. 1). Cine a fost Buduşcă, incriminat cîndva de careva că l-ar fi tras pe Eminescu pe căile pierzaniei bahice, ne spune tot Dicţionarul… mai sus pomenit, iar noi vom reveni, acum lăsînd să cuvinteze epistola:

 

Respectabile, Onorabile

Stimabile, Abile

şi

Iubite Cucoane

Ioane

 

Te rog să n-ai parapon, să nu fii supărat,

C-aş fi în stare gându-mi să fie necurat,

De intenţiuni pornite la adresa matale,

Om bun, deştept, cu spirit şi cu ceva parale!

Mă iartă, nu-s de vină, ci moneda divină,

Constrânge ziaristul de scrie şi suspină,

Cum e mai îndemână, în proză, poezie,

Aşa după cum mintea-i cea chinuită-i duce,

Numai să poată-n grabă ceva loveli s-apuce.

Mă crede, nu e dracul aşa de negru cum pare la vedere,

Când limba îşi destupă. Sunt bun băiat, mă crede,

N-am nicio răutate şi de-aş fi cu avere

Aş fi o raritate, de bun şi om de treabă,

Şi mai inteligent decât acum când poate

N-am altă, ca prezent de anul nou,

Tot coada a dracului ce o trag

Şi-n opoziţii gratis scriu făr’ să-mi fie drag!

Te rog fă-mi bine încă cu „patruzeci de lei”,

Căci n-am lăscaie chioară şi-mi scapără scântei

Din ochi, acum asupra anului nou ce bate,

La uşă şi-mi găseşte tot buzunări uscate,

În patru ochi odată eu voi să-ţi spun mai multe,

Să-ţi fac interesante destăinuiri oculte,

Şi crede o, cucoane, că sunt un băiat bun

Şi că nevoia face pe om ades nebun!

Mă vei scuza atunci când totul vei afla

Şi vei vedea că toate nu sunt din vina mea.

Eşti suflet bun, eşti încă om cult, inteligent,

Şi dar mângâie chinu-mi acestui crud moment,

Eu ce văd scriu în versuri şi fără voie poate

La uşă de prieteni ruga mea azi bate,

Dorind o halbă dulce, bea un pahar de-aduşcă

Bea pentru tine şi pentru acel amic

Buduşcă.

 

 

Revista indexata EBSCO