Nov 15, 2014

Posted by in ARTE

Bogdan ULMU – O nouã lucrare despre personajul feminin în teatru

Am lecturat lucrarea Tamarei Constantinescu Valenţe ale personajului feminin în teatrul lui Ionesco şi Beckett cu interes, dublat de o certă satisfacţie profesorală: ea atrage printr-un stil clar, limpede; prin idei originale; prin profunzimea demersului doctoral. Cercetarea, serioasă, ambiţioasă, academică, fulgurează eseistic, uneori, compensatoriu. Textele se bucură de o analiză documentată – citate din mari critici literari şi teatrali, dar şi de trimiteri la arta spectacolului – inclusiv la un recital Ionesco, susţinut de doctorandă pe scena gălăţeană.

Uneori, titlurile capitolelor şi subtitlurile ne acroşează prin inspirată parafrază (Victimele… amintirilor, Pietonul viselor, Setea şi foamea… de superlativul existenţei, Călătorie în lumea fantasmelor interioare ş.a.). Spre final chiar, analiza uimeşte, nu o dată, prin asocieri psihanalitice, ori aferente simbolisticii.

Cum se anunţă în argument, originalitatea dorită nu este căutată în răspărul opiniilor unor nume consacrate – Esslin, Romul Munteanu, Balotă, Matei Călinescu, Saiu ş.a., nici în contrazicerea lui Ionesco, cum bine spune autoarea, „Ionesco, cel mai ludic şi, totodată lucid comentator al propriei opere”. Pe de altă parte, preocuparea principală a lucrării rămîne „limpezirea”termenului de absurd (care „traversează secole şi civilizaţii, îmbogăţindu-se şi nuanţîndu-se”; căruia Ionesco spunea că îl preferă pe cel de insolit),dar mai ales a eroinelor şi antieroinelor din teatrul celor doi mari dramaturgi, mai puţin analizate de teatrologii români şi străini.

În cele şase capitole parcurse, am întîlnit, pe lîngă informaţii cvasi/ necunoscute, multe gînduri, teme de meditaţie, idei – generatoare de alte gînduri în mintea lectorului. Selectăm, cu regret, doar cîteva:

–     Descoperirea antemergătoarelor personajelor lui Ionesco şi Beckett, în opera lui Racine, Ibsen (scena tarantelei din Nora, crede doctoranda, ar putea fi „un contrapunct tragi-comic absurd”), Strindberg (replici din Un joc al visului şi atmosfera din Sonata fantomelor reapar în Lecţia, ori Ucigaş fără simbrie), Cehov („universul lumii pe dos, al spaţiului închis, incomunicabilitatea, alienarea, angoasa, aşteptarea sunt teme comune” – pag. 78; este citată şi Alina Nelega care numea Trei surori „un Godot rusesc”); se caută diferenţe şi asemănări;

–     Dispariţia purităţii genurilor (comicul înecat în tragic şi invers; realismul subminat de fantastic şi grotesc);

–     Particularitatea spaţiului din textele de care ne ocupăm: „spaţii mici, strîmte, care sugerează izolarea, claustrarea, imposibilitatea relaţionării cu semenii”). Încăperea-cavou. Mobilele aglomerat-sufocante. Decorul, cosmos al dezumanizării (pag. 31). Scena ca arenă a circului („Chaplin, Malec sau Fraţii Marx fac legătura cu Commedia dell Arte”). Lumina suplinind decorul.

–     Radiografia cuplului din multele texte analizate: disperarea, inegalitatea, singurătatea patologică, rutina, necomunicarea, lipsa afecţiunii, vidul interior; personajul absent;

–     memoriile dramatizabile,„bogatul material simbolic care circulă dinspre jurnale, spre dramaturgie”, analizat cu migală, şi depistat în toate piesele în care s-a infiltrat;

–     simbolistica: sacralitate, gest, atitudine, onomastică (nume cu sonorităţi clovneşti), culoare; descifrarea apei, ca simbol ambivalent, în Scaunele şi posibile renaştere prin…moarte; masca Robertei care are trei nasuri: simbolul identificării cu Divinul, ori cu Demonicul?; scara din Victimele… – simbol oniric sexual; grădina paradisiacă şi trandafirul (imagine a iubirii, simbol al Graalului, pecetea lui Christos) ş.a.m.d.

–     valoarea literară şi scenică a didascaliilor; sugestii muzicale revelatoare;

–     obiectul-personaj: copacul, sticla, frînghia, cubul, sacul, grămada de pămînt, lada de gunoi, mobilele, oglinda;

–     masca acestor texte, care nu deghizează; faţa ca mască; machiajul ca mască (faţa albă cu nasul vînăt, spre exemplu);

–     regăsirea – sau nu – a conceptelor în spectacole: Scaunele,Teatrul Nottara, 1965; Victimele datoriei, T. Bulandra, 1968; Aşteptîndu-l pe Godot, T. Naţional, 1980; O, ce zile frumoase, Bulandra, 1985; Rinocerii, T. „VIP”, Bîrlad, 1990, Sibiu, 2006, T. de Comedie, 2009, T. Naţional Craiova, 2014, T.N. Iaşi, 2011;Victimele datoriei, T. Bulandra, 1968;Ce nemaipomenită aiureală!, T.N. Cluj, 2013; Cîntăreaţa cheală, T.M. Cluj, 1992;Jocul de-a măcelul, ATF, 1993 ş.a.

–     bibliografia este amplă, incluzînd majoritatea lucrările importante dedicate absurdului şi celor doi iluştri reprezentanţi ai săi. De asemenea, iconografia cuprinde fotografii elocvente, din spectacolele ionesciene în care actriţa Tamara Constantinescu a jucat, de-a lungul anilor.

Revista indexata EBSCO