Oct 4, 2014

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Abia scăpaţi din avalanşa evenimentelor dedicate Limbii române şi drumurilor prin Republica Moldova, de la Chişinău la Edineţ ori Căuşeni, ne vedem puşi în faţa unei alte sărbători la care ne poftesc colegii noştri de la Ateneu. Faceţi domniile voastre un calcul, scăzînd din 2014 atît cît să vă dea suma dodoloaţă de 50 de ani de existenţă. Ne întoarcem aşadar la văleat 1964 şi la cei care au pus bazele ei şi pe care îi pomenim cu reverenţă: Cicerone Cernegura, Constantin Călin, Ioanid Romanescu, Ion Roşu, George Bălăiţă, Radu Cârneci, George Genoiu, Ovidiu Genaru, Mihail Sabin. Sigur, din ilustra listă, trebuie menţionat, cu asupra de măsură, Radu Cârneci, „omul providenţial”, cum îl numeşte Carmen Mihalache în editorial. Şi de la fotografia de epocă revenim în actualitate, cu alte firitiseli pentru actualul colectiv redacţional condus de Carmen Mihalache: Dan Perşa, Marius Manta, Ştefan Radu, Violeta Savu, Adrian Jicu. Evident, revista etalează o bogată iconografie a biografiei sale, cu nume ilustre care au trecut pragul redacţiei ori au fost implicate în evenimentele organizate de aceasta. Nu lipsesc nici textele celor care de-a lungul timpului au publicat în paginile sale. Vă facem şi pe domniile voastre părtaşi la bucuria reîntîlnirii cu Radu Cârneci: „Ca mulţi asemenea, însetat de viaţă/ am încercat adesea cucerirea/ de aspre piscuri unde, mîndră, firea/ învingătoare-i peste hău şi ceaţă;// Alpestre pajişti strecurînd verdeaţă/ zăpezi de haos nălucind privirea/ şi vulturii sfidînd în cer pieirea/ iar către toate fapta-mi îndrăzneaţă!…” (Mărturisirea Risipitorului). Dar şi cu altă mărturisire, cea a lui George Bălăiţă: „Sunt scribul. Priviţi ochiul meu de piatră. Este aşteptare. Este atenţie. Este şi prudenţă. Asprimea stăpînului trebuie îndreptată în altă parte. Priviţi mîinile mele sprijinite de ruloul de papirus, încordarea întregii mele fiinţe supuse” (Scribul). Evident că nu avem spaţiul necesar pentru a trece în goana privirii şi celelalte articole importante, aşa că vă invităm pe domniile voastre să o faceţi. Suspinăm în dorul bunătăţilor jertfite pe altarul aniversării şi vă poftim la o întîlnire cu Bucovina literară. Şi aici dăm de un ilustru poet băcăuan, Ovidiu Genaru: „Trandafiri pentru sânge trufie şi ură/ trandafiri pentru imperii// Trandafiri de-o clipă ai goliciunii// În loc de mântuire trandafiri/ Trandafiri înhumaţi pe un afet de tun/ îmbătând doliul/ sau trandafiri corectaţi prin lege/ Trandafirii alcoolizaţi ai triumfului trandafiri/ înăbuşind cuvântul oribil trandafiri// Trandafirii locotenenţi ai miresmelor/ pentru capul plecat trandafiri// Rareori trandafiri în sine/ pur şi simplu trandafiri pentru trandafiri” (Trandafiri) Invitatul numărului este poetul Emilian Galaicu – Păun, cu o sinceră şi deschisă trecere prin biografia sa fizică şi spirituală, într-un spumos dialog cu Vasile Proca. Radu Mareş este din nou prezent cu o carte proaspătă de nuvele, Sindromul Robinson, atent şi pertinent analizată de Constantin Cubleşan. Alte propuneri de lectură ne sunt făcute de Ioan Holban, Elena-Brânduşa Steiciuc, Adrian Dinu Rachieru. Radu Vancu şi Diana Corcan ne invită în spaţiul liric iar N. Georgescu ne face o plăcută surpriză cu texte ziaristice eminesciene neincluse în ediţii. Şi din Bucovina în Maramureş la Nord Literar. Schimbăm şi noi tonul împreună cu Gheorghe Glodeanu, care ne duce într-un spaţiu mai puţin comod, cel al Scenariilor terorii în proza românească. Sunt de fapt glose la cartea lui Cătălin Ghiţă, Scenarii ale terorii în proza românească. Suntem purtaţi prin angoasă, spaimă, teroare în cod literar prin operele lui Mircea Eliade, Cezar Petrescu, I.L. Caragiale, Costache Negruzzi, Gala Galaction dar şi ale scriitorilor din literatura universală care au populat tema cu asupra de măsură şi al căror şir este impresionant. La pagina de poezie suntem întîmpinaţi de Vasile Muste: „astfel am spus în faţa oceanului/ mă încredinţez ţie cu fiinţa întreagă/ tu care poţi scufunda oraşe cu ochii înlăcrimaţi/ ai celor mai de dinainte de tine ucişi/ cu deplină deasupra lumină sau lumină în franjuri/ tu care înfiori nemişcaţii munţi/ şi cutremuri cîmpii” (oceania). Suntem obişnuiţi cu parcimonia lui Lucian Perşa în privinţa textelor parodice. De această dată ne oferă un veritabil regal pe care sunt sigur că îl veţi aprecia – asta în măsura în care revista va ajunge în mîinile domniilor voastre! Să urcăm în Arca de la Arad, o revistă care comprimă trei numere, cu spaţii generoase pentru critica de întîmpinare, eseuri, poezie, proză, istorie literară. Dar să le luăm metodic şi să începem cu retrospectiva Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură pe care l-a găzduit Aradul, marcînd şi 25 de ani de existenţă a revistei. Nume prestigioase, subiecte interesante şi pragmatice precum Revista de cultură încotro? Nu a lipsit nici o incursiune în istoria publicisticii literare, făcută de Vasile Dan sau aserţiunea lui Mircea Mihăeş care consideră că nu este vorba de o criză a revistelor culturale ci a distribuţiei lor. Din intervenţia mai amplă a lui Nicolae Manolescu reţinem îndemnul la elaborarea unei legi de subvenţionare a culturii scrise, inclusiv a revistelor literare. Măcar acum, într-o perioadă în care generozitatea diriguitorilor este mai motivată – şi asta nu durează prea mult… Gheorghe Mocuţa ne invită critic în lumea războinicelor cu un singur sîn, adică în cartea Adrianei Babeţi, Amazoanele. O poveste. Un distins profesor de Etică şi Filozofie politică din Brazilia, Flamarion Caldeira Ramos este „victima” întrebărilor lui Ciprian Vălean. Subiectul: întîlnirea cu Cioran. Dar şi impactul lumii culturale din Brazilia cu opera sa. Reţinem că în ţara cafelei sunt mulţi cititori ai lui Cioran iar Filosofia în flăcări şi Emil Cioran şi filosofia negativă, două exegeze despre scrierile sale sunt cunoscute. Multe nume noi sau consacrate în paginile de poezie şi proză, pe care vă invităm să nu le rataţi, dar noi ne îndreptăm spre alt Orizont. Care anunţă candidatura Timişoarei la nobilul rang pe care Iaşul i-l va smulge cu siguranţă – zic şi eu ca tot ieşeanul subiectiv – cel de capitală culturală. Plecăm şi noi fruntea în faţa memoriei lui Dan Hăulică, ne aruncăm o privire pe lista aniversărilor şi ne oprim la amplul interviu al lui Robert Şerban cu pictorul Valeriu Sepi. Un bănăţean care a luat cu el în Germania şi în Singapore şi talentul şi nostalgia Banatului. O anchetă „ciudată” (ca să folosesc un blînd eufemism este cea propusă de Lucian Alexiu şi Robert Şerban: Lîngă ce scriitor/ celebrităţi mondene/ sportivi/ artişti/ aţi dori să fiţi înmormîntat/ ă. În ce mă priveşte nu aş dori să fiu înmormîntat, iar din credinţa noastră pravoslavnică deducem că sufletul/ spiritul nu rămîne cu ciolanele la un loc. Dar pe mine nu m-a întrebat nimeni. Aşa că vă îndemn la un remember Ion Stratan pe două pagini şi din care nu se poate să nu ne oprim la cîteva versuri: „Cuvintele sunt aripi/ care bat în tactul anvelopelor/ de sânge, sunt armurierii// sentimentelor noastre.” (Al zecelea subiect). Facem şi un popas la Craiova la Mozaicul. Unde este semnalat un eveniment teatral de anvergură, cel al reprezentaţiei cu Rinocerii lui Eugen Ionescu. Protagonistul interviului luat de Nicolae Marinescu este Mircea Cornişteanu, managerul Teatrului „Marin Sorescu” din Craiova. Sigur, piesa a fost şi este des jucată, deci nu în asta ar consta evenimentul propriu zis, ci în valoarea regizorului care a montat-o şi care nu este altul decît Robert Wilson,dorit de orice teatru mare din lume. Se alătură entuziasmului montării Luiza Mitu, Cornel Mihai Ungureanu dar şi Andrei Şerban sau Tompa Gabor. Interesant şi aplicat excursul critic al lui Ion Buzera la Notele de lectură ale lui Virgil Nemoianu. „Virgil Nemoianu este un cititor impenitent, de elită: e foarte organizat, topic strîns, urmăreşte o temă peste tot” scrie criticul. Mihai Niţulescu aruncă şi el o provocare: Cui îi e frică de Lucian Boia? referindu-se la o nouă carte, Primul Război Mondial, carte care a stîrnit, se pare, mai multe comentarii contradictorii decît precedentele. Nu omiteţi nici cel de-al doilea episod dedicat dadaiştilor ruşi şi grupului „nicevoki” sub semnătura Adrianei Uliu. Ultimul popas îl facem la curţile lui Dumitru Augustin Doman, la revista Argeş. Un editorial cu girul autorităţii critice a lui Gheorghe Grigurcu ne propune o retrospectivă sub semnulRupturii şi continuităţii, începînd cu detensionarea vieţii literare din perioada 1965 – 1971. Dar, scrie autorul, „sub masca acesteia care a început să lunece curînd, a continuat să vieţuiască prin „îndrumarea şi stricta supraveghere a organelor de partid şi de stat” fantoma realismului socialist. Şi istoria generaţiilor în diacronia lor continuă, cu pertinente observaţii şi calificări. Numeroase propuneri de lectură, printre care şi îndemnul lui Nicolae Oprea de a ne apleca spre cartea lui Ioan Lascu Ion D. Sîrbu aşa cum a fost, alături de titluri insolite sau consacrate deja. Noi ne oprim la paginile de poezie unde ne întîlnim cu Vlad Moldovan, Mircea Bârsilă, Traian Gărduş, Radu Cange, Nicolae Jinga. Şi cu ineditele traduceri ale lui Leo Butnaru din poezia lui Ilya Ehrenburg. La care adăugăm neostenitele analize stilistice şi nu numai ale lui N. Georgescu, cel care vine constant cu inedite perspective asupra poeziei lui Eminescu. De data aceasta se întoarce la Luceafărul, însoţit şi de paginile critice ale unui filolog şi scriitor argeşean, Lucian Costache. Un număr interesant care nu trebuie ratat.

Revista indexata EBSCO