Oct 4, 2014

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Simona MODREANU– Toamna literarã 2014

Mai discret decît de obicei, printre bombe imperiale ruse?ti ?i rachete islamiste (sau invers), printre negocieri ?chioape ?i speran?e fragile, noua dezordine mondială umple ?i co?ul literelor franceze, ca în fiecare început de toamnă. Pe 2 septembrie a ?i început trierea, odată cu prima selec?ie anun?ată, cea a premiului Renaudot, din care face parte ?i inconturnabila Amélie. Nothomb, desigur. Cu Pétronille, o bijuterie spumoasă ?i autoderizivă despre pasiunea autoarei pentru ?ampanie, un roman hîtru despre be?ie, la vremea la care sosesc primele licori din podgorii.

O produc?ie strînsă, spun speciali?tii, 607 romane (cam la fel ca anul trecut, semnificativ mai pu?in însă ca în anii anteriori), dintre care 404 romane franceze (75 de debut). Regăsim „greii” pe care mizează editurile, pentru a-?i asigura succesul ?i reconfirma notorietatea: Emmanuel Carrère, Amélie Nothomb, Olivier Adam, David Foenkinos, Frédéric Beigbeder, Patrick Deville, Eric Reinhardt, Grégoire Delacourt, Laurent Mauvignier sau Olivia Rosenthal; dintre străini, îi amintim pe Thomas Pynchon, Antonio Tabucchi, Alice Munro – premiul Nobel pentru literatură de anul trecut –, Siri Hustvedt ?i Haruki Murakami. Toamna literară din acest an joacă pe cartea empatiei cu cititorii, oferindu-le, mai mult ca în alte dă?i, realism, seriozitate, răspunsuri posibile la tot mai numeroasele întrebări ale lumii de azi.

Olivier Nora, PDG-ul de la Grasset, califică drept „tensionată” această maree livrescă în librăriile Hexagonului, după un prim semestru cam sărăcu?. Calitate ?i evitarea riscurilor – par a fi cuvintele de ordine ale editorilor ?i librarilor, ace?tia din urmă oferind deja un prim top, în care 4 romane par să se deta?eze lejer: Le royaume, de Emmanuel Carrère (salutat unanim de presa de specialitate), L’amour et les forêts, de Eric Reinhardt, On ne voyait que le bonheur, de Grégoire Delacourt, ?i Charlotte, de David Foenkinos.

E limpede însă că, dincolo de a?teptatele degustări pur literare, actualitatea u?or roman?ată, cu iz de tragedie modernă ?i telenovelă capricioasă nu putea lipsi din peisaj. ?i iată că – surpriză! – fosta tovară?ă de via?ă ?i de Elysée a pre?edintelui François Hollande, Valérie Trierweiler, jurnalistă de profesie, nu s-a putut ab?ine să nu-?i publice dezamăgirile sentimentale, atacîndu-l dur (în Merci pour ce moment, Les Arènes) pe cel care a umilit-o public, în?elînd-o cu actri?a Julie Gayet, ascu?indu-?i pana viperină ?i asupra „fostei” prime doamne, Segolène Royal. Imediat după separarea cu cîntec ?i sirene de ambulan?ă, jurnalista, ca o bună cunoscătoare a mediului de hiene înfometate în care petrecuse atî?ia ani, a lansat un zvon destul de vag asupra unei căr?i pe care ar putea-o scrie. De îndată, editorii parizieni au sărit pe ocazie, licitînd ?i supralicitînd, propunîndu-i contracte – se pare – de cîteva milioane de euro! Păi, să te tot la?i în?elată de ?eful Statului în asemenea condi?ii… Nici pre?edintele, nici anturajul său nu au fost la curent cu publicarea jurnalului intim, vindicativ, adesea jenant, al unei rela?ii tumultuoase, care a avut însă, ?i aura ei de mister ?i pasiune. Toată lumea a aflat abia săptămîna trecută, cînd a ie?it volumul pe pia?ă. În 4 zile, se vînduseră deja 145.000 exemplare (se estimează că vor fi cel pu?in 400.000!), iar cartea urmează să apară în foarte scurt timp ?i în Statele Unite. Ce mai, succes mondial asigurat! Nebuniile politic ?i financiar incorecte ale lui Dominique Strauss-Kahn au fost deja detronate…

Mai spectaculos însă ni se pare întregul proces de produc?ie-editare a volumului defăimător, cu iz de thriller autentic. Pentru că Hollande anticipase o asemenea reac?ie, urmărea îndeaproape fiecare mi?care a fostei sale semi-so?ii ?i îl trimisese încă din primăvară pe unul din consilierii săi, Aquilino Morelle, să discute cu to?i patronii marilor edituri, solicitîndu-le ca, în cazul apari?iei vreunui manuscris de acest gen, să facă tot posibilul pentru a-i întîrzia apari?ia, prevenindu-l pe ?eful Statului care, astfel, ar fi avut timp să-?i pregătească replica. Numai că Valérie Trierweiler e departe de a fi o naivă, a?a încît ?i-a urziit lovitura cu mare măiestrie. Jurnalista de la „Paris Match” a ales o editură mică ?i independentă, Les Arènes, care nu are de suportat vreo presiune politică sau economică, iar cartea a fost lucrată în „regim XX”, potrivit jargonului editorial, adică a fost supusă unui cod de confiden?ialitate extremă, cu o echipă foarte mică, sub un nume fictiv pînă în momentul apari?iei. Autoarea însă?i nu a vorbit despre proiect nici măcar propriilor copii, iar volumul a fost tipărit în Germania, camioanele pline trecînd grani?a în noaptea de 3 septembrie pentru ca a doua zi diminea?ă la prima oră să fie aprovizionate toate librăriile principale! O secretomanie demnă de o fatwa, de pildă, dar care a dat roadele a?teptate, îmbogă?ind dintr-un foc o editură ?i o scriitoare, ambele propulsate astfel în prim-planul vie?ii culturale, de?i valoarea strict literară a confesiunii e cam la fel de sub?ire ca o e?arfă Hermès: “Un jour, un amour violent a incendié ma vie. Il avait quatre enfants. J’en avais trois. Nous avons décidé de vivre ensemble.” (”Într-o zi, o iubire violentă mi-a incendiat via?a. El avea patru copii. Eu aveam trei. Am decis să trăim împreună”)…

Interesantă este ?i lumea aceasta a literelor privită cumva din spatele oglinzii, adică din perspectiva librarilor care, după cum am mai spus-o, sunt ni?te agen?i de carte de primă mînă. ?i ei participă activ la toamna literară, dozînd savant strategie ?i anticipare, imagina?ie ?i fler, pregătindu-se prin lecturi asidue, previziuni ?i jocuri subtile de a?ezare în spa?iu. Alegerea unui titlu ?i a numărului de exemplare comandate sunt fructul unei experien?e îndelungate, dar ?i a unor calcule precise care ?in cont de notorietatea autorului, de statisticile de vînzare a volumelor anterioare, de cunoa?terea profilului socio-psihologic al clien?ilor fideli ai librăriei ?i nu în ultimul rînd, de gusturile ?i preferin?ele librarului însu?i, care poate fi un catalizator formidabil sau, dimpotrivă, un zid obtuz.

Cum alegi, totu?i, dintr-o masă de 607 romane? Mai întîi, editorii organizează reuniuni de prezentare a căr?ilor încă din luna mai, apoi librarii pot avea acces la ?palturi, deci încep să citească mult înainte de lansarea volumelor pe pia?ă. Gustul propriu, chiar dacă îndelung exersat, nu e singurul filtru; librarii încearcă să discearnă ?i ce le-ar putea plăcea cititorilor, citesc ?i presa de specialitate ?i fac schimb de impresii cu colegii din alte librării. Urmează apoi un moment mai special, personal, în care intervine creativitatea fiecăruia, în combinarea culorilor, reliefurilor, mi?cării căr?ilor în rafturi ?i pe etajere, în func?ie de moment, inspira?ie, actualitate. Cei mai cultiva?i folosesc bandouri incitante, noti?e informative, chiar suport audio-video cu fragmente de interviuri sau emisiuni cu autorii, se amuză improvizînd felurite experien?e sau verificînd teoriile în domeniu, care vorbesc despre „zone de vînzare calde sau reci”, locuri – aparent anodine – unde o carte se vinde, în vreme ce, cî?iva centimetri mai încolo, nu o bagă nimeni în seamă. Vitrina nu e nici ea neglijată. La începutul toamnei, vitrina e cumva neutră, plină de acele căr?i despre care oamenii au auzit vorbindu-se. Dar după ceva vreme, vitrina este refăcută, rezultat al unei reflec?ii suplimentare. Spre exemplu, un roman de succes e înconjurat de căr?i de filosofie, antropologie, religie etc., ce abordează aceea?i tematică. ?i în acest fel, pu?in cîte pu?in, cu idei, produse ?i ac?iuni conjugate ce acoperă întreaga paletă de registre implicate în complicatul ?i îndelungul drum al căr?ii de la autor la cititor, se construie?te un edificiu subtil, puternic ?i efemer în acela?i timp, pe care anul ce vine îl va dărîma pentru a ridica, cu aceea?i risipă de imagina?ie ?i resurse de marketing, un alt castel de nisip literar. Din fericire, periodic, firi?oarele de nisip se adună în cîte o perlă rară…

Revista indexata EBSCO