Sep 2, 2014

Posted by in ARTE

Bogdan ULMU – File dintr-un jurnal teatral

Revăd, la Teatru Tv, pentru a treia oară în numai trei luni, Steaua fără nume a lui Mihail Sebastian. Am mai spus-o, rămîne una din piesele-mi preferate. Nu s-a aşternut praful pe ea de (fix) şapte decenii. Mai mult, a generat şi trei texte dramatice despre destinul ei şi-al autorului.

Am revăzut, între timp, şi filmul lui Henri Colpi, după celebra piesă. Mi se pare, însă, mai apropiat de spiritul lui Sebastian spectacolul tv. realizat de Eugen Todoran. Deşi în ecranizare apăreau nume celebre – Marina Vlady, Claude Rich, Birlic, Eugenia Popovici, trupa tele-playului este, cred, mai bine alcătuită. Filmul însă are un final minunat, superior celui tv.

O idee regizorală stimabilă: domnişoara Cucu nu este o ţaţă respingătoare, ci o femeie încă frumoasă, care joacă fără îngroşările cutumiare (Rodica Tapalagă). I se alătură Florin Zamfirescu (un Miroiu candid şi echilibrat în joc), Eniko Szilagy (convingătoare, deşi-i mai trebuia puţin… mister), Octavian Cotescu – un Udrea jucat cu căldură şi discreţie, Ovidiu Moldovan (excelent, neostentativ, în dificilul rol al lui Grig) şi Petrică Gheorghiu (pitoresc, mucalit în Şeful gării).

Le vorbesc, adeseori, studenţilor despre piesele impecabil construite. Acestea, în general, nu sunt capodoperele literaturii universale. Ci textele exigente scrise şi pentru public, jucate şi răs-jucate într-una, de la premieră: Take, Ianke şi Cadîr, Gaiţele, Mitică Popescu, Titanic Vals, Micul infern.. şi, desigur, Steaua fără nume.

*

Învăţarea (studiul-n.n.) este eliberarea inteligenţei” (Viola Spolin).

Mulţi tineri însă, pesemne n-au ce elibera: deci nu-şi pierd vremea studiind…

*

Am văzut, în turneu, Scripcarul pe acoperiş în interpretarea teatrului orădean. Nu era ceea ce se anunţa pe afiş („cel mai mare musical românesc!”), însă efortul trupei a meritat aplauze. Mai ales interpreţii lui Tevie şi al soţiei lui erau minunaţi!

Montarea însă era cam lungă şi, pe alocuri, desuetă. M-a mirat faptul că spectacolul avea două pauze. De douăzeci şi cinci de ani nu cred c-am mai apucat, în teatru, două pauze!…

*

Un mare om de ştiinţă – Alfred Mehrabian – afirmă că 93% din comunicarea cotidiană este non-verbală. Parcă nu-mi vine să cred! Trebuie o pregătire serioasă pentru renunţarea la cuvinte.

Majorităţii oamenilor dacă le iei vorbele fac atac de panică!

Un paradox: cel mai bine ştiu să renunţe la cuvinte tocmai cei care le stăpînesc mai bine…

*

În Gaiţele lui Kiriţescu, ca şi-n capodopera lui Cehov, sunt trei surori. Desigur, n-au legătură cele două piese. Şi-n Lear există cunoscutele fete ale regelui. Şi-n Scripcarul… sunt trei surori. Şi-n Surorile Boga a lui Lovinescu.

Dramaturgia universală e plină de surori, grupate cîte trei. Şi totuşi, cînd spui trei surori te gîndeşti numai la Anton Pavlovici… Cît de important este titlul, uneori!

Revista indexata EBSCO