Sep 2, 2014

Posted by in ESEU

Bogdan-Mihai MANDACHE – …, deci exist

       În titlul de mai sus este uşor de recunoscut o parte din celebrul dicton al lui René Descartes: Cogito, ergo sum/ Cuget, deci exist; doar că trimiterea este la titlul unei cărţi a lui Roger Scruton recent tradusă în limba română: Beau, deci exist. O călătorie filozofică în lumea vinurilor, Bucureşti, Editura Humanitas, traducere de Teodora Nicolau, 2014. Cei care cred că filosofie înseamnă doar metafizică, fenomenologie sau hermeneutică, vor considera însuşi titlul ca o blasfemie de respins înainte de deschiderea cărţii. Nimic mai simplu! Dar cu siguranţă, nimic mai fals. Filosofia de astăzi se deschide către noi cîmpuri de interes, se apleacă nu numai asupra istoriei sale şi asupra cîmpurilor sale tradiţionale de reflecţie, ci şi asupra unor noi domenii. Astfel, ea nu face decît să urmeze panta sa naturală care constă în a gîndi ceea ce se prezintă experienţei oamenilor căutînd să-i dezvăluie sensul; aceste cîmpuri sînt noi, dar de asemenea vechi în măsura în care pun în cauză condiţia umană. În acest orizont al deschiderii către subiecte noi trebuie să aşezăm şi cărţile lui Michel Onfray: Pîntecele filozofilor. Critica raţiunii dietetice şi Raţiunea gurmandă. Filozofia gustului, trepte ale constituirii unei filozofii hedoniste, dar nu al unui hedonism solipsist, ci al unui hedonism preocupat de celălalt, o artă frumoasă care să dea un nou sens spusei lui Heraclit: şi în bucătărie sînt zei!

De la primele rînduri este necesar să precizăm că nu ne aflăm în faţa vreunui tratat de oenologie sau a vreunei pledoarii pentru a bea vin, pentru că în prefaţă Roger Scruton ţine să precizeze : „Această carte nu este un ghid despre cum să bem vinul, ci un ghid despre cum să îl gîndim. Este un omagiu adus plăcerii scris de un adept al fericirii şi o apologie a virtuţii din partea unuia care a scăpat de viciu”. Deşi celebrul dialog platonician, Banchetul, este despre eros, Roger Scruton vede în el un omagiu adus lui Dionysos care ilustrează puterea vinului de a situa iubirea şi dorinţa la o distanţă care să permită punerea lor în discuţie. De aceea, cartea lui Roger Scruton atrage atenţia de la primele pagini asupra moderaţiei, nu încurajează nicidecum consumul care umple un vid moral sau de cultură, deplînge băutul „cu mintea goală”, un vin bun putînd însoţi un bun subiect de conversaţie, de aceea el scrie „despre vin ca tovarăş al filozofiei şi despre filozofie ca un produs derivat al vinului”.

Prima secţiune a cărţii, intitulată simplu Beau, este atît o rememorare a începuturilor degustărilor pe care le-a făcut autorul, cît şi un adevărat Tur al Franţei podgoriilor şi vinurilor, încercînd să ne facă părtaşi la „suprema liturghie a lui Bacchus”, pledînd pentru o înţelegere a vinului ca expresie a solului, respingînd degustările oarbe, asemănătoare cu a săruta o femeie legat la ochi: „Să crezi că poţi judeca un vin pornind doar de la gust şi aromă e totuna cu a crede că poţi judeca un poem chinezesc pe baza sunetului, fără a şti limba. Aşa cum cuvintele sună diferit pentru cel care le cunoaşte sensul, tot astfel vinurile au un gust diferit pentru cel ce le poate localiza în spaţiu şi timp”. Roger Scruton aduce un cald omagiu Burgundiei şi vinurilor  sale, despre care Alexandre Dumas spunea că ar trebui să le bem îngenuncheaţi, cu capul descoperit în semn de reverenţă. Rînd pe rînd sub ochii cititorului se rînduiesc nume de podgorii şi soiuri, dintre care amintim: Jurancon, Collioure, Pau, Manseng, Madiran, Beaujolais, Languedoc, Rhone. Într-una din poeziile sale, T.S. Eliot scria că la capătul fiecărei explorări, a fiecărei călătorii spirituale ajungem acolo de unde am plecat, poate pe urmele lui Parmenide („Mi-e totuna de unde voi începe; căci acolo mă voi întoarce iarăşi”), ceea ce îi prilejuieşte lui Roger Scruton să afirme că şi călătoria în lumea vinurilor este asemănătoare, referindu-se la vinul de Bordeaux ce „se deschide ca o îmbrăţişare caldă şi binevoitoare…vestind iertarea păcatelor în profunzimile sufletului nostru”.

În minunata şi destul de tîrziu explorata carte a lui Rabelais, Gargantua şi Pantagruel, Bacbuc îi oferă lui Panurge o carte din argint, după ce o umple mai întîi cu vin: „Soarbe din această filozofie”, îi porunceşte el, iar cei din alai beau conţinutul cărţii. Se pare că strugurii de vin au apărut acum opt milenii, deci vinul este la fel de vechi ca şi civilizaţia, Roger Scruton notînd în cheie ironică distincţia între ţările civilizate şi celelalte: este distincţia între locurile unde se bea vin şi acelea unde nu se bea! Vinurile greceşti ne apropie de vechea dispută despre eros şi agape, erosul, fenomen care l-a fascinat pe Platon, care i-a orientat inima şi mintea, argumentînd abolirea afectelor obişnuite care ne trag în jos, amintindu-ne condiţia noastră de fiinţe muritoare. Pentru Platon, dorinţa este legitimă cînd este îndreptată nu spre individ, ci dincolo de acesta; pentru noi, scrie Roger Scruton, a privi dincolo de cineva e adevărată sminteală, pentru că noi privim înlăuntrul acelei persoane, iar dacă în cazul agape-ului darul este repetabil, pentru eros darul este centrat asupra celuilalt, dăruit în reciprocitate.

În mod firesc cea de-a doua secţiune poartă titlul Deci exist şi debutează cu cîteva consideraţii despre cuvîntul „deci”, cel care stabileşte conexiuni, leagă lucruri în virtutea unor convenţii acceptate de vorbitori; deci-urile noastre pot dansa asemenea unor adepţi ai lui Bacchus, dar totul să se petreacă sub semnul echilibrului, al prudenţei, dar acest deci ne conduce către eu, către o raportare la prezenţa noastră în lume: „Vinul ne pune faţă în faţă cu misterul libertăţii noastre: amplifică puterea noastră de a spune «eu» şi, prin aceasta, de a hoinări nestingheriţi în lumea gîndirii”. Eseistul englez susţine că vinul joacă un rol în ceea ce intelectul nu poate cuprinde, deschide conştiinţa latentă a faptului că sîntem un singur lucru, care este totodată dual: subiect şi obiect, suflet şi corp, liber şi legat. Pornind de la un elogiu al vinului făcut de filozoful arab Avicenna, Roger Scruton face cîteva fine observaţii despre contingenţă, despre necesitate şi legitate, şi acestea tocmai pentru că vinul îi arătase înţeleptului arab calea spre explorarea lumii interioare, pentru că „ceea ce contează este statutul cognitiv al vinului – statutul său de obiect al gândirii şi de vehicul al reflecţiei”.

Dar paginile scris cu talent de Roger Scruton sînt o pledoarie pentru a bea cu moderaţie, vinul să fie un obiect al plăcerii, nu o sursă de narcotizare, de modificare temporară repetată în exces sau chiar permanentă a minţii: „Aşadar, când ducem un pahar de vin la buze, savurăm un proces în desfăşurare: vinul este un lucru viu, rezultatul final al altor lucruri vii şi precursorul vieţii din noi. Efectul caracteristic al vinului, dacă este băut în compania cuiva, îl constituie deschiderea sinelui către celălalt, pasul conştient de a cere şi de a oferi iertare”. Păcatul ataşat vinului nu este în primul rînd acela de a bea, ci despărţirea între plăcere şi virtute; admirabilă formularea autorului cînd scrie despre băutul în exces: „fenomenul reprezintă încercarea celor care şi-au pierdut cultura de a-şi umple mintea cu un înlocuitor disponibil în sticlă”. Dependenţa aduce pierderea realităţii în folosul unei lumi iluzorii, care la sfîrşit va deveni un coşmar,  este ceea ce se întîmplă cînd se trece de la veselie la întristare.

Ultimele pagini sînt sfaturi pentru a citi o carte de filozofie savurînd licoarea potrivită: Platon cere un vin roşu sau un rose uşor, Metafizica lui Aristotel doar apă chioară, Sf. Augustin un pahar rece de bere, Boethius un pahar de Meursault, Avicenna un Kavaklidere roşu, Berkley un pahar cu infuzie de gudron, Kant cu un Malbec argentinian, Hegel un vin de Toscana, Nietzsche un deget de Beaujolais într-un pahar plin cu sifon, Heidegger un pahar gol…

O fascinantă incursiune într-un subiect aparent fără deschidere filozofică, dar care dovedeşte că talentul dublat de erudiţie şi pasiune poate da savoare, aromă şi buchet unei cărţi despre vin şi filozofie, scrisă de un degustător fin, nu un consumator de recipiente înfiletate… Lăsînd mult în urmă viciul, Roger Scruton scrie despre virtutea vinului băut cu cumpătare, cu dorinţa de a înviora conversaţia şi de a risipi stinghereala. Restul e consum…

Revista indexata EBSCO