Jun 28, 2013

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Valentin_TalpalaruFie-mi iertat tonul nostalgic al începutului, cu azimutul pe anii studentiei, din care răsar, magnetic, „Alma mater” si „Echinoctiu”. Aprige si temerare dispute literare, o invidie nemărturisită, dintre cele mai frumoase cu putintă, care se insinuau în paginile printre care îmi amestecam si eu stîngăciile, cu ochii la numele care prinseseră deja cheag si cotă profesionistă. Madlena care mă îmbie, proustian, la întoarcerea în timp,  are forma unui nou număr din „Echinoctiu”, revista studentilor (cum altfel!)din Universitatea Babes-Bolyai de la Cluj. Un editorial atipic, pe sapte voci, pe un ton elevat si agresiv – civilizat, anuntă o cruciadă studentească si luări la refec, după o evaluare a criticii literare actuale făcută cam asa: „Situându-se între un hedonism al mutilării (în chestiunea receptării) si un academism cu destulă morgă, critica literară actuală se poate baza pe câteva voci care nu sunt simple emisii ale faunei ideologice si nu doresc să-si impună ostentativ propriile convingeri estetice” (Marius Conkan). Care voci, ferite de „virusul” faunei de care pomenea autorul, sunt la vedere, succedînd în ordinea: Paul Cernat, Andrei Terian, Mihai Iovănel, Daniel Cristea-Enache. Oficiază din amvonul canonizării în aceeasi ordine: Bogdan Odăgescu, Diana Mărculescu, Olga Stefan, Laurentiu Malomfălean. Lavinia Rogojină, un student întîrziat îti dă dreptate, dar pentru că spatiul acesta păcătos nu prea îngăduie răsfătul, poate la alt număr vom glosa mai substantial. Pînă atunci, un ex-novice de la „Alma mater” îsi ridică jobenul…
… si trece strada (probabil) la vecinii de la „Tribuna” pentru a iscodi ce mai citesc criticii recenzenti de la revistă, adică, de-un paregzamplu, „… un Mister adaptat la un timp si un spatiu unde eternitatea, legenda, mitul, tentatie demitizărilor si a desacralizării sunt usor de descifrat.”Am citat din cronica lui Ion Vlad la cartea lui Dumitru Radu Popescu, Întoarcerea tatălui risipitor. Sau la cronica în oglindă a romanului Fabian semnat de Gelu Diaconu girată de Octavian Soviany. Avangarda este resuscitată în ultima vreme cu osîrdie specială, pe diverse paralele si meridiane, încît prezenta lui Ion Pop cu însemnările despre avangarda maghiară (în serial) este absolut naturală. Ceva-ceva trebuie să se fi întîmplat, dacă Serban Foartă a îmbrăcat pelerina romanticului student d’antan pentru întîlnirea cu Neli! Insertul Tribuna educational ne propune un amplu eseu al Irinei Ungureanu: De la omul de teatru la „spectatorul angajat”: Eugene Ionesco fată cu trădarea intelectualilor. Eseul merită si o atentie si un spatiu special, de aceea îl recomandăm spre lectură.
Ne insinuăm în curtea lui Dan Cristea la „Luceafărul de dimineată”, unde tragem cu ochiul, în fugă la lista noilor membri ai USR validati recent, si tinem un moment de reculegere în memoria celor doi dispăruti: Nicolae Neagu si Alain Paruit. Cu acesta din urmă, literatura română pierde unul dintre cei mai buni ambasadori ai săi în spatiul francofon, cum o demonstrează impresionanta listă a autorilor tradusi, de la Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Dumitru Tepeneag, Norman Manea, Gellu Naum, Alexandru Papilian la Cezar Baltag, Marta Petreu sau Ion Muresan. Gabriel Chifu are parte de o cronică aplicată si substantială la proaspăta sa carte: Fragmente din năstrusnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită si tot de el povestită care îsi caută încă alveola genului literar spre odihnă binemeritată! Dacă e să-l credem – si de ce nu – pe Dan Cristea, „Textul cucereste prin frumusete, gravitate, inventie si precizie, prin derularea inspirată a secventelor care cad pe locul potrivit.” Multă apă va curge pe Dîmbovita pînă se va ostoi rîvna aplecării pe opul lui Nicolae Manolescu. Mai „blînd” cu aprecierile, Marian Victor Buciu, analizează atentia acordată de autor eseului românesc, amendînd cu discretie, într-o sumară trecere în revistă, judecătile emise de Nicolae Manolescu în cîteva cazuri „clasice” de autori de eseuri.
„Observatorul cultural” ne propune – pe lîngă alte provocări – două interviuri „cu greutate”. Ovidiu Simonca îl provoacă la confesiuni pe Omar Lara, laureat al Festivalului „Zile si nopti de literatură” de la Neptun, din care refacem un traseu bio-bibliografic sinuos, cu obstacole si tensiuni, care a avut si o escală în România. Am cîstigat astfel, un prieten, excelent traducător din spaniolă, care a deschis drum scriitorilor români atît în perioada sederii aici (1974-1981) cît si după stabilirea la Madrid din 1981. Foarte acid si de loc dispus la concesii este Alexandr Ivanov, „editor si intelectual public” – cum îl numeste Vasile Ernu, partenerul său de dialog. „În Rusia de azi nu există o mare literatură”, afirmă Alexandr Ivanov. „Eu cred că literatura a pierdut enorm  din cauza disparitiei în epoca lui Putin aceea ce numim”spatiu public”: teritorii pentru discutii politice si estetice libere. Lumea a pierdut exercitiul discutiilor publice, dar literatura rusă cea mare, aidoma cu cea franceză sau americană, e produsul acestor dezbateri publice, profunde, intense, a revolutiilor antropologice, a miscărilor sociale.” Nu putem încheia fără a mentiona amplul articol al lui Cezar Gheorghe dedicat lui Pessoa, pornind de la Cartea nelinistirii , tradusă de Dinu Flămând si publicată de Editura Humanitas.
Ne „scufundăm” la propriu, în albul revistei „Vitraliu”, pentru un popas la Centrul Cultural International „George Apostu” într-o companie selectă: C.D. Zeletin, Eugen Uricariu, Grigore Ilisei, Ioan Holban. Remarcăm un desant iesean substantial, dacă îi mai adăugăm pe Constantin Coroiu ori Cassian Maria Spiridon, Valentin Ciucă si Liviu Leonte. Imaginea unui centru cultural mustind de evenimente, care a reusit să-si atragă prieteni si colaboratori statornici, este evidentă. Aparenta disolutie tematică obligă ochiul si atentia să se mute, dinamic, de la arte plastice la teatru, de la teatru la literatură ori muzică, pentru a se „odihni” pe grupajele de versuri ale lui Gherorghe Chitimus sau Victor Munteanu.
De la Bacău la Craiova, gratie revistei „Scrisul Românesc” si invitatiei lui Florea Firan de a reitera odiseea lui Stefan Munteanu, cel născut la Caracal si „reinventat” în SUA, unde a ales să se stabilească si să adauge un  nume de referintă pe lista celor care au reusit, ca scenarist, regizor, editor si poet. Lista performantelor sale este lungă si diversă, ca si cea a scriitorilor români care au primit o mînă de ajutor din partea sa. Despre toate acestea vă invităm să aflati direct de la sursă. Noi ne afundăm cu voluptate în dezvăluirile de arhivă ale revistei, mai exact în noul fragment din Jurnalul inedit al lui Marin Sorescu. Theodor Damian demonstrează cît de scurt este drumul de la New York la Craiova cu grupajul său de poeme. O lectură plăcută ne oferă si Dumitru Radu Popa prin evocarea lui Serban Cioculescu, fostul său profesor si mentor. Nu putem încheia fără a adăuga si noi urările de viată lungă pentru Radio „Oltenia” Craiova la împlinirea venerabilei vîrste de 55 de ani!

Nu am trecut de mult în vizită pe la prietenii de la „Nord literar”, astfel încît ne grăbim să vă dezvăluim că, în pagina a 6-a, Gheorghe Andrasciuc redescoperă, spre plăcerea amatorilor de cancan ori anecdotică literară, disputa dintre Paul Goma si Alexandru Ivasiuc. Pentru împrospătarea memoriei celor care îsi amintesc episodul, ori pentru incitarea celor care nu au cunostintă de el, punctăm pe scurt, debutul disputei dintre cei doi. După ce au împărtăsit aceeasi celulă si au trecut prin purgatoriul domiciliului fortat împreună, relatia dintre cei doi s-a răcit, Paul Goma imputîndu-i lui Alexandru Ivasiuc că nu l-a sprijinit suficient spre afirmarea ca scriitor, preocupat fiind de propria persoană. Si de aici încolo, disputa dintre cei doi capătă devine ireconciliabilă cu acuzatii pe care le veti afla, citind, desigur, articolul lui Gheorghe Andrasciuc. Privirea ne alunecă pe pagina alăturată, unde aflăm ce mai poartă un poet serios, cu ajutorul lui Gelu Ionescu: „Pentru un poet,/ Tinuta obligatorie/ Este/ Sinceritatea la sapte ace!/ …stofă, mătase,/ Nu in,/ Nu doc,/ Nu sintetice!” (Profil). Si, paradoxal, cîteva pagini mai departe, Virgil Diaconu conchide: „Desigur, visul le-a dat întotdeauna de furcă costumelor/Armani,/ care, cu secera si ciocanul la butonieră, urmăresc atent/procesul de reciclare” (Fabrica de vise). Vă lăsăm pe domniile voastre să descîlciti această dezbatere liric – vestimentară, iar noi ne furisăm în altă pagină împreună cu Florian Roatis, care glosează pe marginea cărtii lui Mugur Volos, Filosofia social politică a generatiei 27.
În fine, ultimul reper al semi maratonului nostru este revista „Steaua”, din care spicuim, cu aceeasi uzată scuză a spatiului afectat, începutul unui promitător serial al lui Ioan Pop-Curseu, Eugen LovinescuLecturi eminesciene. Însemnări de psihanaliză…textuală. Preventiv, autorul ne face initierea, mentionînd instrumentele de lucru care sunt cele care urmează: „Mă reclam de la demersul psihanalitic, dar numai partial de la cel de tip clasic, practicat de Sigmund Freud, si vag de la cel care îmbină psihanaliza cu structuralismul, pus în aplicare de Charles Mauron” si avertismentele continuă. De la metodă la praxis nu este decît un pas, iar explicatia, mai pe întelesul nostru este că: „Specificul psihanalizei textuale, metoda mea, empirică (în sensul că e fruct ceea ce numesc englezii common sense), ar fi că, în loc să caute în copilăria scriitorului o traumă sexuală sau în operă constituirea unui mit personal, în loc să caute în cuvinte energiile imemoriale care modelează actul scrisului, îsi propune studierea conflictului dintre viitorul scriitor si anumite form(ul)e discursive, cu întruchipările cele mai diverse.” În speranta că sunteti edificati despre ce va urma, vă urăm lectură plăcută si vă poftim în pelerinaj spiritual eminescian sub ghidajul lui Constantin Cublesan La mormântul lui Aron Pumnul. Sau la interviul (pe care nu am reusit să aflămcine l-a realizat) acordat de academicianul Dimitrie Vatamaniuc.

Revista indexata EBSCO