Sep 2, 2014

Posted by in Varia

Traian D. LAZĂR – Scrisori din exil: Vintilă Horia – Basarab Nicolescu (I)

Basarab Nicolescu şi  Vintilă Horia au stabilit un contact direct cu prilejul Congresului interdisciplinar al cercului „Damis de nouvelle Acropole France” desfăşurat în zilele de 20 şi 21 ianuarie 1979 la Domus Medica, Paris. Tema congresului era „Sur la Renaissance de la pensée symbolique en Occident”.

În consens cu orientarea tematică stabilită, la Congres a fost evocată activitatea unor personalităţi ale ştiinţei apreciate drept „les pionneers” ai interdisciplinarităţii: René Guénon, Carl Gustav Jung, Rene Daumal, Mircea Eliade. În acelaşi spirit, au fost susţinute, în trei şedinţe, comunicări grupate sub titlurile: „Les voies d’un renouveau”; „Les voies convergentes de la pensée symbolique”; „Pensée symbolique, pensée prospective”. În două „Table Ronde” au fost abordate, cu participarea unor remarcabile personalităţi ale culturii occidentale, teme adiacente problematicii Congresului: „La crise du monde moderne et la redécouverte de la tradition” şi „Pérennité et actualité de la pensée symbolique”. Vintilă Horia a jucat un rol de prim ordin în desfăşurarea Congresului: a prezidat una dintre şedinţe, a participat la ambele mese rotunde şi a susţinut, la secţiunea „Les pioneers”, comunicarea „Voyage aux centres de la Terre”. În comitetul de organizare al Congresului s-a aflat o altă personalitate notabilă a exilului românesc, Paul Barbăneagră.

Implicarea lui Vintilă Horia în acest Congres ne relevă caracterul interdisciplinar al modului său de gîndire şi exprimare faptică. Exigenţele existenţei şi pasiunile îl determinaseră să se manifeste ca publicist în România, Italia, Argentina, Franţa şi Spania, funcţionar în Ministerul Propagandei Naţionale, diplomat la Roma şi Viena, funcţionar de bancă în Argentina, profesor universitar de literatură şi literatură comparată la Buenos Aires şi Madrid, romancier de succes, încununat cu Premiul Goncourt.

Din asistenţa lui Basarab Nicolescu la Congres şi din schimbul de opinii cu acesta, Vintilă Horia a constatat existenţa, între ei, a unei comunităţi de vederi şi preocupări (structurale a personalităţii). Nici unul dintre ei nu-şi limitase activitatea la un domeniu îngust al cunoaşterii şi creaţiei. Şi trăiau amîndoi, din plin, avatarurile exilului în Occident. Într-adevăr, tînărul fizician Basarab Nicolescu era, prin educaţie şi înzestrare nativă, format în spirit interdisciplinar. El se afirmase încă din liceu prin cîştigarea unor concursuri naţionale de literatură şi matematică, obţinuse premiul I la prima olimpiadă internaţională de matematică (Braşov, 1960), absolvise şi devenise cadru didactic la facultatea de fizică din Bucureşti, era autorul unui apreciat eseu despre poezia lui Ion Barbu (1968), urmase studii postuniversitare în Franţa, îşi luase doctoratul în fizică la Sorbona, profesa în prestigioase centre de cercetare ştiinţifică din Franţa şi se impunea în publicistica exilului românesc.

Conştient de această comunitate de gîndire şi viziune asupra lumii, Vintilă Horia aspira la o întîlnire şi discuţie de durată şi aprofundată cu Basarab Nicolescu, apreciat ca un valoros partener de dialog: „cred că am avea multe să ne spunem”.

Încă de la începutul scrisorii pe care o reproducem, apreciind elogios eseul lui Basarab Nicolescu despre poezia lui Ion Barbu, Horia Vintilă ţine să releve similitudinea (apropierea) dintre modul său şi al lui Basarab Nicolescu, de a gîndi, o gîndire interdisciplinară, sistemică. Vintilă Horia sesiza că în eseul consacrat poeziei barbiene, Basarab Nicolescu stabilea o relaţie între matematică şi poezie. Într-un mod similar, Vintilă Horia stabilea o relaţie între literatură şi fizică, în epistemologia literară publicată în 1976.

Existenţa acestei comunităţi de gîndire îl încurajează pe Horia Vintilă  să-şi dezvăluie pe larg proiectele (un proiect) cu scopul de a obţine colaborarea lui Basarab Nicolescu. El îşi expune concepţia asupra evoluţiei gîndirii şi cunoaşterii umane, care de la umanismul Renaşterii şi în urma erei revoluţiilor (din ultimele două secole, n.n.) rămăsese cantonată în idealism, era „închisă în lada utopică”.  Horia Vintilă se pronunţa pentru depăşirea acestei situaţii prin folosirea ultimelor cuceriri ale ştiinţelor (fizicii, biologiei, psihologiei, etc.) pentru fundamentarea unei noi ideologii, a unei doctrine antideterministe.

În alte scrieri, Horia Vintilă susţine că experienţele încercate la sfîrşitul războiului din 1919-1945, cînd fusese reţinut în lagăre naziste din Germania, îl convinseseră să se distanţeze de  politică. „Mi-am dat seama, în pacea lagărului, de demonismul tuturor întreprinderilor, care propuneau oamenilor idealul de libertate realizabil prin sclavie.«…» Am dorit atunci să mă detaşez de orice contingenţă politică, şi în pădurea de la Maria Pfarr, am făcut jurămînt de totală neadeziune politică.” Reflexele practicii sale de diplomat, traiul în societatea democratică occidentală îi arătau însă că nu-şi va putea impune noua concepţie antideterministă dacă nu îi dă formă politică şi nu îi asigură o susţinere politică. El voia deci ca noua doctrină, sinteză a „ştiinţei secolului nostru” să fie exprimată în „concepte şi norme politice”.

Începuse să-şi pună în practică ideile. La sfîrşitul anului 1979 înfiinţase, la Roma,  un „Institut pentru Cultura Occidentală”. Totul corespundea noii stări de lucruri din Europa (ideii unităţii europene), căci lucra cu mai mulţi „europeni”. L-a invitat şi pe Basarab Nicolescu să colaboreze. Cum s-au derulat evenimentele, va reieşi din celelalte piese ale corespondenţei.

Reiterăm mulţumirile adresate domnului Basarab Nicolescu pentru amabilitatea de a revizui acest text în scopul asigurării exactităţii sale ca sursă a istoriei culturale.

 

 

„1-I- (19)801

Dragă Domnule Niculescu

Am primit de anul trecut şi am citit eseul d-tale despre Ion Barbu,2 însă n-am avut pînă acum nici o clipă de răgaz ca să-ţi mulţumesc pentru carte şi să te felicit pentru ea. Cred că e singurul fel valabil de a scrie despre un mare poet. Relaţia pe care o stabileşti între matematică şi poezie – relaţie platonică – eu o stabilesc în linie generală, între literatură şi fizică, tinzînd să realizez o epistemologie literară, al cărui prim volum a apărut în 1976 (în spaniolă).

Cred că am avea multe să ne spunem dacă ne-am revedea. În orice caz, am rămas cu impresia, după scurta noastră întîlnire de la Paris3, că urmărim acelaşi vînat, fiecare cu armele lui.

La Roma, a luat fiinţă, în decembrie trecut, un Institut pentru Cultura Occidentală, vag ca titlu, însă montat pe o veche idee a mea, de care parcă am vorbit anul trecut: aceea de a (a o) traduce în concepte şi norme politice alianţa (ştiinţa) secolului  nostru. Din fizică, biologie, psihologie, etc., am putea extrage o ideologie antideterministă şi structura cu timpul un corp de doctrină pe care un om sau un grup le-ar putea pune în practică, spărgînd astfel lada utopică în care am fost închişi de la era revoluţiilor încoace, de fapt, încă de la începuturile umanismului.

Am terminat de curînd o carte pe această temă4, care va apărea din anul acesta şi pe care ţi-aş trimite-o dacă înţelegi spaniola.

Mi-ar face plăcere să colaborezi cu noi în cadrul acestui Institut5, la care colaborează cîţiva Europeni interesanţi.

Iartă-mă că îţi scriu cu atîta întîrziere, însă sînt profesor la trei Universităţi şi la o Fundaţie particulară şi cînd nu dau lecţii sînt prins cu prepararea lor.

La mulţi ani!

Cu prietenie al tău

V. Horia!.

 

NOTE

  1. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Prahova, Fond personal Basarab Nicolescu
  2. Ion Barbu, Cosmologia Jocului secund, Editura pentru Literatură, Buc., 1968
  3. La Congresul interdisciplinar din 20, 21 ianuarie 1979
  4. ?????????
  5. ICO (Institut pour la Culture Occidentale)
Revista indexata EBSCO